Am recitit. Nostalgii picurare în cupa vieții... un fel special de a prelungi tumultul vieții.

Ultima strofă parcă stă deoparte...

Mi-a plăcut,  aDa

Mulțumesc mult, Ada !

Se simte parcă o tot mai mare lejeritate de versificare de la un poem la altul, o anume măiestrie de a pune în versuri „bine aduse din condei” unele stări în care ne regăsim cu toții, o nostalgie în care ne legănăm tot timpul, mai cu seamă cei trecuți de cumpăna vieții, privind în urmă la tot ce s-a dus, privind în față la ce a mai rămas...

Vorbele tale, Grig, un minunat îndemn pentru mine, De a merge mai departe

Mulțumesc tare mult !

Ce frumos, Monica! Ce emoționant! Și tot mai corect. Versurile plămădite cu lacrimi au cel mai lung termen de garanție, să știi. Citit cu mare drag!

Înaintea conjuncțiilor adversative (dar, iar, însă, ci) se pune întotdeauna virgulă, deoarece acestea leagă entități între care, din punct de vedere semantic, se stabilesc raporturi de opoziție. Ai aici doi de „dar”. Și lipește semnul întrebării de cuvântul acela, că atârnă singur prin aer și e dezorientat, nu știe bietul de cine să se lipească. :))

Și mie îmi place cum/ce scrii în ultimul timp, emoții transpuse liric, o anumită migală pe care nu ai cum să  nu o observi, cu drag! 

Îmi place mult că vă place amândurora, Lisia și Poete. 

De fapt, sunt atât de emoționată și onorată că-mi înregistrați și apreciați evoluția, încât, chiar nu știu ce să mai zic ! 

Zic doar un mare mulțumesc și, îmi aștept cu răbdare rândul la postat !