ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-29T11:28:50ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioletahttps://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2994573258?profile=RESIZE_48X48&width=48&height=48&crop=1%3A1https://insemneculturale.ning.com/group/concursuri/forum/topic/listForContributor?user=3uc0z5ax0w1g7&feed=yes&xn_auth=noConcluzii - Concursul de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”tag:insemneculturale.ning.com,2022-04-30:6515444:Topic:11999842022-04-30T18:59:32.347ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Iată-ne ajunși și la finalul celei de-a doua ediții a Concursului de poezie și proză scurtă „…</span></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Iată-ne ajunși și la finalul celei de-a doua ediții a Concursului de poezie și proză scurtă „<a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/ion.lazardacoza?__cft__[0]=AZUHSUaNEAtBZSB8ZNP5fGN25DBil2t9L8G3LIrI-YuVhkp22fDPkMRuaz8BTpKo178_rXaTIrPY5JR0hLGPvnRjh7uPfOwVoK8vtwFPVab0orvOkCVt53TC-obfddl1dNv8mZIZU9p5GEPc7KXAs1R4&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Ion Lazãr da Coza</span></a>”, aprilie 2022, organizat de „Însemne culturale” în parteneriat cu Revista „Eminesciana”. Încă de la înființare, o dată pe an, pe site-ul nostru, ca spațiu de (re)cunoaștere a valorii, se numără scriitorii, precum bobocii toamna. Așa ne bucurăm noi de frumusețea literaturii și putem întrezări viitorul luminos al acesteia. An după an, calitatea prestației literare crește, este tot mai rafinată, iar participarea din ce în ce mai generoasă. Chiar și anul trecut, când întreaga Planetă era paralizată din cauza coronavirusului, noi am organizat concursul, fiindcă, niciodată, creativitatea nu intră în carantină.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Începând cu anul trecut, după ce fondatorul Însemnelor a plecat să scrie pentru îngeri, concursul a primit numele acestuia, ca dovadă de prețuire și neuitare. Anul acesta, ca element de noutate, ni s-a alăturat ca partener și Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos –, o mare parte din atribuțiile pe care le implică organizarea și desfășurarea în bune condiții a unui concurs fiind asumată de omul și artistul <a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__[0]=AZUHSUaNEAtBZSB8ZNP5fGN25DBil2t9L8G3LIrI-YuVhkp22fDPkMRuaz8BTpKo178_rXaTIrPY5JR0hLGPvnRjh7uPfOwVoK8vtwFPVab0orvOkCVt53TC-obfddl1dNv8mZIZU9p5GEPc7KXAs1R4&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Mihai Catruna</span></a>. Sperăm în continuare în această frumoasă și fructuoasă colaborare, benefică ambelor părți.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Așadar, să facem referire strictă la ediția din acest an, cea care tocmai s-a încheiat.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> După cum se știe, un concurs la care participăm e totuşi o oglindă. Că ne place sau nu ceea ce vedem în oglindă, că acceptăm sau nu, aceasta depinde de egoul fiecăruia dintre noi.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Avem sub ochi cele zece diplome de la ambele secţiuni (poezie şi proză). Fără îndoială, clasamentele au născut şi vor naşte controverse. Chiar şi laureaţii pot să spună că între ei şi locul doi trebuia să fie un număr mai mare de puncte, darămite concurenţii care au luat un punctaj foarte mic? Aceștia din urmă însă ar trebui să nu vadă situaţia prea în violet, dar nici prea în roz. A fost greu să alegi patru dintre șaizeci și cinci de poezii și tot atâtea dintre treizeci și cinci de proze. Indubitabil au existat texte, și nu puține, care ar fi meritat să fie pe podium, dar au rămas lângă, totuşi nu ar strica şi o analiză autocritică, iar celor foarte nemulţumiţi de aprecierile obţinute le recomandăm să trimită un set de poezii ori o proză la marile reviste de literatură şi dacă vor fi promovaţi acolo, abia atunci să se supere pe noi. Interesant ar fi să vedem fiecare ce şi cum am votat, câte dintre textele nominalizate de noi au ajuns în topul alcătuit de membri şi câte în topul final. Astfel ne putem da seama, în afara situaţiei când s-a votat cu ură şi părtinire (pentru că au fost şi astfel de practici, puține ce e drept), cât de valabilă/corectă este propria noastră scară de valori, prin care vedem/cântărim o creaţie literară.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Mulţumiţi ori nemulţumiţi de rezultate, vrem să vă asigurăm de acurateţea acestui concurs! Site-ul „Însemne culturale” nu are niciun interes să iasă X ori Y câştigător. De asemenea, nu am avut niciun motiv să cenzurăm vreun participant! Dimpotrivă, ne-a bucurat orice prezenţă! Cu toate acestea, șase lucrări au fost descalificate deoarece au încălcat regulamentul, fără sau cu bună-știință.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Un alt aspect care ar trebui să ne îndreptățească să credem în corectitudinea acestui concurs, în onestitatea votanţilor şi a juriului din administrație, în discreția și cinstea mea ca organizator, singura care am știut cui aparțin creațiile, dar și notele, e că printre laureaţi sunt nou-veniţi, nume aproape necunoscute, dar şi membri care nu prea ne frecventează site-ul. Dacă am fi fost ranchiunoşi, noi, organizatorii, am fi tras sfori să-i eliminăm, premiindu-i pe cei mai constanţi postatori, ori pe cele două poete care fac parte din administrația site-ului, însă onoarea e mai presus de orice! Știți ce mi-a umplut mie sufletul de bucurie cel mai tare în urma acestui concurs? Când o câștigătoare, Lenuța Rusu, pe care nu o cunoșteam deloc, mi-a zis așa la final: „nu pot să cred că am câștigat un premiu de la cineva care nu mă cunoaște”. Mie mi-e suficient.</span></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"> Închei prin a aduce mulțumiri alese tuturor celor care au robotit întru împlinirea acestui act cultural, iar creatorilor de frumos, pe care îi doresc tot mai mulți și mai buni, le urez sănătate, prosperitate și nesfârșită inspirație! Felicit câștigătorii și sper că, de acolo de sus, scriitorul Ion Lazăr da Coza, în memoria căruia am organizat și această a doua ediție și sperăm să mai organizăm multe de acum încolo, a primit cu dragoste creațiile dumneavoastră, le-a citit și s-a bucurat. Să ne întâlnim cu drag și la viitoarele ediții!</span></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"><span style="font-size: 10pt;"><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10450745887?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10450745887?profile=RESIZE_710x" width="750" class="align-center"/></a></span></div>
<div dir="auto"><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10458914296?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10458914296?profile=RESIZE_710x" width="600" class="align-center"/></a></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"></div>
<div dir="auto"></div> „Cu lupii” de Lenuța Rusu - Premiul al III-leatag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11994692022-04-26T15:29:36.288ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440981680?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440981680?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Cu lupii</strong></span></p>
<p> </p>
<p> Moş Tache cânta la vioară de când se ştia, vioara era umbra lui, oricând şi oriunde ar fi mers. Nu-şi amintea când i-a fost pusă în braţe această regină, știa însă că vinovat de această răspântie a vieţii sale era…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440981680?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440981680?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Cu lupii</strong></span></p>
<p> </p>
<p> Moş Tache cânta la vioară de când se ştia, vioara era umbra lui, oricând şi oriunde ar fi mers. Nu-şi amintea când i-a fost pusă în braţe această regină, știa însă că vinovat de această răspântie a vieţii sale era bunicul dinspre tată, vechi lăutar cunoscut în toate satele, nelipsit de la nicio petrecere în mijlocul prostimii. Bunicul i-a pus vioara în mână, el l-a învăţat ceea ce ştia, el îl lua peste tot ca să deprindă dedesubturile şi tainele cântării în mijlocul norodului. Moş Tache nu şi-a urât bunicul, însă nici nu l-a iubit. Nu l-a urât, copil fiind, când ar fi vrut să se joace cu ceilalţi țânci, dar în locul jocului şi al libertăţii, bunicul îi scăpa câte-o palmă - şi avea mâna grea -, îi trăgea câte-o urecheală zdravănă, ori îl croia cu varga peste degete când băiatul nu reuşea să atinsă performanţa cerută de maestrul său. Numai Tache şi perna lui răpănoasă ştiau de lacrimile şi suspinele tăinuite şi bine ferecate în sufletul lui de copil nefericit. Pe lângă asprimea bunicului, mai îndura şi răutăţile băieţilor mai mari, care i-au şi pus o poreclă pe măsură:<span> </span><em>Scripcă dogită</em>.</p>
<p> Când se făcu mai măricel, bunicul începu să-l ia cu el pe unde se ivea câte o cântare. Prima ieşire în lume îl îngrozi, îl îmbolnăvi aproape, două nopţi avu coşmaruri şi fu scuturat de friguri. Treptat însă, se obişnui şi cu crâşma din sat şi cu muşteriii. Îl cam usturau ochii de la fum, îl dureau şi ghionturile muşteriilor, dar se deprinse uşor cu toate, bunicul avusese dreptate că nimic nu se compară cu şcoala vieţii şi cu orele în mijlocul beţivilor. Învăţa şi cum să-i păcălească, când nu ştia vreun cântec cerut de ei, şi cum să le ajungă la suflet scârţâindu-le la ureche, dacă vedea că încep să lălăie vreun refren vechi. Nu-l mai impresionau nici lacrimile de crocodil ale muşteriilor pe jumătate amorţiţi de vinul tulbure pe care cârciumarul li-l turna din belşug, ca ei să nu mai ştie de ei şi să-i poată încărca la plată, ori să-i treacă pe caiet, spre bucuria nevestelor care îi spurcau şi-i mai croiau câteodată şi cu coada măturii. Nu-l ura pe bunicul său nici atunci când acesta se îmbăta mai avan ca toţi beţivii, iar el, copil firav, îl târa până acasă cu greu, crezând că i se dislocă umerii, de parcă ar fi cărat toată ziua pietre de moară.</p>
<p> Nici nu-şi iubea bunicul. Nu l-au impresionat nici lacrimile bătrânului la serbarea de la şcoală, când tot satul, adunat pe băncile anume aşezate în curte sub nucul umbros pentru această zi, l-a aplaudat şi l-a lăudat bătându-l uşor pe umeri. Bunicul îşi tot muşca mustaţa să nu-şi trădeze emoţia, dar Tache se prefăcu a nu observa. Nu-l iubea, nici când îl lăuda ca pe un copil talentat, nici pentru că i-a cumpărat vioara dintr-un un târg din satul vecin, târguindu-se ca de ceasul morţii cu ţiganul negustor, nici pentru că l-a învăţat tot ce ştia, nici pentru că l-a scos în lume. Se bucura numai, cum se poate bucura un copil, atunci când îl lua la vreo nuntă, nu numai pentru a o vedea pe mireasă - era fascinat de mirese -, ci pentru că acolo putea şi el să se sature de borşul de găină şi de găluştele învelite în viţa de vie de către babele ştirbe care-l alintau ca pe propriul nepot. Tot la nuntă a învăţat cum să intre pe sub pielea nănaşului, care îl răsplătea cu un gologan, iar el avea cu ce să-şi cumpere bomboane, din zi în zi fiind un lăutar tot mai bun, lăsându-l cu mult în urmă pe bunicul său. O făcea zâmbind discret în colţul gurii, iar bătrânul se entuziasma şi-i strângea mâinile şi i le scutura bucuros.</p>
<p> Reuşi şi bătrânul să-l emoţioneze, şi asta se întâmplă în ziua morţii lui, când stând lungit în patul suferinţei, cu chipul părăsit de culoare, îl rugă să-i cânte ceva. Tache scoase cu mâini tremurânde vioara din cutia ei şi-i cântă omului care-l învăţase totul, cu atâta pasiune, de parcă i-ar fi cântat unui sfânt. Şi bătrânul lăutar se stinse lin, pe nesimţite, aşa cum un prunc adoarme legănat în braţele mamei lui.</p>
<p> Tache rămase numai cu vioara. Şi vioara îi fu cea mai bună tovarăşă, care nu l-a minţit şi nu l-a dezamăgit niciodată. Ajuns un tânăr frumuşel, vioara îl ajută să-şi ia ţoale noi, să mănânce o bucăţică bună. Mai târziu, vioara îl ajută să-şi ridice o casă, şi cum nu era băutor, se însură cu o fată frumoasă şi de neam bun care îl ferici dându-i prunci sănătoşi şi isteţi. Şi nu era nuntă, botez, ori horă în sat, la care să nu fie chemat.</p>
<p> Odată auzise pe un unchieş sfătos spunând: „Rugaţi-vă să nu treacă timpul prea repede”. Însă oricât s-ar fi rugat Tache, şi timpul lui trecu. Ajunse acum la anii la care fusese cândva bunică-său. Venea Crăciunul, iar flăcăii din sat organizau mare bal cu ocazia aşteptatelor sărbători, aşa că ei l-au rugat să cânte şi pentru tinerii cărora abia le dădeau tuleile, și pentru fetele sfioase, şi pentru mamele lor, care abia aşteptau să le vadă măritate. Baba lui l-a sfătuit să stea liniştit acasă, că-i iarnă grea, iar tinerii ăştia sunt cam obraznici. Dar el îşi spuse că, totuşi inima îi dă ghes să se ducă, că până la anul e vreme lungă şi cine ştie…</p>
<p> Sala de bal de la Căminul cultural era ticsită de lume, în ciuda zăpezii de afară. Din când în când, câte un fecior care organizase jocul, era nevoit să stropească cu apă duşumeaua, căci colbul se ridica spre tavan de la atâta joc. Nu degeaba trecuse postul, flăcăii erau mai înfierbântaţi, iar fetele mai îmbujorate.</p>
<p> Pe la miezul nopţii, undeva în fundul sălii se iscă mare zarvă. Doi tineri prea înfierbântaţi, nu de joc, ci de băutură, se încăierară, tot mai avan, cărându-şi la pumni şi apoi la picioare, pe unde se nimerea. Fiecare dintre ei avea tovarăși care le-au sărit în ajutor, apoi li s-au alăturat alţi gură cască, astfel încât nu se mai ştia care cu care se bate, care de la cine a primit una zdravănă în coaste. Nici nu ştiau pentru ce se bat, doar geamurile se făceau ţăndări și scaunele zburau pe deasupra capetelor. Mamele şi-au luat repede fetele şi au plecat acasă, cei cu ceva minte s-au grăbit spre ieşire cât de repede au putut, în sală rămânând numai cei care se credeau într-un ring de box.</p>
<p> Plini de sânge şi cu hainele sfâşiate, la un moment dat, ca la o apăsare de buton, toţi se răzvrătiră împotriva lăutarilor:</p>
<p> – Da’ voi de ce nu cântaţi, mama voastră de ţigani!</p>
<p> – De-asta vă plătim, ca să vă holbaţi pe pereţi?</p>
<p> Şi începu o ploaie de înjurături şi de ameninţări la adresa muzicanţilor, de parcă aceştia ar fi fost vinovaţi de capetele lor sparte. Lui moş Tache nu-i mirosi a bine, se gândi să-şi strângă repejor vioara, să nu încapă pe mâinile golanilor, apoi se strecură ca o umbră afară, în gerul năprasnic ce apăsa umerii Crăciunului.</p>
<p> Moş Tache îşi îndesă bine cuşma pe urechi, îşi ridică gulerul şubii şi porni pe jos, prin noapte, spre casă. Cinci Km nu este foarte mult pentru un om ca el, deprins cu toate. Şi-apoi, drumul acesta l-a făcut de atâtea ori singur. Mergând pe jos se va încălzi, luna şi zăpada îi vor lumina calea. Ei, Doamne-ajută! Şi făcând o cruce mare, porni. Scârţâitul de sub încălţări îi ţinea de urât. Gândul îi zbură acasă, la aşternutul călduros şi la baba lui care bine îl povăţuise să nu se ducă la afurisitul ăla de bal.</p>
<p> Pe la jumătatea drumului, cum era cufundat în gândurile-i, i se păru că zăreşte o umbră, se opri, ascultă cu atenţie, se uită în toate părţile, dar nu zări nimic. Pesemne că fusese doar o părere. Dar nu făcu decât câţiva paşi, când altă umbră se strecură pe-aproape… Când înţelese ce se petrece, îi îngheţă sângele în vene. Lupii… Analiză rapid situaţia: ce arme avea asupra lui? Doar vioara. Se uită de jur împrejur pentru a găsi un refugiu. Îl găsi, un copac singuratic pe marginea drumului. Nu era departe, la câţiva paşi. Slavă Domnului că luna era în acea noapte lampa salvatoare a unui suflet singuratic. Ştia că nu trebuie să o ia la fugă, aşa că scoţând tot felul de urlete şi chiuituri, demne de sărmanii găzduiţi la Socola, înainta pas cu pas, ca un copil şovăielnic ce ştia că salvarea lui de la o pedeapsă sigură pentru poznele făcute era pătuţul de lângă peretele văruit.</p>
<p> Ajunse la copacul salvator tocmai când lupii micșorară cercul în jurul lui, zbârlindu-şi părul, mârâind şi arătându-i colţii, ca el să înţeleagă cu cine are de-a face. Sprinten ca un flăcău ce sare pe fereastra mândruţei, se prinse de o creangă şi se aburcă pe dată sus, cât mai sus, pe o creangă destul de groasă, încât să susţină greutatea trupului său ostenit. Se sprijini cu spatele de trunchiul îngheţat şi îşi aşeză în aşa fel picioarele, să stea cât mai bine, ca într-un fotoliu lângă soba în care trosneau buştenii. Lupii se purtau acum ca nişte căţei care şi-au pierdut osul, rodeau cu dinții coaja copacului, zgârâiau cu ghiarele trunchiul gros, săreau, se învârteau de jur împrejur, ba se mai şi încăierau între ei, parcă reproşându-şi unul altuia eşecul unei mese garantate. Moş Tache se gândi că până dimineaţă mai sunt ceasuri bune, iar el nu-şi poate permite luxul de a înţepeni de frig, ori de a adormi, ca nu cumva să cadă din culcuşu-i improvizat, chiar în mijlocul fiarelor lihnite de foame. Se uită o vreme la stele, încercând să le dea nume de oameni, aşa cum face înfumuratul ăla de la primărie, când trece în registrul său soios încă un prunc de curând venit pe lume. Începu să caşte. Apoi începu să vorbească cu jivinele, ca un savant în faţa unei săli pline, gata să-i absoarbă vorbele pline de înţelepciune.</p>
<p> – Ce să vă fac, dragii moşului?! Eu vă cred că vi-i tare foame, dar credeţi-mă că n-aveţi ce face cu unul ca mine. Mai mare osteneala şi chinul să mâncaţi pe unul ca mine! Şi-s slab, vai de păcatele mele, numai pielea şi ciolanele! Carnea ce-o mai am, e tare ca o talpă de opincă, searbădă şi fără saţ, degeaba v-aţi toci colţii cu ea.</p>
<p> Lupii parcă l-ar fi înţeles, se aşezară în cozi şi începură să urle care mai de care, pe mai multe voci.</p>
<p> – Staţi măi, oleacă, că dacă-i pe-aşa, apoi hai să ne-ntrecem la cântat!</p>
<p> Scoţându-şi vioara, începu să cânte cum nu mai cântase nicicând, vesel şi plin de viaţă, de parcă n-ar fi stat într-un copac, ci pe cea mai mare scenă, de parcă n-ar fi cântat pentru lupi hămesiţi, ci pentru fecioare neprihănite flămânde de dragoste, de parcă deasupra creştetului nu ar fi fost stele, ci candelabre strălucitoare dintr-o sală de spectacol. Cânta moş Tache şi urlau lupii, iscându-se o zarvă şi o hărmălaie, ca la începutul unui mare concert, când orchestra îşi acordează instrumentele. La un moment dat simţi că începe să obosească, iar degetele nu şi le mai simţea. Nu-i mai ardea de joc şi voie bună, aşa că zise una de jale, ca la înhobotitul miresei gata să-şi părăsească casa părintească. Ori că lighioanelor nu le plăcu, ori că se pregăteau zorii să-şi facă cunoscuta datorie, nu ştiu, dar lupii, unul câte unul, începură să se îndepărteze de copacul salvator.</p>
<p> Ultimul rămase lupul cel mai mare, poate cel mai bătrân, poate şeful haitei, de parcă ar fi vrut să se asigure că tovarăşii săi nu-l înfulecă pe moşneag fără să-l invite şi pe el la ospăţ.</p>
<p> În zare începură să se audă clopoţei, mai tare, tot mai tare, mai aproape, tot mai aproape. Moş Tache tresări: erau oare cete de îngeri plecaţi la colindat în ziua de Crăciun? De după culme se apropia o sanie. Oamenii, înfofoliţi în cojoace groase de oaie, s-au crucit văzând cum vestitul lăutar a rezistat o noapte ca asta în mijlocul lupilor şi cum nu l-a dat gata gerul, care aproape îl înţepenise. Au întors sania din drum şi l-au dus acasă, întrând buluc pe uşă, aşezându-l pe patul de lângă sobă. Baba lui îi aplică o frecţie de zile mari, îi dădu să bea o gură de rachiu fiert cu boabe de piper, sprijinindu-i capul înfierbântat, apoi îl înveli binişor cu oghealul, ca să-i încălzească ciolanele bătrâne. Afară începu să ningă bogat şi liniştit ca o poveste, povestea lăutarului care a cântat cu lupii într-o noapte de Crăciun.</p>
<p></p>
<p></p>
<p>.</p>
<p><strong>(Premiul constă în: 200 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autoarei de către graficianul <a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__[0]=AZVdOXRvUzHk4s1MpyAkH1kwn10TajPiIuUuAiJMIKwOadQTEanjp9a2tXN2XukFgw7hDENRVPQrY5UxL5X3eN6AqKWnIupiVsVNGBszTGvWR9_DQvHFRF02_hXkIx-oyGU&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Mihai Catruna</span></a> și publicarea prozei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de mine.)</strong></p>
<p></p>
<p></p> „Fiul culegătorului de chihlimbar” de Corneliu Ion - Premiul al II-leatag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11994652022-04-26T15:21:49.422ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440936281?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440936281?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Fiul culegătorului de chihlimbar</strong></span></p>
<p></p>
<p> Încântat de balanța contabilă pe care expertul său contabil i-o prezenta cu o voce fără inflexiuni, ca de robot, Daniel realiză cu întârziere că cineva ciocănea în ușa biroului său. Nemulțumit,…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440936281?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440936281?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Fiul culegătorului de chihlimbar</strong></span></p>
<p></p>
<p> Încântat de balanța contabilă pe care expertul său contabil i-o prezenta cu o voce fără inflexiuni, ca de robot, Daniel realiză cu întârziere că cineva ciocănea în ușa biroului său. Nemulțumit, mormăi:</p>
<p> – Intră!</p>
<p> Vădit stânjenit, în încăpere intră juristul societății, mâna dreaptă a lui Daniel, cu figura omului care știe că nu este binevenit.</p>
<p> – Îmi pare rău, dar trebuie...</p>
<p> – Manolică, ți-am zis ce fac și tu știi că nu îmi place să fiu deranjat în asemenea momente. Indiferent ce probleme ar fi, puteai să mai aștepți o jumătate de zi, că nu crăpa lumea!</p>
<p> – Îți dai seama, Daniel, nu te-aș fi deranjat dacă nu ar fi ceva foarte important. Te așteaptă la bar domnul Simion Popescu. El m-a trimis să te anunț!</p>
<p> Surprins, Daniel deveni brusc atent și repetă mecanic:</p>
<p> – Cine? Simion Popescu? Comisarul Șef?</p>
<p> – Da, el.</p>
<p> Preț de câteva clipe lui Daniel îi reapărură în memorie amintiri pe care aproape le și uitase. Se revăzu în anii grei de instrucție de la Academia de Poliție, pe care îi trecuse mai ușor alături de colegul și prietenul său Simion, apoi în primii ani de activitate din cadrul Serviciului Analiza Informațiilor, tot alături de prietenul său. Abia acum realiză că de la demisia sa din poliție, din urmă cu mai bine de doisprezece ani, nu se mai întâlnise mai mult de două ori cu amicul său. Ce o fi? Polițistul nu venise niciodată să-i ceară ceva, cu toate că știa că fostul sau coleg reușise în afaceri și ajunsese un om bogat după plecarea din poliție. Se ridică rapid de pe scaun și porni grăbit spre bar.</p>
<p> – Gata pentru astăzi, continuăm mâine de dimineață, îi aruncă din fugă contabilului său.</p>
<p> Ajuns la bar își zări fostul camarad așezat la o masă micuță, într-un loc retras. Era același bărbat solid, prezentabil, însă acum avea o calviție pronunțată, puținul păr care îi mai rămăsese fiind aproape cărunt, în timp ce fața ridată și cearcănele imense de la ochi trădau viața agitată pe care o trăia. Nu se putu abține să nu se întrebe: oare și eu m-am schimbat tot așa de mult? Să fie vorba de viața aceea grea de militar, care te consumă zilnic? Slavă Domnului, am avut noroc și am scăpat de acolo la timp!</p>
<p> Copleșit de gânduri, Daniel ajunse în fața prietenului, îl apucă zdravăn în brațe și îl strânse cu putere la piept.</p>
<p> – Simion, înainte de a-mi spune ce vânt te aduce aici, dă-mi voie să le spun băieților să ne facă o friptură mare, în sânge, ca aia la care visam noi în Academie! Și până la friptură și vin, să ne aducă rapid un whisky fin, să ne dezlege amintirile de odinioară. Făcu cu ochiul și continuă: pentru că acum am de unde și mai ales, îmi permit!</p>
<p> – Da, știu că ai avut noroc în afaceri, cred că îți dai seama! Cu munca mea, ar fi de râs dacă nu aș ști atâta lucru. Fii foarte atent însă la ce îți voi spune, pentru că nu vreau să repet: nu stau mai mult de zece minute. Cât bem o cafea, ca odinioară, timp în care eu îți voi spune de ce am venit. Tu încearcă să nu te exteriorizezi. Să nu se citească nimic pe fața ta, în afară de bucuria revederii cu un fost coleg de serviciu. Am cumpănit multă vreme înainte de a veni la tine și vei înțelege de ce. E o chestiune în care ești implicat. Mai corect spus, este implicat tatăl tău. Am riscat venind, dar prietenia și camaraderia noastră de atâția ani nu m-au lăsat să nu te avertizez.</p>
<p>Daniel îi făcu semn băiatului de la bar și când acesta sosi, îi comandă două cafele mari, după care privi direct în ochii fostului camarad.</p>
<p> – Dar ce solemn vrei să pari, Simion! Aproape că mă furnică pielea de emoție! Dacă vrei să mă sperii, ai reușit!</p>
<p> – Nu vreau să te sperii, dar este ceva grav. Ai făcut Academia, ai lucrat în poliție, așa că îți spun în câteva cuvinte, ca să evaluezi corect situația în care te afli: consideră-te în alarmă reală de luptă. Foarte probabil, va trebui să lupți pentru viața familiei tale și poate chiar a ta.</p>
<p> Daniel puse cu grijă ceașca de cafea pe masă și toată buna dispoziție îi dispăru de pe față, ca luată de vânt.</p>
<p> – Omule, acum chiar mă sperii! Tu mă știi de atâția ani și îți spun sincer că tatăl meu nu a făcut nimic ilegal, ca să aibă a se teme. Tot ce a realizat până acum familia noastră a fost obținut cu trudă și muncă pe rupte. Ne-am plătit la timp datoriile față de stat, toate activitățile societăților noastre au fost desfășurate cu acte legale și nu am angajat nici măcar un singur necalificat la negru. Documentele societăților pot fi verificate la orice oră din zi sau din noapte.</p>
<p> Comisarul Șef îl privi cu simpatie pe prietenul său și îl bătu încurajator pe umăr.</p>
<p> – Daniel, mie nu trebuie să-mi justifici nimic. Dacă nu aș fi fost convins că ești un om integru, nu aș fi venit la tine. Fiindcă acum știi despre ce este vorba, iată situația, pe scurt : pe numele tatălui tău a fost depusă o plângere penală, s-a constituit dosar de urmărire penală în care, printre altele, sunt și mărturiile unor vecini și colaboratori de-ai tatălui tău. Probabil că foarte curând va fi chemat să i se aducă la cunoștință calitatea de învinuit. Spune-i tatălui tău să își caute urgent un avocat bun și mai ales, de mare încredere, dar nu de pe aici, din zonă. Dacă poate, unul de la București, chiar dacă va costa enorm. În situațiile acestea libertatea este mai scumpă și decât banii!</p>
<p> Comisarul se ridică în picioare, sorbi ultima gură de cafea și-l privi cu milă pe omul prăbușit în scaun.</p>
<p> – Daniel, nu te lăsa doborât! Este cât se poate de grav, însă cred că ai datoria, și știu că poți, să lupți cu toate puterile pentru adevărul tău. Și pentru familia ta, la urma urmei.</p>
<p> – Să lupt... da, trebuie să lupt! Dar nici nu știu cu cine și de ce trebuie să lupt!</p>
<p> Își apucă prietenul de mână și îl sili să se așeze din nou pe scaun.</p>
<p> – Doar două minute, Simion! Îți dau cuvântul meu de onoare că nu o să spun nimănui și nici nu voi lăsa să se înțeleagă că am aflat ceva. Te rog, dacă știi, spune-mi cine a făcut plângerea penală și sub ce motiv. Dacă nu știi, sau nu poți să-mi spui, nu o să mă supăr, te înțeleg foarte bine. Numai că dacă aș ști cine a făcut plângerea, cel puțin aș putea intui o parte dintre motive.</p>
<p> – Plângerea penală este făcută de unul, Roibul, iar martorul cel mai important este senatorul Buliga, șeful de partid al lui taică-tău. Alt martor important este chiar un vecin de-al vostru, unul pe nume Nițan, care a confirmat toate acuzațiile din plângerea penală.</p>
<p> Comisarul se ridică, salută și porni grăbit spre ieșire, în timp ce prietenul său încă stătea năucit în scaun, privind în gol. După o vreme se ridică, merse în biroul său și îi spuse secretarei:</p>
<p> – Melania, cheamă-l la mine pe Manole, apoi sună-l pe Curelariu și spune-i să termine singur balanța, că eu voi fi ocupat câteva zile. </p>
<p> Formă cifrul unui seif din perete și scoase câteva bibliorafturi pline cu acte, pe care le răsfoi cu luare aminte, scoțând din ele câte un document, pe care îl așeza cu atenție în geanta sa diplomat. După câteva minute, recunoscu ciocănitul discret în ușa biroului.</p>
<p> – Intră!</p>
<p> Manole, prietenul și cel mai apropiat colaborator al său, intră silențios în birou, cu agenda pregătită, ca întotdeauna.</p>
<p> – M-ai chemat!</p>
<p> – Manole, m-a sunat tata și mi-a spus că îl doare foarte tare coloana, abia se mai poate mișca. Maică-mea, săraca, nu poate nici ea să-l ajute prea mult, că abia se mai mișcă. Mâine voi merge cu tata la București, la o clinică bună, să-i facă analize amănunțite. Nu știu cât o să lipsesc, eu zic că într-o săptămână să avem rezultatele. Dacă va dura mai mult, o să te sun și te anunț. Știi ce trebuie făcut în lipsa mea, dar vreau să reții o chestiune foarte importantă: indiferent cine ar veni să ceară informații despre societățile noastre, dacă nu sunt organe abilitate oficial, nu le spui nimic. Absolut nimic. Motivezi că eu ți-am dat directiva asta. Spune-i și Melaniei, să știe și ea și atenționează-l și pe Curelariu, să le interzică celor de la contabilitate să răspundă la întrebări pentru care nu au competență.</p>
<p> Văzând expresia mirată a colaboratorului său, Daniel continuă:</p>
<p> – Da, e ceva extrem de grav, dar nu vreau să-ți spun acum. Deocamdată nu vreau să vorbesc mai mult, e suficient să știi cât ți-am spus. Când mă reîntorc de la București, îți voi spune totul.</p>
<p> – Am înțeles, Daniel. Concentrează-te pe problemele tale personale, eu știu ce trebuie să fac aici. Transmite-le lui nenea Ștefan și mătușii Mărioara multă sănătate din partea mea și să vă întoarceți cu bine!</p>
<p> Cei doi bărbați își strânseră mâinile, apoi Daniel își luă geanta, se sui în autoturismul său și în câteva zeci de minute ajunse în fața vilei elegante în care locuiau părinții săi, cu un desing modern special, părând a fi construită toată doar din sticlă, făcând-o singulară în cocheta comună turistică de munte. În curtea vilei, brazi argintii frumos toaletați țâșneau spre cer ca niște săgeți argintii, întrerupând plăcut simetria rondurilor de flori multicolore, bine îngrijite. Explozia de culori florale era accentuată și mai mult de moliciunea de un verde crud a gazonului, tuns aproape la milimetru.</p>
<p> Intră în casă și își găsi părinții așezați la masă, pregătindu-se de prânz. Maică-sa îl observă prima, se ridică de la masă, îl strânse în brațe și după cel îl sărută cu afecțiune, îl luă aproape pe sus si îl duse la masă.</p>
<p> – Dragul mamei, ce surpriză ne faci! Soacră-ta, aia care o fi să fie, să știi de la mine că e bățoasă! Ia loc, să mâncăm împreună, acum îți aduce mama ce trebuie!</p>
<p> Daniel își îmbrățișă și tatăl, ținându-l strâns la pieptul lui. Bătrânul îi scrută ochii câteva clipe cu luare-aminte, încercând să deslușească pe chipul băiatului său motivul vizitei. Apoi, îi arătă din ochi sticla plină cu lichidul rubiniu închis, atât de apreciat de Daniel.</p>
<p> – Pleci repede, sau putem bea o afinată?</p>
<p> – Da, poți să pui un păhărel, tată! E timp destul până mâine dimineață!</p>
<p> Daniel își privi tatăl cu o milă nesfârșită. Îi era drag omul acesta, împovărat de ani, care abia se mai mișca prin casă. Știa că avusese o viață grea de mic, fiindcă tatăl lui nu-l lăsase la școală decât patru ani, pentru ca apoi să-l ia cu el în pădure, la adunat de chihlimbar. Asta învățase de mic și asta făcuse toată vața, chiar și după ce se însurase cu Mărioara și se născuse Daniel, cu toate că din ce câștiga abia reușea să pună pe masă hrana familiei sale. O ocupație grea și periculoasă, pe care puțini se încumetau să o practice. Daniel își amintea bine ziua în care tatăl său fusese adus acasă cu Salvarea, acoperit din cap până în picioare de bandaje, după ce se luptase cu un urs care îl surprinsese în pădure. Avusese noroc și scăpase teafăr, refăcându-se complet, dar din ziua aceea mama lui se ruga aproape zilnic de tatăl său să renunțe la culesul de rășină prin păduri și să-și caute un post la ocolul silvic. Nu a avut cu cine să se înțeleagă. Tatăl său continuase să adune chihlimbar până după schimbarea regimului politic din țară, când după câțiva ani reușise să deschidă primul gater din comuna lor. Văzându-și tatăl așa îmbătrânit și slăbit, pentru câteva clipe Daniel fu tentat să nu-i spună bătrânului de ce a venit, vrând să amâne lovitura pe care bătrânul urma să o primească.</p>
<p> Așteptă până când mama sa aduse pe masă tot ce trebuia, apoi, ridică paharul și ciocni cu părinții săi:</p>
<p> – Noroc, mamă, noroc tată! Să vă văd sănătoși și în putere mulți ani de aici încolo!</p>
<p> Mama lui îl sorbea din ochi, îi punea în față toate bunătățile care știa că îi plac și încerca mereu să aducă vorba despre ce o preocupa pe ea. </p>
<p> – Daniel, dragul mamei, nu ai găsit și tu prin Câmpulung o fată care să îți placă? Că, uite la noi, suntem bătrâni, abia ne mai mișcăm și vrem și noi să te vedem la casa ta! Apoi, nici tu nu mai ești chiar tânăr, anii trec repede!</p>
<p> Ridicându-se rapid de la locul său, Daniel se duse la maică-sa, îi sărută mâna și o apucă de după umeri, strângând-o în brațe:</p>
<p> – Ia uite la ea, draga de mama, ce grijă are ea! Fii liniștită, mamă, va veni și clipa aceea! Nu am prea avut timp până acum să mă ocup de așa ceva și nu vreau să mă pripesc. Pentru mine, ca și pentru voi, familia este sfântă. Însă îți promit că imediat ce voi găsi ocazia potrivită, voi face și pasul acesta! Privind direct în ochii tatălui său, continuă: tată, mama mi-a amintit că voiam de mult timp să mai stau de vorbă cu tine, ca altădată, la un pahar de Cotnari. Știu că ai o sticlă veche, ce zici, o aduci și stăm puțin de vorbă, după ce mama se duce să se odihnească? Trebuia să fi desfăcut sticla de acum două ore, dar nu are nimic, merge și așa, dacă îl bei în familie. Nu stăm mai mult de o oră, ce părere ai?</p>
<p> – Cum să nu, dragul tatei, uite acum aduc vinul și pahare, ca să dăm noroc și cu maică-ta, după care ea se duce să se odihnească, iar noi continuăm.</p>
<p> Bătrânul plecă după sticla de vin, iar mama se apucă să strângă bucatele de pe masă.</p>
<p> – Mamă, stai liniștită, măcar acum, cât sunt eu aici. Lasă-le, le strâng eu și le duc la bucătărie. Până vine tata, eu am și terminat.</p>
<p> După câteva minute tatăl său apăru cu vinul, turnă în cele trei pahare și ciocniră iar:</p>
<p> – Dragilor, să fiți sănătoși și liniștiți, mulți, mulți ani!</p>
<p> Când mama lui Daniel se retrase, tatăl lui îl privi cu ochi iscoditori și tuși, dregându-și glasul:</p>
<p> – Daniel, nu m-am născut ieri și chiar dacă nu am prea multă școală, nu sunt prost. În plus, te cunosc prea bine, ca să-mi dau seama că s-a întâmplat ceva de rău.</p>
<p> – Așa este, tată, s-a întâmplat ceva și e grav. Înainte de orice, vreau să stabilim două lucruri: orice ar fi, nu trebuie să intri în panică, pentru că o vom scoate noi la capăt. Apoi, foarte important: trebuie să-mi spui foarte sincer tot ce te voi întreba, pentru că de corectitudinea a ceea ce îmi vei spune, depinde reușita noastră. Și trebuie să-ți reamintești totul foarte bine, pentru că orice omisiune va atârna foarte mult în balanța eșecului. Deci: cine este Roibul Vasile și ce treabă ai, sau ai avut cu el?</p>
<p> Surprins la auzul acestui nume, bătrânul repetă silabisind, ca pentru el:</p>
<p> – Roi-bul Va-si-lee... Roibul o chema pe bătrâna care locuia în bordeiul ala dărăpănat de lângă pădure, pe care eu am îngrijit-o mai bine de zece ani. Era aproape paralizată și nu o ajuta nimeni și într-o zi, când treceam pe acolo, a strigat după mine și cu lacrimi în ochi m-a rugat să-i aduc o găleată de apă și o pâine, că moare de foame și de sete. Mi-a fost așa de milă de biata femeie, că din ziua aia treceam zilnic pe acolo și îi duceam mâncare făcută de maică-ta și îi făceam tot ce trebuia prin casă și curte, ca să-i mai alin chinurile. Eram tânăr și în putere, umblam toată ziua prin munți și ce făceam pentru ea mi se părea ușor și creștinește. Cred că ți-o mai aduci și tu aminte, pentru că a murit cu vreo cinci ani înainte de 1989. În ultimii ani de viață bătrâna mi-a povestit că părinții ei fuseseră oameni înstăriți înainte de război, că avuseseră treizeci și șase de ha de pădure în zona Paltinu-Moldovița, un hotel în Gura Humorului și câteva clădiri în Câmpulung și că după ce comuniștii au luat puterea, au fost deportați în Bărăgan, unde au și murit. Ea nu a putut trăi acolo, așa că prin anii 70 s-a reîntors aici și a cumpărat bordeiul ăla, în care a și murit. Mi-a spus că singura ei rudă în viață era un nepot care trăia în Câmpulung, Vasile, fiul unei rude îndepărtate și că la reîntoarcerea din Bărăgan îl rugase să o ia la el, ea fiind deja bolnavă. Bătrâna îi promisese că dacă o ia în grijă îi donează actele de proprietate pe pădure și clădirile din Câmpulung și Gura Humorului. Doar că nepotul ăsta nu a vrut să audă de așa ceva, ba i-a și interzis să mai vină pe la el, pentru că, zicea el, din cauza ei va avea probleme mari cu Securitatea. După ce am îngrijit-o câțiva ani buni, bătrâna mi-a zis să mergem la oraș, la un notar, ca vrea să-mi doneze mie actele alea. Numai că era începutul anilor 80, oamenii mai degrabă fugeau de acest gen de probleme, cine se gândea că se va mai întoarce roata și regimul va cădea? Până când, înainte cu vreo trei ani să moară, mai mult ca să scap de gura ei, am luat-o și ne-am dus la Câmpulung, unde mi-a făcut act de donație pe pădure și clădirea din Câmpulung, unde ai tu restaurantul acum. Spunea că restul documentelor nu le-a mai găsit. Când eu i-am spus că actele acelea de proprietate sunt hârtii fără valoare și că nu are rost să mai plătesc niște bani degeaba la notar, știi ce mi-a zis? „Ștefane, poate că așa este, cum spui tu! În cazul cel mai rău, vei rămâne cu ceva bănuți dați degeaba și cu niște hârtii în casă. Dar dacă totuși se va schimba ceva? Acolo sus, în Cer, o să am mulțumirea că ești urmașul meu!” Uite că s-a dovedit că bătrâna a avut dreptate. Am avut mare noroc cu ea!</p>
<p> – Poți să-i spui cum vrei dumneata, tată! Dar eu zic că te-a ajutat Dumnezeu, pentru că te-ai milostivit de un suflet de om, când era mai chinuit!</p>
<p> – Noroc, Daniel, noroc! Știi că sunt un om evlavios și bun creștin, dar îmi cunosc locul, știu că sunt prea păcătos pentru ca Dumnezeu să se uite la ce fac eu. Oricum ar fi, îi voi fi recunoscător bătrânei Roibul până mor, pentru că fără ce am primit de la ea, astăzi nimic nu ar fi fost posibil din ce avem. Am muncit mult să fac tot ce avem, e adevărat, dar dacă nu era ea, aș fi muncit poate și mai mult și tot sărac aș fi murit.</p>
<p> – Dar cu senatorul Buliga, ce relații ai?</p>
<p> – Ce relații să am? Nu speciale, nu suntem decât cunoștințe. Când este cazul, colaborăm. După ce m-au convins să intru în partid, el fiind șeful filialei județene, îmi este șef. Ne-am întâlnit pe la unele activități de partid și odată, când am fost la București, m-a dus la un restaurant select, unde am servit niște delicatese. În plus, am contribuit financiar la campaniile partidului, implicit a lui, când a ajuns senator. De câteva ori mi-a solicitat să contribui financiar când pleca pe afară, spunea el „pentru imaginea partidului”. Cam asta este tot!</p>
<p> – Am înțeles. De nea Nițan nu te mai întreb, pentru că o să mă duc să stau de vorbă cu el, peste ceva zile. Uite despre ce e vorba: te rog să nu te sperii, dar Roibul Vasile ăsta ți-a făcut o plângere penală, iar senatorul și nea Nițan sunt cei mai importanți martori. În câteva zile vei fi chemat la procuratură pentru a ți se comunica oficial că ești pus sub urmărire și pentru a ți se lua prima declarație. Trebuie să ne pregătim apărarea temeinic. Simion m-a sfătuit să angajăm un avocat foarte bun de la București, indiferent cât ne costă. Cred că nu mai trebuie să-ți spun că până nu te cheamă oficial procurorul, nu trebuie să spui la nimeni că am aflat despre asta. Dacă scapi fie și numai un cuvințel, ești ca și condamnat. Până nu devine oficial, mamei nu-i spunem nimic. Și așa stă rău cu inima, cred că se va îmbolnăvi oricum când va afla, dar cel puțin o mai scutim câteva zile. Mâine mergem amândoi la București, am niște foști colegi din poliție care cunosc avocați buni și mă vor sfătui pe cine să angajez. Eu le-am spus oamenilor mei de la restaurant că ești bolnav și te duc la București, pentru niște investigații amănunțite la o clinică foarte bună. Tot asta îi spunem și mamei mâine, când plecăm. Deocamdată cam atât putem face, până nu știm precis ce învinuiri ți se aduc. Să mergem să ne culcăm, mâine vom pleca devreme. Dacă îți mai aduci aminte de ceva legat de persoanele de care ți-am spus, spune-mi, e posibil să fie ceva care ne-ar putea ajuta.</p>
<p> În ziua următoare, dis-de-dimineață, îmbrăcat în haine ca de sărbătoare, bătrânul Ștefan Mirotoi aranja florile din ronduri cu gesturi tandre, de parcă le-ar fi mângâiat. Curând Daniel îl chemă în livingul spațios și frumos decorat:</p>
<p> – Tată, vino să bem cafeaua, că s-a trezit și mama!</p>
<p> Când intră, bătrânul își găsi soția stând pe scaun, privindu-l cu reproș vizibil.</p>
<p> – Bine măi, Ștefănele, ce sunt eu pentru tine? Sunt una oarecare, care trece pe stradă, sau sunt nevasta ta, cu care ai împărțit bune și rele de peste cinzeci de ani? Auzi la el, lui îi e rău de atâta timp și nu spune nimic, ca să nu mă îngrijorez eu! Crezi că mi-e mai ușor așa, dacă am aflat de la băiat?</p>
<p> Daniel oftă din greu și își privi tatăl.</p>
<p> – Da, i-am spus eu, tată, ce să fac? Acum, să ne rugăm să fie totul bine. Bem cafeaua și plecăm, abia o să avem timp mai mult de umblat în București. </p>
<p> Bătrânul a tăcut aproape tot drumul. Ajunși în București, Daniel și-a sunat un prieten și s-au întâlnit la un bar. I-a cerut acestuia să-i facă cunoștință cu un avocat penalist foarte bun, fără a da amănunte. Prietenul său i-a prezentat în câteva cuvinte un celebru avocat din Baroul București și i-a spus că dacă este de acord, îl va suna pe acesta să-l informeze că un prieten de al lui ar vrea să-l angajeze într-o cauză foarte încurcată. Au băut cafeaua și s-au despărțit.</p>
<p> Văzându-l pe tatăl său și mai abătut, Daniel îl luă în brațe și îl strânse:</p>
<p> – Tata, hai să-i facem o bucurie mamei, dacă tot am terminat repede cu avocatul. Uite, mai stăm trei zile și chiar mergem și la clinică. Pentru că mama se va îngrijora și mai tare, dacă nu-i vom prezenta niște analize, o să zică că este grav și nu vrem noi să-i arătăm. Ce zici?</p>
<p> - Știu eu ce am, dar hai să mai fac unele, cred că așa e cel mai bine, din toate punctele de vedere.</p>
<p> După patru zile s-au întors acasă, exact la timp, pentru că peste alte două zile bătrânul Ștefan Mirotoi a primit citația oficială de a se prezenta la procuratură.</p>
<p> Daniel l-a dus acolo și i s-a părut un veac până când tatăl lui a ieșit pe ușă. L-a ajutat să intre în mașină și nu a mai răbdat.</p>
<p> – Ce învinuiri ți-au adus, tată?</p>
<p> Cu gâtul uscat și abia putând să vorbească, bătrânul șopti:</p>
<p> – Daniel, o să-ți spun pe scurt: Roibul Vasile mi-a făcut plângerea penală, sub motivul că profitând de faptul că bătrâna Roibul era neputincioasă, i-am furat documentele de proprietate, documente care îi aparțin legal lui, în calitate de unică rudă moștenitoare. Nițan a confirmat că m-a văzut în casa bătrânei chiar în ziua morții ei, iar senatorul Buliga, în calitate de șef al filialei de partid, a declarat că am intervenit de nenumărate ori la el, încercând să-l determin să mă sprijine cu relațiile lui în afacerile mele, adică sunt un om corupt, care e foarte probabil să fi furat documentele acelea.</p>
<p> – Tată, te duc acasă și dacă tot ajung acolo, o să merg să vorbesc cu nea Nițan. Să văd de ce a vrut să-ți facă răul acesta. Știu cât îți este de greu, totuși te rog să nu-ți faci griji prea mari. O vom scoate noi la capăt.</p>
<p> Ajuns acasă își lăsă tatăl în grija mamei și coborî la vale, oprindu-se în fața gospodăriei lui Nițan. Strigă la poartă și din casă ieși soția vecinului, abia târșâindu-și picioarele.</p>
<p> – Vai, dragul mamei, de când nu te-am văzut! Hai, intră în curte!</p>
<p> – Tușă, mă grăbesc, voiam doar să schimb două vorbe cu nea Nițan. Poate altă dată!</p>
<p> – Dragul mamei, nu e acasă, e plecat pe deal, adună fânul. Nu știu cât stă, dar când vine, o să-i spun că l-ai căutat!</p>
<p> – Lasă tușă, că dau eu o fugă la el, acum, că nu știu când mai vin pe acasă. Sărut mâna!</p>
<p> Ajuns la fâneață, Daniel îi făcu semn cu mâna gospodarului, chemându-l. Îl salută și izbucni supărat:</p>
<p> – Acum vin de la judecătorie, nea Nițan! Eu știu că tata te-a ajutat mereu, cu ce a putut. Uite, până și tractorașul ăla și remorcuța le-ai luat cu bani de la el, pe care i-ai dat înapoi când ai putut dumneata! Fără dobândă, fără nimic! Doar că sunteți vecini, aci. Și dumneata așa i-ai plătit binele! Cum ai putut să faci așa ceva?</p>
<p> Omul oftă din greu și fața i se lungi a durere.</p>
<p> – Dane, știam că o să vină ziua asta! Te știu de copilaș și tu mă știi pe mine. E adevărat, i-am făcut un mare rău tatălui tău și te rog să mă crezi că nu am vrut, dar nu am avut încotro. Într-o seară m-am trezit în curte cu trei dintre frații Morariu, ai lucrat în poliție și trebuie să-i știi, ăia de îi știe de frică tot Câmpulungul. Au venit cu declarația scrisă gata și m-au amenințat că dacă nu semnez, o să-mi dea foc la casă, cu noi înăuntru. „O să ardeți de vii, ca șobolanii, cu casa voastră, cu tot. Și oricum, doar vrem să-l speriem puțin pe moșul Mirotoi, să nu se mai dea el așa mare!”. Când le-am spus că tu ai lucrat în poliție și că ai cunoștințe acolo, au râs de mine și unul dintre ei mi-a zis rânjind: „Și ce, nu ai mai văzut polițiști morți? Mai bine te-ai gândi la tine, nu la alții!” Asta este, Dane, mi-a fost frică. Lumea vorbește că frații Morariu ar fi oamenii senatorului Buliga și d-aia nu au pățit niciodată nimic, chiar și atunci când i-au bătut de aproape i-au omorât pe-alde Sălăgean și au dat foc gaterului lui Vicol, deși toată lumea știe că ei au fost. Te rog să mă ierți, dar și acum mi-e frică că vin ăia peste mine.</p>
<p> Daniel se întoarse pe loc și plecă, fără a mai saluta. Ajuns acasă își îmbrățișă părinții, se sui în mașină și plecă direct la București. Pe drum îl sună pe senator și îi spuse că vrea să stea de vorbă cu el a doua zi, într-o chestiune urgentă. În ziua următoare, la prima oră, intră în cabinetul senatorului Buliga și fără să salute, se apropie amenințător de senatorul rămas înmărmurit.</p>
<p> – Știu că tu ai fost capul mârșăviei care i-a fost făcută tatălui meu. Numai că ai greșit fatal, crezând că o să stau cu brațele încrucișate, în timp ce tu îl batjocorești. De data aceasta ți-ai ales o pradă prea mare pentru tine. Chiar dacă asta mă va costa toată averea, te voi duce acolo unde trebuie să stea infractorii de teapa ta!</p>
<p> Vizita lui Daniel la cabinetul senatorului Buliga a declanșat un carusel de evenimente tragice pentru liniștita localitate de munte. La doar trei zile de la vizită, un incendiu puternic izbucnit simultan la cele două gatere aflate la mai bine de trei kilometri unul de altul și la modernul service auto aflat lângă cocheta și originala pensiune, a îngrozit suflarea comunei. Incendiul de la service-ul auto se manifestase cu atâta repeziciune și violență, încât s-a extins imediat și la vilă, surprinzându-i dormind pe bătrânii părinți ai lui Daniel, care au pierit în flăcări, arși de vii.</p>
<p> După alte două zile, o altă veste tragică se abătu ca un trăsnet peste comuna atât de încercată. Daniel, fiul lui Ștefan Mirotoi, pierduse controlul autoturismului său, în apropiere de Complexul Turistic Palma, în timp ce traversa Obcina Mare, mașina se prăbușise într-o râpă, a explodat și a ars complet, din conducătorul auto găsindu-se doar câteva oase calcinate.</p>
<p> Astfel, într-un cumplit moment de aliniere a planetelor, din neamul lui Mirotoi, culegătorul de chihlimbar și din toată agoniseala lui de o viață, nu a mai rămas nimic. Palma nevăzută a neființei absolute și destinul tragic făcuse să dispară într-o clipă orice ar fi putut reaminti că oamenii aceștia au trăit vreodată pe Pământ.</p>
<p> După aproape un an de la aceste tragedii, un turist privea cu compasiune ruinele triste, ca niște cioturi de mâini amputate pline de funingine neagră, ridicate a rugă spre Cer. Printre brazii argintii mutilați groaznic de flăcări, martori încă vii ai tragediei acelor oameni, sclipea, ca și când ar fi fost viu, un covor de cioburi de sticlă calcinată, tot ce mai rămăsese din falnica fațadă de sticlă a fostei pensiuni.</p>
<p> De la o masă de pe terasa cârciumii de vizavi de ruine, apărută la o lună după incendiu, un localnic chefliu privea cu interes turistul care făcea fotografii, apoi începu să lălăie cu o voce spartă:</p>
<p> „Fir-ar mama ei de viațăăăă.... Că-i subțire ca o ațăăăă...”</p>
<p></p>
<p></p>
<p>.</p>
<p><strong>(Premiul constă în: 300 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autorului de către graficianul <a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__[0]=AZVdXr8w-T3z2LCocU6KAVpSbWMEB81HKVSb_tvKR8SzcOKOWqTV-5YWgMMPiwGMaO8lWKR69lG728pnBjONXJ67TkFlpPAoBVd9IKfAs2LLpRTii0_8HPOrNTLGiLSEBlw&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Mihai Catruna</span></a> și publicarea prozei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de către scriitoarea <a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/cuc.florica?__cft__[0]=AZVdXr8w-T3z2LCocU6KAVpSbWMEB81HKVSb_tvKR8SzcOKOWqTV-5YWgMMPiwGMaO8lWKR69lG728pnBjONXJ67TkFlpPAoBVd9IKfAs2LLpRTii0_8HPOrNTLGiLSEBlw&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Florica Munteanu-Cuc</span></a>.)</strong></p>
<p></p>
<p></p> „Cozanopolis” de Ionuț Calotă - Premiul Itag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11993652022-04-26T15:08:03.848ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440916854?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440916854?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Cozanopolis</strong></span></p>
<p><strong><em> </em></strong></p>
<p> Eu nu cred niciodată cât arată ceasul.</p>
<p> Nu am nevoie de scară ca să urc până la soare.</p>
<p> Aşa i-am spus.</p>
<p> Apoi am făcut un gest spre…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440916854?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440916854?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Cozanopolis</strong></span></p>
<p><strong><em> </em></strong></p>
<p> Eu nu cred niciodată cât arată ceasul.</p>
<p> Nu am nevoie de scară ca să urc până la soare.</p>
<p> Aşa i-am spus.</p>
<p> Apoi am făcut un gest spre nicăieri, fără să fiu sigur că e din voinţa mea şi, iată, acum am al treilea ochi, aşa cum au femeile.</p>
<p> El a trasat cu mâna o sfoară pe care oamenii dresaţi din curtea şcolii fac acum echilibristică şi acrobaţii. De capătul ei a rămas suspendat definitiv.</p>
<p> Era sărbătoare ca-ntr-o zi de campanie electorală, iar noi uitasem toate zilele anterioare. Ne aflam captivi în filmul mut al oraşului medieval, Cozanopolis, în orăşelul mic, unde oamenii vorbesc foarte puţin, aproape deloc, fiecare clipă durează o eternitate, unde ne adunam doar când voiam să ne măsurăm durerile.</p>
<p> Vedeam însă cu toţii ce viitor plăcut ni se plănuieşte.</p>
<p> Ne imaginam deja trăind în bordeie ecologice şi cum toate rudele noastre necunoscute se întorseseră din periplul în jurul lumii fermecate. Garda oraşului îi va primi în straie de paradă. Soldaţi vor trage 21 de salve din pistoalele lor cu apă.</p>
<p> Camioanele îndesate vor plimba moştenirile acestora într-o promenadă continuă, noi ne vom uita miraţi şi fericiţi.</p>
<p> În spatele şcolii, copiii se joacă tăcut, dar când ne văd scot limbile ca nişte flăcări.</p>
<p> Purtam o haină albastră şi pantofi de aceeaşi culoare, iar ochii mi se albăstriseră. La fel strada, pereţii clădirilor şi trunchiurile copacilor. Până şi culorile semaforului erau toate albastre. Mergeam puţin cocoşat pe străzile colorate pentru că duceam luna în braţe, o pată aurie ca o miere ce se tot întindea, ambiţioasă să ocupe întreg cerul.</p>
<p> Atunci a coborât din astru bărbatul acela atât de frumos, ducând în mână un ceas uriaş. Fiecare bătaie a ceasului bătrân cădea peste noi ca o cenuşă, capetele ne erau acoperite de un nor pufos pe sub care umblam ca nişte trupuri neterminate. E bărbatul care ţine socoteala timpului – mi-a spus cineva pe care nu îl vedeam. Ne adunasem toţi în jurul său şi stăteam tăcuţi şi nemişcaţi ca nişte statui prăfuite, ruginite. De când a venit el, a plouat întruna. Abia mai târziu aveam să aflu motivul melodramatic cum că ploaia era doar din stropii de lacrimi din ochii mei.</p>
<p> În acei ani, moartea ezita să mai intre la noi în comunitate. Când a sunat clopotul catedralei, am ştiut că de acum totul va fi altfel. Nu ştiam dacă şi bronzul lui îşi schimbase culoarea, dar nu îi mai recunoşteam sunetul.</p>
<p> În seara aceea primarul şi-a făcut un nod strâns şi s-a asfixiat, atârnat de bârna care sprijinea ceasul vechi din centru, cu pielea lui neagră, mai strălucitoare ca niciodată. L-au lăsat mult timp să atârne acolo ca o pendulă. Se răsucea în gol, bătut de vânt, de parcă ochii lui continuau să dea roată, să vadă ce se întâmplă în comunitate. Nu era singurul care înnebunise. Dinspre biserică venea mirosul învelit în vânt al celui găsit spânzurat în amvon, atârnând ca o rufă pusă la uscat, cu părul roşu, fluturând precum un drapel. Acesta, oricum venea din casa unde toţi înnebuniseră pe rând. În schimb, unele femei au rămas brusc însărcinate, câteva chiar fără să aibă soţ. Singurul loc despre care nu ştiam nimic era cel de dincolo de zidurile inaccesibile, unde locuia baronul, pe strada cea mai de sus. Străzile erau un soi de trepte între diversele straturi sociale ale comunităţii.</p>
<p> Spaima devora tăcută liniştea. </p>
<p> Am avut atunci primul atac de panică. Trăiam mai mult în vis decât treaz. Îmi era atât de teamă să trăiesc într-un vis! Toate imaginile îmi spărgeau ochii şi intrau prin acele porţi umede în mine, iar acolo explodau. Nici nu ştiţi cât de frică îmi era! Lumea părea să se sfârşească, contaminată de virusul invizibil. Strângeam pumnii până când unghiile se înfigeau în carne, de parcă mă pregăteam să lupt cu toate nenorocirile acestei existenţe. Undeva, în lume, câţiva munţi se prăbuşeau. Am fugit de toate aceste viziuni pe strada pustie, dar la un moment dat, nu mai alergam eu, ci strada o luase la fugă, îngrozită.</p>
<p> Iarba de pe mine creştea tot mai înaltă. Acum a ajuns cât copacii, apoi atât de sus încât se făcuse întuneric total în lumea noastră.</p>
<p> Când s-a înnoptat, bărbatul a bătut la poarta mea. A apăsat butonul soneriei şi atunci am simţit cum sunetul strident începe să se propage prin fire, apoi prin pereţi, tot mai puternic, până când s-a oprit, ca o explozie, în inima întunericului. Avea un corp fără umbră. Îl priveam prin întunericul deplin şi vederea nu mi se termina nicăieri. Nu-i vedeam faţa, dar aveam senzaţia că este mai degrabă o păpuşă. Întunericul a devenit atât de intens, încât uneori îl auzeam pe străin trosnind, crăpând, de parcă în timpul ăsta se congela, se acoperea cu un strat de gheaţă. Simţeam pereţii cum se încovoaie cu toată forţa lumii, iar lumina nu mai avea putere să pătrundă. Dacă aş fi aprins becul, mi-ar fi fost teamă că orbesc. Amândoi stăteam nemişcaţi în beznă ca două flăcări îngropate în pământ. Părea că am înghiţit nişte lanterne şi acum luminam doar pe interior. Nu am vrut să-l primesc, dar pereţii s-au dat singuri într-o parte, invitându-l înăuntru. El şi-a deschis braţele ca nişte aripi. Îl auzeam fără să rostească vorbe, chiar şi nebuna oraşului îl îngâna ca un ecou. Îi simţeam vocea în inconştient, dar după aceea ea s-a multiplicat, vorbea cu o mie de guri, apoi cu tot mai multe, toate se transformaseră în nişte gheare ce sfâşiau aerul.</p>
<p> În noaptea aceea viii erau adormiţi şi morţii umblau nestingheriţi. Siluete, contururi nedefinite treceau în viteză pe lângă noi, ba chiar unele prin trupul meu, intrând şi ieşind din mine fără încetare. Din când în când, amândoi ne izbeam involuntar capul de zid, ca un titanic tras de un elastic către aisberg. Încercam să ne menţinem echilibrul stând pe loc pentru că nu mai aveam picioare, doar mâinile se agitau în aer, căutându-ne până ni s-au lungit la pământ, transformându-ne în patrupede.</p>
<p> După lungi momente de aşteptare, de incertitudine, în sfârşit, mi-a spus:</p>
<p> – Am venit să-ţi vorbesc despre Celălat Oraş.</p>
<p> – Ştiu! Acolo totul este verde şi oamenii circulă pe sus. Dar nu cu picioarele în tavan. Un loc unde roboţii sunt mai miloşi decât oamenii.</p>
<p> – Nuuu! Eu pot să te duc în oraşul visat de tine, unul doar al tău, unde să fii liber, să faci ce îţi doreşti.</p>
<p> – Cum e posibil?</p>
<p>Între timp am simţit nevoia să mă spăl pe mâini, jenat de senzaţia că l-am atins, dar apa se transformase într-un nisip fierbinte.</p>
<p> – Lumea ta virtuală a devenit acum cea reală. De ce preferi să stai în acest orăşel dezolant şi părăsit? Am creat o lume nouă pentru fiecare dintre voi. Dar cel mai important e că vei putea folosi aceea parte a creierului interzisă până acum.</p>
<p> – Nu ştiu. Nu mai pot fi eu însumi. Aici, în locul acesta minuscul facem lucrurile altfel. Apoi, fiecare avem secrete pe care nu vrem să le recunoaştem şi nici nu ţinem neapărat să intrăm unii în mintea celorlalţi.</p>
<p> – Lumea ta e atât de mică! Cât oraşul ăsta, de fapt, cât camera asta. Intimitatea ta nu foloseşte la nimic. De ce nu vrei să fie ca la începutul lumii în fiecare zi, să fii mai viu ca niciodată?</p>
<p> – Nu mă condamna! Mi-am dat seama cât de multe ştiu despre ceilalţi şi cât de puţine despre mine! Am încercat să fiu o pasăre, am ieşit din casă fără ochi. Am ieşit pe stradă şi pomii dansau pentru mine. Simţeam furnicături între coapse.</p>
<p> – Ştiu că o urmăreai în fiecare zi pe acea femeie misterioasă. Va trebui să îţi vorbesc despre regulile vieţii şi despre cele ale morţii.</p>
<p> – Da, o căutam zilnic şi în gândul meu aproape că mă căsătorisem cu ea.</p>
<p> – Dar te-ai întrebat vreodată de ce există săraci, de ce există orbi, orfani, schilozi, nebuni? De ce există durere? Sunt acestea dovezile pe care le căutai?</p>
<p> – Nu ştiu. Sunt prea neştiutor! Totuşi aş vrea să salvez ceva, să iau cu mine o amintire. Acest tablou.</p>
<p> – Nu e posibil! Nu poţi salva nimic. Pentru că lumea asta e doar o minciună.</p>
<p> – Nu te cred! Tu cine eşti?</p>
<p> – Eu sunt singurul care nu are nevoie să existe.</p>
<p> El a fost unicul meu musafir în toată viaţa. În locul lui a rămas un peisaj pe perete, o nişă mare cât o fereastră prin care privesc uneori zilele din urmă. Pe masă a lăsat o carte. Am pus mâna pe pielea ei fierbinte şi dinăuntru am simţit cum bate o inimă.</p>
<p> După vizita lui am învăţat prima oară să apreciez viaţa. Am cerut un semn, iar a doua zi am făcut pojar. Atunci am vrut cu adevărat să fug.</p>
<p> Aşa cum am spus, aici timpul este veşnic. În ziua când a plecat străinul simţeam că am peste 100 de ani.</p>
<p> În oraşul nostru rural cerul nu avea niciodată stele. Iarna aceea a durat 3 ani. Mă săturasem de atâta frig, mă încălzeam doar cu amintiri. În copilărie aveam impresia că în acel sat al bunicilor se derula un singur anotimp, vara, pentru că numai vara ajungeam acolo, în vacanţa mare. Ştiam că vine toamna când aerul se umplea de mireasma tutunului uscat, aşa cum primăvara venea odată cu mirosul de dulceaţă de trandafiri. Bunicul îmi povestea că aroma puternică a tutunului creştea din esenţa lutului amestecat cu cenuşa imperiului destrămat demult în acele locuri. Copil fiind, admiram la nesfârşit apa care curgea prin satul bunicilor şi mă întrebam uimit de unde vine ea întruna, din ce sursă infinită? Pe malul pârâiaşului aşteptam să vină un vaporaş, dar el nu ajungea niciodată. În timpul ăsta micile lui valuri ascuţeau trunchiurile sălciilor şi cimentul malurilor. Din vremea când eram mic nu reuşesc să-mi amintesc păsările, de parcă ele nu ar fi existat, nu ar fi trăit în acea lume. Ţin minte doar caii. Unii dintre ei aveau aripi.</p>
<p> Da, avea dreptate vizitatorul, astăzi trăiesc într-o cuşcă fără să îmi dau seama. Am un corp imens! Simt oraşul ca pe un crater fără scăpare. Un singur drum străbate ţinutul şi mă îndeamnă la mers, dar ştiu că nu duce nicăieri. Şi deşi nu trece nimeni pe acolo, aştept câteodată să vină un vehicul să dea peste mine, să mă facă să mă simt viu, nu un banal trup de metal ruginit.</p>
<p> Nopţile sunt tot mai lungi, dorm tot mai mult. Dorm în acelaşi pat, mereu în altă viaţă. Visez mereu aceeaşi pată de vin uitată pe masă ca un semn al depresiei.</p>
<p> Uneori repet câte un cuvânt toată ziua, obsesiv. De exemplu, într-o zi am răspuns la toate întrebările spunând: antenă.</p>
<p> Repetam atât de mult acel cuvânt, încât credeam că eu l-am născocit.</p>
<p> Apoi am început să mă joc de-a cuvintele. Numeam fiecare obiect cu un alt nume ştiut doar de mine şi mă bucuram conspirativ de această joacă. Spuneam, de exemplu, armă în loc de glumă. A doua zi uitam toate aceste schimbări, în definitiv, nişte nimicuri nesavurate îndeajuns niciodată, dar cu atât mai incitante cu cât redescopeream mereu jocul. Cuvintele reinventate deveneau cioburi sclipicioase, mi se lipeau de trup şi eu mă mândream cu ele.</p>
<p> Mă tot străduiesc să-mi dau seama când am dobândit conştiinţa de sine şi când am descoperit că lumea nu e atât de mică cât cea în care mă mişcam eu. Că pot să ies din cutia în care trăiesc.</p>
<p> Ştiu, oraşul se descompune lent, fără să-mi dau seama.</p>
<p> Omenirea întreagă se aşterne peste spaţiul construit din graffiti, din cocoaşe de vinil topit.</p>
<p> Cineva zidise geamurile şi uşile casei mele. În loc de ferestre am afişe. Astfel, când am chef, dintr-un colţ privesc balcoanele de la Notre Dame, iar din celălalt colţ, cel din sud, arunc o privire către plaja de la Copacabana, în centru, deasupra tuturor, tronează o oglindă care nu arată nimic. Doar umbra obosită nu mă mai urmează, deşi o invitasem să danseze cu mine. Eşuase agăţată într-un cui.</p>
<p> – Hei! Mi-a strigat masca din stradă. E un actor. L-am văzut coborând din ecran. Alungaţi-l! E un farseor. Ne-a păcălit!</p>
<p> Nimeni nu-l iubea pe actor, aşa că nimănui nu-i păsa de soarta lui, de unde venise sau unde a dispărut atât de brusc.</p>
<p> Am adormit fără să-mi dau seama, contaminat de sute de întrebări. Ca de obicei, doar am avut impresia că dorm. Visele m-au criogenat într-o poveste plină de întâmplări fascinante, în care puteam să mut clădirile cu privirea, într-un râu de săgeţi ce trecea prin oraşul fantomă pătat doar de ultima rochie roşie a femeii necunoscute.</p>
<p> Şi totuşi, când m-am trezit din nesomnul de o veşnicie, mă aflam în alt loc, în alt pat, camera arăta altfel. Am ieşit şi nu am recunoscut nici strada, iar copacii care umbreau aleile lungi nu mai existau. Nu mai era nimeni, toţi plecaseră, doar vuietul lor continuu se mai auzea încă. Zorii mă pândeau curioşi de după nori. Vântul rece se lipea de pielea mea fierbinte.</p>
<p> Este Celălalt Oraş, cu siguranţă! Acum mă aflu de cealaltă parte a lucrurilor!</p>
<p> Copilul din mine a aprins lumina, iar soarele a pus imediat un tiv portocaliu pe marginea acoperişurilor. Într-o secundă, toate anotimpurile s-au perindat prin faţa mea. Pădurea verde păleşte, se îngălbeneşte, brusc ia foc, cuprinsă de un roşu intens, ca apoi să cadă peste ea o pulbere albă, fină, acoperind-o. Îmi e şi cald şi frig în acelaşi timp.</p>
<p>Şi, deodată, remarc agonia mâinilor. Gloanţele mă şficuie pe fiecare parte a palmelor.</p>
<p>Sunt bine.</p>
<p> Am mmmaaammmmaaaa…</p>
<p> Am mai făcut asta, privesc când în mine, când în afara mea.</p>
<p> Flash-uri, flash-uri. M-am oprit îngrozit lângă o oglindă şi m-am privit.</p>
<p> Într-adevăr.</p>
<p> Eu eram actorul...</p>
<p> Şi nici măcar nu eram bărbat.</p>
<p> Eram femeie. Eram soldat.</p>
<p> Iar în mână aveam o carte. Cea lăsată de vizitatorul neobişnuit, adică de mine.</p>
<p> O carte de poezii.</p>
<p> Cu o dedicaţie:</p>
<p> Tu stai acum în centrul lumii!</p>
<p></p>
<p></p>
<p>.</p>
<p><strong>(Premiul constă în: 400 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autorului de către graficianul <a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__[0]=AZXDTu6M3MunM6OqTwyg5d_53FKWcB2_cTyQly_zn1cGHltEkSACuy60HC0zTGLF8olt4Ue1ECsaLu40R56GyCGa8WzLJocFeP2K7BR9ZakPnMni8jv3YUXWx0EBFfsjrlw&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Mihai Catruna</span></a> și publicarea prozei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de mine.)</strong></p>
<p></p>
<p></p> „Fiica pustiului” de Alexandra Ghenghea - Trofeul „Ion Lazăr da Coza” la prozătag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11995012022-04-26T14:51:00.576ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440899463?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440899463?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10458948687?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10458948687?profile=RESIZE_710x" width="300"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Fiica pustiului</strong></span></p>
<p><strong><em> </em></strong></p>
<p> Lui…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440899463?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440899463?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10458948687?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10458948687?profile=RESIZE_710x" width="300" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Fiica pustiului</strong></span></p>
<p><strong><em> </em></strong></p>
<p> Lui Halil îi făcuse sandale roșii, din pielea unui singur șarpe, pe care le împodobise cu pietricele și colți. Lui Inal îi cususe un brâu din păr de cămilă, iar lui Sert îi pregătise un burduf din piele de struț pe care-l umpluse cu fiertură de syl, ulei de cactus și grăsime, un amestec ce potolea foamea și setea. În noaptea următoare plecaseră toți trei în pustiu, când steaua Prințului Iesun scăpăra ca o făclie, iar nisipul începuse să se răcorească. Voiau să vâneze gazela despre care Halil spunea că o văzuse dând târcoale oazei.<span> </span><em>O fi vreo gazelă rătăcită</em>, spusese și Inal,<span> </span><em>nu putea ajunge departe.</em></p>
<p> Shezarath socotea în minte nopțile de când cei trei frați plecaseră în pustiu și teama încolțea în trupul ei ca o sămânță de syl. Numai să nu fi fost un ghul, își spunea, un ghul afurisit, cu înfățișare de gazelă. Dincoace de colinele lui Asurt și de coastele lui Bel Ahab nu veniseră niciodată gazele. Și chiar dacă era adevărat, poate că între timp o mâncaseră șacalii.</p>
<p><em> Numai de l-ar ține pustiul teafăr pe Sert.</em></p>
<p> După plecarea lor rămase singură cu puii de struț și cămilele, iar curând pustiul deveni asemenea unui cuptor încins. Shezarath scrută depărtările singuratice și când se convinse că în jur nu era nimic altceva decât nisip, își puse venin alb în ceai. Se ascunse în bordei și visă la ochiul nesfârșit de apă sărată de la capătul de răsărit al pământului, despre care-i povestise Sert. La un moment dat i se păru că auzea un suspin adânc, poate chiar un vaiet, însă veninul alb o ținu adâncită în visare.</p>
<p> Mai târziu întunericul se lăsă peste dune ca un văl străveziu, străpuns de pâlpâirea stelelor. Se apucase de căutat scorpioni când deodată auzi din nou suspinul și un vaier prelung, de muribund, răzbătu din pustiu. Multe vietăți mișunau în noapte, dar putea fi și<span> </span><em>altceva</em>. Făcu un foc pe care-l descântă așa cum o învățase tămăduitoarea pe când era copilă. Apoi un râset se auzi din pustiu și răsună aproape ca al lui Sert. Aproape.<span> </span><em>S-or fi întors</em>, se gândi ea, privind noaptea în așteptarea lor. O umbră se ridicase la vreo cincizeci de pași de oază, tăcută și nemișcată. Simți că părul i se zbârlește pe mâini.<span> </span><em>O fi un ghul</em>, își spuse și scuipă ceai peste flăcări, până ce umbra se făcu nevăzută.</p>
<p> Shezarath scăpase cu viață copilăriei, dar surorile ei nu fuseseră la fel de norocoase. Cea de-a doua murise singură, la scurtă vreme după ce deschisese ochii. Uneori pustiul își chema înapoi suflul pe care-l dăruia omului, alteori era un ghul rău care omora prunci. Pe a treia o sufocase tatăl lor când văzuse că nu avea mădular. Oricât de mare era pustiul, nu putea sătura toate fiicele pe care le aducea, așa se spunea.</p>
<p> Satul în care crescuse era o mică oază a unor vânători de șerpi. Acolo învățase să-i prindă, să-i jupoaie, să facă încălțăminte și punguțe din pielea lor. Știa toate felurile de venin ce se găseau în pustiu, iar de la tămăduitoarea oazei le învățase întrebuințarea. I se spunea Marla și era atât de bătrână, încât toți vânătorii o știau de când își puteau aduce aminte.</p>
<p> – Sunt trei feluri de venin în pustiu, o învăța ea. Veninul alb e pentru visare, cel verde pentru durere, iar cel negru nu trebuie înghițit niciodată.</p>
<p> Prin satul lor se perindau cămilari nomazi care le aduceau orz și tot felul de semințe din care făceau turte. Cereau în schimb piei de struț și de șarpe. Se perindau printre oazele pustiului, ducând semințe și mirodenii, dar aveau asupra lor și tot felul de obiecte ciudate aduse din apus. Odată aprinseseră un bețișor ce răspândea un miros parfumat pe care îl numeau sandarac, altă dată scoseseră o perlă lucioasă și verde, pescuită în niște ape îndepărtate. Povesteau despre fiii pustiului, triburi războinice care prădau caravanele de negustori și nomazi, despre Basir, un oraș nemaipomenit, ce se ridica în mijlocul dunelor, despre un râu nemărginit ce curgea departe, în apus, unde pluteau păsări de lemn, strunite de marinari.</p>
<p> Shezarath nu știa ce erau marinarii și nici nu-și închipuia cum pustiul putea avea capăt, dar visa la apus și la râul nemărginit despre care se spunea că potolea setea tuturor oamenilor. Și-l închipuia ca pe un șarpe alb, ce se unduia și străbătea lumea, întocmai cum și-l închipuia și pe Ope, șarpele uriaș, încolăcit în jurul pământului.</p>
<p> – Dacă te uiți bine în depărtare, îi spunea uneori Marla, îi poți vedea spinarea lui Ope, el este mereu acolo, ține strâns pământul, dar într-o zi îl va frânge, așa cum fac toți șerpii. Atunci pustiul se va strânge în el însuși, iar oamenii vor muri.</p>
<p> Poate unul dintre nomazii care se perindau între oaze o va cumpăra într-o zi și o va lua cu el la râul nesfârșit din apus, visase ea pe atunci, să vadă nestemate și păsări de lemn.</p>
<p> – O să vină și timpul tău, îi spusese Marla într-o zi. Și vei dărui trei prunci pustiului. </p>
<p> În cele din urmă timpul îi venise, dar nu așa cum își închipuise Shezarath. În zorii unei zile prăfuite poposiseră în satul lor trei frați arși de soare, cu pumnale la brâu. Veneau de la răsărit, de după colinele lui Asurt, dincolo de cele trei oaze ce se înșirau la zece zile una de cealaltă. Frații căutau o nevastă care să îi îngrijească și să le aducă pe lume fii. Auzind că fata știa să vâneze șerpi și scorpioni, se arătaseră încântați. Pe lângă oaza lor se ascundeau destui, așa spuneau.</p>
<p> Shezarath își amintea cerul de cobalt din noaptea în care părăsise oaza, urmându-și soții spre răsărit. Trei luni pline le luminau drumul, iar în fața lor se întindeau fâșii de iarbă arămie și cenușie ce creștea din pământul crăpat. Apoi trecură printr-un pietriș roșiatic, tăios, ce îi duse până la dunele de nisip și la colinele lui Asurt. După ce trecuseră de primele trei oaze zărise în depărtare oase imense, curbate, ce se ridicau din nisip și aproape că sprijineau cerul. </p>
<p> – Sunt coastele lui Bel Ahab, îi spusese atunci Halil, cel mai vârstnic dintre soți. A fost șarpele înaripat.</p>
<p> Pe timp de zi poposiseră la umbra oaselor ca să se adăpostească de arșița soarelui, iar Shezarath se întrebase dacă mai trăiau pe undeva în lume șerpi înaripați. După aceea alte coaste apăruseră, mai scunde decât primele, ca niște copaci sticloși ce creșteau din măruntaiele pustiului. Erau cu toți copiii lui Bel Ahab, îi spuseseră soții ei.</p>
<p> Locul în care ajunseseră cu greu putea fi numit oază. Câteva bordeie de pământ și corturi făcute din oase și piei ponosite zăceau la marginea unui ochi de apă, deasupra căruia se încovoiau două sălcii călătoare ce înfloreau tot timpul. Cactuși creșteau rebeli și arămii printre crăpăturile pietrelor. Atunci Shezarath se gândise că acela era cel mai singuratic loc de pe pământ. Mai departe, tot spre răsărit, se întindea pustiul, iar la capătul său, ochiul nesfârșit de apă sărată sau, cel puțin, așa susținea Sert, cel mai tânăr dintre soți. La miazănoapte și la miazăzi nu erau alte oaze, oricât străbătuseră soții ei dunele și pământul, în căutare de struți.</p>
<p style="text-align: center;">⃰</p>
<p> Până la primele sângerări Shezarath trăise singură într-un bordei. Își petrecea timpul vânând, lucrând piei și crescând pui de struț, așa cum făceau oamenii din oaza ei. Le pregătea soților mâncăruri și semăna semințe de syl, dar plantele creșteau firave și făceau flori puține.</p>
<p> După aceea împărțise bordeiul cu Halil, primul născut, un bărbat cu mâinile butucănoase și pielea aspră. Din barba cenușie îi creștea un smoc alb, zburlit și o tăietură primită de mult îi brăzda pieptul de-a curmezișul. După o vreme născuse primul prunc, o fată cu piele arămie. Era aidoma închipuirii ei despre sora care-și dăduse suflul pustiului și în sinea ei îi pusese un nume, Bethen. Halil o frânse însă cu mâinile lui tari, spunând că pustiul nu putea sătura toate fiicele pe care le aducea.</p>
<p> Mai târziu venise rândul lui Inal, al doilea frate, un bărbat cu ochi vii și adânci, ca două lacuri verzi. Era chipeș, iar Shezarath și-ar fi dorit să-i fi fost primul soț. Însă curând după ce se mutase în bordeiul lui se dovedise la fel de veninos ca șerpii negri ce umblau pe sub nisip. O bătea cu sete și furia îl apuca din senin, fără ca vreun cuvânt să fi fost rostit. Nu o dată fusese cât pe ce s-o sugrume, dacă n-ar fi fost frații lui.</p>
<p> Dar Shezarath știa ce să le facă șerpilor, așa că în fiecare dimineață îi strecura doi stropi de venin în mâncare. După aceea Inal se liniștise. Mai târziu îi născuse un fiu, dar pustiul îi chemase înapoi suflul, iar ea răsuflase ușurată.</p>
<p> Vântul gemea prăfuit, plin de firicele aspre de nisip când sosise vremea lui Sert. Numai de-ar sufla mai tare, se gândise atunci Shezarath, să dărâme oaza cu totul și să o îngroape în nisipuri, ca pe rămășițele lui Bel Ahab și ale copiilor săi. Se săturase de primii soți și nu-și mai dorea încă unul.</p>
<p> Sert era însă cel mai blajin om pe care-l întâlnise. Când se înveselea își descleșta gura și îi spunea multe povești. Se lăuda că odată întâlnise un cămilar care văzuse ochiul nesfârșit de apă sărată de la capătul de răsărit al pustiului. La marginea lui trăiau pescari care nu mureau niciodată de foame. În unele nopți privea tăcut cerul, iar spre dimineață, când mergeau la culcare, îi vorbea despre prinții și prințesele care locuiau deasupra, în oaze minunate prin care curgeau râuri de lapte. Stelele erau oazele lor, spunea el, ale căror focuri scânteiau și luminau pustiul. </p>
<p> Zilele deveniseră liniștite de când trăia în bordeiul lui Sert și o înfiora atingerea lui. Știa că după ce îi va naște un prunc trebuia să o ia de la capăt și să se întoarcă, pe rând, la frații lui mai mari, dar câteodată uita de asta. Când și când plecau în pustiu după șopârle și scorpioni, iubindu-se departe de oază, în tăcerea rece a nopții și în căldura leneșă a primelor ceasuri din zi.</p>
<p> – Nu-mi pasă dacă e un fiu sau o fiică, spusese Sert într-o zi, fiecare are locul său în pustiu.</p>
<p> Dar zilele trecuseră fierbinți și nopțile trecuseră reci, ca întotdeauna, iar Shezarath nu rămăsese grea. </p>
<p style="text-align: center;">⃰</p>
<p> Nu trecuse mult după aceea și frații plecaseră pe urmele gazelei. Îi privise pe toți trei îndepărtându-se în pustiu, sub cerul înstelat, întrebându-se cum ajunsese gazela până acolo.</p>
<p> Shezarath aprinsese focul și prăjea scorpioni, când își văzu soții întorcându-se de la vânătoare. Însă erau numai doi.</p>
<p> – Unde e Sert? întrebă ea, întâmpinându-i.</p>
<p> – A fost o furtună de nisip, răspunse Halil în timp ce descăleca. Își scoase vălul prăfuit, iar barba i se iți, zburlită și parcă mai albă decât până atunci.</p>
<p> – După furtună l-am căutat o vreme, dar nu l-am găsit nicăieri, adăugă Inal.</p>
<p> – Aici vântul nu a suflat tare, se îndoi Shezarath.</p>
<p> – Poate că nu. Halil ridică din umeri și privi cu jind la crusta lucioasă a scorpionilor. Dar noi am ajuns până aproape de coastele lui Bel Ahab și acolo furtuna a fost așa mare că aproape le-a astupat de tot. Păcat că n-am prins gazela.</p>
<p> – Găsește el singur drumul înapoi, nu-ți face griji, adăugă Inal.</p>
<p> Dar Shezarath își făcea griji. Își aminti de umbra aceea din noapte pe care o auzise gemând, dar încercă să-și alunge gândul și le fripse un ou de struț pe bolovani încinși.</p>
<p> După ce frații se culcară, istoviți după drum, Shezarath adăpă cămilele și scrută depărtările pustii. Poate că în zori avea să se întoarcă și Sert. Dar trecu o zi și încă una și nici urmă de el.</p>
<p> – Îl mai așteptăm trei zile, îi spuse Inal. Dacă nu vine, te întorci la Halil.</p>
<p> – Nu pot, clătină din cap Shezarath, privindu-l în ochii frumoși ca două lacuri verzi. Sunt grea.</p>
<p><em> Trei prunci vei dărui pustiului</em>, își aminti că îi spusese cândva Marla.</p>
<p style="text-align: center;">⃰</p>
<p> Zilele se înșirară din nou, una după alta, ca o salbă din colți de șarpe. Shezarath trăia singură în bordeiul lui Sert până când avea să-i nască pruncul. Muncea noaptea, după obiceiul pustiului, iar zilele fierbinți și le petrecea în visare, bând ceai de flori de salcie, în care picura stropi de venin alb. În visele ei veneau șerpi albi și frumoși, ca Ope, unii erau verzi, înaripați și plini de pene ca niște struți, alteori îi visa pe Bel Ahab și pe copiii lui, așa cum trebuia să fi fost pe când zburau nestingheriți și înspăimântau văzduhul pustiului. Vedea satele de pescari despre care auzise de la Sert, vedea ochiul de apă nesfârșită și aproape că-i putea simți prospețimea sărată.</p>
<p> – Aș vrea să mă duc după el, spuse ea într-o seară. Poate a rătăcit drumul.</p>
<p> – Nu te duci nicăieri, hotărî Halil, aruncându-i o privire tăioasă. Vrei să te pierzi în pustiu?</p>
<p> În fiecare noapte aștepta zorii ca să pătrundă în visare. Atunci era departe de locul acesta pustiu și uitat de lume. Într-o zi îl visă pe Sert, bând lapte de cămilă, iar când o văzu, el râse, arătându-i pe cer palatul prințului Iesun.</p>
<p> – Dar nu se vede nicio stea, îi spuse Shezarath. Nu vezi că e zi?</p>
<p> – Uită-te mai bine, insistă Sert.</p>
<p> Când se uită mai bine văzu că dinții lui se înroșiseră, apoi un șuvoi de sânge îi curse din gură ca un izvor. Măruntaiele i se prelingeau din cămașă, negre și vineții. Shezarath țipă și se trezi, văzând sulițele de lumină ce se strecurau înăuntru. Se simți unsuroasă, iar când se ridică în capul oaselor își dădu seama că sângera. Nu era grea.</p>
<p> – Știu că e mort, le spuse ea soților în noaptea aceea. L-am văzut în vis.</p>
<p> – Tot ce se poate, o aprobă Halil. L-o fi înghițit furtuna.</p>
<p> – Nu a fost nicio furtună. Shezarath clătină din cap și îi înfruntă privirea. A murit de tăișul a două pumnale.</p>
<p> Văzuse burduful lui Sert agățat de șaua lui Halil atunci când se întorseseră din pustiu și cu timpul bănuise că el fusese gazela pe care voiau să o vâneze. Inal se făcu pământiu de furie, dar înainte să se repeadă la ea, Halil îl opri.</p>
<p> – E nevasta noastră. Iar ție pântecul trebuia să ți se umfle până acum. Pe Sert l-a chemat pustiul la el, așa că dă-l uitării, nu mai vreau să aud nimic despre asta. În zori te întorci la mine.</p>
<p> Shezarath tăcu, dar își aminti de umbra care gemuse în noapte pe când își aștepta soții și acum știa că fusese a lui Sert.<span> </span><em>Nu a fost niciun ghul, așa cum credeam și nici nu ar fi trebuit să-l alung</em>, gândi ea cu tristețe.</p>
<p> Sosiră zile și nopți prăfuite, în care vântul răscolea nisipul și-l răsucea în vârtejuri înalte. Zilele nu mai erau la fel de fierbinți, iar nopțile deveniseră mai întunecate și mai reci. Umblau cu fețele acoperite de văluri, dar chiar și-așa, totul avea gust de nisip. Lui Shezarath însă nu-i păsa de vânt, pe dinăuntru era și ea la fel ca pustiul. Uneori își dorea să vină o furtună de nisip care să vânture și să înghită totul, alteori se uita în zare după spinarea lui Ope, sperând să sugrume pustiul cu trupul lui uriaș, ca totul să se sfârșească. </p>
<p style="text-align: center;">⃰</p>
<p> Într-o noapte Inal ucise un pui de struț ce ajungea până la coapsele unui om și-l aruncă la picioarele ei, cerându-i să-l pregătească. Era femelă, iar Shezarath o ținea pentru ouă, dar nu spuse nimic, ci făcu focul într-un bordei, ca locul să fie ferit de vânt și nisip, unde le găti o tocană. Pentru ea fripse un șarpe. După ce puse mâncarea în străchini de lut îi chemă înăuntru.</p>
<p> – E bună, își dădu cu părerea Halil.</p>
<p> Inal gustă, apoi se încruntă, dar începu să mănânce cu poftă.</p>
<p> – Tot simt nisipul.</p>
<p> – E nisip peste tot, remarcă Halil.</p>
<p> – Mai vreau, spuse Inal după ce goli strachina.</p>
<p> Shezarath îi mai puse o porție.</p>
<p> – Ție nu ți-e foame? o întrebă primul soț după aceea.</p>
<p> – Ba da, răspunse ea zâmbind. Dar nu de mâncare mi-e foame.</p>
<p> – Cum... ? Halil se încruntă, încercă să ducă lingura la gură, însă mâna îi înțepenise pe jumătate.</p>
<p> Începuse cu niște gâdilături nevinovate în talpă și buricele degetelor, însă amorțirea veni brusc, odată cu firișoarele pământii care le brăzdau chipul, mâinile și pieptul.</p>
<p> Inal se înecă și scuipă. Își simți măruntaiele în gât și un gust rău, dulceag și amar îi ajunse în gură. Îi venea să-și verse mațele, dar abia se mișca. O mâzgă neagră și verzuie se ivi dintre buzele lui.</p>
<p> – Tu ai fost lacom, spuse Shezarath cu o nuanță stranie în voce. Ai mâncat două porții. </p>
<p> – Ce... ai pus ceva în mâncare? oftă Halil.</p>
<p> – Nu mai știi de unde m-ai luat? întrebă Shezarath cu răutate. Am crescut printre vânători de șerpi.</p>
<p> – O să te omor, își urlă Inal ultimele cuvinte, înainte ca limba să-i amorțească. Trebuia să te omor de mult.</p>
<p> – Cred că trebuia, dar nu ai făcut-o, iar acum mă tem că nu poți. Shezarath mușcă încet din șarpele fript și se uită la ei fără nicio emoție. O să înțepeniți puțin câte puțin și când ajunge la inimă o să muriți. Se spune că la sfârșit veninul negru ajunge la inimă, dar nu știu dacă-i chiar așa. Unii au fost în stare să vorbească chiar înainte să-și dea suflul pustiului. Cinci picături de venin pus în mâncare poate ucide un bărbat zdravăn, dar eu v-am pus două linguri mari. Nu vă faceți griji, spuse ea apucând cu degetele o fâșie de carne. Pot să vă vindec.</p>
<p> – Da! o imploră Halil. Fă-o.</p>
<p> – Și mă lași să plec după aceea? întrebă Shezarath, continuând să mănânce.</p>
<p> – Da, răspunse el cu o voce stinsă. Doar... vindecă-mă.</p>
<p> – Chiar așa? Pentru ce v-ați ucis fratele? Știu că voi l-ați ucis.</p>
<p> – Nu am vrut... dar... să te împartă cu noi, cum se cade... nu a vrut... da... să plece... la răsărit... să te ia... asta a vrut... Scapă-mă!</p>
<p> Shezarath simți cum pentru o clipă răsuflarea i se tăia undeva înăuntru, iar bărbia îi căzu neputincioasă în piept. Apoi îl privi pe Halil cu atenție, cum dinții îi deveneau pământii, iar limba îi amorțea și chipul i se înnegrea.</p>
<p> – Nu am cum să te scap de moarte, soțule, spuse în cele din urmă. Pentru veninul negru nu există leac.</p>
<p> Ieși din bordei, lăsându-i să moară. Vântul se opri parcă odată cu răsuflarea soților ei, iar cerul se vedea limpede și uriaș. Răsărise o singură lună, rotundă și albă, ca o prințesă de cleștar. În depărtare putea zări spinarea lui Ope, încolăcind și strângând pământul cu trupul lui. Părea că lumea rămăsese în loc și pentru o clipă nu putu înțelege că vor veni zorii și noaptea se va sfârși. Avea impresia că întotdeauna fusese noapte.<span> </span><em>Trei prunci vei dărui pustiului</em>, îi răsunau în minte cuvintele Marlei. Dar ea dăruise până acum numai doi și nu-i rămăsese niciunul.</p>
<p> Se așeză pe o piatră sub o salcie călătoare, plină de flori verzi, gândindu-se la ce-i rămânea de făcut. Mai întâi să le ducă trupurile în pustiu, un dar pentru șacali și corbi. Și pustiul avea nevoie de partea lui. Însă gândurile îi alergară dintr-o dată prin minte, iar mâinile îi atârnară ostenite. Se sprijini de trunchiul unei sălcii și căzu într-un somn fără vise.</p>
<p> După un timp auzi un sâsâit, asemenea cântecului dulce al unui fluier pe care și-l amintea de pe timpuri, zâmbi în somn, iar sunetul răsună ascuțit și tot mai aproape. După ce se trezi, sâsâitul își pierdu melodia de fluier, iar Shezarath își aduse brusc aminte unde se afla și își întoarse privirea spre ochiul de apă. La marginea lui se unduia un șarpe negru cu solzi argintii.</p>
<p> – Tu ce mai vrei? se auzi Shezarath rostind, gândindu-se că poate încă visa.</p>
<p> Șarpele se undui spre ea și se pregăti să-l omoare, apoi văzu că pe ceafă avea un însemn. Nu mai văzuse niciodată unul ca el. Îl apucă de cap și îi culese veninul, roșu ca sângele, apoi îi dădu drumul.</p>
<p> – Ce ești tu? întrebă Shezarath cu voce tare. </p>
<p> Era prima dată când vedea venin roșu. Vânătorii nu pomeniseră niciodată despre așa ceva.</p>
<p> Șarpele rămase în preajma ei. Când cără trupurile lui Halil și Inal în pustiu, îl văzu undeva în spate, ițindu-și capul din nisip. La întoarcere o aștepta încolăcit la rădăcinile sălciilor, iar odată cu dimineața își schimbase culoarea. Era alb ca laptele, iar solzii i se făcuseră galben-sângerii.</p>
<p> – Vreau să aflu ce face veninul tău.</p>
<p> Alese o cămilă bătrână cu o rană ce-i supura în coapsa dreaptă și îi dădu să bea apă în care picură un strop de venin. Animalul o privi cu ochi maronii și adânci, apoi sorbi până la capăt. Shezarath o urmări îndeaproape, cum se așeză pe picioarele dinapoi, culcându-se de parcă s-ar fi pregătit să își dea ultimul suflu. Cămila adormi și nu mai mișcă, iar la un moment dat crezu că murise, dar o auzi oftând în somn.<span> </span><em>Poate că e un venin pentru visare</em>, se gândi ea. O veghe multe ceasuri și ațipi la răstimpuri, iar capul îi cădea când și când pe genunchi. Când soarele începu să apună, cămila se ridică dintr-o dată și își fremătă nările. Blana îi lucea în ape nisipii, iar rana i se închisese. Shezarath îi aduse iarbă culeasă lângă ochiul de apă și cămila începu să mănânce, frecându-și gingiile. Se făcuse o cămilă tânără și zdravănă.</p>
<p> – Deci asta faci tu, spuse ea plină de uimire.</p>
<p> Șarpele zăcea nemișcat la rădăcinile sălciilor, iar solzii lui galben-roșietici străluceau în soare. La venirea ei își iți capul, arătându-și limba despicată, roșie ca sângele.</p>
<p> Shezarath se așeză pe o piatră și îl privi cu luare aminte.</p>
<p> – O să te numesc Ope. Șarpele se undui către ea, îi simți atingerea fierbinte pe picior, urcă mai sus și o învălui ca o mătase, până când i se încolăci în jurul brațului drept. Se opri și-și înfipse colții în scobitura cotului ei, mușcând o singură dată, dar adânc, adânc.</p>
<p> – Dă-mi veninul tău, mai apucă să spună. Și du-mă la răsărit... la satele de pescari...</p>
<p> Satele de pescari erau dintr-o dată acolo, încolăcite în jurul ei, albe și mătăsoase ca Ope, iar mirosul sărat al mării o lovi în nări ca și cum îl cunoștea cu adevărat. Și pătrunse într-un vis lung, foarte lung.</p>
<p> </p>
<p></p>
<p>.</p>
<p><strong>(Premiul constă în: 500 lei, trofeu, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autoarei de către graficianul <a href="https://www.facebook.com/search/top?q=mihai%20catruna" target="_blank" rel="noopener">Mihai Cătrună</a> și publicarea prozei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferitde poeta <a href="https://www.facebook.com/gabigabrielarauca" target="_blank" rel="noopener">Gabriela Raucă</a>, din Viena)</strong></p>
<p></p>
<p></p>
<p><span><strong> </strong></span></p> „în ziua când Vissarionovici a murit și nu prea” de Gela Enea - Premiul Special al Revistei „Monitorul de poezie”tag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11994502022-04-26T14:39:27.804ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440894670?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440894670?profile=RESIZE_710x"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>în ziua când Vissarionovici a murit și nu prea</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">se așezase pe malul râului Ob cu undița…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440894670?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440894670?profile=RESIZE_710x" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>în ziua când Vissarionovici a murit și nu prea</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">se așezase pe malul râului Ob cu undița</p>
<p style="text-align: center;">ca orice purtător de rubașcă</p>
<p style="text-align: center;">zicea că apele sunt pline de duhuri</p>
<p style="text-align: center;">rele</p>
<p style="text-align: center;">dacă îi cade vreunul în cârlig</p>
<p style="text-align: center;">îl afumă îl face</p>
<p style="text-align: center;">pastramă</p>
<p style="text-align: center;">când l-au găsit mujicii pe prund</p>
<p style="text-align: center;">îi tremura undița-n mână </p>
<p style="text-align: center;">zarea-și înghițise demult gălbenușul</p>
<p style="text-align: center;">prin casa lui Vissarionovici</p>
<p style="text-align: center;">câte ședințe de spiritism/ ce dans</p>
<p style="text-align: center;">al fantomelor</p>
<p style="text-align: center;">lătrau câinii la întunericul atârnat pe la ferestre</p>
<p style="text-align: center;">ca o funie</p>
<p style="text-align: center;">cățeaua lui Friedrich se-mperechea</p>
<p style="text-align: center;">cu buldogul lui Tom și făta</p>
<p style="text-align: center;">pui cu sângele amestecat</p>
<p style="text-align: center;">n-apuca unu să deschidă ochii/ că-n loc de țâță</p>
<p style="text-align: center;">mujicii</p>
<p style="text-align: center;">îi înghesuiau pe gât hapuri și <span>водка</span></p>
<p style="text-align: center;">așa s-a-mpuținat lumea câinească</p>
<p style="text-align: center;">un lătrat tânăr ar fi dat impresia</p>
<p style="text-align: center;">că are cine să-ți păzească ograda</p>
<p style="text-align: center;">cine sări la jugulara hoțului</p>
<p style="text-align: center;">dar ia-l de unde nu-i</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p style="text-align: center;">s-au inflamat gingiile istoriei</p>
<p style="text-align: center;">i-au căzut dinții/ fața</p>
<p style="text-align: center;">i s-a zbârcit</p>
<p style="text-align: center;">e numai bună de cotoroanță</p>
<p style="text-align: center;">sperie mame/ sperie</p>
<p style="text-align: center;">copii</p>
<p style="text-align: center;">sperie până și ursuleții de pluș</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p style="text-align: center;">ca să nu visăm urât înghițim pastile</p>
<p style="text-align: center;">de somn</p>
<p style="text-align: center;">nu buldogul lui Tom</p>
<p style="text-align: center;">nu javra lui Friedrich</p>
<p style="text-align: center;">ne apără</p>
<p style="text-align: center;">nici măcar ciobăneștii mioritici</p>
<p style="text-align: center;">prea obișnuiți cu transhumanța turmelor</p>
<p style="text-align: center;">cu împietrirea muntelui</p>
<p style="text-align: center;">nu ne mai apără</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p style="text-align: center;">hărțile lumii </p>
<p style="text-align: center;">ferfenițite</p>
<p style="text-align: center;">sunt făcute zmeie</p>
<p style="text-align: center;">dar ați văzut vreunul să se înalțe până la Dumnezeu?</p>
<p></p>
<p>.</p>
<p><strong>(Premiul constă în: diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autoarei de către graficianul <a href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__%5b0%5d=AZXQsUb16-iTA_C9tNNohr3jeBcFXzP_2YZ29BUtHR3buAwXwQI14F-wbB2ZWzdyOuv-a_8BeizkRYFeo51aK7lPr9HdIrWqRIn-yV5ax7_jFg&__tn__=-%5dK-R">Mihai Catruna</a> și publicarea poeziei atât în Revista „Monitorul de poezie”, cât și în Revista „Eminesciana”.)</strong></p>
<p></p>
<p></p> „Primăvara din noi” de Mirela Grigore - Premiul al III-leatag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11994452022-04-26T14:30:48.184ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440884663?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440884663?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Primăvara din noi</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">Mi-au înflorit în iriși primăveri,</p>
<p style="text-align: center;">Povara anilor și-a scos parfumul,…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440884663?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440884663?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Primăvara din noi</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">Mi-au înflorit în iriși primăveri,</p>
<p style="text-align: center;">Povara anilor și-a scos parfumul,</p>
<p style="text-align: center;">Pe umeri duc în zare flori de meri,</p>
<p style="text-align: center;">Iar rodul lor mi-ncarcă încă drumul.</p>
<p style="text-align: center;">În brațele-obosite cresc liane</p>
<p style="text-align: center;">Să strâng la piept iubirile pierdute</p>
<p style="text-align: center;">Din anii care au scris în timp romane</p>
<p style="text-align: center;">Și-au ars în suflet clipele trecute.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Mi-au înflorit în urme noi boboci,</p>
<p style="text-align: center;">Iar floarea mea respiră-a primăvară</p>
<p style="text-align: center;">Și-n vântul cald se-aud mulțimi de voci,</p>
<p style="text-align: center;">Pierdute-n amintiri, din gară-n gară.</p>
<p style="text-align: center;">O văd, aievea, parcă pe bunica,</p>
<p style="text-align: center;">Cum coace-o pâine mare-n vatra arsă,</p>
<p style="text-align: center;">Pe-o creangă cântă iarăși rândunica,</p>
<p style="text-align: center;">Iar pe bunic îl văd cu-o față ștearsă.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Mi-au înflorit și macii prinși în brâu,</p>
<p style="text-align: center;">În ia mamei țese amintirea,</p>
<p style="text-align: center;">Dintr-un sertar îmi susură un râu,</p>
<p style="text-align: center;">Ce-mi poartă tainic visul și iubirea.</p>
<p style="text-align: center;">În porii palmei simt mirosul mamei,</p>
<p style="text-align: center;">În șoapta serii vorba ei blajină</p>
<p style="text-align: center;">Și-,n lemnul alb de brad din buza ramei,</p>
<p style="text-align: center;">Din pieptul meu se prinde o grădină.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Mi-au înflorit în suflet iasomii,</p>
<p style="text-align: center;">În salba de la mama plânge dorul,</p>
<p style="text-align: center;">Pe vatra sobei, universuri mii</p>
<p style="text-align: center;">Și-au coborât, deodată, parcă zborul.</p>
<p style="text-align: center;">Când tata îmi întinde-ncet vioara</p>
<p style="text-align: center;">Să-i cânt din valul Dunării albastre,</p>
<p style="text-align: center;">Fiorul rece îmi aduce seara</p>
<p style="text-align: center;">Și-un foc coboară-n suflet dintre astre. </p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Mi-au înflorit în piept iubiri târzii,</p>
<p style="text-align: center;">În glezne țipă anii din răstoacă,</p>
<p style="text-align: center;">Mă simt pierdută-n vis și-n fantezii</p>
<p style="text-align: center;">Și-n iriși primăverile se joacă.</p>
<p style="text-align: center;">În ușa casei urcă-ncet Lumina</p>
<p style="text-align: center;">Și-,n rădăcină, amintirea geme,</p>
<p style="text-align: center;">În roata timpului s-a prins verbina</p>
<p style="text-align: center;">Și-n Lacrima lui Isis nasc poeme.</p>
<p></p>
<p></p>
<p></p>
<p><strong>(Premiul constă în: 200 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autoarei de către graficianul <a href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__%5b0%5d=AZXQsUb16-iTA_C9tNNohr3jeBcFXzP_2YZ29BUtHR3buAwXwQI14F-wbB2ZWzdyOuv-a_8BeizkRYFeo51aK7lPr9HdIrWqRIn-yV5ax7_jFg&__tn__=-%5dK-R">Mihai Catruna</a> și publicarea poeziei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de către scriitoarea <a href="https://www.facebook.com/cuc.florica" target="_blank" rel="noopener">Florica Munteanu-Cuc</a>.)</strong></p>
<p></p> „Plăsmuire” de Angelina Nădejde - Premiul al III-leatag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11993542022-04-26T14:14:07.715ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440827499?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440827499?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Plăsmuire</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">De-ai veni în noaptea asta, ți-aș împodobi cărarea,</p>
<p style="text-align: center;">Cu ghirlande…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440827499?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440827499?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Plăsmuire</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">De-ai veni în noaptea asta, ți-aș împodobi cărarea,</p>
<p style="text-align: center;">Cu ghirlande argintate – licăriș din ochii mei,</p>
<p style="text-align: center;">Iar sub streașina iubirii, mi-aș ascunde tulburarea</p>
<p style="text-align: center;">Și din plânsul mult al lunii ți-aș turna încet să bei.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Pe sub bolta-ntunecată, nimeni n-o să bănuiască,</p>
<p style="text-align: center;">Fiindcă,-n disperarea clipei, ți-oi aprinde întreg cerul,</p>
<p style="text-align: center;">Cu fuioare de durere și cu brațe mari de iască,</p>
<p style="text-align: center;">Să mă poți vedea de-acolo și să simți în mine dorul.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">De-ai veni, m-aș face puntea dintre lumile scindate,</p>
<p style="text-align: center;">Cea de-aici cu doruri grele înspre cea a veșniciei</p>
<p style="text-align: center;">Și prin poarta de lumină, printre stele suspendate,</p>
<p style="text-align: center;">Îngerii mi te-or aduce, în cetatea bucuriei.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">De-ai veni, ți-as fi zenitul, să mă vezi dintr-o clipire,</p>
<p style="text-align: center;">Ca pe-o candidă mireasă, în lumină îmbrăcată,</p>
<p style="text-align: center;">Însă știu că e zadarnic, totul e doar plăsmuire,</p>
<p style="text-align: center;">Fiindcă lumea ce-o cutreieri – n-o poți face niciodată.</p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p><strong>(Premiul constă în: 200 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autoarei de către graficianul <a href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__%5b0%5d=AZXQsUb16-iTA_C9tNNohr3jeBcFXzP_2YZ29BUtHR3buAwXwQI14F-wbB2ZWzdyOuv-a_8BeizkRYFeo51aK7lPr9HdIrWqRIn-yV5ax7_jFg&__tn__=-%5dK-R">Mihai Catruna</a> și publicarea poeziei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de către mine.)</strong></p>
<p></p>
<p></p> „Mereu voi fi cu voi” de Toader Răduță - Premiul al II-leatag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11992882022-04-26T14:05:05.204ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440821284?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440821284?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Mereu voi fi cu voi </strong><em>(lui da Coza)</em></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">Vremelnicii aleargă pe…</p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440821284?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440821284?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>Mereu voi fi cu voi </strong><em>(lui da Coza)</em></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">Vremelnicii aleargă pe prundurile albe,</p>
<p style="text-align: center;">Păcatele s-au dus, zburând ca niște ciori, </p>
<p style="text-align: center;">Îmbălsămat văzduhul, de crizanteme dalbe, </p>
<p style="text-align: center;">Străfulgeră simțirea și-o umple cu fiori. </p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">În aerul zăpezii a amuțit tăcerea,</p>
<p style="text-align: center;">Din cornul lunii curge un tremurat suspin </p>
<p style="text-align: center;">În Munceluș, pe muche, redeșteptând uitarea</p>
<p style="text-align: center;">Ce-a ațipit pitită, sub rădăcini de pin. </p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Din tainice cotloane, de vremuri ferecate,</p>
<p style="text-align: center;">Se rup timide umbre în palide culori, </p>
<p style="text-align: center;">Dezvăluind sporadic, pe cei plecați departe,</p>
<p style="text-align: center;">În marele albastru, de dincolo de nori. </p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Un zbor de păsări albe mi-ngână necuvântul,</p>
<p style="text-align: center;">Îmi țiuie tăcerea, se zbate în urechi;</p>
<p style="text-align: center;">Furnicături și spaimă, îmi e acum alintul </p>
<p style="text-align: center;">Pierduților în noapte, de-a pururi neperechi.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Nu știi ce se ascunde sub măști de sânziene,</p>
<p style="text-align: center;">Arareori, transpare un nume-abia șoptit ,</p>
<p style="text-align: center;">Rememorând hieratic, străfulgerări vrâncene, </p>
<p style="text-align: center;">Ce-au ars în lut iubirea și-n stele s-au nuntit. </p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Adie vântul rece, croindu-și ferm cărarea,</p>
<p style="text-align: center;">Ți se strecoară-n tâmple iernaticul șuvoi,</p>
<p style="text-align: center;">Silabisind rafale ce-ți taie răsuflarea:</p>
<p style="text-align: center;">- Sunt Lazăr...</p>
<p style="text-align: center;"> - Sunt da Coza...</p>
<p style="text-align: center;"> - Mereu voi fi cu voi! </p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p style="text-align: center;"></p>
<p><strong>(Premiul constă în: 300 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autorului de către graficianul <a href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__%5b0%5d=AZXQsUb16-iTA_C9tNNohr3jeBcFXzP_2YZ29BUtHR3buAwXwQI14F-wbB2ZWzdyOuv-a_8BeizkRYFeo51aK7lPr9HdIrWqRIn-yV5ax7_jFg&__tn__=-%5dK-R">Mihai Catruna</a> și publicarea poeziei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de către mine.)</strong></p>
<p></p>
<p></p> „S-a dat ora înapoi” de Nicolae Rolea - Premiul Itag:insemneculturale.ning.com,2022-04-26:6515444:Topic:11993472022-04-26T13:58:19.582ZDeminescu Violetahttps://insemneculturale.ning.com/profile/DeminescuVioleta
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440817684?profile=original" rel="noopener" target="_blank"><img class="align-center" src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440817684?profile=RESIZE_710x" width="550"></img></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>S-a dat ora înapoi</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">Cântă broaștele-n băltoacă și-n adâncă frenezie</p>
<p style="text-align: center;">Chiar cu stelele se-ngână pe…</p>
<p></p>
<p><a href="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440817684?profile=original" target="_blank" rel="noopener"><img src="https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10440817684?profile=RESIZE_710x" width="550" class="align-center"/></a></p>
<p style="text-align: center;"><span style="font-size: 12pt;"><strong>S-a dat ora înapoi</strong></span></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em> </em></strong></p>
<p style="text-align: center;">Cântă broaștele-n băltoacă și-n adâncă frenezie</p>
<p style="text-align: center;">Chiar cu stelele se-ngână pe obrazul caldei nopți,</p>
<p style="text-align: center;">Somnoros, cu trupul tânăr, din grădina argintie</p>
<p style="text-align: center;">Până și cireșul ager și-a-nchis ochii lui necopți!</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Sforăie în deal, la stână, focul adormit cuminte,</p>
<p style="text-align: center;">Ciobănescul se vizează leu cu blana de oțel,</p>
<p style="text-align: center;">Un fecior cu doru-n suflet și cu patosul fierbinte</p>
<p style="text-align: center;">A furat din ochii mândrei ceru-nalt și subțirel.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Mica salcie pletoasă a oftat a nostalgie</p>
<p style="text-align: center;">Când în joacă, licuricii, i-au tras fusta verde-n jos,</p>
<p style="text-align: center;">Oasele, să-și odihnească, de durerea veșnic vie</p>
<p style="text-align: center;">Chiar de pe troița veche coborâtu-s-a Cristos.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Plopii și-au pitit coroana pe sub aripi de tăcere</p>
<p style="text-align: center;">În singurătatea crudă așternută pe zăvoi,</p>
<p style="text-align: center;">Vechea oră-i primenită ca un strop de adiere</p>
<p style="text-align: center;">Că ceasornicu-n visare și-a tras limba înapoi!</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Parcă-s amărâți salcâmii văduviți de umbra deasă</p>
<p style="text-align: center;">Iar argintul nepăsării vine peste ei buluc,</p>
<p style="text-align: center;">Filomelul dă de veste și icoanelor din casă</p>
<p style="text-align: center;">Că la plugul primăverii s-a-njugat un pui de cuc.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Biciuit de foamea crudă un lăstar de plută joasă</p>
<p style="text-align: center;">Saltă buzele de muguri spre luceafărul de sus,</p>
<p style="text-align: center;">Sfântul Domn al veșniciei, nechemat de noi în casă,</p>
<p style="text-align: center;">Plin de răni și nepăsare în troiță iar s-a dus.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Ceasul fuge nebunește pe câmpia fără maluri</p>
<p style="text-align: center;">Să-și recupereze-n taină limba dată înapoi,</p>
<p style="text-align: center;">Și prin albăstrimea nopții răstignită peste dealuri</p>
<p style="text-align: center;">Norii mici, pufoși, de lapte, sug la țâțele de oi.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Preacurata veșnic plânge și cu margini de broboadă</p>
<p style="text-align: center;">Șterge urmele de cuie de pe mâini, de pe picior,</p>
<p style="text-align: center;">Că din trupul veșniciei, peste noi, cu mirt să cadă</p>
<p style="text-align: center;">Paștele iubirii sfinte cu parfumul iertător.</p>
<p style="text-align: center;"> </p>
<p style="text-align: center;">Dar nu pot opri troița din cea patimă fierbinte</p>
<p style="text-align: center;">Să nu-ntrebe-nlăcrimată cu glas moale și supus:</p>
<p style="text-align: center;">„<span> </span><em>– Ce n-ai dat în urmă ceasul, Preamăritule Părinte,</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>Să nu bată lumea-n cuie pe feciorul tău, Iisus?</em>”</p>
<p></p>
<p></p>
<p></p>
<p><strong>(Premiul constă în: 400 lei, diplomă, cărți, cărți de colecție Eminescu, realizarea unui portret al autorului de către graficianul <a class="oajrlxb2 g5ia77u1 qu0x051f esr5mh6w e9989ue4 r7d6kgcz rq0escxv nhd2j8a9 nc684nl6 p7hjln8o kvgmc6g5 cxmmr5t8 oygrvhab hcukyx3x jb3vyjys rz4wbd8a qt6c0cv9 a8nywdso i1ao9s8h esuyzwwr f1sip0of lzcic4wl gpro0wi8 q66pz984 b1v8xokw" href="https://www.facebook.com/profile.php?id=100007604328115&__cft__[0]=AZXQsUb16-iTA_C9tNNohr3jeBcFXzP_2YZ29BUtHR3buAwXwQI14F-wbB2ZWzdyOuv-a_8BeizkRYFeo51aK7lPr9HdIrWqRIn-yV5ax7_jFg&__tn__=-]K-R"><span class="nc684nl6">Mihai Catruna</span></a> și publicarea poeziei în Revista „Eminesciana”. Premiul în bani este oferit de mine)</strong></p>
<p></p>