Cea mai mare mănăstire din județul Vâlcea - Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Drăgășani –

        În iulie 2025, fiind la o „Tabără de creație” organizată în Municipiul Drăgășani de către Rusidava Culturală  și Liga Scriitorilor Români,  „Filiala Gib Mihăescu”, Vâlcea, unde au venit scriitori și jurnaliști din județele: Vâlcea, Argeș, Olt, Dolj și Mehedinți, ne-am deplasat într-o după amiază la Mănăstirea „Sfânta Teime” care are și hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din zona drăgășăneană, unde am fost întâmpinați cu pioșenie și căldură de  către starețul mănăstirii, Ieromonahul Mina Costache. Dânsul și încă un coleg de-al său au fost chemați să vină din Muntele Athos.

       Pe cât de impunătoare și somptuoase sunt biserica și anexele, pe atât de evlavioși, smeriți, blânzi și cuvioși sunt cei doi monahi care odată sosiți pe aceste plaiuri au adus cu ei, din Sfântul Munte Athos, bunătate, căldură, armonie, smerenie și binecuvântarea lui Dumnezeu.

S-a ținut vecernia, apoi au luat cuvântul starețul și oamenii de cultură prezenți, s-a vizitat mănăstirea și au fost făcute  poze de grup.

 Starețul mănăstirii ne-a dat câteva informații despre acest lăcaș de cult:

„Cu noi s-a redeschis mănăstirea pentru că până să fim chemați aici a fost părintele Serafim, fiind mai în vârstă și slăbit de puteri și bolnav, porțile erau închise.

Prin solicitarea Înalt preasfințitului Părinte Varsanufie am fost chemați din Sfântul Munte Athos să preluăm acest loc și să facem o lucrare frumoasă. După cum vedeți deja a prins viață. Anul trecut nu eram noi aici și mănăstirea nu era deschisă publicului.

Să dea Dumnezeu să facem lucrarea împreună cu credincioșii, că numai așa se dezvoltă mănăstirea”.

Se pare că sunt documente care atestă existența primei așezări monahale în zona Drăgășani de prin secolul al XVI-lea. Dar aceasta a fost distrusă de turci, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost refăcută.

În timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu, 1821, turcii s-au închis în mănăstire să se apere de atacurile pandurilor. În acest război ea a fost distrusă. 

Dar iată că după două secole se pun bazele reconstrucției mănăstirii. Ea a fost construită între 2020-2025, și încă mai sunt lucrări de executat.

Actuala mănăstire nu mai este ridicată pe vechiul loc deoarece între timp au apărut construcții ale administrației locale din Municipiul Drăgășani. Așa că s-a găsit un donator de teren și acum se ridică semeață către cer, pe colina Drăgășaniului, Mănăstirea „Sfânta Treime” care are și hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.

 Sfântul Mare Mucenic Pantelimon mai este numit și „Tămăduitor” deoarece era milostiv și alina sufletele celor credincioși.

Pe 6 aprilie 2025 Înalt preasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit cu agheasmă biserica mănăstirii, iar pe 25 mai 2025 „Înalt preasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. 

Această mănăstire este cea mai mare din Județul Vâlcea!

De cum pătrunzi în incinta mănăstirii sufletul omului se luminează. Aici găsești o oază de liniște, de împăcare cu tine însuți, cu semenii și de comuniune cu Divinitatea!

Simți cu adevărat dragostea divină!

Recomand tuturor credincioșilor să viziteze acest  sfânt lăcaș de cult și vor simți adevărata bucurie cu care-i va învălui Bunul Dumnezeu!

                                   

                                                                                                   Cristina Nălbitoru

 

Vizualizări: 27

Fişiere Anexate :

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O cronică a renașterii spirituale, în care Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” apare ca un simbol al continuității credinței peste timp și încercări. Evocarea monahilor veniți din Athos adaugă textului o aură de autenticitate și binecuvântare, sugerând că locul nu este doar reconstruit din piatră, ci și din har și dăruire. Detaliile istorice și trăirea personală se împletesc armonios, conturând un spațiu al luminii și al regăsirii sufletești. Textul transmite convingător că această mănăstire nu este doar un edificiu, ci un izvor viu de pace și comuniune cu Divinitatea. Mulțumim! 

Vă mulțumesc pentru apreciere!

Într-adevăr monahii veniți din Muntele Athos au o smerenie aparte!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Popa Ștefan a adăugat 2 discuţii la grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian

Păresimi-început de elegie

Duh Sfânt – esență, existență, sămânță, PământTrec florile prin soarele de april În nesfârșita lor…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Parisul  transmite  celor care sunt trecători prin labirintul sau  o anume …"
cu 22 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia O tinerețe închinată zborului a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Impresionant omagiu! Felicitări! Să-i fie ţărâna uşoară!"
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel

Pe când...o primăvară?

Vreau morbul hibernării să mi-l sugrum c-o sfoarăPe care-am înșirat zestrea de pânze albe,În piept,…Vezi mai mult
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

spitalul de psihistrie

Schizofrenie?   Stau ca un tâmpit și privesc prin vitrina autoservirii. Oameni așezați la rând…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Mulțumesc mult, Grig!  Îmi place cum sună,   ”poem hibernal” e bun…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Monica Pester
"Grig, Mihaela, Lisia, Mihai, prieteni dragi , vă salut cu bucuria elevului care a primit nota 10…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transformare a utilizatorului Monica Pester
"Sunt devastată de multe probleme, inclusiv de cele de sănătate, așa că îmi cer scuze pentru…"
ieri
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Leul şi măgarul (fabulă)

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,Măgarul s-ajungă mare împărat.Și cum bănuiți, în…Vezi mai mult
Sâmbătă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Corect!"
Sâmbătă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le…"
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Textul este mai degrabă un eseu turistic și identitar, un fragment dintr-un jurnal de călătorie cu…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bețivul și cerșetorul a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză cu atmosferă și tâlc. În liniștea nopții, construiți o scenă aparent banală…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bețivul și cerșetorul a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză sensibilă despre întâlnirile neașteptate pe care viața ni le pregătește.…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

"Doamne, cât de frumos, Grig! Ceea ce ne-ai oferit aici este de o sensibilitate rară.…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor