Poetul, ca orice creator, dar mai ales cel de pe tărâmul artei, este un Noe care, în imensitatea deșertului arid, își construiește o arcă. Mulți îi minimalizează demersul, dacă nu cumva îl ia în zeflemea cu voce tare în agora. Văzându-și liniștit de ale sale și adesea ca un Sisif, el trudește pentru ca fiecare așchie de lemn să fie tocmită cu măiestrie și așezată acolo unde, cu sfințenie, îi este locul. „Potopul” va veni! O știm cu toții, dar mai ales sarcasticii cu poame acre o știu.

Cu antologia de poeme – STAREA DE SINE –, alcătuită din cele șapte volume ale sale, originalul și tenacele poet, Marius Iulian ZINCA, și-a asigurat un colț de chei pe muntele Ararat al posterității lirice, sau, dacă vreți, un stei de pe muntele Parnas, de unde să își ancoreze arca sa, în care ne primește cu generozitate, citindu-l.

Vizualizări: 248

Răspunsuri la Aceste Discuţii

multumesc din suflet Sofy, tie si tuturor pentru tot ceea ce faceti

Marius, mă bucur cu tot sufletul pentru această antologie. Te felicit și își doresc sănătate și cât mai multe scrieri frumoase! De asemenea, îți doresc să treci cu bine peste încercarea de acum. Tu ești un învingător, tatăl tău de ce nu ar fi?

Ion, știu cât suflet și cât efort ai depus pentru realizarea acestei cărți, dar a meritat, nu? Bucuria membrilor noștri este bucuria noastră.

Cu drag pentru amândoi,

te/va imbratisez cu drag si va multumesc din suflet voua tuturor

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Adrian Erbiceanu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog O poveste a lui Lia Teodora Ianto
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
ieri
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In memoriam: Ion Roșioru (partea a II-a) a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Ada Nemescu
ieri
Lui Grig Salvan i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
ieri
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Verzi a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Verzi a lui Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 2 a lui nicolae vaduva
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
Vineri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Bună seara! a lui C.Titi Nechita
Vineri
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
Joi
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
Joi
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
Joi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor