Nosce te ipsum! Cunoaşte-te pe tine însuţi... Dar mai ales apreciază-te la justa valoare. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a progresa. Dacă ştii bine unde te afli, ce cunoştinţe ai, care îţi este valoarea, automat îţi poţi fixa un ŢEL, a cărui îndeplinire pentru a te simţi împlinit trebuie urmărită cu stoicism. Cunoscându-te bine, automat ştii ce poţi şi cât poţi. De acee,  introspecţia, autoanaliza este un capital cu care porneşti la drum. Cunoscându-ţi potenţialul, îţi fixezi şi un scop realizabil, nu-ţi iroseşti energia pe cai verzi pe pereţi. Pentru că, da, la îndeplinirea unui ideal este important să ştii de unde pleci şi încotro te îndrepţi. Numai astfel poţi atinge scopul propus. Aşadar, fă-ţi autoanaliza, dar mai ales acordă importanţă autoaprecierii reale. Pentru că, în mod sigur, majoritatea eşecurilor nu se datorează unor influenţe exterioare, aşa cum în mod constant încercăm să aruncăm vina asupra altora, pozând în victime. Nu... Culpabil este cel care se aventurează dincolo de posibilităţile sale fizice, intelectuale, morale. Să ne cunoaştem, aşadar, şi să ne apreciem la adevărata valoare. Să încercăm să ne detaşăm, să fim obiectivi şi să analizăm la rece o situaţie dată. Numai astfel ne vom simţi mulţumiţi, împliniţi şi nu vom îngroşa rândurile frustraţilor, depresivilor, astenicilor, într-un cuvânt, al rataţilor. Pentru că, da, cele mai multe eşecuri se datorează lipsei de sinceritate, de onestitate faţă de noi înşine. Dacă ne lăsăm furaţi de aparenţe şi mai ales dacă rămânem subiectivi, nu vom reuşi niciodată să ne cunoaştem şi vom avea, inevitabil, de suferit. Să ne cunoaştem şi să ne apreciem la justa valoare, căci idealismul este dăunător şi nu face decât să ne aducă un mare deserviciu. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la iveală. Trezirea va avea loc inevitabil şi dacă am supralicitat posibilităţile noastre, s-ar putea să trăim o ireversibilă dramă.
Ca să n-ajungem într-o asemenea postură, să luăm, aşadar, aminte! Dar mai ales să ascultăm, să citim şi să învăţăm  din experienţa înainaşilor noştri. A ne limita numai la propria experienţă nu este suficient, pentru că s-ar putea ca celebra zicală a loviturii cu capul de pragul de sus să ne fie, dacă nu fatală, cel puţin neplăcută sau cu posibile sechele pe viaţă.
Orgoliul, vanitatea, mândria sunt de multe ori duşmanul number one al fiecăruia dintre noi. Pentru că nu avem tăria de a ne recunoaşte greşelile şi de a învăţa din eşecuri ca să nu le mai repetăm, ci dimpotrivă persistăm din greşeală în greşeală până ajungem să pozăm în victime nedreptăţite de soartă, de oameni, de societate. Nu am recunoaşte propria vină, Doamne fereşte... Cum să ne călcăm în picioare orgoliul, vanitatea care trage sfori nevăzute din culise, acceptate cu ştiinţă sau mai degrabă fără ştiinţă de la bun început de noi înşine. Pur şi simplu suntem sclavii propriului eu ce ne sugrumă, egolatriei care ne macină din interior.
Nu este vorba de imaturitate aici, ci de o supralicitare a propriului eu, de o autoapreciere exacerbată ce nu ne aduce decât deservicii în cele din urmă. Pentru că aparenţele înşeală, pot să păcălească, dar după o vreme, în mod inevitabil, vom obosi şi ne vom da jos masca de bună-voie şi nesiliţi de nimeni (ne ne putem preface la nesfârşit, nu?!) şi nu ştiu dacă vom putea da piept cu semenii în ochii cărora am pozat într-un super-erou. Dar mai ales nu vom putea fi receptaţi ca victime, ci vom rămâne aceiaşi neînţeleşi, inadaptabili, astenici, frustraţi, ce se luptă asemenea lui Don Quijote cu morile de vânt.
Fixându-ne din orgoliu ţeluri care ne depăşesc posibiltăţile, este ca şi cum am cere unui şoarece de bibiotecă să treacă la roabă şi la lopată. Or, pentru asta, chit că e considerată muncă de necalificat şi, de facto, se crede că oricine o poate presta, trebuie să ai în spate ani de muncă, de călire în câmpul muncii. Altfel, rişti să clachezi sau şi mai grav să te pricopseşti cu vreo boală, ce îţi poate aduce ani grei de suferinţă dacă nu chiar moartea.
În concluzie, Nosce te ipsum!

Vizualizări: 57

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce bine le zici! Dar e ușor să dai sfaturi, e mai greu să te pui în atare situație și să te cunoști pe sine, să-ți cunoști și recunoști potențialul, talentul sau nu, în toate domeniile. Nu s-ar mai crea ipocrizia, snobismul, absurdul.

Am citit cu interes,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Vis de cireș a lui Adelina Labic
cu 4 minute în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 43 minute în urmă
Nădejde Angelina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 43 minute în urmă
Postare de log efectuată de Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 51 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat o discuţie la grupul
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut fotografia lui GeorgePena
cu 1 oră în urmă
Lui GeorgePena i-a plăcut fotografia lui GeorgePena
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin Epoca de bronz a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsari! a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog croitor de iluzii a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
GeorgePena a comentat în legătură cu fotografia lui GeorgePena
cu 5 ore în urmă
GeorgePena a lăsat un comentariu pentru Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog Scrisoare de răspuns a lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog În fiecare zi a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog Pasăre dulce, pasăre dragă... a lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Lui Ovidiu Gligu i-a plăcut discuţia 5. Cercul vicios a lui Ovidiu Gligu
cu 6 ore în urmă
Ovidiu Gligu a postat discuţii
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Eftimie Gheorghe îi place postarea pe blog Nu te-am uitat a lui Mihaela Danila
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Eftimie Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada Sfântului Tot a utilizatorului Gheorghe
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor