Devorezi sau te devorează o carte atunci când o citești? Îmi place să cred că mă las devorată în momentele parcurgerii unei scrieri valoroase. Ca pasionată cititoare (din păcate am căpătat deja mania unui editor ce caută orice chichiță nevinovată într-un text, pierzând în acest mod o parte bună din farmecul lecturii!), am sute de mii de clipe pe care să le dăruiesc tomurilor ce mă înconjoară, dându-le astfel viață, viață ce-o primesc înzecit înapoi.

Ați pășit, înainte de primele brume, pe o pajiște blajin încălzită de soarele toamnei? În afară de frumusețile cântate îndeobște de bucolici, nimic nu mai uimește. Însă aceeași pajiște (imaginea mă urmărește din copilărie), la primele raze solare, dezvăluie un spectacol fascinant: din loc în loc, în forma și la dimensiunea frunzei de nufăr, miile de perle de rouă reliefează lucrări în filigran făcute de păianjeni. Scopul acestora e binecunoscut – capcană pentru micile vietăți.

Trăim, vai, într-o lume ce seamănă din ce în ce mai mult cu o pajiște năpădită de grija zilei de mâine, de seceta stresului, de focul orgoliilor, de cenușa deșertăciunii etc. ignorând, ori călcând cu bună știință în picioare, filigranările semenilor noștri – dulcea și, poate, singura lor îndestulare spirituală.

Tăceri interzise, volumul digital de poezii al distinsei poete Ana ARDELEANU, apărut sub egida ÎNSEMNE CULTURALE, este, zicem noi, o astfel de capcană ce vrea să ne devoreze timp din timpul nostru ingrat. M-am lăsat victimă, știind că voi primi înzecit ceea ce i-am oferit, citindu-l.

Vă doresc lectură plăcută, plină de revelații!

Vizualizări: 720

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Versurile îşi merită cartea, iar cartea îşi merită versurile. Absolut minunat! Felicitări, Ana!

Cu drag,

Felicitări, Ana!

Felicitări  şi  echipei Însemne Culturale!

Laura Marinela, îţi mulţumesc pentru felicitări, pentru buchetul de trandafiri. .. Îmi permit să iau un fir, restul buchetului rămâne echipei...



Corina Militaru a spus :

Versurile îşi merită cartea, iar cartea îşi merită versurile. Absolut minunat! Felicitări, Ana!

Cu drag,

Corina , Fromos gând, mulţumesc!

D-le ioan Petru Creţia, o, ce cuvinte minunate! Vă mulţumesc mult!

Angelina, mulţumesc pentru felicitări!

la cat mai multe asa succese...

Vă mulţumesc frumos, d-le Mihai Catrună!

Ana, a fost o plăcere să recitesc frumoasele tale poezii și să lucrez la această minunată carte. Mult succes în continuare! O așteptăm pe următoarea. :)

Cu prețuire,

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a lui gina zaharia
cu 2 minute în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 11 minute în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Exorcizare a utilizatorului Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena florilor de mac - in memoriam dragului Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Valeria Merca
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu mă chemați... răsare luna... dedic aceste versuri in memoriam Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 8 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Printre dimensiuni a utilizatorului Dan Mitrache
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A-nceput furtuna a utilizatorului Nicu Zacheu
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu putere și frică a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Exorcizare a utilizatorului Cristian Je
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Norocul a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ridică-te, Lazăre! a utilizatorului Ana Cîmpeanu
cu 11 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 12 ore în urmă
eunescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nord de toamnă a utilizatorului eunescu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Nord de toamnă a lui eunescu
cu 14 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nord de toamnă a utilizatorului eunescu
cu 14 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Observatorul a utilizatorului Cristian Je
cu 14 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor