Se scrie într-o veselie. Şi se publică în draci. Pentru că se sponsorizează, nu-i aşa?! Dar mai ales se dau like-uri ce încurajează orice neavenit, cu scopul vădit de a-l determina să publice. Că, deh, editurile, tot mai avide, oricum toarnă cu maculatură. Fără nicio mustrare de conştiinţă. Filtru? Decantare a valorilor? Să fim serioşi! Doar e democraţie. Cenaclu? Pardon! Desuet. Căci ocupaţi până peste cap cu afaceri, studii (?) etc., nu mai avem timp şi pentru a participa la o asemenea activitate ce cândva avea menirea sacră de a alege grâul de neghină, de a îndruma pe cei care aveau pretenţia, dorinţa de “a bate câmpii cu graţie”. Auzi, îndrumare? Păi, dacă românul s-a născut poet, ce să mai facă şi aci? Să piardă timpul? Time is money. Doar suntem economie de piaţă. Aşa că fiecare după putere şi pricepere, îşi varsă năduful în versuri, rime, catrene. Şi dacă pe deasupra este şi descurcăreţ şi găseşte un sponsor sărac cu duhul, dar cu punga plină (şi se pare că-s destui!), scoate capu-n lume plin de sine, fălos nevoie mare de-aşa ispravă. Doar este artistul, nu?! Poetul. Că lipseşte sublimarea metaforică, limbajul poetic, arta propriu-zisă, ce mai contează? De-acum avem în faţă un volum, un autor. Împroaşcă limba română, aruncând în vânt “forme fără fond” (unde eşti tu, Maiorescu?) De acum e creator, parol d’honneur! Pe când voi, mâzgălitori mărunţi, rămâneţi la stadiul de vorbe. Parole... Parole... Pentru că în mintea unui asemenea specimen cocoţat pe ditai podium, cenaclul înseamnă risipă. Risipă de cuvinte, pierdere de vreme. Iar faptul că vă zbateţi pentru respectarea unor norme minime, decente, necesare creaţiei, pentru o cenzură, o autocenzură impusă de bunul - simţ n-are importanţă, atâta vreme când dumnealui i-a apărut deja o carte, o nouă carte, altă carte.
Editurile-nflorească, trăiască sponsorizarea! Și la cât mai multe like-uri, dragii mei, că românul e al dracului de generos, dar și talentat, să fim înțeleși.

(Din volumul în curs de apariţie "Dincolo de perdea", 2022)

Vizualizări: 27

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ahhh, cum ai pus punctul pe i, cum atins exact ceea ce mă doare și pe mine în fiecare zi. Am scris, cu mult timp în urmă, și o poezie pe această temă. Și ce s-a întâmplat? Absolu nimic. Munții de maculaturăse adună, oamenii citesc tot mai puțin că nici nu mai știu ce să aleagă, pe când poetul nostru se umflă în pene până o să pocnească. Ba unii (și nu puțini) au intrat în USR, că dee, criticii sunt flămânzi. Dacă toată lumea ar gândi ca noi și ar lua atitudine... 

Iată și revolta mea aici: https://insemneculturale.ning.com/profiles/blogs/poetica

Și când te uiți că numai pe acest site a avut aproape 500 de vizualizări...

Poetica

Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

– Zicea unul*, cu acreală,

Și nițel nedumerit 

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

 

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost emblema:

Diadema la cuvânt!

 

Acum, de mă uit mai bine,

Tind să cred că-l înțeleg 

Când citesc pe câte unii,

Zici că rebusuri dezleg.

Doar cuvinte decupate

Și-ndesate-n pălărie,

Apoi, scoase la-ntâmplare

Și numite... poezie.

 

Stau și-mi chinui neuronii

Confuzată foarte tare;

S-ar cruci și dadaiștii

De atâta încifrare.

Tatonez, spre dibuire,

Un mesaj mult prea criptat,

Dar capitulez, la urmă,

Și distribui un citat.

 

Metaforicesc poeții

De când lumea, și se știe,

Fără metaforiceală,

N-am vorbi de poezie!

Unii suflă praf de stele,

Alții mută universuri,

Îngeri, fluturi, curcubeie,

Tot coboară peste versuri.

 

Și de vrei să îi guști miezul,

Caută-l, dacă ai unde!

Doar o coajă sclipitoare

În adânc nimic n-ascunde.

Dar ne gâdilă privirea

Și o punem în vitrină,

Că de-o bate în ea luna

Va aprinde-n jur lumină.

 

Alții, vrând ca să arate

Cum se scrie-o poezie,

Înșiră cuvinte fade,-n

Verticală, pe hârtie.

Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă.

 

Și să vezi umflat în pene

Atunci când vreo gospodină

Pe feisbuc, strigă alene,

„Ah, poete, e divină! 

Poezie-adevărată!

O, see you, e genial!

Tare-aș vrea s-o văd odată

Pe hârtie! Bestial!”

 

                *

Asta e în țara noastră:

Tot românul e poet!

Și n-ar fi nicio problemă

De-ar scrie doar în caiet,

Însă, edituri o mie

Se întrec să-l tipărească,

Să nu mai vorbim de critici,

Pe bani, gata să-l slăvească.

                 

                  * 

Metaforicesc poeții

Când stângaci și când divin;

Unii mușcă veșnicia,

Alții scapă de venin.

Dar ce searbădă-ar fi lumea

Fără ei – bătrâni copii! –

Și ce goale ar fi toate,

Și ce triste… și pustii!...

Vă mulţumesc pentru lectură şi apreciere!

"Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă."

.
Bine zis! Felicitări! Din păcate, nu aude cine trebuie sau se face că nu aude!

Din păcate, așa este...


ELENA AGIU-NEACSU a spus :

Vă mulţumesc pentru lectură şi apreciere!

"Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă."

.
Bine zis! Felicitări! Din păcate, nu aude cine trebuie sau se face că nu aude!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Toader Răduță
  7. Nicolae Rolea
  8. Angelina Nădejde
  9. Mariana Suciu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Peste-al vârfurilor murmur a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecare iminentă, a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fierbinte a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație la nuntă a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Vară fierbinte a lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și m-am dus... m-am dus... a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și m-am dus... m-am dus... a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și m-am dus... m-am dus... a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Elegie a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecare iminentă, a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Plecare iminentă, a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Peste-al vârfurilor murmur a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
J’arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu funii de lumină a utilizatorului J’arrive!
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog dacă pot a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Elegie a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peste-al vârfurilor murmur a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Peste-al vârfurilor murmur a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu funii de lumină a utilizatorului J’arrive!
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cu funii de lumină a lui J’arrive!
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor