Teodorina Lu' Vânju (fragment din romanul în lucru „„Măriuca”)

      Teodorina lu’ Vânju a căscat prelung. S-a apropiat de sobă și a ridicat capacul oalei în care fierbeau câteva sarmale. A adulmecat lacomă mirosul ce a cotropit întreaga încăpere. Apoi a deschis ușița de la sobă ca să mai pună un buștean pe foc. Flăcările au surâs, luminându-i trăsăturile aspre, zbârcite și ofilite de trecerea anilor. A luat o lingură de lemn și a ridicat o sarma până la nivelul gurii. Stropii grei de zeamă s-au prelins de pe lingură înapoi în oală. Bătrâna a oftat, simțind că gura i se umple cu salivă de prea multă poftă. A suspinat și a-nceput să sufle peste sarmaua aburindă, încercând s-o răcească, s-o poată mânca. A-nchis ochii și a mușcat cu poftă jumătate din sarma, simțind cum limba-i arde, iar gura i se umple de foc. Și-a șters cu mâneca lacrimile ce i-au apărut în colțurile ochilor și a continuat să mestece, în pofida arsurii. Cealaltă jumătate a-nghițit-o pe nerăsuflate, de parcă întreaga gură i s-a obișnuit cu arsura. Apoi, mestecând, s-a apropiat de masă și a luat de pe polița de deasupra o sticlă colbuită, plină pe trei sferturi cu un lichid gălbui.
Și-a turnat într-un pahar doar două degete și a-nchinat. „Pentru Niculaie!”, a rostit ea și a băut totul dintr-o singură înghițitură.
      „Teodorinăăăă!”, s-a auzit o voce afară-n întuneric. Bătrâna a pus paharul pe masă și a ciulit urechile, mormăind nervoasă: „No, șine-i?” A ieșit în târnaț și a deschis ușa. Frigul de afară a intrat neinvitat înăuntru, făcând-o pe femeie să tremure. „Teodorinăăăă!”, a continuat altă voce, asemănătoare cu prima. „Șine-i acolo?”, a-ndrăznit Teodorina, încercând să deslușească în întuneric chipurile celor de pe uliță. „Îi voie la colindat?”, a-ntrebat o voce răsunătoare de flăcău, iar bătrâna a dat din mână. „Îi voie, îi voie! Da’ colindaț' d-acolea din drum!”, a strigat ea. Apoi s-a-ntors în casă ca să-și tragă cojocu-n spinare...

Vizualizări: 66

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Captivant și bine scris, dar... prea puțin.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Bircea Marian a postat o discuţie
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 19 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 19 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 19 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 19 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 19 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor