Locuinţa în care îşi ducea existenţa familia Frăţilă era o fostă casă de vacanţă a unui ungur bogat, naţionalizată. Se afla pe dealul Guşteriţei, la ieşirea din localitate, distanţă de vreun kilometru. În acel colţ de rai erau trei astfel de gospodării, depărtate considerabil una de cealaltă, toate puse la dispoziţia poporului de către comunişti, în urma marii naţionalizări. Domeniul vast pe care se întindeau terenurile din jurul caselor era de fapt un deal lin, pe care o mână grijulie şi gospodară, sau mai multe, au plantat tot felul pomi fructiferi, de la cireşii cei mai văratici, până la ultimele fructe de toamnă, cu nuci impunători, trecuţi de o sută de ani, cu arbuşti de coacăze, mure sau porumbe altoite. Dealul îşi cobora colina din buza unei păduri de fag, prin grădinile acestora şi se pierdea în parcelele de pământ ale guşteriţenilor, repartizate de colectiv. Se termina cu un drum de căruţe, ce trecea pe lângă Izvorul Generalului, un izvor cu apă rece şi limpede ca lacrima dimineţii, amenajat sub comanda unui general în timpul ultimului război.

Iarna era la ea acasă în suburbia de la poalele Cibinului, simţită de locuitori până în măduva oaselor. Dar, după ce treceau Babele, în dealul Guşteriţei bătea cu sprinteneală mâncătorul de zăpadă, vestind primăvara. Stratul de nea gros se topea repede, doar nămeţii uriaşi mai rămâneau prin unghere. Cărarea ce ducea spre sat se zbicea şi se formau urme după urme, fapt ce făcea posibil mersul în pantofi, fără să te murdăreşti prea mult. Ploaia mai înmuia câteodată cărarea formată printre culturi, dar cel ce cobora avea o cârpă în buzunar şi-şi spăla pantofii în pârâul din capătul satului.

În acel colţ de lume, odată cu primăvara, învia raiul pe pământ în fiecare an. Fiecare zi venea cu o noutate. Orice adiere era prinsă de farmecul lanţului dintre anotimpuri. Azi scoteau capul din zăpadă primii ghiocei firavi, de pe lângă gardul viu care delimita curtea de imensa grădină, mâine se contura verdele deschis al firelor de iarbă, apoi răsăreau pe luminişuri viorelele, răspândind în jur un parfum suav. Fiorii primăvăratici îmbiau la viaţă.

Ion Frăţilă, tatăl Firuţei, era un bărbat frumos, potrivit de înalt, lat în spate şi roşu în obraz tot timpul, curat şi ordonat, tipul ardeleanului arătos. Era inteligent, fără şcoală multă, lăudăros din cale afară, iubitor de cântec şi dans popular, egoist, despotic, afemeiat. Cel mai mult se iubea pe el, apoi pe mezina familiei, despre care spunea că este frumoasă şi deşteaptă, că îi seamănă. Fost ceferist, în urma unei operaţii complicate la ficatul afectat de băutură, se pensionase pe motive de invaliditate de muncă, după vârsta de cincizeci de ani. Băuturii îi pusese stop, nu şi femeilor.

Soţia lui, Ana, femeie simplă de la ţară, cu frică de Dumnezeu şi de bărbat, mignonă şi slăbuţă, supravieţuia răbdătoare între două naşteri, ce aveau loc în câmp sau acasă, ori pe la vecini, atunci când era alungată de bătăile bărbatului, cu toţi copiii după ea, încercând mereu să potolească foamea micilor guri, tot timpul flămânde. Partea cea mai bună de hrană era a despotului soț. El nu stătea niciodată cu toţi la masă, mai ales cu cei mai mici care se certau pe vreo bucăţică mai arătoasă, ori mâncau urât, ci separat, fiind servit mai cu băgare de seamă, doar de soţie. Pe copii nu-i bătea, dar prin teroarea pe care o instaurase în casă, prin timbrul vocii ridicat tot timpul, prin înjurăturile sau prin corecţiile cu pumnii şi cu picioarele aplicate mamei, de cele mai multe ori în prezenţa lor, induse o stare de panică permanentă, un respect amestecat cu groază, numai la un cuvânt sau o privire de a sa.

După ieşirea la pensie, Ion îşi făcuse o preocupare din aprovizionarea familiei cu de ale gurii, cumpărături aduse din oraş. Pleca în fiecare zi, dimineaţa, şi venea spre prânz cu plasa plină de cele mai ieftine produse. Le trântea în mijlocul mesei, reproşând:

Na! Că vă aduc ca la orbi. Ce ştiţi voi ce însamnă să stai la coodă la carne şi s-o mai şi cari.

Carnea” fiind în cele mai multe cazuri cap de porc sau picioare pentru piftii. Apoi după ce-şi potolea năduful, timp în care nimeni din casă nu scotea un cuvânt, începea cu glas mieros:

Ană, la coodă, am stat de vorbă cu o doomnă, tu... Da’ dooomnăăă... nu oareşcare! Şi mi-o spus cum să face o tocăniţă...

Ieee... Ionel? Şi cum să face? întreba Ana întotdeauna supusă, cu multă umilinţă în faţa lui, vădit interesată de ceea ce spunea bărbatul.

Apoi, într-o zi, găsi una dintre acele „doomnăăă-doomnăăă,” şi plecă de acasă, cu pensie cu tot – singurul venit din care trebuiau întreţinuţi ultimii născuţi ai familiei: Firuţa, de patrusprezece ani şi Dinu, de şaptesprezece ani. Dinu, în cele din urmă, terminase o şcoală profesională pentru fabricarea produselor alimentare. Se angajă la Scandea, că tot îi plăcea lui mult carnea. Împreună cu mama şi cu mult efort, hotărâseră să o ţină pe Firuța la liceu.

În prima noapte în care mezina nu ajunse acasă, Ana Frăţilă dormi câteva ore bune, obosită de roboteala de peste zi, după care se trezi speriată, dându-şi seama că fiica ei nu era în pat. Îşi mai petrecea ea timpul, zi sau noapte în fosta cameră a părinţilor, pe care o amenajase cât de cât după gustul ei, dorind să creadă că avea intimitate, o mică încăpere personală, aşa cum citea prin cărţi, dar acum se lăsă frig şi dormeau în aceeaşi cameră, mai călduroasă, în care se aprindea focul pentru gătit sau încălzit apă. Căută pe bâjbâite un chibrit şi aprinse lampa. Se uită nedumerită în pat, nevenindu-i să creadă că era gol, nemişcat, cu un capoţel de casă adus de ea pentru Firuța, oferit cadou de o doamnă pe unde făcuse menaj. Fetei îi plăcea mult luxul pe care nu i-l putea oferi, spre regretul ei. „Doomne... s-o hi întâmplat ceva cu ie... Unde o hi?...” Îşi puse ochelarii cu lentile groase şi se uită la ceas: era două şi jumătate. „Niciodată n-o vint aşe târzâu.” Făcuse lumina lămpii mai mică şi se băgă sub ţolul călduros de lână. N-o mai luase somnul până dimineaţa, atentă la toate mişcările de pe lângă casă, la lătratul câinilor lui Oală, primii vecini, care o anunţau întotdeauna când se apropia cineva. Dar câinii lătrau noaptea şi la o adiere de vânt ce legăna frunzele copacilor, la trosnetul crengilor, ale nucilor bătrâni sau la câte o vulpe rătăcită, coborâtă din pădure în căutarea hranei.

Cum se lumină de ziuă se spălă pe faţă, stinse lampa, se îmbrăcă şi plecă după ce dădu mâncare la porc, tristă, îngândurată şi nedumirită. De câteva zile avea de lucru la sere, pe Viilor. Drumul lung îl parcurgea pe jos, pe scurtătura digului, care mărginea Cibinul. Trecea şi pe la poarta casei unde locuia una dintre fetele sale, cea mai mare, a doua născută, singura căsătorită în Guşteriţa. „Poate s-o hi oprit la Lena, asară... O hi fostă prea târzâu şi n-o mai ajuns acasă.” Se consolă cu gândul Ana, deşi ştia că nu se întâmpla aşa ceva, deoarece nici casa lui Borat, ginerele ei, nu era prea mare şi mama acestuia, nu era prea amabilă cu fraţii noră-sii. Erau prea mulţi. Ea avea doi băieţi, doar. „Cine o pus-o pe Ana Frăţâlă să facă zăce? Şi apăi Tică s-o însurat cu Lena nu şi cu toţi fraţîî ei.”, comenta uneori pe la banca de la poarta casei. Femeia trecuse totuşi, cu sufletul la gură şi cu speranţă, până Lena nu pleca la Balanţa, unde lucra. O primi Borătoaia, la poartă.

Bună dimineaţa cuscră! salută cu voce umilă, Ana.

Neaţa bună, Ană! Da’ ce-i cu tine aşe de dimineaţă pe la noi?

Lena o plecat la lucru?

N-o plecat încă. Să gată acum să plece. Ceasu’ mere cătă şepte.

Firuţa nu-i cumva la voi?

Da’ ce să caute Firuţa la noi, aşe de dimineaţă, dragă?

Păi n-o vint az’-nopte acasă, se destăinui femeia dezolată.

Între timp ieşi şi Lena în curte, auzind vocea mamei şi ultima frază.

No, lasă că vine ea. Ce trăbă să faci aşe un caz din asta?! spuse Lena înciudată că trebuia să afle soacra ei intimităţi ale familiei, după care-i va reproşa.

Ie... ie... lasă că vine ea acasă, dragă! comenta în continuarea Borătoaia. Şi dacă nu mai vine... mai bine! Scapi şi de asta şi gata. Cine te pune să-i cumperi haine ca la o dezmăţată... Că o văz io când trece pe ici cum îi îmbrăcată şi ce să mai ocoşeşte... Nu stă de vorbă cu nici un ficior din Guşteriţa. Ie-i mândră tare... abe dacă dă zâua bună.

Ana se întoarse şi plecă, sătulă de cicăleala cuscră-sii. Ştia ce avea de spus, nu auzea pentru prima dată astfel de reproşuri. Închise poarta după ce spuse un „Zâua bună!” şi-şi continuă drumul lung pe care-l avea de străbătut până la serviciu. Aici îi mai treceau supărările, destăinuindu-se colegilor cu care venea în contact, în timp ce pregăteau serele pentru iernat sau pentru eventualele culturi, pretate la sezon. Muncea cu drag la gândul că măcar una dintre fetele ei va deveni „o domnă”, că nu trebuia să muncească din greu pentru traiul zilnic în această viaţă atât de dificilă. Era mulţumită şi doar pentru simplul fapt că pleca de acasă după cei treizeci şi doi de ani de căsnicie, în care nu se ocupase decât de copii şi de Ionel, să-i perie pălăria cu grijă şi să-i lustruiască pantofii sau bocancii. Părăsea curtea doar la evenimente importante sau foarte rar la biserică. Pentru ea constituia o viaţă nouă cea de acum, de care nu avusese habar. De aceea pentru tot timpul cât nu luase contact cu altcineva decât cu cei din casă, vorbea mult şi spunea cu naivitate toate bucuriile, dar şi toate problemele pe care le avea, oricărei persoane cu care venea în contact. Nici de această dată nu ocoli întâmplarea care-i otrăvea sufletul, iar în scurt timp tot personalul din acea zi ştia că Firuța nu ajunsese acasă. Desigur şi sfaturile, soluţiile primite erau foarte variate. Fiecare mai auzise o astfel de întâmplare, iar deznodământul era la fel de diversificat, extrem de tragic. De cele mai multe ori, s-au găsit fete moarte la margine de pădure, prin şanţuri sau furate de ţigani. Alţii o consolau:

O ave’ vreun drăguţ şi tu nu ştii, Ană. O hi plecat cu el, spunea una.

Nu crez. Ie îmi spune tot. Io sânt şi pretină cu ie. Îmi spune tot ce face în oraş.

Ie... spune... Spune şi ie ce vre’. Nu vorgheşte cu niciun ficior?

Ba! Ei îi place dansu’ nu ficiorii. Îi deşteaptă fata me’!

O hi la mare... nu zâceai tu că vre’ să meargă la mare? îi aminti alta.

Sau pe la Păltiniş, că aşe să duc domnişorele şi domnişorii în zâua de az’...

La terminarea orelor de lucru, fixate de administraţia serelor, în fiecare zi altele, Ana se întoarse într-un suflet acasă ca să vadă dacă ajunsese Firuţa. Când văzu că nimic nu era deranjat faţă de cum lăsase, plecă imediat, cu un colţ de pâine în mână. „Mă duc la Ilie. El stă pe centru. Pote ştie el ceva... o hi văst-o.”

Ilie era unul dintre băieţii ei mai mari, al treilea născut, care avea locuinţa pe centrul Sibiului, pe Corso, cum zice sibianul, în una dintre curţile cu mai multe familii locatare şi unde ocupa două camere, cu a doua soţie a sa, Anuţa. Nu avusese copii nici cu prima, nici cu a doua soţie.

Pe el nu-l găsi acasă, dar pe Anuţa, da. Îi povesti şi ei oful de pe suflet.

Lasă, mamă, că vine ea! Hai să-ţi dau un rachiu şi ceva de mâncare, să-ţi mai treacă! Vine acum Ilie şi îi spunem. S-o duce un pic pe corzo şi află el ceva.

Ilie veni, puţin afumat. Lucra la vin-alcool, unde-l repartiză profesionala de vinificaţie, din Nicoreşti. Şi cine stă cu mâna în miere fără a se linge pe degete? Nu o dată intră şi mama lui în crama unde lucra, chiar cu Firuţa şi cu Dinu de mână, să soarbă câte un borcan de vin, din butoaiele care stăteau frumos orânduite, de o parte şi de alta a pereţilor, după mărimi, emanând mirosuri îmbietoare de tămâioasă. Le dădea şi copiilor care se uitau cu jind la cei mari şi ieşeau din pivniţă clătinându-se toţi trei.

Ai grije de ei, mamă! îi zicea Ilie la capătul de sus al scărilor, în trotuar.

Femeia îi lua de mână şi îi trăgea după ea, împleticindu-se. După câţiva metri se mai dezmeticea, pe moment ce lua contact cu aerul de afară. „Mi-o dat pre’ mult ăsta să beu... şi io... mi-am prins mintea cu borcanu’. Haidaţ’ copiii mamii, haidaţ’ numa’!”

Lăudăros din fire, „Sunt cel mai frumos copil al lu’ mama!”, cum obişnuia Ilie să amintească tuturor fraţilor săi. Când era afumat, putea orice: era cel mai puternic din oraş, era în stare să mute munţi... dar numai din gură. În fond era moale şi blând, mai mult decât o femeie. Din acest motiv îl lăsase Mărioara, prima lui soţie, pe care o iubise enorm, şi îl luase Anuţa, femeie mai mare decât el cu vreo cinci ani.

La rugăminţile gospodinelor, coborî din casă, pe centru. Tocmai se însera, iar centrul era plin de tineri şi nu numai.

Pe sora lui o vedea de multe ori pe stradă, dar nu stăteau de vorbă, decât foarte rar. Diferenţa de vârstă era mare între ei, fapt ce făcuse să nu crească împreună şi să nu fie prea apropiaţi unul de altul. Nu luase el seama cu cine se plimba soră-sa, dar se lăuda cu ea. Era la liceu, doar. Acum trebuia să facă ceva pentru mamă-sa, de care era foarte legat şi pe care o iubea enorm. Trecu pe lângă niște grupuri, se opri lângă unul să întrebe de Firuţa Frăţilă, însă nu află nimic. Se opri la altul, acelaşi rezultat, or al treilea grup ştia ceva. Un băiat o văzuse, cu o zi înainte când ieşea din cofetărie, cu Nitu Băran. La auzul acestui nume se înfioră şi-i mai trecu pileala. Acel băiat mai întrebă câţiva tineri care o văzuseră şi ei, plecând cu acesta, spre Bulevard. Apoi nimic. Nu mai află nimic. Îi era de ajuns, de fapt.

Acasă le spuse celor două femei veştile, proaspăt aflate. Ana Frăţilă se bucură că cineva o văzuse, că trăieşte, măcar avea acest discernământ, cine era Băran, nu avea habar.

Da’ ştii cine-i Băran, mamă? rosti Ilie dându-şi importanţă. Îi cel mai mare golan din oraş. Am auzât că are o mână semnată, că n-are voie să dea cu ea. O fost boxer... da’ io pot să mă bat cu el... la orice oră... O fi cu ăsta!

Taci, mă, din gură!... Nu-i aşe, mamă! replică Anuţa pentru a mai îmbunătăţi sufletul femei, ştiind de fapt că Ilie exagerează orice. O fi şi ea cu fete şi cu băieţi pe undeva, pe la munte. Aşa să duc tinerii az’. Pe vremea me’ nu se ştia de de-astea...

O hi... se supuse Ana unui gând ce-i convenea. Mă duc acasă. O hi acasă, copila.

Stăi aici, nu te mai duce pănă în deal acum, mamă! o rugă Ilie cu glas duios. Pănă ajunji dumneata în dealu’ Guşteriţii, să face miezu’ nopţii.

Ba nu! Mă duc! Nici n-am dat la porc. Iau cursa.

Şi plecă. Acasă acelaşi întuneric, aceeaşi linişte. Doar câinii lui Oală mai trezeau din când în când întunericul de smoală al nopţii fără lună.

Urmă o altă zi de muncă, altă zi de coşmar.

Du-te la miliţie!o sfătui un bărbat, muncitor şi el la răsadniţe.

Cum să mă duc, mă Simioane, la miliţie? Să-mi spui io copila me’? Ce să le spui?

Să le spui că n-o vint acasă de două nopţ', tu Ană. Ce să le spui alceva...

Nu poci şi gata! O mai aştept. Pote vine. Trăbă să vie, că începe şcola.

Pote nu mai vre’ să să mai ducă la şcoală, tu, îşi mai spuse părerea omul. Că şi fata me’ o făcut încă doi ani după elementară şi mi-o zâs: „Tată, io nu mă mai duc la şcoolă. Io mi-am găsât un băiat şi mă mărit.” Şi s-o măritat, Ană... Și acum îi bine, la casa ei.

Nu, mă. Fata me’ mi-ar hi spusă. Ie s-o dus de acasă să-şi cumpere caiete... în zâua aia, alantăieri.

Şi-şi continuă roboteala Ana Frăţilă, cu gândul răvăşit la fata ei, mezina, pe care o iubea cel mai mult dintre toţi copiii ei.

De la serviciu trecu pe la Independenţa, unde era Nelu angajat, cel mai mare fiu al său şi căruia îi rămaseră în grijă, din punct de vedere moral, cei doi fraţi, ultimii din familie, după ce tatăl lor îi părăsiră. Dar el îl iubea pe Dinu, care fusese cel mai neglijat de tată. Pe Firuța nici nu o vedea când venea în vizită pe la ei, n-o lua în seamă, nu-i adresa niciun cuvânt, de cele mai multe ori.

Ana bătu la un geam al atelierului unde lucra Nelu. Ochiul murdar de praf şi fum avea vedere la stradă şi ştia că el o poate zări. Nu era prima dată când cei doi comunicau în acest fel. Îi făcu semn să iasă până la gard. La aflarea veştii, fratele cel mare rămase oarecum descumpănit. Nu se aştepta la aşa ceva:

Nu pui io mâna pe ea? O deznod în bătaie. Auz’ să lipsească de acasă tri nopţi.

Nu, Nelu, să n-o baţi... Cine ştie ce s-o hi întâmplat...

I-ai dat cam mult nas, mamă, şi ui’ ce-ţ’ face. Să-i spui că dacă nu-şi vede de şcolă are de-a face cu mine.

Apoi trecu pe la Niculae, următorul născut după Ilie, care locuia într-un subsol pe Nicolae Teclu, vizavi de Independenţa, cu doi copii mici, două fetiţe, una de trei ani şi una de câteva luni. Găsi acasă doar pe nora ei:

Nu ştiu, muma me’... nu ştiu nimic! Pe la noi nu vine, ce nu ştii? îi zise Anuţa, altă Anuţă, nora sa. Nicu-i la servici’... îi la servici’, da’-i spui io când vine, muma me’. Cumnata Firuţei vorbea foarte repede, nici nu apuca să pronunţe cuvintele întregi, motiv pentru care repeta unele dintre ele, de multe ori.

Trecu şi pe la Pie, care-şi construia casă pe Lutului, în acelaşi cartier, în Gara Mică. Aceleaşi învinuiri sau consolări.

No... lasă că vine ea! Aşa făceaţi şi cu noi, cu mine şi cu Oara. Nu ne-aţi lăsat să ne distrăm deloc. De aia m-am şi măritat, să scap de dealu’ Guşteriţii şi de tata.

Cine, tu, Pie? Io nu v-am lăsat sau tat-o? Ştii bine că io ţâneam cu voi şi câtă bătaie am luat pentru voi…

Da, mamă, da ştiu. Hai, lasă că vine ea! Hai, stai aici la masă să mâncăm şi te culci la mine, nu te mai duci acasă în sara asta.

Ba mă duc, tu, Pie. O veni Firuţa şi io nu-s acasă.

Şi plecă. Drum lung, cam o oră şi ceva pe jos. Autobuze nu prea circulau din aceea zonă înspre Guşteriţa. Erau puţine, în general, autobuzele în Sibiu, din totdeauna. Sibienii aveau cel puţin o bicicletă în curte, dotată cu portbagaj în spate şi scăunel pentru copil în faţă, faruri pentru noapte. Se urcau călare pe ea şi plecau unde aveau treabă.

Ana Frăţilă nu mersese niciodată cu bicicleta, nu avusese ea parte de asemenea lux, dar avea picioare bune. Toţi membrii familiei aveau, zi sau de noapte, mergeau pe jos. Erau foarte curajoşi, împrejurarea nu le-a dat voie să fie altfel. Noaptea, uneori îi petrecea luna cea docilă, cu feericu-i ambient. De când erau copii plecau singuri şi se întorceau tot singuri de la şcoală, iarnă, vară, pe lumină sau întuneric, urcau dealul ca să ajungă acasă.

Avu parte de aceeaşi singurătate şi tristeţe. Nu putu închide ochii toată noaptea. Începu să se roage. Coborî din pat, făcu lampă mică şi se lăsă în genunchi în faţa unei icoane vechi, pe care o avea din Şeica-Mare. Se ridică după vreun ceas. Urmară multe mătănii. „Domne, luminează-i mintea şi paşii, pe unde o hi... Maică Precestă, nu-mi mai da încă un năcaz, că am avut de la toţ’ copiii în parte şi nu-l mai poci duce. Numa’ de la ie n-am avut. Acum ie îi într-un mare năcaz. Aşe sâmt io. Ajută-i, Maică Precestă, să iasă din năcazu’ aista şi adu-o acasă.” se ruga, dar nu plângea. Ana Frăţilă nu mai putea plânge, nu mai avea lacrimi. Spunea că a plâns prea mult toată viaţa şi i-au secat lacrimile.

va urma

Vizualizări: 202

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da, impresionant cum cititorul ajunge la sufletul Anei, femeia oropsită de atâtea greutăți și totuși un caracter puternic. Frumos fragment!

În acest episod atenţia se concentrează pe mama Firuţei. Astfel, ni se desvăluie un personaj de o simplitate cuceritoare, dar şi tenace în faţa greutăţilor vieţii. Prin intermediul Anei, avem ocazia să reconstituim un întreg microunivers, cel al familiei Frăţilă. Descrierile încântătoare dau farmec deosebit textului, ajutând cititorul să pătrundă mai adânc în atmosfera acelor plaiuri. M-ai cucerit, dragă Sofy! Aştept...

Drag,

Pe firul acțiunii, alternând descrierile cu cu dialogurile autohtone, ai reușit să prezinți toți membrii familiei Frățilă precum și relațiile interfamiliale. O plăcere !

Mulţumesc de aprecieri, Ana. Ele contează mult pentru mine, venită de la o profesionistă. Nu... nu-mi cresc coarne, sunt conştientă de valoarea scrierilor mele. Am încercat să redau o parte fatalistă din destinul unei fete. Dacă am făcut-o binişor, mă simt excelent.

Ana Cîmpeanu a spus :

excelentă trecere la alt plan, familia firuţei.Îngijorarea mamei e surprinsă foarte bine, simplitatea ei de asemenea.foarte bine conturate personajele, caracterizarea este indirectă, prin faptele lor.Cititorul participă cu însufleţire la frământările personajelor.Cadrul este excelent conturat, se simte că naratorul este foarte informat, că a cunoscut acele locuri prin experienţă directă.Aştept cu interes urmarea-

Zice că ce nu te omoară, te face mai puternic. Această femeie simplă a avut parte de multe răutăţi în viaţa ei, viaţă care a învăţat-o să le ducă în stilul ei, blând, cu suflet de mamă.

Mulţumesc Miha!

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Da, impresionant cum cititorul ajunge la sufletul Anei, femeia oropsită de atâtea greutăți și totuși un caracter puternic. Frumos fragment!

Da, Corina, ai intuit bine. Trebuia să prezint, în parte, numeroasa familie a Firuţei şi am ales acest mod. Cu bune şi cu rele, acesta era cerul familial în care se învârte acţiunea. Dacă vor mai apărea sau vor dispărea, vom vedea.
Mulţumesc mintea mea limpede!

Corina Militaru a spus :

În acest episod atenţia se concentrează pe mama Firuţei. Astfel, ni se desvăluie un personaj de o simplitate cuceritoare, dar şi tenace în faţa greutăţilor vieţii. Prin intermediul Anei, avem ocazia să reconstituim un întreg microunivers, cel al familiei Frăţilă. Descrierile încântătoare dau farmec deosebit textului, ajutând cititorul să pătrundă mai adânc în atmosfera acelor plaiuri. M-ai cucerit, dragă Sofy! Aştept...

Drag,

Da Gabi, intenţia mea aceasta a fost, să trec, destul de fugitiv prin familia Firuţei. Oricum nu e chiar toată, vor mai fi prezentaţi pe măsura acţiunii.

Mulţumesc mult că te apleci asupra acestui roman, mult drag sufletului meu!

Gabriela Grădinariu a spus :

Pe firul acțiunii, alternând descrierile cu cu dialogurile autohtone, ai reușit să prezinți toți membrii familiei Frățilă precum și relațiile interfamiliale. O plăcere !

Semn de lectura!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 17 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 32 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 34 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 46 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dacu
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor