Proiectul "Întoarcerea poetului risipitor" continuă - ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ

Demarat de către Editura SINGUR la finele anului 2011, proiectul de tipărire a 50 de volume de poezie cu rimă a prins contur. S-au tipărit, până la această dată, în tiraje de câte 300 exemplare, următorii autori: Adrian Erbiceanu (Canada), Eugen Evu (Hunedoara) Rodica Cernea (Galaţi), George Coandă (Târgovişte), Florin Grigoriu (Bucureşti) Gheorghe Mizgan (Bistriţa), Vali Niţu (Târgovişte), Constanţa Abălaşei Donosă (Constanţa), Cristian Gabriel Groman (Londra),Marilena Velicu (Tulcea), George Filip (Canada), Gheorghe Vicol (Vaslui), Leonard Ionuţ Voicu (Canada).

       Unii dintre autorii tipăriţi şi-au lansat cărţile în judeţele în care locuiesc sau la Bucureşti. O fericită excepţie este poetul George Filip, care a venit special în România pentru a-şi lansa volumul "Fântâna dorurilor" (Bucureşti, Serbările revistei "Vama literară").

       Anunţăm şi pe această cale că, datorită unor pobleme personale, unii din autori s-au retras, în momentul de faţă existând 9 poziţii libere. Cei interesaţi să intre în proiect o pot face până la data de 15 septembrie 2012, contactându-ne la adresa de mail: dorudancus@yahoo.com sau telefon: 072/444.35.87.

 

Parteneri Media

ai Proiectului „Întoarcerea poetului risipitor”

 

 

FDL.ro (Fabrica de Literatură, site, Bucureşti), Glasul Maramureşului (ziar, Baia Mare), Bocancul Literar (site, Bucureşti), Noua Provincia Corvina (revistă de cultură, Hunedoara), Oglinda Literară (revistă de cultură, Focşani),Răsunetul (ziar, Bistriţa-Năsăud), Palia Literară (revistă de cultură, Hunedoara), Caiete Silvane (revistă de cultură, Sălaj), Agero (site, Stuttgart), Impact literar (revistă de cultură, Târgovişte), Proiectul Cititor de proză (site, Londra),Pagini Româneşti în Noua Zeelandă (revistă de cultură, Noua Zeelandă), Sighet on line (site, Sighetu-Marmaţiei),Armonii Culturale (site, Adjud), Cafeneaua.com (site, Braşov), Bucovina literară (revistă de cultură, Suceava),Timpul (revistă de cultură, Iaşi), Totpal’s Daily News (site, Valea Prahovei), Starpress (site, Vâlcea), Radio Enigma RomâniaRadio Zidul (Iaşi), Argeşul Literar (revistă de cultură, Argeş), Contrasens (revistă de cutură, Titu, Dâmboviţa), Zeit (site, Brăila), Destine Literare (revistă de cultură, Canada), Regatul Cuvântului (revistă de cultură, Craiova), Revista Vama Literară (Bucureşti), Fundaţia RURALIA (Pietroşiţa, Dâmboviţa), Art Out (revistă, Bucureşti)Necenzurat (site, Baia Mare), Lithera.ro (site, Bucureşti), Confluenţe româneşti (site, Bucureşti), Esenţe literare(site, Galaţi), Ştiri MM (site, Baia Mare), Cleopatra, casa gândului (site), Confluenţe lirice (site), Realitatea de Bistriţa Năsăud, Dej şi Gherla (publicaţie lunară), Cenaclul de la Păltiniş (revistă de cultură, Sibiu), Algoritm literar (revistă de cultură, Hunedoara), Asociaţia ARTGOTHICA (Sibiu), Cetatea lui Bucur (site, revistă, Bucureşti), Omniscop.ro (site).

 

Vizualizări: 73

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Şi această postare a trebuit să o transfer. Era tot la PROZĂ.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 22 minute în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 32 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 56 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul viselor a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Așteptându-i pe ruși a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor