Forumul ÎNSEMNE CULTURALE va fi gazda acestui fenomen artistic demarat de poeta Gina Zaharia şi pictorul Mihai Cătrună. El reprezintă o simbioză între poezie şi pictură. Proiectul se desfăşoară pe blog, aici fiind adus doar conţinutul care va apărea în carte. Aşteptăm cu nerăbdare ca această bijuterie să prindă contur sub ochii noştri şi le urăm succes protagoniştilor!
POEZIE - GINA ZAHARIA
PICTURĂ - MIHAI CĂTRUNĂ
Verde uscat
Prin ger străin mi-e rece căutarea
Şi nici nu ştiu ce zi în tine sunt,
Ne-am rătăcit în ceaţă iar chemarea
S-a destrămat în vechiu-i legământ.
Iubitul meu, e-aşa târziu în clipe
Si ce devreme pentru ce-ar fi fost,
În stânci de dor iubirea stă să ţipe
Şi să se frângă-n vreascuri fără rost.
Văd parcă o ruletă ce trişează
În seara asta fără de noroc
Şi-n palma noastră, iată, se aşază
Un fluture cu aripi arse-n foc.
Iubitul meu, dă-i aripile noastre,
Gândeşte-te câţi maci au numărat,
Cu ele ar atinge zări albastre
Şi ne-ar găsit în verdele uscat.
Răvaș pe toamnă
Îţi scriu, iubită toamnă, răvaş de bucurie;
Cu plecăciune, iată-ţi prind mâna aurie,
Am pus în plete frunze, fereastra ţi-e deschisă,
Revarsă ploi în mine, cu patima aprinsă!
Aștern fântâni de vise pe vara ce-a trecut,
Te strig uşor pe nume, eşti iarăşi început,
Prin codri-adânci şi tainici lumina-i reverie,
Sosesc în tine toamnă dar nu plătesc chirie!
Pe cerul amăgirii se înteţesc furtuni,
Te rog, mărită doamnă, prefă-le în minuni,
Dă-mi liniştea din ape şi zbor înalt de cânt,
Poarta cetăţii tale să-mi fie legământ.
Când valul vieţii-n pace îşi plânge ţărmul trist
Pune-mi pe chip cununa de rege optimist;
Și dacă setea clipei va-ngenunchea-n lumină
Te rog mărită doamnă, dă-i suflet să revină!
Mă regăsesc în tine, în tine m-am născut,
Eşti un ocean de bine, feerie de-nceput,
Îţi cânt din zori în seară cu ochi de rogvaiv
Și-n cercuri de lumină alerg definitiv.
Împrumută-mi brățara ta, toamnă…
Spre tine toamnă vin
cu aceeaşi pagină de suflet,
am ascuns luna-n cocori
şi-n radăcini cu înţelesuri adânci,
am agăţat dimineţile pe răsăritul ferestrelor
şi am tăiat spinii gândurilor
de teamă să nu le schimbe culorile.
În murmurul serilor am sculptat o terasă
pe care-au dansat stelele
în clepsidră;
se auzea codrul fremătând a linişte
şi stâncile scriindu-şi dorurile,
am ştiut să înţeleg popasul călătorului
în scorburi date în pârg
şi i-am desenat scări
spre terasa tăcerilor mele.
Îţi aduc o torţă de cuvinte,
îmbracă-le-n ruginiu şi spune-le poveşti
despre anii mei,
las deschisă poarta pe care am intrat,
cândva mă va aştepta cu merindele
inimii de astăzi.
Împrumută-mi brăţara ta, toamnă,
să nu mă rătăcesc în mine
căutându-mă...
Autograful de astăzi
Nu, ploaia nu va opri cântecul zorilor,
nici umbrele
nu-mi vor scrijeli sufletul,
printre picuri voi trece
ca o adiere pe straturi de timp.
(ești fântâna care-mi întâmpină setea!)
Nu, toamna nu-mi va zidi
calea spre templul cu sare,
nici raze de sunet nu se vor pierde
printre crengi obosite,
curând vor începe cocorii să orbească
deasupra celor mai înalte crengi.
(mesagerul tace,
pasărea cuibului gol începe să cânte!)
Și astfel vraja se va fi înfășurat
cu lăcomie
pe brațele toamnei,
ultima frunză-ți va săruta pasul,
mi-ai spus
iar pentru a-ți prinde ecoul la reverul clipei
e nevoie doar
de un singur copac.
(autograful de astăzi e sevă pastelată!)
Să-ți fiu catarg
Să mergem iubite-ntre ghețari
să învățăm acolo ce-i focul,
să locuim în vise de zidari
și să-nflorim
de vom avea norocul,
Să mă așterni pe noapte orhidee
și-n orhidee să mă pierd sărut,
un fluture orbit de alizee
să-ți prindă-n piept
lumina de-nceput,
Să mă înveți descântecul pe ape
când îngerii coboară pe pământ
ca să-mi asculte ruga mai aproape
de orice zbor,
de orice legământ,
Apoi să botezăm întru nesomn
cuvinte-ncrucișate în tăcere,
să-ți fiu catarg,
tu să-mi fii țărm
iar între noi -
ocean pierdut în mângâiere.
Secundei din palmele mele
Te iubesc dimineața
pentru că-mi aduci aripi de îngeri
la temelia izvoarelor
să-mi fie aromă de zbor printre stânci,
continent cu miresme de brad
și versanți cu săgeți aurii
diluate pe trup de odihnă,
Te iubesc la fântâna
pe care ai scris cu sete un cuvânt cald
ai învățat îmbrățișări
să mă caute cu adorație
când adormisem în spice necoapte
pe nisipul cu perle fără timp,
Te iubesc la jumătatea drumului
dintre pământ și cer,
îți sunt fuior de drag pe țărmuri aprinse
în veacuri noi,
talisman în corola oglinzilor despletite
pe ochii inimii,
Te iubesc candid -
primăvară în duminici vulcanice -
hrana și veșmântul
secundei din palmele mele.
(Ți-am pronunțat perfect gândurile, nu-i așa?)
Plouă în mine cu hohot de râs
Ploua în păduri uitate în mine,
ploua ucigător de cuminte,
mă rugam să nu vină potopul
să mi te-alunge din minte,
era noapte şi tot încercam
zidul cetăţii de ceară
când prin ierburi otrăvite zăream
doar o umbră uşoară.
Am ucis rădăcina unui curcubeu
din munţii de zahăr
apoi am ascuns-o într-un templu ateu
de mine s-o apăr,
mi-era întuneric şi nori plămădeau
licori pentru mâine
demențiale culori mă minţeau
că încă mi-e bine.
Plouă în mine cu hohot de râs
despletind anotimpuri amare,
ca un ecou mă-ndrept spre apus
pe un râu de-ntrebare;
curând că mă voi opri într-un pod
de nori şi cenuşă.
Și iarăși e ploaie pe nord
cu maluri
în visul-cătușă!
Tornadă și foc
Trecuse de zece. Abia începuse tornada,
se plimba focul prin stejari doborâți,
un zidar desena tone de vise pe sticlă
inventând un record de-așteptare pe stânci.
În albii de lut, figurine perechi
chicoteau îmblânzirea tornadei pe cer
și parcă cetățile vremii dansau efemer
în clepsidre de ger.
Ce vechi calendare-nchideau vis de ceară,
ce faguri de stări, ce cuburi de gând!
Treceau râuri vrăjite în sete amară
și fiecare avea o torță arzând.
Vorbisem cu pacea să-mi scrie în palmă
atingerea clipei ce-n zori s-a trezit,
o pasărea oarbă prindea peste vreme
un zbor înzecit.
Coborâsem să trec peste maluri cuminți
tornada cu voce de sare,
împletisem o viață la ea, îmi ieșisem din minți
și-o credeam mai degrabă
o stea urcătoare!
Păstrez umbra ei într-un gram de cuvânt
mă știe pe nume, mă știe izvor,
zidar pe ruine în pagini de vânt
și-n haină de dor.
Păstorii adevăratelor simboluri
Cum să îngrădesc pasajul care m-a învăţat
să citesc sub învelişul pietrelor
şi să culeg setea
din boabe cu aromă de lut?
Diamantul ghimpat doarme într-un ieri absolut.
Cum să las pradă pajurii truda întregii veri
din genunchii copacilor
cu ramuri spre fereastra limpede
şi nesfârşită,
când ploaia îmi șterge rădăcina
pe care am ți-am urcat iederă?
Cum să te strig când mi-am pierdut numele
în lumina care-mi țese gândurile
şi-mi recunoaşte umbra din călimara de noapte,
din verdele amiezii,
din tropotul dorinței de a-ți fi sens?
Mi-ai dat parolă pentru hotarul mugurilor,
mi-ai ales pasul de dincolo de mine,
e din litere sidefate,
zgârie pământul pe care am trecut cu orbii
spre înălțimi,
voi răsădi alt zbor
poate legendar…
Păstorii adevăratelor simboluri mi-au redeschis clipa.
Bogăția florilor de timp
Voi, dansatoare pe câmpii celebre,
Aţi învățat un cântec violet,
Pe scara vieţii, paşii de adverbe,
Sunt simfonii aprinse-ntr-un portret.
Când luna-şi plimbă trupul de vioară
Pe sidefiul unui dor boem,
Tot valsul serii se închide-afară
Și-şi lasă adierea-ntr-un refren.
Din flori de timp făcut-aţi aşternut
Pe insule de gânduri evadate,
Poveşti de rouă s-au rostit pe rând
Și toate-aveau ferestre parfumate.
Îată poemul înflorit în zări
Cu ramul-vis pe scări de anotimp,
Îşi scrie nemurirea peste mări
Spre bogăţia florilor de timp!
doar femeia aceea...
o femeie aştepta pe grinda nopţilor
îi promiseseşi că te vei întoarce
când luna va fi traiectorie
pe axul inimii
mai întâi a trecut un tren încărcat cu petale de zori
le-a recunoscut îndată
i le dăruiseşi cândva
toate îi parfumaseră braţele
de așteptare
apoi hoţii cărau zdrenţele inimii
şi le depozitau în scorburi
spre hrana timpului
a furat şi ea o petală
dovadă că a existat
scânteie într-un puzzle
mai târziu adormise în gri
o vegheau depărtările îngenuncheate în tăceri
în pumn ţinea strâns un petic de cer
în care îşi adunase primăverile
pictate cu dragoste
şi teama că vor seca toate cuvintele inimii
de peste timp
acum nu mai numără deloc scările
care i-au atins cerul
nici eu nu mai ştiu
unde e femeia aceea...
(dar parcă te-am zărit căutând
o minge de foc)
doar ea cunoştea flacăra
acel cod al inimii
singurul spin cardinal adevărat
doar femeia aceea...
Foc din vreascuri de cuvinte
Știu, toamnă de rugină, știu cât de greu îți este
Să-ntemnițezi lumina în file de poveste,
Să-i faci adresă ploii şi s-o arunci pe zare
Iar înspre miazănoapte să-i desenezi cărare!
Vei locui sub dealuri ascunse-n flori de ger,
Mirese de zăpadă se vor ivi pe cer,
Dar clipele brumate vor şti să-ți desfăşoare
Un val de amintire aprinsă-n calendare.
Prin codrul de-altădată mestecenii se plimbă
Iar vraja nemuririi în patimă se schimbă,
Sălbatice ferestre brodate-n armonie
Scriu cartea învelită în voci de feerie.
Cu bine, toamnă dragă, îţi las un semn de-o clipă,
Când pleci să iei cu tine a cântului aripă,
Eu, în pridvor cu luna, pe-o lacrimă fierbinte,
Voi țese foc de gânduri din vreascuri de cuvinte.
Timp din verbe de zăpadă
Îți sunt un fel de sete
pe hârtie
și vin dinspre apus spre răsărit,
îți trec prin suflet
ca o simfonie
și știi?
odată chiar ți-am înflorit!
M-ai așezat în calendarul mare,
îți eram prag
prin armonii de zori,
când luna se pierdea
în depărtare,
mă răsfățai cu pacea dintre flori.
Știam să merg cu orbii
prin rugină,
n-aș fi greșit un pas peste hotare,
mi-era devreme-n gândul de regină
și sol de drag
ți-eram
pe așteptare.
Deschide peștera din noi
să ardă!
Acolo un sihastru
stă la geam,
culege timp din verbe de zăpadă,
și ce frumos
devine astăzi ram!
Te voi veghea cu inimă de astru
Îți scriu pe-anotimpuri de rouă
și departe,
un gram de sare sunt pe fiecare,
din rouă mi-am clădit cândva cetate
și-am navigat
pe valul cel mai mare.
Venea din răsăritul de odihnă,
dormeam un pic
pe umărul tău stâng,
aveam în el credință și lumină
și, mai ales,
albastrul dat în pârg.
Azi nu mă tem
că o cafea de seară
îmi va fura toți nuferii din cer,
cu drag păstrez în suflet o vioară
învăluită-n șoapte de vrajă
și mister.
Devreme-i podul care știe-a trece
prin fulgere
cu trenă-n altă lume,
nicio clepsidră nu-i va fi prea rece
de-i va purta
o notă de renume.
Din loc în loc voi înflori sihastru,
vei ști să mă culegi
din depărtare,
te voi veghea cu inimă de astru
și-ți voi rămâne-n ziduri
sărbătoare.
tangou la pieptul meu ucis
îngenunchez în mijlocul așteptărilor
cu sabia ultimelor șoapte
am zăbovit s-o cuceresc
acolo ne-am petrecut noaptea
dintre adâncuri
desfăcând lanțul inimii
(sub ea
se vor mistui două culori
plecate
una din cealaltă)
mă voi preface în scoică
am auzit că ţărmul tău nu are felinar
nici iluzii dezlănţuite
în sunete sparte de stânci
(lacrima întoarsă din rod
postește
împreună cu pescărușii
sub ziduri)
voi împleti tăcerea în sâmburi de timp
îi cunosc farmecul
e busuioc de zori sculptat între noi
are filele roase de nelinişte
şi un nume profund
(cântecul valurilor s-a uscat
și a luat vacanță
până la glezne)
la miezul nopţii
îmi voi rosti rugăciunea zidită în rate
apoi voi continua să număr
jocul de fluturi
pe câmpiile polare
(fiecare al treilea val
ești tu
tangou la pieptul meu ucis)
și nu mai știu...
și nu mai ştiu dacă eram de veghe pe candelabre de flori
sau în boabe de nectar
visul de platină ardea instantaneu
pe nisipul palmelor mele
evadasem din bulgărele de sare
adânc de când lumea
în pletele căruia cerul se juca de-a nemărginirea
rupea frânturi de lună
şi le dădea un nume angelic
dimineaţa îmi rostea numele cu buze trandafirii
(amestec între sărutul stelelor şi diademă)
în parcul dintre zile
sărbătoarea îşi plimba filele prin fereastra sufletului
ca o fântână uşoară cu umerii goi
pe scări simbolice
o pasăre de lumină îşi aşternea
povestea cu rădăcini repezi ca lacrima tăcerii
și nu mai ştiu…
ostatic
nu am nimic cu furtunile
sunt ale mele
le-am dat un nume şi o mare cu mine
în care să se îmbete
când scriam aceste versuri
purtam rochie cu umerii goi
și linişte
cu şoapte deschise
lângă fântânarul de veghe
îmi spărseseşi pieptul cu privirea
nu m-ai lăsat să vorbesc
despre braţele întinse dincolo de simboluri
sau despre acele inimii
marcate cu roşu
devenisem instantaneu o moleculă
din aerul tău
mă respirai pe furiş
şi-ţi spuneai că-s ţărmul pe care adorm
valurile îndrăgostite
doar o clipă am gustat miezul macilor
în sabia luminii
apoi am devenit sâmbure
în deşertul orbilor
(singurul val de care mă tem e ostatic)
Diamant ghimpat
A înghețat nectarul în cupa cu ninsori,
vulturii și-au făcut rondul
pe sufletul mării
pictore,
aveai destule culori să le transformi penajul
în diamant ghimpat,
și grâne aveai – mătăsuri fine pe care le-ai împărțit
punctelor cardinale,
sfâșiindu-le.
Ai închiriat prima corabie pe lacrimi polare,
nordul ți-e frate,
te-am auzind șoptindu-i un poem
cu destinație imprecisă;
în dinastia fagurilor
ai inventat somnul trandafirilor albi,
și ce devreme au înflorit
într-un sărut orb! (din zodia luminii)
Răsucește busola spre orizontul
în care deșertul dă roade,
ți-am găsit brățara în praf de curcubeu,
copitele umbrelor n-au strivit-o,
o prind în ramul cerului
să redevină stea!
Pe stea e sculptat numele tău!
joc de silabe întemnițate
știu
ai dormit pe aripi de lebădă
somnul meu
nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns
te furau ochii închiși
în lumină
și dacă am lăsat câteva veri
să ne împrumute veșmintele
am știut că purtam sunete înlănțuite
într-o operă inedită
de o parte și de alta a zidului
ne atingeam palmele
ale mele erau prea reci
ale tale prea îndepărtate
scânteile ardeau într-un joc de silabe
întemnițate
aruncă pocalul din care mi-ai sorbit chipul
l-ai pierdut într-un veac
fără ecou
din cerul meu plouă nebunește
mă voi face râu
și voi întoarce vara aceea
pe altă pânză
reverie de șoapte
nebunule magia ta mă îmbată
rup valuri de cântec
și le așez semilună
la pieptul tău
să mă știi descântec
de duminică
treaz
ca o reverie de șoapte
crezul meu e setea odihnei
într-un lac cu nuferi
drumul tău e stepa luminii
pe ochii însetați
stâncile au încetat să sfărâme
prăpăstiile dansează pe nori coborâţi
până spre albastru
dă glas tăcerii
să flămânzească pe țărmuri
de dor
timpul nostru se împarte
între mine și mâine
păstorii ne-au împrumutat
potecile verzi
ai caligrafiat literele inimii?
Cuvinte cheie :
Îmi place cum vine toamna în versurile tale.
Semn de lectură, teo cabel
Reverență!
mulțumim, Mihaela!
Mihaela Popa a spus :
Reverență!
Mulțumesc, Teo! Culorile artisului vorbesc!
CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL) a spus :
Îmi place cum vine toamna în versurile tale.
Semn de lectură, teo cabel
Gina imi asez inima la odihna in versurile tale deosebite ce zlobozesc spre noi ceilalti cu atata pasiune, cu atat fior.
Bucuros de a ma numara printre admiratorii tai.
"...
te voi veghea cu inimă de astru
și-ți voi rămâne-n ziduri
sărbătoare."
Cu prietenie si plecaciune,
Puiu
Încântată că ai poposit in Reverie, Puiu!
Cu aceeași prietenie,
gina
Nechita Corneliu a spus :
Gina imi asez inima la odihna in versurile tale deosebite ce zlobozesc spre noi ceilalti cu atata pasiune, cu atat fior.
Bucuros de a ma numara printre admiratorii tai.
"...
te voi veghea cu inimă de astru
și-ți voi rămâne-n ziduri
sărbătoare."
Cu prietenie si plecaciune,
Puiu
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor