Afișe răspândite generos, din doi în doi pași, chenăruite, neașteptat, cu flori rozalbe de măr, vesteau o seară de colinde neaoșe. Până atunci, cu ajutorul boxelor cât un stat de om ce străjuiau scena, Dean Martin ori Mariah Carey încercau și ei, din rărunchi, să momească trecătorii cu tradiționalele Let is snow sau All I wan for Chirstmas is you. Se pare că reușiseră, în stânga și dreapta scenei câteva zeci de persoane, majoritatea copii, dansau, alergau, aplaudau anticipat, fericiți.
        Ilarion Portase își strânse umerii a dezinteres și mirare calme (uite de ce le arde ăstora),  întoarse spatele scenei din fața Teatrului Național și se îndreptă, grăbit, spre Pasaj.
        Grizonant, ușor adus de spate, dar cu pași încă siguri și elastici, ochii ascunși în spatele lentilelor polarizate și cu mâinile afundate în buzunarele paltonului de un gri incert, Ilarion era departe de a se integra în peisajul subteran dominat de beteală, lumini multicolore, jucării de pluș, scufițe de reni, bărbi de Moș-Crăciun, etalate negustorește în fața cafenelei modernizate până la desfigurare. O știa pe de rost încă de pe vremea când mesele joase, învelite în teflon mozaic, pline cu scrumiere doldora de mucuri carpați-fără-filtru ori snagov-superlong, cafea searbădă de năut și, extrem festin, sticle de pepsi, era locul de refugiu al tuturor studenților de la Universitate. Aici o întâlnise prima oară pe Ilinca; tot aici, la ultima întâlnire, de-ar fi ajuns…
        Bucuria generalizată, sinceră sau mimată, din Ajunul Crăciunului aproape că-l durea fizic. Aștepta ziua de 25 Decembrie ca pe o palidă izbăvire, atât cât să poată spune, din nou și din nou: a trecut…
        În fața cafenelei, pe un monitor imens, se transmitea în direct spectacolul de la suprafață. O spicheriță tânără, destul de sumar îmbrăcată chiar și pentru vremea această călâie, neobișnuită pentru luna lerului-ler, încerca să-și ascundă tremurul buzelor  prin zâmbet larg și voce stridentă, chemând în scenă primul colindător, o legendă a genului. Cu o scânteie de interes fulguind amintirile, Ilarion privi cu coada ochiului monitorul și, deodată, încremeni. Într-o secvență scurtă, când camerele măturau în fâșii luminoase publicul, în stânga scenei, oarecum izolată de restul spectatorilor, era ea. Imposibil să se înșele, nu ochii, gândul său o recunoscu. Alura, părul, privirea, paltonul roșu pe care îl îmbrăca, întotdeauna, în zilele dinaintea Crăciunului, mâna dreaptă dezmănușată. (Mi se pare – îi povestea – că s-ar putea rostogoli, oricând, pământul și doar eu l-aș repune pe orbită, mângâindu-i, cu  palma goală, fruntea).
        Nu! Nu era nicio îndoială, acolo, afară, era Ilinca. O luă la goană înapoi, spre ieșirea dinspre Teatrul Național, lovindu-se de oameni, îmbrâncindu-i, fără să-i vadă. (Uitași caltaboșul pe foc, maică?! Se zborși o bătrână, închinându-se în urma lui)
        Coborât, o coborât
        Coborât, o coborât,
        Raiule, grădină verde…
        Pe lângă scenă nu era multă lume, spectacolul abia începuse. După căutări febrile, aproape atingând și privind în ochii fiecare femeie din piață, se rezemă, epuizat, de stâlpul rece al unui felinar. Când își potoli cât de cât tremurul genunchilor, fugi, din nou, spre pasaj. Poate, printr-un noroc, o mai poate zări o dată pe monitor.
        Aproape  pluti peste scările din marmură șorecie, fără să observe lipsa celor rulante ori a gurilor de metro. Înăuntru, aceeași austeră dar familiară imagine; cafeneaua cu mese vechi, învelite în teflon mozaicat, scrumiere, cești de cafea și sticle cu pepsi. În paltonul ei roșu și modest de studentă, stând, așa cum o știa, stingher, pe o jumătate de scaun, Ilinca fuma, așteptând.

 

Vizualizări: 187

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Are zvâc de rostogolește! Ano, asta de la experimentul Nautilus ți se trage. :) 

Lumile se contopesc și expandează în febrila căutare a unei iubiri transcedentale. Narațiunea creează imagini și emoții vii! Un stil frumos!

N-am timp să-ți explic, dar corect e grizonant. De ex: Eu am părul grizonant. // Eu sunt grizonant. // El este grizonant. etc.

Povestirea e un frumos fractal dintr-o lume fractală.

da Coza

Mihaela, muc și zvâc, cum se zice. :)))

Așa este, am scos-o din cutia cu beteala de Crăciun mai devreme, era așa o închesuială acolo... :)

Mihaela Suciu a spus :

Are zvâc de rostogolește! Ano, asta de la experimentul Nautilus ți se trage. :) 

Mulțumesc, Gabriel! M-a bucurat mult  aprecierea ta. :)

Gabriel Cristea a spus :

Lumile se contopesc și expandează în febrila căutare a unei iubiri transcedentale. Narațiunea creează imagini și emoții vii! Un stil frumos!

Domnule da Coza, iar mi-ați dat cu nt! :))

Aveți dreptate, am citit  etimologia cuvântului, voi corecta, mulțumesc! :)

Ion Lazăr da Coza a spus :

N-am timp să-ți explic, dar corect e grizonant. De ex: Eu am părul grizonant. // Eu sunt grizonant. // El este grizonant. etc.

Povestirea e un frumos fractal dintr-o lume fractală.

da Coza

Abia acum citesc această Spirală de fum.

un mănunchi de clipe trăite sau imaginate atât de special, cum doar tu ştii...

*Viaţa în oglinzi*, volumul Sandei Movilă, este viu în minte acum, întâlnirea Ludmilei, cea cu părul de fum...

îţi mulţumesc pentru momentul acesta, chiar dacă am deschis un arc prin timp 2018-2022

aDa 💃

Eu îți mulțumesc, dragă Ada, pentru lectură și apreciere! N-am citit cartea de care spui, voi ține minte. :)

Ada Nemescu a spus :

Abia acum citesc această Spirală de fum.

un mănunchi de clipe trăite sau imaginate atât de special, cum doar tu ştii...

*Viaţa în oglinzi*, volumul Sandei Movilă, este viu în minte acum, întâlnirea Ludmilei, cea cu părul de fum...

îţi mulţumesc pentru momentul acesta, chiar dacă am deschis un arc prin timp 2018-2022

aDa 💃

foarte frumos!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Patria a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spovedanii a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi mai putem da nume stelelor a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spovedanii a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de vasile lucian tatar
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog Spovedanii a lui Denisa Curea-Popa
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Denisa Curea-Popa
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Grig Salvan - Years go by flying - Trec anii în zbor

Instrumental music on synthesizer, composed and performed by Grig SalvanTREC ANII ÎN ZBORtrec anii în zbor peste lumeca lungi nebuloase de fumși ning peste ...
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Timpul prin timp se întoarce-napoi a lui Corneliu Neagu
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Muzele trec prin sat a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Noi mai putem da nume stelelor a lui Mihai Katin
ieri
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog tăticii a lui Dinca Valerian
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor