Aproape nimic despre… iarnă

 

          Mă credeţi sau nu, consider că eseul, cu rădăcini în semantica din limba franceză a verbulu i „a încerca”, va fi şi pentru mine, dar şi pentru voi, o încercare!

          Dacă aş începe cu  iarna este a patra fiică a bătrânului an, precum citeaţi în abecedare, m-aţi descalifica, mi-aş tăia singură creanga de sub picioare şi nu sunt sigură că mă pricep la zbor. Aşa că, în primul rând, voi gândi aprioric, la ce se conturează în sufletul fiecăruia, când rosteşte cuvântul iarnă. Poate puţină poezie, poate puţină pictură, puţină singurătate topită în Balada pentru Adeline…deci, hai să pornim marşul ascetic prin troienele imaginaţiei!

          Pentru Eminescu iarna este anotimpul când, din ipostază demiurgică, pădurea îi aminteşte  omului că accesul către dorita eternitate îi aparţine naturii: Numai omu-i schimbător/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem.

          Iarna la Barbizon, celebrul tablou al lui Andreescu, ne invită, în mers pe vârfuri, către o dantelărie de alb, în timp ce „iernile” lui Monet au o notă de lirism, o dimensiune specific  impresionistă. Te uiţi la crengile subţiri ale copacilor, cum ţin înfăşurate pânze de steluţe, de jur împrejur, ca nişte braţe răsucite spre cer şi te cuprind fiorii! Tonuri de gri, dansul fulgilor, sclipiri de oţel ale gerului la fereastră, copleşitorul dor de a îmbrăţişa, toate se prind în aura acestui anotimp şi cine-i percepe sinestezia, mai bine decât Poetul plumbului:

          Un vals de voaluri albe / Spaţiu, infinit, de o tristeţe armonioasă.

          Mi se pare, pe de altă parte, că n-aş da Cezarului ce-i al Cezarului, dacă n-aş vorbi puţin despre iarna din noi. Mă întâlnesc deseori cu ea, vine chiar nepoftită şi se instalează pe meterezele sufletului omenesc!

Atunci apar cârduri de corbi, ecouri frânte în cuvinte spuse nimănui, paşi care se pierd în noianul de alb.

          Dar mai bine definită iarna, ca iluzie a vieţii şi a morţii, decât în drama soresciană  „Iona”,  nu cred să fie, pentru că pescarul fără noroc este un om foarte singur, iarna îl cuprinde din toate părţile: Mai bine m-aş face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aş aduce repede potopul. Ipostază a omului modern alienat şi alienant, Iona constată: Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă…

          În concluzie, mâna dreaptă se opreşte din scris, noi privim pe fereastră… Dar la ce?...

Vizualizări: 178

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, Violeta! Eu nu știu să trimit  așa felicitări, nu mă pricep...

Să avem succes și să fim împăcate cu noi însene!

Eseu scurt, dar cu scânteie. Felicitări!

Mulțumesc, Mihaela.

Familiei Lazăr, respectul meu pentru deontologia demonstrată. Mă bucur dacă micile mele reflecții de aici v-au plăcut!

Mulțumiri, Lilioara, Dorina.

Felicitări, draga mea Gela. Din toată inima!

Mulțumiri, Gina!

Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 32 minute în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 39 minute în urmă
Postare de log efectuată de Nicu Zacheu
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Te-au furat de viață a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Rădița Răpeanu îi place postarea pe blog La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam) a lui Camelia Ardelean
cu 5 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Mihaela Moşneanu este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Domnule eu sunt infernul dumneavoastră a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Domnule eu sunt infernul dumneavoastră a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor