REZULTATE:
Când am lansat concursul, am profețit (deși știam că nimeni nu-i profet pe site-ul său!) „că mărețe fapte se vor înfăptui”. N-or fi fost mărețe faptele, dar interesate sunt! Să dăm „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:
– 29 poezii (votate de 31 membri);
– 13 proze (votate de 15 membri);
– patru piese de teatru (votate de 9 membri);
– patru eseuri (votate de 14 membri).
Și acest concurs a fost o provocare irezistibilă pentru mulți creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii s-au străduit şi, în mare parte, au reuşit – zicem noi – să iasă totul ca la carte.
Notele primite sunt, orice s-ar spune, la ora votării și în cadrul concursului, o radiografie fidelă a creatorului și a creaţiei făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.
Organizatorii mulţumesc şi în acest cadru participanţilor şi votanţilor, dar şi celor care, alături de preşedintele concursului, Ion Lazăr da Coza, au format juriul: Valerian Bedrule, Teodor Dume şi Rodica Răpeanu (enumerare în ordine alfabetică). Remarcabil este şi efortul extraordinar depus de coordonatoarea concursului, doamna Vasilisia Lazăr. Încă o dată… ba de o mie de ori, mulţumiri!
Sponsorii sunt rugați să ne spună câte cărți oferă și cui le oferă, iar fericiții câștigători să ia direct legătura cu sponsorii și să le dea o adresă din țară unde să le fie expediate coletele. Mulțumim!
Din partea site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, cu toată dragostea: multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!
Metoda de calcul a notei finale:
(nota membri + nota juriu x 4) : 5 = z,zz
Clasamente:
(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)
***
***
***
***
***
Regulamentul concursului AICI
Poeziile participante AICI
Textele de proză participante, pag. I AICI și pag. a II-a AICI
Eseurile participante AICI
Piesele de teatru participante AICI
Sponsori concurs:
Teodor Dume, Tudor Cicu, Gina Zaharia, Viorica Hagianu,
Ion Lazăr da Coza, Vasilisia Lazăr.
***
Diplomele:
Poezie:
Premiul I: „Toamna - cântecul oaselor noastre” de Petre Ioan Crețu
Premiul al II-lea: „Mă încolțește toamna” de Emilia Amariei
Premiul al III-lea: „Primăvara toamnei” de Silvia Filip - retras (cont fals)
Premiul al III-lea: Toamna mea niponă” de Nikol MerBreM
Proză:
Premiul I: „Destine aruncate” de Nikol MerBreM
Premiul al II-lea: „Sub frunzele uscate” de Pop Dorina
Premiul al III-lea: „Tamara” de Tudor Cicu
Dramaturgie:
Premiul I: „Gângania din cap” de Tudor Cicu
Premiul al II-lea nu se acordă
Premiul al III-lea nu se acordă
Eseu:
Premiul I: „Scrisoare deschisă domnului Cehov” de Tudor Cicu
Premiul al II-lea: „Rupând silabe din gândul toamnei” de Pop Dorina
Premiul al III-lea: „Toamnă pe Valea Zânelor” de Ecaterina Chifu
Cuvinte cheie :
Am o nedumerire: De ce nu se respectă și această cerință "De asemenea, indiferent de pseudonimul folosit, este obligatorie poza reală a autorului, și nu una luată cu împrumut."?
Mihaela, nu prea înțeleg, fii mai clară. Oricum, sunt excluse avatarurile cu peisaje, flori etc. Însă nu cred că la asta te referi. Dar să luăm un caz concret. De exemplu domnul Ionel Mony Constantin declară la înscriere toate pseudonimele sub care a publicat sau publică, dar poza de avatar e aceeași pentru toate pseudonimele. Bine, dacă dumnealui prefera să nu pună o poză, nu era problemă, putea pune o floare. Dar nu avea voie să ia poza altcuiva să o pună acolo.
Îți dai seama, or mai fi multe conturi false, nu suntem polițiști, dar dacă vor fi descoperite...
Mihaela Suciu a spus :
Am o nedumerire: De ce nu se respectă și această cerință "De asemenea, indiferent de pseudonimul folosit, este obligatorie poza reală a autorului, și nu una luată cu împrumut."?
Mulțumesc pentru lămurire dar tot nu pricep! Lisia, sunt bâtă. :)
Poza reală a autorului poate fi o floare, chiar dacă sunt excluse avatarurile cu peisaje și flori - acesta e răspunsul tău, dar după logica mea, după cum ați scris în Regulament, e că în avatar trebuie pusă poza reală autorului, nu poza altcuiva sau alte imagini.
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Mihaela, nu prea înțeleg, fii mai clară. Oricum, sunt excluse avatarurile cu peisaje, flori etc. Însă nu cred că la asta te referi. Dar să luăm un caz concret. De exemplu domnul Ionel Mony Constantin declară la înscriere toate pseudonimele sub care a publicat sau publică, dar poza de avatar e aceeași pentru toate pseudonimele. Bine, dacă dumnealui prefera să nu pună o poză, nu era problemă, putea pune o floare. Dar nu avea voie să ia poza altcuiva să o pună acolo.
Îți dai seama, or mai fi multe conturi false, nu suntem polițiști, dar dacă vor fi descoperite...
Mihaela Suciu a spus :Am o nedumerire: De ce nu se respectă și această cerință "De asemenea, indiferent de pseudonimul folosit, este obligatorie poza reală a autorului, și nu una luată cu împrumut."?
Mihaela, dacă ai să analizezi bine, ai să și înțelegi. Nicăieri nu precizează regulamentul că nu ai voie să pui la avatar un peisaj, o floare etc. Dar să nu pui o poză falsă, a altcuiva. Poți scrie sub pseudonim, cum scrie Angelina Nădejde, Nikol MerBreM și mulți alții. Dar scriu sub același nume. Sau, cum e dl Mony, precizează în prezentare că e pseudonim. Să nu vii aici cu rea-credință, sub un cont fals ca să poți jigni pe administratori că, drăguliță-Doamne, pe contul vechi, te-au trimis ei să mai citești puțin. Eu nu am dorit să aduc aici comentariile lui Rolea Nicolae, persoana sub semnătura căreia am găsit postată poezia Silviei Filip. Nu am vrut să fac circ pe site. Cred că era bine să le fi adus. În afară de multele greșeli ortografice, erau și foarte multe frânturi de logică. Mai întâi mă întreba ce am eu cu el, atâta vreme cât el nu are cont pe Însemne. Uita că poezia câștigătoare era pe facebook sub semnătura lui. Apoi îmi zicea că a făcut el o înțelegere cu Silvia Filip și aceasta i-a permis să posteze poezia pe facebook sub semnătura lui. Și multe altele. Și nenumărate jigniri. Asta înseamnă rea-credință, Mihaela, scopuri și interese ascunse și nu putem tolera așa ceva.
Mihaela Suciu a spus :
Mulțumesc pentru lămurire dar tot nu pricep! Lisia, sunt bâtă. :)
Poza reală a autorului poate fi o floare, chiar dacă sunt excluse avatarurile cu peisaje și flori - acesta e răspunsul tău, dar după logica mea, după cum ați scris în Regulament, e că în avatar trebuie pusă poza reală autorului, nu poza altcuiva sau alte imagini.
Am înțeles perfect! "Oricum, sunt excluse avatarurile cu peisaje, flori etc." Ce să mai analizez? Discutiile despre Rolea sau Filip nu intră în chestiunea de față. Am pus o întrebare despre avatar, să fie poza reală a autorului sau nu? Poza reala a autorului înseamnă o floare? Simplu! Dacă e greu să recunoașteți că aprobați și poze de avatar cu altceva scris în Regulament vă înțeleg, nu o lungesc și închei aici discuția.

Mihaela Suciu a spus :Mulțumesc pentru lămurire dar tot nu pricep! Lisia, sunt bâtă. :)
Poza reală a autorului poate fi o floare, chiar dacă sunt excluse avatarurile cu peisaje și flori - acesta e răspunsul tău, dar după logica mea, după cum ați scris în Regulament, e că în avatar trebuie pusă poza reală autorului, nu poza altcuiva sau alte imagini.
Mihaela, eu cred că ai înțeles perfect. Ce am avut de spus am spus.
Mihaela Suciu a spus :
Am înțeles perfect! "Oricum, sunt excluse avatarurile cu peisaje, flori etc." Ce să mai analizez? Discutiile despre Rolea sau Filip nu intră în chestiunea de față. Am pus o întrebare despre avatar, să fie poza reală a autorului sau nu? Poza reala a autorului înseamnă o floare? Simplu! Dacă e greu să recunoașteți că aprobați și poze de avatar cu altceva scris în Regulament vă înțeleg, nu o lungesc și închei aici discuția.
Doamna Vasilisia, nici nu ştiu cum să reacţionez :)! În primul rând, v-aş mulţumi pentru faptul că dumneavoastră încă sunteţi pe baricade deşi concursul s-a încheiat. Văd că nu e deloc uşor... Apoi, desigur, aş vrea să mulţumesc pentru premiu şi să mărturisesc că mă bucură mult, deşi în egală măsură, îmi pare rău că iau locul altuia... Şi aş vrea să adaug încă ceva, tare mi-aş dori să înceteze toate supărările iscate în jurul concursului şi nu numai, de aceea, aş spune, dacă în poezie nu ne iubim, atunci, unde?! Iertată-mi fie îndrăzneala!...
Cu drag,
Nikol
Felicitări tuturor.
Întrebare - unde putem vizualiza notele ce ne-au fost acordate ? Menționa cineva mai jos ca u fost notări la poeziile sale cu note diametral opuse, m-am gândit că e oportună întrebarea . Mulțumesc anticipat,
Camelia
Nuta Craciun a spus :
Felicitari tuturor participantilor si castigatorilor!! Intr-adevar poeziile premiate s-au situat si in topul aprecierii mele, dar intr-adevar cred ca nu toata lumea a votat cu destula responsabilitate si ca o parere sau sugestie pentru urmatoarele concursuri, daca-mi permiteti, parca limita de jos a acordarii notelor, e prea mica, personal consider ca nu au fost texte in concurs sub nota 5, poate s-ar putea incepe votarea cu nota 4, cel putin, insasi actul scrierii merita mai mult decat o nota de 1. textul meu de exemplu, a primit si note de 10, ceea ce probabil e prea mult, dar si o nota de 1... ma intreb si eu, retoric, oare cine a fost mai obiectiv, cel care mi-a dat 10, sau cea care mi-a dat un 1 ? :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor