Invitație la bal

[Mihaela Suciu]

 

        Un concurs literar este ca o invitație la bal mascat cu premiul – ,,Regina balului”, dar câți înțeleg? Ca să se desfășoare este necesar de un cadru legal: spațiu, regulament și organizatori. Protagoniștii sunt invitații. De data aceasta s-a hotărât ca participanții, după alegerea proprie, pot să-și prezinte creațiile și/sau să voteze, în funcție de criteriile fiecăruia. Creatori sau votanți, chiar dacă unii încearcă să le pună etichete, e bine să ne gândim că în spatele acelor etichete sunt oameni iubitori de artă, iar în spatele fiecărui om există: inteligență, sensibilitate, empatie, experiență, iar dacă a dat Mnezeu și educație civică.

        Să ne imaginăm o tânără, fără experiență, dar dornică să participe la bal, să-și facă intrarea în societate. Față de prietenele ei care nu se încumetă, ea este curajoasă deși nu știe ce-o așteaptă, visează că poate lua premiul. Își croiește rochia, o coase, o înfrumusețează și încurajată de cei din jur se prezintă cu o oarecare timiditate și strângere de inimă. Totuși are speranța învingătorului! Involuntar, odată intrată, compară rochia ei cu celelalte, unele ținute sunt chiar deosebite, dar tot a ei e mai frumoasă, acolo sunt cusute emoțiile ei și toate nopțile dedicate creației sale, e truda ei și-o poartă cu mândrie. La jurizare, unii o admiră și se simte foarte bine, observă câteva persoane care vor să iasă în evidență, o coboară pe ea ca ele să fie mai sus, altele se grupează să susțină un candidat – mașinării de culise. Cu toate acestea ea are sclipiri în ochi, se vede pe podium. Un străin îi spune: ,,Nu-mi place rochia!” și ea se retrage plângând. A luat-o în nume personal, că nu-i frumoasă. Oricâți i-ar explica, ești deosebită, ea reține c-a fost respinsă. Este normal? Dacă analizăm străinul, poate că-i normal, a spus un adevăr așa cum îl percepe el, cu tot ce-i în spatele omului. Dacă analizăm tânăra, poate că-i normal. Ca oameni – grup social – dorim acceptarea celorlalți, dar mintea (la început de drum) ne joacă feste, un singur ,,nu!” lanseză ,,dece-uri” care rănesc. Unii o să repete același traseu până prind ,,șpilul”.

        După câțiva ani, tânăra, acum, femeie, dă curs invitației. Are ceva experiență, știe ce se cere și totuși e plină de emoții. Are o reținere: dacă se repetă ,,nu!”, dacă sunt mai mulți ,,nu!”, înseamnă că se bagă între dușmani. Are însă repere, oameni pe care-i apreciază și X o încurajează: ,,Consideră că mergi la o petrecere între prieteni. Chiar dacă îți spune unul: ,,nu”, fiind prieten nu-l privești cu ostilitate. Corect? Prietenul e o persoană de încredere, nu-ți vrea răul, e doar părerea lui și în plus poți afla ce anume nu-i place. Poate are dreptate! Analizează situația.”

        Trec anii, femeia e sigură pe creația ei, se poate mișca lejer printre invitați fiindcă atitudinea contează, se bucură de societate și de sărbătoarea balului. Zâmbește în jur, admiră câte ceva la fiecare rochie, o croială îndrăzneță, o bijuterie... Câte nu pot fi admirate dacă te oprești o clipă? Și cum se plimba agale, zărește o tânără tristă. Umerii lăsați și mâna care netezea o cută inexistentă, îi trădează durerea. O oprește și-i șterge lacrima din colț:

 – Zâmbește, ești frumoasă... Și pe vremea mea, aici, era ,,circ”!

 

 

 

[Ana C. Ronescu]

Acum  îmi dau seama, Mihaela, că tu ai o supărare personală legată de concurs, iar eu am sărit ca… știi tu cine, din baie, să-ți critic povestirea. Mai ales că fac asta pentru prima oară pe acest site. Am căzut în capcana comentariului tău.

Pardonne-moi! :(

[Mihaela Suciu]

Ana! :)) N-am întins nici o capcană, mi-am spus o părere încercând să deschid o discuție pe tema concursurilor: cum poate o novice să crească în timp, felul cum percepe inițial ,,balul” și traseul psihologic până la maturitate când poate deveni sigură pe ea și implicit poate fi sprijin pentru altcineva. Am spus cu sinceritate că sunt imună și mă bucur de acest siteu în care putem creea cadul unor discuții prietenești, din care putem învăța. Hai să te îmbrățișez, mi-ești dragă! Scrie și posteză că eu te citesc cu aceeași plăcere!

Ana C. Ronescu a spus :

Acum  îmi dau seama, Mihaela, că tu ai o supărare personală legată de concurs, iar eu am sărit ca… știi tu cine, din baie, să-ți critic povestirea. Mai ales că fac asta pentru prima oară pe acest site. Am căzut în capcana comentariului tău.

Pardonne-moi! :(

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc frumos! Mă bucur de aprecierea d-voastră și c-ați sesizat nuanțele. Ca perspectivă mă aștept să fie și alte idei și invit doritorii să și le exprime, ar putea ieși ceva interesant.

Ana Cîmpeanu a spus :

Da, frumoasă metaforă și adevărată perspectiva. Apreciez și sesizez nuanțele  

[Ion Lazăr da Coza]

Frumoasă și corectă analogie!

da Coza

[ELENA AGIU-NEACSU]

Emoţionant eseeu! Felicitări!