„CAD SPRE CER POEȚII” – o plachetă de poeme personalizate, dedicate Vasilisiei Lazăr și lui Ion Lazăr da Coza, s-a constituit, cu complicitatea Sofiei Sincă (cea care a și prefațat volumul) și a lui Darie Giurgiu (Ovidiu Cristian Dinică), un dar-surpriză de zile mari! 
          Dar dacă stăm și ne gândim bine, întâmplarea nu ar trebui să fie chiar o surpriză deoarece ea vine din partea poetei Maria Elena Chindea (Gerra Orivera), „vinovată” de multe, multe astfel de „jerbe de artificii galactice” (o cităm cu laxă aproximație) aruncate asupra prietenilor ei... 
          Mulțumirile, oricât de călduroase ar fi, au un aer oficial. Așadar, să lăsăm inimile să-și vorbească – ele trec dincolo de rațiune, de conjuncturi, de stări emoționale de moment... 
          Cu tălpile pe îmblânzite cnuturi de stele, îmbrățișări, Gerra! 

Vizualizări: 475

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O plachetă ce poartă amprenta site-ului, plină de sensibilitate și esență lirică.

Pun mai jos, cuvântul meu se suflet, care relevă ceea ce am simțit pentru autoare, dar și pentru cei ce au fost scrise aceste dedicații.

                                                                Prin orizonturi armonice

                                                                     Cuvânt de suflet

 

 Curentul postmodernist în poezie, în curs de cristalizare continuă - o paradigmă în game vaste  evoluționiste,  dovedește sensibilitate rafinată, unde sfidarea logicii este asemuită cu un dram de nebunie. Un paradis liric. O ființă niciodată nu poate trăi numai în fericire. În cazul în care, viziunea este dominată de lirism, se creează adevărate universuri artistice, de o forță sugestivă magnifică.

Gerra Oriviera, pe numele său adevărat, Chindea Maria Elena este exponentul liricii postmoderne, folosind, abuzând chiar de metaforizarea pregnantă ale discursurilor sau ale sentimentelor, prin intermediul figurilor de stil și ale simbolurilor.

Poezia ei se află în mare parte în spațiul internautic, în multe site-uri, în site-ul său personal. Desigur are și câteva volume/plachete publicate.

Placheta ce urmează a fi publicată este alcătuită sub egida altruismului său nemăsurat, ce o îndeamnă să editeze toate poemele (de până acum) oferite soților Lazăr: Vasilisia și Ion, fondatorii site-ul de cultură, ÎNSEMNE CULTURALE.  O fantezie îmbujorată de candoarea versurilor sale pătimaşe, numită sugestiv, Cad spre cer poeții. Cele două personaje, adulate, fiind prozatori și poeți.

Astfel, pornește la drum cu o poezie rugă, ce are ca temă, titlul cărții și unde poeții sunt asociați liric cu rădăcinile sacre: graalul pupilei clocotește de curcubeie/numai poeții știu să-și risipească veșnicia …… ei o descuie prin fumul rugului în care pier/înviere în roșu pur: Nu mai strigați la îngeri.

Trecem apoi prin periplul universului liric al Gerrei care arde, domină, transfigurează totul pe făgaș galactic, cu o mare putere creativă contemporană, aproape de masochism: durerea poate să-nghețe amprenta doar înafară/sâmburele arde în frigul galactic, din:  Corolă de zboruri setea noastră atavică. E greu de explicat în cuvinte, când fiecare vers este un poem. Ar trebui să încarc aceste câteva pagini numai cu citate. Metaforele poetei ne trec prin furcile caudine, ca la final să ne întindă o mână de salvare, să ne ofere o rază de lumină sau o scară pe care să urcăm.

Preocupată de tema luminii, Maria Elena Chindea alcătuiește adevărate mozaicuri lirice pregnante, prin jocuri de cuvinte ghidușe, uneori sau fantomatice alteori, complicate sau încordate, adevărate năzbâtii postmoderne. Scopul este acela de a-și descărca preaplinul liric, de a-și depăși talentul. Întotdeauna i se pare că nu a spus destul și modifică. Rezultatul: poemul se dublează și nu există nici un gram de balast. Dimpotrivă, doar regretul că se sfârșește.

Să trecem la obiectul cărții noastre, poezie cu dedicații speciale.

Adevărate sculpuri metaforice, vâslind voioase împrejurul legendei, - legenda fiind, Ion Lazăr da Coza, interpretări ale destinului acestuia, trecându-l prin diferite etape ale vieții și continuând cu elogii. Care pe drept cuvânt sunt meritorii, de altfel: fantast arhivar/doar în tine mai sting arareori setea de litere/ când coborâm într-un staccato angelic/în genunea iubirii – Sandaua pingeluită cu îngeri.

Există însă și onomastica soției – Vasilisia Lazăr (Lisia), care beneficiază de aceleași onoruri, de poeme scrise cu entuziasm și febrilitate de către autoarea noastră - fenomen. Scoate, cu nonșalanță, în evidență calitățile native ale eroinei, centrându-le cu intensitate pe destin și personalitate. Cantonează expresii teribile, tulburătoare de-a dreptul, pe moment, pe vers, pe esență: memento-mori pe o frunză de lotus – un motto al unei poezii, de exemplu. Trăiește odată cu eroina bucurii, tristeți, realizări, iubirea pentru soțul său, Ion da Coza: reverberări de verde codifică pielea/fiecare atingere devine/melodică: Privitori prin hubloul eternității.

Scriitor despre scriitor, poet despre poet, împreună analogic, formează magnetul, focul literar, elementele de bază fiind căldura și expansiunea lirică. Și o bază pozitivă invincibilă. Analizează viața fragmentar și găsește în fiecare clipă esența momentului: translucidă/cu steaua albastră/uitată pe noptieră după ce am extrădat/noaptea/și o parte din zei.

Așteptăm, cu interes și curiozitate, onomasticile celor doi fondatori ai site-ului, unde petrecem o mare parte din timpul nostru, pentru dezvăluirile lirice ale Gerrei. Citim descrieri plastice, cum știe ea mai bine de fapt, relevări ale bucuriilor vieții de pe marginile genunei, în care ne regăsim și noi, complicațiile viselor, cele ce ne încartiruiesc prin nopți nedormite.

Ion Lazăr da Coza este un exemplu de iubire, de afecțiune altruistă, căruia Gerra îi dăruiește fără echivoc, versuri mărețe cu atitudine de nabab: în ocean perla o sete translucidă licitează/Graalul ciobește un nou început/ vibrația e tot ce contează sub confetti operăm pe cordul deschis: Pirueta orei zero.

Și din nou Lisia va fi gratulată cu un dar de ziua sa, magnific, înălțându-l în rang de minune. Teorii întregi, dezbateri metaforice, alinări, visuri, zboruri și iubire, toate puse pe umerii săi, și, mai ales cu motto-uri irezistibile. Am ales unul, doar: scriind pe labirinturi cu zboruri. Și dacă ați crezut că s-a terminat, nu! Urmează, Un zbor perfect, unde, arcușul unui greier aruncă ancoră melodică în vene.

Am ajuns la dedicațiile din 2015, pe care Maria Elena Chindea le-a modificat. (notă personală). Erau/eram la începuturi... și cum fiecare început este mai timid... mai imprecis, poeta a trecut la refacerea lor. Rezultatul, realizarea în ansamblu a unor poeme în caracter, romantic și plastic, vibrante și ultramoderne, înfruptându-se din literatură și viceversa.

Prin comparații originale și bine alese în poemul, Urzeală de veșnicie, îl aseamănă pe Ion Lazăr da Coza cu Icar – simbolul spre înalt. La fel și interpretarea în poem, modul de a trece destinul personajului prin etape schimbătoare, uneori de tortură psihică, căutând mereu alte și alte căi pentru a-i rezista aripile sub arșița soarelui. Uneori nu reușești, te prăbușești. Important este să te ridici și să urci continuu... Viața oferă și miracole, începe totul ca un miracol acolo unde sfârșitul bate monedă/din curburile cărnii strâng mirări...........inima șlefuiește focul.

Adevărate săpături arheologice, în sufletele ființelor apropiate, face autoarea, după care scrie poeme cu fantezie îmbujorată, pline de candoare, pătimașe, adevărate imnuri ale bucuriei.

Dedicațiile din anul 2014 și 2013, poeme mai scurte ca întindere, dar care nu-și pierd intensitatea, reprezintă un arsenal de metafore ultramoderne şi ultrasofisticate, create prin gândul de bine al Gerrei, pentru cel mai iubiți membri ai site-ului, prin care ne răsfață și pe noi cititorii de rând. Înlănţuirea universurilor lirice trece și pe la sentimetele noastre, pe care autoarea le cunoaşte. Ca urmare scrie aceste poeme de excepție.

Primul poem dedicat Lisiei, în 21.09.2012 este o pecete a timpului și a afecțiunii, un poem scurt, dar foarte concentrat, dorește să: se tatuează pe vertebrele respirărilor atâtea miracole/sub arsura destinului/ ca o lacrimă vămuită de îngeri. Și s-a înfăptuit.

În diferite ocazii, Gerra mai scrie către cei doi soți, diferite poeme. Descărcându-și  preaplinul său poetic, prinde, armură de fluturi, (motto) scrie versul, redă fluxului ideatic afecțiunea sa arzândă, iar cititorului frumosul și arta: voi pune sufletului/tunica materiei să-i fie ușor... Cuprinde toate culorile lumii și semințele armoniei, într-un vibrato candid. Dedicațiile poartă, printre altele, armele primăverii, adevărate pasteluri în stilul său, picurate cu sentimente și culoare, fragilitate și candoare.

Motivul timpului și al iubirii în timp este trecut în mesajul unui poem vast care te ține fără respirație înfundându-te din imprevizibil, în stări contranstante. Efecte lirice ce dau gata orice cititor. Merg din mult în mai mult, din frumos în mai frumos.

Simboluri sublime nasc viziuni sublime: vibrația își înfigea caninii cu poftă în contrapartea ei geamănă /îmi urmăreai atingerile: Curcubeu din pleoapa lumii.

Poemele lungi, ample, descrierile senzațional formulate, rafinate, dinamice și pasionale, fac să te declari dependent de ele. Cei ce au vocaţia de a scrie poezie sunt binecuvântaţi, iar urma lor este asigurată cu scânteierea lor, ca o torță.

Frazele seducătoare din poeme, meritorii celor cărora le-au fost dedicate, vorbesc despre orizonturi armonice și iubire, cu lumină din plin, unde poeta, Maria Elena Chindea – alias Gerra Oriviera  încearcă să le prindă la viața reală. O marcă indiscutabilă a versului postmodern, ales pentru dedicație și nu numai, un nume despre care am dori să auzim la cote înalte. Să-l vedem așezat printre poeții de valoare ai neamului.

 

                           Sofia Sincă,

                             Pitești

Întotdeauna m-am regăsit în dedicațiile Gerrei, deși suntem firi diferite - ea dezinvoltă și nonconformistă, eu cerebral și mai canonic...

Despre cartea-dedicație - fără cuvinte rămas-am... :)

La obiect și bogată predoslovia Sofiei, pentru care îi mulțumim!

Drag,

da Coza 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Toader Răduță
  7. Nicolae Rolea
  8. Angelina Nădejde
  9. Mariana Suciu
  10. Caleopi Efrem

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântare lui Bendis* a utilizatorului gabriel cristea
cu 31 minute în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pură plăsmuire a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Născociri de inorog a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cinci a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog cinci a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Amprenta a lui Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Trec ani mei... a lui Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drumul vieții a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drumul vieții a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Drumul vieții a lui Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua în care te-am uitat a utilizatorului Nuta Craciun
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ziua în care te-am uitat a lui Nuta Craciun
cu 8 ore în urmă
Postări de log efectuate de Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La ceas târziu a utilizatorului Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog La ceas târziu a lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Narcisism a lui bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec ani mei... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Narcisism a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog La ceas târziu a lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor