1. Mă încolțește toamna
E-o dimineață mută, plumburie,
Cocoșii fără vlagă cântă-n zori,
Iar cerul are-o mască tuciurie
De parcă-și pierde spectrul de culori.
Privind la iarba palidă, sticloasă,
Sub tălpi mi se zdrobește orice gând,
Se joacă printre pașii mei o coasă
Care-mi retează visele pe rând.
Port un corset pe inimă și strânge,
Pulsează-n capilare-un timp trecut,
Însingurarea-mi bea mereu din sânge
Și-n față-mi stă un zid de netrecut.
Mă încolțește toamna ca pe-o pradă,
Prin vene-mi curg tăceri și vestejiri,
Un vânt nebun se-nvârte prin ogradă
Și colbul mi se-mprăștie-n priviri.
Atâtea toamne mi-au trecut prin carne
În așteptarea iernii frunzărind,
Iar cerbii cei rămași fără de coarne
Mi-au tot păscut prin gânduri hoinărind.
În lumea adormită-i dimineață
Și parcă viața zace-ntr-un hangar
Înconjurat cu burniță și ceață,
De care zeii lumii n-au habar.
2. compoziţie - poezie eliminată din concurs deoarece a mai fost publicată.
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlo...
am pictat toamna lui vivaldi
boleroul lui ravel
şi inimile tale albastre
pe acelaşi cer
am mers desculţ
până la capătul culorilor
nu am privit
niciodată pânza
din superstiţie
nici măcar atunci când luna
a căzut
în spatele şevaletului
doar marea
marea mea singurătate
a rămas
să privească pe furiş
printre degetele strânse
în rugă
pe pânza mea cât o lume
trupul tău
stradivarius
aşteaptă un mozart
3. Toamnă de vis
Se-ntoarce toamna iar acasă,
Codrii copilăriei să aurească,
Se strecoară lin în podgorii
Şi-şi lasă aromele-n struguri.
Făclii aprinse pe-ntinse dealuri,
Copacii ard în largile ramuri,
Depărtările albastre duc păsări,
Prin ceţuri ce se ţes peste râuri.
Dansuri de frunze, ploi de aur,
Plutind în văzduh preţios tezaur
Al toamnei ce nu vrea să moară,
În roua dimineţii, uşoară, uşoară…
.
Degetele toamnei adună norii,
Ploile reci întunecă iar zorii,
Nucii verzi îşi leagănă-n vânt
Ramurile până la pământ.
Gutuile înmiresmează cărările,
Cerul îşi limpezeşte zările,
Şi cade o lumină de miere,
Peste grădina încă în floare.
A înverzit acum pe plai iarba,
Soarele străluceşte ca vara,
Şi merii înfloriţi a doua oară
Aduc miros de primăvară.
Plopii lasă încet aurii oglinzi,
Fluturi plutitori peste pajişti,
Brânduşe violete apar în pădure,
Mai gingaşe-n rugii de mure.
Aleargă, aleargă căprioare în cârd,
Printre perii înalţi daţi în pârg
Şi-n depărtarea albastră, albastră
Raze lungi peste vatra noastră.
Coboară din cer fulgii de zăpadă,
Munţii se îmbracă-n albă podoabă,
În văi răsună ecouri prelungi,
Brazi se-nalţă semeţi între stânci.
Vuieşte, vuieşte puternic pădurea,
Vuieşte sinistru, precum marea,
Fiorii de toamnă adânci o cuprind,
Când crengile-şi leagănă-n vânt.
Păsările urmează depărtările,
Văzduhul îşi pierde cântările
Şi marea se zbate la ţărmuri,
În tunet lung se sparg valurile.
Spumele se ridică vijelios spre cer,
Vapoarele albe în talazuri pier,
Pescăruşii – un ţipăt îngheţat,
Ne străbate inimile ne-ncetat…
Mai tainic şopteşte pe pietre izvorul,
Fetele îşi leagănă noaptea dorul,
Când luna plină străbate zarea,
Flăcăii le urmează chemarea.
Dar... în noi este atâta tristeţe!
Şi zilele trec… Adio tinereţe!
Nu putem opri clipa efemeră,
Visul de iubire-i doar o himeră…
Trecere… trecere… Totu-i trecere,
În marea lumii, doar zbatere…
O toamnă aurie întârzie-n noi
Și toți ne prefacem în reci ploi.
4. casa mea
la poalele destinului
gândul că te iubesc e un bondar sinucigaș
bâzâie pe sub frunte
în timp ce stau cu bolovanul inimii-n brațe
să blochez toate intrările
îmi spui
casa mea nu are uși nici ferestre
doar ochi
câte unul pentru fiecare bărbat de care m-am îndrăgostit
are lasere
scoate umbra din om și o plantează-n parcuri
nu mai îndrăznește nimeni să calce iarba
de teamă că acolo s-ar afla umbra celor iubiți
casa mea își dă cu vopsea lavabilă
măcar o dată pe an
împarte tencuiala roșie a zidurilor bombardate
celor fără adăpost și fără noroc
la sărbători
casa mea e înmiresmată cu vin bisericesc
după ce-l bei
vezi că lumea e frumoasă iar viața scurtă
casa mea are claxoane și un program de liniște pentru toți morții săi
nu are uși
nici ferestre
doar un acoperiș din sticlă
pe care alunecă îngerii
când se plictisesc să mai fie îngeri
și coboară printre noi deghizați în poeți
acum că pe toate le știi
lasă bolovanul acela jos
dar fii atent să nu-l strivești
casa mea are pleoapele moi
trebuie să se sprijine
5. Umbra toamnei
Mocnit în lira stinsă a unor acorduri revelate,
În bruma albă s-au format dantele impregnate.
În pașii toamnei rescriu destinul vieții colorat,
Tabloul toamnei adună eterul umbrei condensat.
Când toamna cenușie atinge-n lacrima pustie
În iarba scaldată-n raze roșii s-a ivit o viorea.
Cântecul ultim a ciocârliei transmite reverie,
Din inima însângerată mi se aprinde dragostea.
Frunzele brumării dansează și cad pe covorul tocmatic,
Florile de ghiață în dimineți îmi numără pașii pe poteci,
Aburul mărgăritarelor răspândesc în zbor frenetic,
Umbra toamnei luminată care ne-a unit pe veci.
6. Urechea nopții tremură sub boltă
În căușul lunii
stăruie un gând,
călimări albastre deapănă fuioare,
micul paradis tăceri să-și aprindă.
Brațe de cleștar
frații mei de veghe,
îmi vorbesc blajinii
prin cuvinte mute.
Dor de toți îmi este,
înrămați în mine
pot să îi mai scutur de cenușa arsă.
Dor de brațul mamei,
de graiul patern,
să mai deschid poarta unsă cu sacâz.
Au trecut decenii
ca să înțeleg,
ce scurtă e clipa
ce fragilă sunt.
Tremură sub boltă a nopții ureche,
între adieri
îi deplâng căderea frunzei întomnate,
și încrâncenării tivită-n orgolii,
un valmeș de ani prins în risipiri,
au rămas câțiva
ori
cine mai știe
clipa rezemată în eternitate.
Să nu plângi copile
că-i deja târziu,
am strâns multe lacrimi,
sub trandafir veșted
răsar viorele.
Să nu uiți,
cândva
în palmă-ți cerneam arcuri sibiline,
azi răvașe triste
dorm pe-o noptieră
să nu uiți pe-acela
ce-a iubit plângând.
7. Lacrima ploii ce-a lovit
Plouă cu lacrimi
peste orașul înțepenit în mușamalizarea
minciunii.
Plouă cu noroi,
fără croi,
în convoi.
Plouă cu vânt,
spre pământ
până când
acoperișurile unei calități ucise
mor
într-o zi de toamnă.
Plouă cu tunete,
în spectacolul copacilor ascunși în iarbă.
Plouă, și plouă,
cu o duminică în care nevinovații
se transformă în furnici,
răpuse de indolența autorităților.
Plouă cu cifre:
8 morți, 67 de răniți...
Nu mai plouă!? Se numără copacii care plâng,
țiglele care mărșăluiesc pe trotuare,
se caută curent electric,
semnal la internet
și... recolta toamnei zbuciumată.
Lacrima ploii scormonește prin sertarele destinului
după soare,
iar omul numără silabele dezastrului.
În rest... cuvinte aprinse,
căci promisiunile
se sting până la următoarea bătaie de vânt.
8. Doar toamna
Și iarăși doar toamna - galbenă gutuie
Desferecă roata la mori de un veac
De-mi înțelegi teama cea care tot suie,
Tiptil prin poeme, ai ști de ce tac.
Și ca și cum ploaia mai duce în taină
Platoșa mea-'n aur și arcul întins
N-am să te-ntreb unde, când știi în ce haină
Mi-am strâns la piept dorul în vârșa ta prins.
Și-acel zvon de păsări cât încă e toamnă
Pe frânghia sorții mă-ndeamnă de zor...
Ca traista cu vise din lumea mea doamnă,
Cum dormi despletită, sub cap să-ți strecor.
9. Toamna - cântecul oaselor noastre
străzile s-au umplut de ploaie
de fețele noastre fără chip albe
de frunze de cenușiu de toamnă
cerul acoperit de asistentele
din spitalul municipal
care zboară pe biciclete cântând
let it be al lui beatles
lăsați-ne să fim lăsați-ne să fim
nici nu ştiai
că mașinăria complicată a ochiului
e menită să ne orbească în final
să ne fulgere creierul alienare
că e la fel de monstruoasă
ca o fiară mecanică cu scripeți
cu roți dințate scârțiind lugubru fierbinte
și noi privim în continuare lumea prin ochi
până se face toamnă definitiv
și adormim cuminți în frunzele noastre
pe mine mă iubesc toate amintirile tale
mai ales când vine toamna
cu septembrie acela galben pufos
te apucă așa dintr-odată nostalgia
și parcă ești mai proaspătă mai vie
eu eu mă risipesc sunt un vis
ce trece dintr-un vis în alt vis
ca o moară care macină nopți pe întuneric
cineva golește nopțile noastre de somn
îl face grămadă și îi dă foc
altcineva strânge sute mii
de tije subțiri de crin
le înfige pe rând în oasele noastre
și ele cântă sublim ca o orgă din ceruri
și nici nu observăm
că s-a făcut toamnă și o să murim
10. Și suntem toamnă
Așa cum s-a rupt din mine strigătul
pentru lemnul din altar
vlăguit de atâta rugă,
pentru sfinții prelinși pe grinzi
ca-ntr-o îmbrățișare de moarte,
tot așa m-am întors din drum.
Analizez atentă ca sub lupă,
cum mă doare lanul de crizanteme
albe ca fecioarele neștiutoare,
ca pașii mamei în drum spre cimitir
unde-l acoperă de șapte ani
cu frunze și lacrimi pe tata.
Mai mereu, mă arde amiaza dorurilor de femeie
plecată în lume copilă,
cuprinzând între două zbateri de inimă
toată fărădelegea și smerenia lumii
în iubiri potrivnice și arcade de timp,
spălate de ploile iertărilor.
Uneori ne numim rătăcire,
aplecați peste sufletele noastre
parcă uitând drumul spre casă.
Dar suntem uitare, Doamne,
suntem nefericiții amanți ai timpului
rămas gol și folosit,
în cerșafurile noastre de blestem
Și suntem urlet
Și suntem toamnă!
11. Toamnă
Pe frunza galbenă a viei ,
Trecutul s-a imprimat feroce.
Vântul auriu se joacă-n struguri,
Şiruri de cocori înţeapă albastrul cerului.
În arămiu tomnatic adastă pământul...
Covor de învinse idei,
Pe ceea ce cauţi se-aşterne.
Ce frunze, ce doruri, ce vise!...
O vară-a trecut... şi-au murit
Sau poate-au rămas neatinse?!
12. Carambolul paparudelor
Pe zgura dispreţului,
ploi zvăpăiate în carambolul
paparudelor voluptoase
ce hlizesc ironic spre oglinzi
cereşti, într-un delir…
modificat genetic,
pariat profetic între
tunete şi fulgere
remaniate cu chicoteli
pe reducţia lacrimilor
spre împăcare cu Tot
prin împroşcarea iubirii
din fluxul jocului.
13. Mama Maria
Sfârșit de toamnã gri... în fiecare zi
o bātrânicã tristã, la scara blocului
adunã frunze ruginii
își șterge ochii înlãcrimați cu o batistã
lovește bordura cu mãtura
parcã ar vrea sā o deschidã ca pe o sobã
din care ar scoate cenușa
sã facã foc odihnei unui suflet.
Într-o duminicã ploioasã m-am apropiat cu sfialã de ea.
Pãrea coborâtã dintr-o icoanā
i-am dãruit o carte de poezii și ne-am împrietenit.
Am aflat cã o cheamã Maria.
Îmi zâmbește, culege frunze, le privește
parcã ar spune o poveste.
Când îmi citește poezia
e atât de frumoasã mama Maria
din ochii ei douã stele
mângãie liniștea nopții, privește în zare, își amintește
aici, între douã coline, într-un loc uitat de rele,
era cândva un sãtuc, se plimba prin poiene și legãna luceferii pe gene.
Bunicii aveau miros de gutui
bãrbații de vin dulce, fetele de mãr
nepoții alergau cu fân cosit în pār.
Acolo, la umbrã de nuc
se derulau povești cu Cosânzene.
Citește, mamã Maria, poezia
cerne liniștea, durerea
sãtucului îngropat
sub frunzele cãzute pe asfalt.
Povestea e în inima ta,
mama Maria, bãtrânica tristã de pe strada mea!
14. Toamna mea niponă
când ai venit locuiam în amurg
visele tremurau în oglindă
precum pagodele răsturnate
în privirea lacului
prieten de nădejde
în nopţile cu lună gravă
îmi era copacul de ginkgo
dimineaţa alungam gânduri de ceaţă
din zarea cocorilor ce s-ar fi întors acasă
mă-ntreb cum de nu ţi-am auzit paşii
pe dalele templului uitat în paragină
prin păduri de bambus
ai poruncit vântului
să despice flaut
şi cu el mi-ai ferecat gândul
apoi uşoară ţi-a fost poteca
doi pui de căprior te-au urmat
la fiecare îndoială
cu ochi umezi
mi se aşezau la picioare
şi povesteau despre tine
ca într-o vrajă
captivă au ţinut inima
precum o insectă în galben de ambră
ţipătul vulpii ce răscolea
frunze pe trupul pădurii
săpase culcuş în firida templului
parfumat se mistuia agarul în beţişoare
maestru în arta chemărilor de aramă
în roşu-arţar mi-ai răsucit visele
până când din ele
au picurat mustind vinetiu dorinţe
când ai plecat prima dată
crestele munţilor încărunţeau în depărtare
arţarii îmbrăcaseră lacul în sânge
în evantaiul frunzei se mutase soarele
risipind felii de ceară peste arborele vieţii
doar pe chimonoul crem al gheişei
încă stăruiau violet crizanteme
atunci am ştiut
zborurile noastre se vor îndrăgosti
vor aluneca unul peste altul
şi ca-ntr-un joc amar
vor naşte poeme
15. Două versuri și o singură bătaie de inimă
mă întrebi cum mi-a fost săptămâna
mai lungă de șapte zile ori două bătăi de inimă
plus o obsesie -
să-ți fiu toamnă foșnind sub pași...
îmi răspunzi că nu crezi în toamnă
știu și nici în înserare nu crezi
e o altă minciună a Soarelui
un joc de-a v-ați ascunselea
unde răsăritul este zâmbetul
unui prunc cu ceafa
mirosind a piersică somnoroasă
nu iei în serios nici depărtările
pașii noștri le risipesc
cu efortul unei lacrimi
care alunecă pe obraz
și hrănește un surâs
nu crezi nici în moarte
e o simplă părăsire a timpului
o ieșire în normalitatea simplă
a existenței fără el
tu crezi doar în cântecul murmurat
o singură dată
de două suflete albe
două versuri
așezate de aceeași a parte a unicei
bătăi de inimă
de la începuturile
acestei lumi
16. O altă toamnă-mi bate azi la ușă
Când, vlăguită, toamna se petrece,
Iar vântul cerne frunza risipită,
Mă-mbăt, ca-n alte dăți, cu apă rece
Din raza-i ce mi-a fost cândva ispită.
Strângeam nectarul picurat din soare,
Să-mi fie cupa veșnică lumină!
Nimicuri îmi păreau o sărbătoare,
Cocori ștrengari mă invitau la cină.
O altă toamnă-mi bate azi la ușă…
Pe zi ce trece, mai flămând pândește
Și scormonind a vremilor cenușă
Îmi frânge răsăritul într-un clește.
Când nouri de granit apasă zarea,
Să știi că-n ceruri dăinuie chemarea.
17. Dă-mi, Doamne, toamna
Dă-mi, Doamne, toamna ce mi se cuvine,
După a soarelui cumplită spuză,
Adun-o de pe rupte serpentine
Şi-mplântă-mi în plămâni a ei ventuză ;
Ajută-mi, Doamne, să sporesc tăria
Sintaxei ei, c-un smoc de nor șăgalnic,
Când își deschide-n crânguri mustăria,
Cu vuiet aromat, fluid, năvalnic ;
Aruncă smalţ pe mucede monade,
Să mângâi sclipitoarele-i membrane,
Fără odihnă, toamnei i se cade,
Din sunete să îi durăm coloane;
La cotituri mai fumegă dorinţa
De-a vinde chihlimbarul pe rubine ,
Aproape mă mândresc cu iscusinţa
De-a fabrica rugina ei din mine.
Dă-mi, Doamne, toamna ce mi se cuvine!
18. Singurătate de toamnă
M-am rătăcit pe drumul înapoi,
De-abia te-mbrăţişasem de plecare,
Aş fi rămas să întregim în doi
Un anotimp ales la întâmplare.
Dansau misterios copacii goi
Pe-o muzică de noapte boreală,
Îi dezgolise toamna lângă noi
Acoperindu-ne cu frunze de beteală.
Lumina dimineţii muşcă crud,
Jacheta mea e doar o amintire,
Mi-e frig, tu eşti departe iar eu ud
Şi vraja ta e doar o amăgire.
În toamna pietruită cu văpăi
Când dorm secundele autumnale
Am colorat cu gânduri ochii tăi
Într-un sidef cu puncte cardinale.
Dacă aş şti vreodată că ţi-e dor
Şi-ai rătăci în noaptea de iubire,
Te-aş aşeza pe-o aripă în zbor
Să fii la mine pentru nemurire.
19. Căsuță pentru păsări
În pieptul meu
e o căsuță pentru păsări
cu ușă rotundă
cât să poată încăpea
mâna ta mică
un șarpe sâsâie
dinăuntru
de fiecare dată când te apropii
„e cale de-o moarte
până la inima lui”
zise ghicitoarea
și îți închise palma
apoi sorbi lung din cafea
20. Ca o icoană vie
O clipă-a fost de-ajuns să-mi vii, plăcere,
La chipuri nu privești, nu le pui mască,
Aceeași floare-lotus lași să crească
Și-n cel limbut și-n golul din tăcere.
În tine cete-ntregi de îngeri cască,
De parcă somn le-ar trebui, putere...
Să-ți cânte câte unul ziua, cere,
Iar alții focu-n rouă să zidească.
Acolo, -ntre lăuntru și afară,
Oprești din trecători, fără de fală
Și le arăți poverile cui cară;
Stă cerul tolănit, nu-i îndoială,
Doar tu-l cobori, nu pare tras pe sfoară,
Că toate se supun ție, vestală!
21. Secreta cale
Iernatică toamnă, la geamuri plânse,
când mi se dor să-ți scriu acea scrisoare
ostatecă în mine...
Mi-e dor să fie dorul tău la ușă,
să lași deschise porțile în suflet,
crâmpeie de cuvinte să devină
basmul nostru necitit
și lămpile din minte să se stingă,
doar un jăratec în inimă să lumineze,
ca o carte cu coperțile prea grele,
ce pleoapele de dinaitea somnului târziu,
nu te mai lasă să citești sfârșitul pe furiș...
Poeme care-ți amprentează gândurile,
lacrimi lumineză la umbra unei stele obosite
și pașii gata, drumul să il treacă
pe la poarta anotimpului cernit...
Ținusem ascunsă harta cu secreta cale
lasată de destin,
ținând în mână firul roșu, dăruit de ursitoare...
Acum, fii cititorul de pe umărul meu,
de vreme ce evadăm în lumină!
22. Toamna din sufletul meu
Plouă cu frunze de dor, busuioace,
Parfum de lumină călduţă şi dulce
Învăluie ziua cu zbor curcubeu
Şi pacea grădinii în inimă-mi curge.
Se-aud ale Dunării chemări fremătânde,
Întinderi ceţoase de valuri celeste,
Cu văluri de-aramă şerpuind sperioase,
Suspine de păsări aruncate-n poveste.
Atâta splendoare de toamnă-arămie,
O linişte împletită cu zumzet fantomă,
Din gâzele mierii nelinişte surdă
Poeme de suflet brodate cu rouă.
Adânci cupe din flori risipite
Hrănite cu raze şi suflu divin
Alungă tristeţea din inimi rănite
Şi spulberă toamnei un vânt anonim.
Faleză de frunze ca sticla pictată
Atinsă de brumă oglindă-n cădere
Aceeaşi umbrită tăcere zglobie
Acoperă totul cu noaptea-n mistere.
Atâta minune tomnatică-n toate,
Bucurie de viaţă alintată-n durere,
Atâta iubire stinsă-n delicii
Atâta speranţă atârnată de stele.
O bancă stropită cu dor de lumină
Găzduieşte doi îndrăgostiţi visători
Ce-n mâini strâng căldura-mpăcării,
Dulceaţă de toamnă botezată-n culori.
O pace şi-o sete de viaţă-aromată
De Domnul trimisă la noi muritorii,
S-aline dureri, s-aline uitare
În inimi sădite miresme de flori.
Coroane-nţelepte stropesc amintiri
În glasuri bătrâne de versuri uitate,
Pe pajişti de rouă şi-n ochi de copii
Înţelepte cuvinte de la Domnul lăsate.
În munţi aprinşi de verile lungi,
În şesuri zgribulite sub geruri cumplite,
Dorm străbunii cu vise-ngheţate
Cu gânduri de ţară, cu gânduri smerite.
Viteji crânceni însetaţi de dreptate,
Viteji adormiţi cu drapele în moarte
Se roagă la Domnul în blândeţe de toamnă
Să trăiască strănepoţii cu vise curate.
Tu Doamne străjuieşti cu blândeţe de veghe
Splendorile tale pământeşti de iubit,
Durerile stingi cu ape reci de uitare
Şi iubire sădeşti pentru Fiul Tău Sfânt.
Avem sfinţi ce alături de Tine veghează:
Decebal, Ştefan, Brâncovenii, Mihai cel Viteaz,
Cu toţi s-au jertfit pentru ţară
Şi-n flacăra vie a dreptăţii au ars.
Atâta bogăţie de inimi curate ai strâns
În cerul Tău senin tivit cu bunătate,
Istorie lăsat-ai în cartea toamnei pământeşti
Şi lacrimile ni le-ai şters, iertându-ne păcate.
Regină toamnă coroană-n crizanteme
Mai stai să-ţi scuturi cosiţele-arămii,
Printre păduri şi şesuri pictează diademe
Pe frunţi împădurite de munţi şi de câmpii.
23. Roșu
ca în romanul lui orhan pamuk
un glas îmi spune
mă numesc roșu
peste tot îl aud
patimile ard una câte una
ici o intrigă
dincolo o crimă
scrisă în filigran
iubirea mea e mai mare ca oricând
pot pentru ea
să ignor prejudecățile
durerea moartea
nu mă împiedică nici roșul
ce pare o barieră de netrecut
nici negrul veșmintelor
nici tainele nopții
unde sunt colecționarii de miniaturi?
au murit demult
doar ei şi-ar mai putea da seama
de povestea mea
ei știu legendele mai bine ca oricine
mă văd sortit
să port în mormânt
taina din mine
mă chemi cu glas de simbol
ca în poveștile persane
se face alb
apoi verdele îi ia locul
plin de flori și de zbor de albine
e negru și e vifor uneori
albastrul ne cheamă
cu glasul zărilor deschise
iar roșul
că de el ne e vorba
pe cât de sălbatic
și plin de cai nestruniți
ne umple de dor și de teamă
24. Toamna din noi
Nu-i toamnă doar în zile reci,
În ora peste care treci,
În frunza galbenă din drum,
E toamnă-n ce trăim acum.
În oameni zâmbetele mor,
Vorbele-s dure şi mă dor,
Mă doare moartea celui viu,
Mă doare omul cenuşiu.
De prin canale şi antene,
Doar glume proaste şi obscene;
Pe hazul lor n-ai da un ban;
Mi-e dor de Bulă, Stan şi Bran.
Păstrând duioase amintiri
Ascunse sub dezamăgiri,
Voi adormi şi nu voi şti
Cum va fi, când nu voi mai fi.
25. Toamne…
Ne întâlnim într-un frumos crepuscul,
Deşi eu te cunosc, timid, de-o viaţă,
Din mult trecuta verde dimineaţă
Cu primii paşi, primul avans minuscul…
În fiecare an, după o vară,
Paletă fină de culori pastel
Picta senin pe sufletu-mi rebel
O altă noţiune despre seară.
Galeş zâmbeau în ramuri fructe coapte,
Nectar se revărsa dinspre podgorii,
Empatizând, un vals dansau şi norii,
Când pe alei de vise, cântau şoapte.
Creşteam şi învăţam… despre iubire
Şi despre tâlcul verbului “a fi”,
În gângurituri fine de copii,
Iar orizontul se-nroşea, subţire.
Din primăveri, furasem câţiva muguri,
Să-i altoiesc pe seva vieţii mele,
Şi-n veri fierbinţi, subtilizam reţele
De apă vie, soare, sus, pe măguri…
Azi te salut cu reverenţă, toamnă,
O vizită îţi fac la domiciliu,
Vom ţine-n doi şedinţă de consiliu,
Eu, voiajor, tu, preafrumoasă doamnă,
Şi-oi zăbovi la tine mulţi ani buni,
Să-mi cânţi din rapsodia unei lumi.
26. Sentință
Dezlănțuită, fadă, în roșu ars fardată,
Metresă-abandonată cu aere de doamnă,
Își varsă nebunia, de viață degustată,
Pe verdele luminii la fiecare toană.
Nu scapă nici o floare neatinsă de furie,
Aruncă nărăvașă broboadele de brumă
Strivind cu tocul urii și frunza vineție
De pare tot cuprinsul învăluit de ciumă.
Încercănată-și plânge destinul plin de vină
Și mușcă cu putere din străveziul lunii,
Prea umiliți copacii – pământului se-nchină
Când trece despuiată prin vântul tras de funii.
De unde-atâta ură n-am să-nțeleg vreodată,
Pe verdele luminii și viața strânsă-n muguri,
Nefericită-i toamna și mult prea vinovată
Eu o condamn să piară în veșnicele ruguri.
27. atât de noiembrie...
atât de noiembrie
în mine
afară
melancolii cețoase spintecă
duminica fiecărei zile
și atunci
din brațe îmi curg ultimele frunze
din ochi ultimele ploi
până la desăvârșirea primei ninsori de aduceri-aminte
mai e un pas de lumină gri
și un șir lung de corbi
ce își coboară prevestirile
prin cerul deschis
pentru primenirea unui alt anotimp
reci neliniști sapă meticulos
trepte pentru alte neliniști
sufletul desfrunzit e zidar desăvârșit
împrejmuirii de brume și tăceri
înăuntru gândurile
unul după altul- toate-s vinovate
cu fiecare
în toamna asta am vrut să te uit
să-mi vindec umbra din ochii întomnați în așteptări
să te destram din mine
și cu mâini de tristețe
să torn rugina uitării în căușul urmelor tale
nu mai spun mi-e dor
cuvintelor-păsări le pun aripi de sud îndepărtat
chiar de știu că tu
ești în nordul anilor mei
asfaltând fără rost drumuri cu străini
dimineților le croiesc haine dintr-o blajină sărbătoare
păstrate vor fi
în dulapul cu fluturi de noapte si vagi iluzii
pentru zilele din anotimpul în care
noiembrie se va sfârși
28. e toamnă în mine şi-n cuvânt
se apropie orizonturi care nu mai încep cu noi
privesc cum se depune praful peste tinereţea mea
la fel ca frunzele toamna peste pântecul pământului
ca-ntr-un joc de-a copilăria încep să învăţ din nou tot ce-am uitat
dau la o parte anii trăiţi în zadar şi visul e acolo
şi sărutul cu care îmi ademeneai clipa rătăcită
veşnicia lui se repetă ca o magie de bună calitate
încep iar lecţia de zbor cândva tu erai zborul meu
încă mai ard tăciunii uitării
cu fruntea pe umărul toamnei privesc agonia frunzelor
aerul nopţii e prea ascuţit ca să pot plânge
înălţ zmeie de hârtie din visele neterminate
important este să ştii când să evadezi din tristeţe
îmi spun şi mă scutur de gânduri ca de o ploaie
mocănească ce-mi ţine pe loc inima
moartea nu e definitivă aşa cum credeam
doar o lungă uitare nimic altceva
29. Primăvara toamnei
Spânzurată-n grinda vremii, cu șiretu-i de aramă,
Toamna și-a lăsat cocorii în cerdacul cu poveri,
Din clopotnița luminii, surde pârtii se destramă
Și-n tăcerea cafenie fug spre ziua ce-a fost ieri.
Alte două anotimpuri s-au topit în neguri grele
Și-au rămas în constelații numai primăveri de soi.
Scoica plânge rușinată și, din pântecul cu stele,
Vede nufărul visării, stând cu cizma prin noroi.
Licuriciul, prin livadă, sună-n cornul deşteptării,
Apoi toarnă din covată focu-n felinaru-i vechi.
Șade salcia turcește, despletită-n pragul serii
Şi, cu palmele-nverzite, trage râul de urechi.
La sfârşitul zilei triste şi tic-tacul din perete
Sparge-n dinţii relaxării orele din şezământ,
Caii norilor sălbatici rup, cu boturi de regrete,
Fruntea ierbii, furişată,-n buzunarele de vânt.
Heruvimii lin coboară peste trandafirul zării,
Diligenţa răzvrătirii printre pomi s-a strecurat.
Iute, aruncând năvodul, lacrima descătuşării,
Prin troiţa adormită, a scos viscolul din sat.
Ochiul argintiu al nopții stă pitit după uluce,
Când în flautul visării tresar mugurii posaci,
Palmele însângerate le ia Sfântul de pe cruce
Şi le pune-n răni albite, primăvara, prin copaci.
Cuvinte cheie :
Chifu Ecaterina a votat poeziile astfel:
Enea Gela a votat poeziile astfel:
Valentina Balaban a votat poeziile astfel:
Bidulescu Constantin a votat poeziile astfel:
Simion Cozmescu a votat poeziile astfel:
Camelia Florescu a votat poeziile astfel:
Calotă Rodica a votat poeziile astfel:
Emilia Amariei a votat poeziile astfel:
Adelaida Mateescu a votat poeziile astfel:
Zarra a votat poeziile astfel:
Crinu Sorin Leșe a votat poeziile astfel:
Florin Stratulat a votat poeziile astfel:
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor