Editorial:
Literatura proastă de Nicolae Manolescu


Literatura proastă este de mai multe feluri. N-am în vedere atît lipsa concretă de valoare a unor opere (deşi este vorba şi despre asta), cît lipsa principială a calităţii din unele categorii de opere. Cele mai importante sînt în număr de şase.

1. Literatura melodramatică. Se bazează pe confuzia dintre viaţă şi artă, exploatînd în mod necinstit emoţiile naturale ale cititorilor. Există emoţii aşa-zicînd universale şi inevitabile, stîrnite în noi de evocarea unor boli incurabile, mai ales dacă ating oameni tineri, de moartea prematură a copiilor, de abandonurile silite ale celor care se iubesc, de o soartă nefericită etc. Scriitorii care profită de noi în acest fel nu pot să scrie decît opere false, care nu le pretind nici un efort literar. O specie a melodramei este literatura sentimentală, din care nu lipseşte happy-end-ul, nu obligatoriu în melodramă.

2. Literatura moralizatoare. N-are încredere în morala implicită a situaţiilor de viaţă (care nu corespunde adesea standardelor de bine şi de rău ale moraliştilor) şi îşi trage o morală explicită proprie, ca premisă ori ca, mai frecvent, concluzie. Pleacă sau ajunge aşadar la o concepţie despre bine şi rău în care realitatea e vîrîtă ca într-un pat al lui Procust: e scurtată ori lungită după o măsură exterioară.

3. Literatura pornografică. Este, privită dintr-un anumit unghi, inversul celei moralizatoare. Nabokov spunea că pornograficul este o copulaţie de poncife. Doar că poncifele nu sînt morale, ci imorale. Nici viaţa, nici literatura nu sînt de la sine morale sau imorale: abia un anumit parti-pris al scriitorului le face să fie astfel. O specie a pornograficului este trivialul. Literatura trivială este aceea în care un mod vulgar de a gîndi relaţiile dintre oameni ori psihologia lor dă la iveală prin toţi porii sudoarea concupiscenţei şi a scabrosului. Nu numai în suferinţă, dar şi în fiziologie trebuie să fie o idee.

4. Literatura de propagandă (incluzînd-o pe aceea patriotică). Exact ca în cazul literaturii de la punctele 2 şi 3, aceea de propagandă îşi caută suportul retoric în afara realităţii umane şi sociale, şi anume într-un scop exterior. Vrea să ne convingă cu orice chip să gîndim ori să trăim conform unui model pe care ni-l impune. Propaganda, ca şi patriotismul, nu e condamnabilă în sine. Politica ori educaţia, de pildă, le presupun pe amîndouă. Sînt condamnabile cînd încearcă să anexeze literatura, s-o transforme din scop în mijloc. Valorile patriotice şi efectele propagandistice ale literaturii trebuie să rămînă intrinseci. Mai trebuie adăugat că o anumită evoluţie a literaturii, care şi-a pierdut inocenţa, face de nerepetat producţii artistice din, îndeosebi, epoca romantică, al căror patriotism bătător la ochi şi declamator nu-i stînjenea pe contemporanii lui Alecsandri şi Bolintineanu, dar care nouă ni se pare o impostură literară.

5. Literatura demodată. Oricît ne-ar displăcea ideea, există în artă şi mode. Mòdele sînt partea vizibilă (tehnici, procedee, lexic, gramatică literară ş.a.) a unor curente sau mişcări literare. Adică a părţii care se perimează, prin schimbarea concepţiei artistice ori din alte cauze. Sînt şi azi destui poeţi care nu văd de ce, eminescianizînd, n-ar avea valoare ori de ce, scriind în tiparele strofice ale lui Coşbuc, ar trebui băgaţi în seamă. Sînt romancieri care îşi închipuie că pot scrie nepedepsiţi la fel ca romancierii de dinainte de Camil Petrescu. Să mai spun şi că literatura demodată nu este totuna cu aceea retro a postmodernilor: deosebirea este că ea n-are conştiinţa că trăieşte ca un parazit pe tulpina unui mod anterior de a scrie.

6. Literatura (pur şi simplu) plicticoasă. Mai greu de definit, este şi cea mai răspîndită formă de literatură proastă. E plictisitoare din pricini foarte diferite: fiindcă vrea mai mult decît poate, fiindcă ţine cu tot dinadinsul să ne epateze, fiindcă pune carul (tehnica) înaintea boilor (conţinutul), fiindcă se face că spune ceva, fiindcă bate cîmpii (fără graţie), fiindcă seamănă cu o supă reîncălzită, fiindcă am mai citit-o, fiindcă e "filosofică", "religioasă", "profundă", fiindcă e "comică" ş.a.m.d.

Vizualizări: 78

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Just!

Mulțumim că ne-ai adus textul în față!

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Corneliu Ion a contribuit cu răspunsuri la discuţia Decembrie – Gânduri despre România (eseu) a utilizatorului Corneliu Ion
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Danila îi place postarea pe blog Nu te-am uitat a lui Mihaela Danila
cu 1 oră în urmă
Mihaela Danila a contribuit cu răspunsuri la discuţia Emma a utilizatorului Mihaela Danila
cu 1 oră în urmă
Corneliu Ion a contribuit cu răspunsuri la discuţia Șpagat între două lumi. Coferta a utilizatorului Corneliu Ion
cu 1 oră în urmă
Mihaela Danila a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune a utilizatorului Mihaela Danila
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Apartamentul de lux a utilizatorului Maria-Ileana Tănase
cu 10 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Apartamentul de lux a lui Maria-Ileana Tănase
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Corneliu Ion
cu 11 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Terțină a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 12 ore în urmă
Mihaela Suciu a lăsat un comentariu pentru Delia Stăniloiu
cu 12 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Proză scurtă a utilizatorului Corneliu Ion
cu 12 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Proză scurtă a lui Corneliu Ion
cu 12 ore în urmă
Corneliu Ion a postat o discuţie
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog RUGACIUNE a utilizatorului Mihaela Danila
cu 19 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog GÂNDURI a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 22 ore în urmă
Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trezire a utilizatorului Eftimie Gheorghe
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trezire a utilizatorului Eftimie Gheorghe
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog RUGACIUNE a utilizatorului Mihaela Danila
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Terțină a utilizatorului Rădița Răpeanu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor