Concursul de poezie şi proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, ediția a II-a, 2022

Regulile concursului:

- concurenții, membri sau nemembri ai site-ului (cei care nu sunt membri și doresc să participe trebuie mai întâi să-și facă un cont pe https://insemneculturale.ning.com/), se pot înscrie, o singură dată, la una sau ambele secțiuni (poezie și proză), însă cu o singură lucrare/secțiune, având următoarele dimensiuni:

poezie, până la 60 de versuri (dacă poezia e în strofe, se ia în calcul și rândul liber dintre acestea);

proză maxim șase pagini A4;

- concursul este netematic, deci textele nu vor avea o temă anume; acestea vor fi trimise în Word, font Times New Roman, corp 12, la un rând, cu diacritice și fără greșeli gramaticale, vor fi creații proprii, inedite, adică să nu mai fi fost publicate în vreo carte, revistă (printată sau nu), site literar, blog ori alt spațiu virtual și semnate cu numele real sau cu pseudonim literar consacrat; materialele care nu se conformează cerințelor vor fi descalificate; pot participa la concurs scriitori de limbă română, indiferent de naționalitate și oriunde s-ar afla pe această planetă, începând cu vârsta de 16 ani;

- fiecărei lucrări i se va da un număr de ordine și va fi postată de către coordonator, la vedere, fără numele autorului, pe o pagină a site-ului, special deschisă în acest scop; participanții sunt rugați să nu-și promoveze creația cu numărul respectiv pe propriile pagini de internet;

Modalitatea de vot/departajare

- media finală pentru fiecare creație participantă va fi obținută astfel:

media notelor membrilor site-ului + media notelor membrilor administrației împărțit la 2, adică 50% din medie se va datora voturilor membrilor site-ului și 50% voturilor membrilor administrației;

- toți votanții, după scara proprie de valori, vor nota obligatoriu toate creațiile cu note de la 10 la 1 (deci mai multe texte pot primi, de la același votant, mai multe note de 10, de 3, de 5 etc!); notarea membrilor site-ului se va încadra în calendarul stabilit și va înceta la semnalul „STOP VOT!”;

- autorul este obligat să-și voteze (din modestie) lucrarea proprie cu nota 7 (șapte), aceasta fiind o notă care nu iese prea mult în evidență; dacă nu și-ar vota lucrarea, ar fi avantajați concurenții care nu participă la vot, pentru că ar avea o notă în plus!

atenție, pentru a se evita anumite influențe, voturile membrilor site-ului vor fi trimise, prin mail, coordonatorului, acesta afișându-le cu puțin timp înainte de afișarea rezultatelor;

- tot coordonatorului vor fi trimise și voturile membrilor administrației, cu diferența că acestea nu vor fi afișate, ci va fi afișată, odată cu anunțarea rezultatelor, doar media lor;

- coordonatorul concursului nu are voie nici să concureze, nici să voteze, fiind singura persoană care cunoaște numele autorilor; 

Premii acordate:

Poezie:

Trofeul „Ion Lazăr da Coza”: 500 lei + trofeu+ diplomă + cărți;

Premiul I: 400 lei + diplomă + cărți;

Premiul al II-lea: 300 lei + diplomă + cărți;

Premiul al III-lea: 200 lei + diplomă + cărți.

Proză:

Trofeul „Ion Lazăr da Coza”: 500 lei + trofeu+ diplomă + cărți;

Premiul I: 400 lei + diplomă + cărți;

Premiul al II-lea: 300 lei + diplomă + cărți;

Premiul al III-lea: 200 lei + diplomă + cărți.

Fiind în parteneriat cu Revista „Eminesciana”, pe lângă premiile anunțate mai sus, artistul Mihai Catruna, coordonatorul artistic al concursului, cel care va realiza diplomele, s-a oferit să creioneze și câte un portret pentru fiecare premiant, asta după ce vom cunoaște câștigătorii ambelor secțiuni. De asemenea, fiecărui premiu, îi va atașa câte un set de cărți poștale de colecție Eminescu cu grafică personală, iar textele premiate vor fi publicate (și) în Revista „Eminesciana”, fondată de artist, unde activez și eu ca redactor.
După cum se vede, câștigătorul ia totul!

- indiferent de numărul participanților la o secțiune a concursului, se vor acorda premii, în ordinea descrescătoare a mediilor, doar textelor care au obținut cel puțin nota finală 8 (opt);

- odată trimise la concurs, textele nu mai pot fi retrase de către autori;

Etapele concursului:

- în perioada 18 februarie - 04 aprilie, 2022 (o lună jumătate), concurenții vor trimite materialul pe adresa de e-mail vasilisia1964@yahoo.com  cu specificarea: „Pentru concurs”;

- 05 aprilie - 14 aprilie, 2022 inclusiv (zece zile), va fi perioada în care administrația și membrii site-ului votează;

- 15 aprilie 2022 - 25 aprilie 2022, se stabilește clasamentul;

- 26 aprilie 2022 (a treia zi de Paști), după amiază, vor fi afișate rezultatele.

Sunteți așteptați să participați în număr cât mai mare!

În atenția sponsorilor! (sperăm să existe!)

Cei care doresc să sponsorizeze acest concurs, cu bani sau cărți proprii, sunt rugați să-și facă publică intenția, printr-un comentariu lăsat aici. 

Coordonator literar: Vasilisia Lazăr Grădinariu

Coordonator artistic: Mihai Cătrună

Concursul este organizat de Conducerea „Însemne culturale”

în parteneriat cu Revista „Eminesciana”

Mult succes!

Poeziile participante AICI
Prozele participante AICI (partea I)
Prozele participante AICI (partea a II-a)
Prozele participante AICI (partea a III-a)
Prozele participante AICI (partea a IV-a)
Prozele participante AICI (partea a V-a)
Prozele participante AICI (partea a VI-a)
.
.

Vizualizări: 2535

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Minunat proiect, Vasilisia! Ofer 10 exemplare din volumul de poezii ,,Dansul soarelui". 

Gabi, fericită să aud că o carte atât de bună va ajunge la câștigători. Mulțumiri din suflet!

Felicitări și succes!

Mă bucur enorm să continue acest promițător și onest concurs, pe măsura caracterului și sufletului inițiatorilor și la înălțimea  numelui  ”Lazăr da Coza”! Felicitări și mult succes, scumpă Lisia, ție, ca și întregii echipe și participanților!

Vreau din toată inima să contribui la premierea laureaților cu cărți - volume de poezie, proză  sau Antologii - și cu puținul de 300 lei,  cât pot acum. 

Doamne, Ajută!

Ce gest minunat, Florica! Minunat! Toată prețuirea!

Din toată inima, cu aleasă prețuire, cu recunoștință și mult drag!

Vasilisia Lazăr a spus :

Ce gest minunat, Florica! Minunat! Toată prețuirea!

Și eu voi contribui cu trei cărți pentru premianți! Mult succes tuturor! Felicitări pentru puterea de a duce mai departe inițiativa culturală a regretatului scriitor!

Excelent gest, Gabriela! Ion ar fi tare mândru... Mulțumesc!

Doamna Calotă Rodica și-a arătat, de asemenea, disponibilitatea de a dărui câteva plachete de haiku.



Florica Munteanu-Cuc a spus :

Mă bucur enorm să continue acest promițător și onest concurs, pe măsura caracterului și sufletului inițiatorilor și la înălțimea  numelui  ”Lazăr da Coza”! Felicitări și mult succes, scumpă Lisia, ție, ca și întregii echipe și participanților!

Vreau din toată inima să contribui la premierea laureaților cu cărți - volume de poezie, proză  sau Antologii - și cu puținul de 300 lei,  cât pot acum. 

Doamne, Ajută!

SCUZE , PENTRU MINE E FOARTE NOUĂ ACEASTĂ MODALITATE DE COMUNICARE, DAR  POATE MĂ DESCURC,  MULȚUMESC CĂ M-AȚI PRIMIT IN PAGINĂ

AM INȚELES CĂ E NEVOIE DE O POEZIE PENTRU CONCURS

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Mărturisiri a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog și aspirantul și poetul a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ninge iarna ta a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și aspirantul și poetul a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog și aspirantul și poetul a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog obosești, și - a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Poemul următor a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge iarna ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog ninge iarna ta a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Izgoniţi la graniţa vorbei a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În trap a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog În trap a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor