Ce statut ingrat și frustrant, de cele mai multe ori! Mereu exclusă din activitățile misterioase ale fraților mai mari, tratată cu nesuferită superioritate, justificată doar prin numărul de ani în plus, niciodată luată în serios și ironizată la tot pasul, făceam salturi mortale, să le câștig respectul și considerația, executând cu patetic exces de zel, toate comenzile lor absurde și hazardate, încasând în locul lor chelfăneala părinților, care se mulțumeau mereu cu cel mai la îndemână, pentru a-și exercita autoritatea. Mai ales, că cel mai adesea, executorul proiectelor trăsnite, eram eu! Păi, cum altfel aș fi reușit să fiu primită în ...echipă? Mai trist, e că nu rămâneam, prea mult, acolo! Mă alegeam cu câteva laude ipocrite, rostite printre pufneli de râs, prost ascunse, cu două-trei bobârnace în cap, oferite cam cu mult simț de răspundere, de către cei doi zmei năzdrăvani și o zi sau două de răsfăț, care se rezuma la rostirea numelui meu cu diminutiv! Adoram acest lucru și m-aș fi lăsat căsăpită de Spânul lui Harap Alb (povestea mea favorită), pentru a-l auzi cât mai des, din gura fraților mai mari! Când mă strigau ,, Silviuța,” pluteam de fericire printre norișorii adorației mele! Ei îmi cunoșteau foarte bine slăbiciunea, de care se foloseau fără scrupule, când voiau să le fac vreun serviciu.
În felul lor, băiețesc, mă adorau și ei! Mai mămoasă era sora mea, care datorită celor zece ani diferență, mă dădăcea și mă ,,instruia” în ale vieții, așa cum credea ea, că ar trebui să facă o soră mai mare. Își exercita chiar și talentele îndoielnice de coafeză, pe capul meu, cu convingerea că astfel aduce considerabile îmbunătățiri aspectului, micului ei cobai. Cred și eu! Înarmată cu cele mai imbatabile ustensile de înfrumusețare: o foarfecă uriașă de croitorie și un castron de tablă, bușit pe alocuri, ar fi putut face concurență celui mai prestigios salon de frumusețe, din zilele noastre! Unde mai pui, că executa anevoioasa operațiune, fără asistent, din care cauză, pârdalnicul de castron se muta de colo-colo, iar ea îl urmărea cu foarfeca prin părul meu, decupând cu vitejie forma acestuia, până nu mai avea ce! Contrariată și uimită, constata oripilată rezultatele muncii ei, descărcându-și frustrarea nereușitelor profesionale, tot pe neghiobul meu cap, care nu voise să stea nemișcat, în timpul asediului.
Norocul meu era, că nu aveam un raport prea prietenos cu oglinda și mă cam durea la bască, de felul cum arătam! La cinci ani, nu înțelegeam eu, de ce se dezlănțuiau sălbatice hohote de râs, când ieșeam în Poieniță, la joacă. Îmi etalam scăfârlia tunsă cu barda, cu cea mai dezarmantă dezinvoltură și mă alăturam amuzamentului general, din instinct, fără să am habar de cauzele ,,petrecerii”. Colecționam cu mândrie multitudinea de porecle, a căror muză eram eu și mă fuduleam cu ele pe la grădiniță, stârnind invidia micilor mei colegi. Astfel, titlul de lider, îmi revenea garantat! Mai contribuia mult și gradul meu de rudenie cu un anume ,, Pune becuri”, a cărui nepoată se spunea că sunt, deși nu auzisem că aș avea vreun unchi, cu numele ăsta! Nu puteam băga mâna în foc însă, că vreo creangă a arborelui meu genealogic, nu ar purta acel nume! Prea îl pomeneau des, vis-a-vis de persoana mea! Mai târziu, am descoperit din pozele cu grupa mare, că nu se mai știa cine e ,,tovarășa educatoare”: eu, sau doamna aceea cu coc și fustă scurtă. Fustița mea, era mai scurtă, la drept vorbind, dar coc nu aveam! Nu știam dacă, să mă simt în inferioritate pentru asta, sau nu!
Pe la vreo șase ani, m-am pomenit ,,orfană” de mama mea surogat, aceea cu castronul și foarfecele, care îmi descoperise atribute de păpușă și mă întrebuința ca atare. Mama noastră nu auzise încă, de vreun magazin de jucării, așa că frații mei îmi găseau tot felul de roluri, de prin desene animate și improvizau și ei cum puteau. Eu eram mai mult decât bucuroasă de atențiile lor și îi lăsam să-și reverse nevoia de aventuri asupra mea. Dar plecarea la liceu a surorii mele, m-a lăsat complet debusolată, iar în următorii doi-trei ani, am rămas efectiv, singură la părinți! Cei zece, nouă și sase ani, diferență între noi, m-au văduvit de o copilărie comună, de amintiri comune, de bucurii comune! Îi așteptam acasă, la sfârșit de săptămână, când veneau de pe la liceele din oraș, pe unde învăța fiecare, dar deveniseră un fel de adulți ciudați, care mă intimidau teribil și mă speriau cu maturitatea lor. Erau drăguți cu mine, toleranți, dar îi simțeam atât de departe, încât mă rătăceam, căutându-i! Mă simțeam sora mai mică, mai mult ca oricând!
Ne mai regăseam și ne redescopeream în perioada vacanțelor, dar băieții nu se mai jucau cu mine, ci se izolau în casa mare, unde se luau la trântă, într-o competiție continuă, exersându-și tehnicile de judo și karate, învățate pe la sălile de sport, pe unde erau înscriși, spre indignarea și disperarea părinților, ce asistau cu îngrijorare la meciurile feciorilor, care răsturnau casa cu susul în jos, se cotonogeau de mama focului și se umpleau de vânătăi. Prin ferestrele deschise, ieșeau nori de praf și răgete fioroase, care mă delectau foarte mult. Adoram să trag cu ochiul la luptele acelea sălbatice și făceam galerie, când pentru unul, când pentru celălalt. Stăteam cu trusa de prim-ajutor la îndemână și eram o infirmieră cu sânge rece, când trebuia să oblojesc si să pansez răni. Aveam și eu profiturile mele, de pe urma unor astfel de activități. Primeam o grămadă de cadouri, dacă faceam curățenie în urma lor și dacă le pansam rănile, iar din ,,Silviuța”, nu mă mai scoteau. Ce vremuri! Odată cu primele tuleie, li s-a năzărit să plece după fete! Casa noastră Mare a devenit pe rând, arenă pentru cei doi gladiatori, bordel, club de noapte, unde se organizau petreceri de pomină și chiar cârciumă, unde vinul tatei din beci se evapora misterios și iremediabil.
Prin grădina de zarzavat a mamei, se dezlănțuiau noaptea ,,orgiile lui Nero”! Trosneau tulpinile ardeilor, care nu mai puteau susține și greutatea îndrăgostiților dezlănțuiți, pe lângă cea naturală și firească a roadelor bogate, cu care îi binecuvântase Cerul și se frângeau abătuți printre buruienile încurcate. Mare era jalea și indignarea mamei, când constata dimineața daunele comise de un Eros barbar și înfometat, deoarece nici roșiile nu scăpau de urgia acestuia. Cum dragostea trece prin stomac, aceasta își completa nevoile trupești cu dulceața și savoarea roșiilor coapte și parfumate, din grădina noastră. ,,Hoardele barbare”, responsabile de asemenea măcel își luaseră demult picioarele la spinare, în creierii nopții, pentru a nu da socoteală de asemenea prăpăd, când mama se prezenta la ușa propriei case, înarmată cu o coadă de lopată, hotărâtă să-i găsească o întrebuințare nu tocmai pacifistă. Intențiile ei războinice eșuau lamentabil în fața paturilor goale și răvășite. Nu știu pentru care motiv considera ea, că eu trebuia să trag ponoasele. Tunând și fulgerând, mă scotea din candidul meu așternut și după ce mă afurisea bine de tot, mă ,,condamna” la o zi de muncă silnică, în odăile celor doi ,, nelegiuiți”, unde descopeream lucruri inimaginabile pentru o copiliță ca mine, dar care însemnau răsplata nedreptăților îndurate: pachețele misterioase cu mentosane, pe care le ronțăiam cu poftă, despre care am aflat cu stupoare, că numai mentosane nu erau, ci anticoncepționale! Sincer, nu erau bune deloc și mai făceau și o gramadă de spumă, care mi se prelingea obscen pe bărbie! Mai descopeream și niște cutiuțe pline cu balonașe colorate, în care încăpea o cantitate impresionantă de apă. Mai găseam și pe sub paturi astfel de relicve, dar nu le puteam explica utilitatea. Erau scârboase și le aruncam direct în sobă.
Când am dibuit însă videocasetele porno ale lui ,, Bruce Lee” și ,,Jackie Chan”, cei doi frați ai mei, m-am dumirit eu oarecum, la ce se foloseau obiectele cu pricina. Din nefericire, am dat peste un film, în care protagonistele sexului erau... găinile... Atunci am cunoscut eu oroarea, în starea ei pură și teribilă și nu am mai căutat vreo găină de ouă, toată viața mea! Am pus la loc ororile camuflate cu ziare, așa cum le găsisem și m-am vindecat pe veci de curiozitate! Mă bucuram doar de ce ei lăsau la vedere, adică filme inofensive, discuri de muzică, cărți și postere cu artiști si cântăreți celebri.
Am crescut toți, deși nu aveam cum să-i ajung din urmă, niciodată. Complexul de ,,soră mai mică” a dispărut cu timpul și ne-a apropiat, dacă nu ca vârstă, cel puțin ca și judecată și experiență de viață.
Cuvinte cheie :
Ah, Silviuța... ah, Silviuța! M-am prăpădit de râs.
Amintiri din copilărie în stil academic și umoristic până la refuz. Dulce copilărie, dulci torturi amuzante, idei ce se derulează în mintea copilului și al adolescentului inocent, înțelese mai târziu de adult. Modul de narare - adorabil. Prospețimea detaliilor, spontaneitatea acțiunilor, dar și formatul folosit, destul de academic, duc într-o lume a copilăriei hazoasă și fac o proză fantastic de plăcută, cuceritoare.
nu tocmai pacifică. - pacifistă. În acest fel s-ar crede că e din oceanul Pacific.
M-am distrat, m-am relaxat!
Felicitări!
Sofi
Un text plin de candoare... zâmbim, râdem și ne aducem aminte de propriile pozne din copilărie. Și noi am găsit balonașe, evident nefolosite. Eu am dat tonul, ca de obicei, și le-am zis: „Știți, eu am balonașe cu țumburuc!”. Într-o clipă toți și-au adus „captura”. Chit că la școală primară nu se făcea educație sexuală, ne-am dat seama de rostul lor (auzisem bancuri). Noi-inventivi prematuri le-am găsit o nouă utilitate, le-am umplut cu apă și ne alergam prin curte; cum ne era unul la îndemână îl pocneam în cap. Ne-am fi jucat până la ora trei când suna sirena combinatului, dar ne-a stricat distracția un vecin, cred că venise prea devreme de la serviciu și n-avea umor. Adulții aștia! :))
Drag!
Minunate Amintri! Crăciun Binecuvântat și multă fericire draga mea Micuță!
sigur amintirile din copilarie sunt cele mai dulci...
citit cu placere,
Oooo, un deliciu acest text! Forma lui? Ireproșabilă. Și mie mi-a sunat aiurea „pacifică”, dar am alergat la DEX și am văzut că e corect sensul, dar e de preferat „pacifistă”, zic eu.
Sofia Sincă a spus :
Ah, Silviuța... ah, Silviuța! M-am prăpădit de râs.
Amintiri din copilărie în stil academic și umoristic până la refuz. Dulce copilărie, dulci torturi amuzante, idei ce se derulează în mintea copilului și al adolescentului inocent, înțelese mai târziu de adult. Modul de narare - adorabil. Prospețimea detaliilor, spontaneitatea acțiunilor, dar și formatul folosit, destul de academic, duc într-o lume a copilăriei hazoasă și fac o proză fantastic de plăcută, cuceritoare.
nu tocmai pacifică. - pacifistă. În acest fel s-ar crede că e din oceanul Pacific.
M-am distrat, m-am relaxat!
Felicitări!
Sofi
Oh, am trăit s-o aud și pe asta! Trebuia să demolez cumva acel titlu de ,,doamna prozelor triste”, cu care mă pricopsisem!:))) Vă mulțumesc cu deosebit drag!
Deosebit de încântată de aprecierile tale, Lisia!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Oooo, un deliciu acest text! Forma lui? Ireproșabilă. Și mie mi-a sunat aiurea „pacifică”, dar am alergat la DEX și am văzut că e corect sensul, dar e de preferat „pacifistă”, zic eu.
Mulțumesc frumos!
Chris a spus :
sigur amintirile din copilarie sunt cele mai dulci...
citit cu placere,
Păi cum să nu fie? Contribuția ta a fost destul de... importantă, draga mea ,,educatoare”! Mulțumesc pentru toate!
giurgiu maria a spus :
Minunate Amintri! Crăciun Binecuvântat și multă fericire draga mea Micuță!
Mihaela Suciu a spus :
Un text plin de candoare... zâmbim, râdem și ne aducem aminte de propriile pozne din copilărie. Și noi am găsit balonașe, evident nefolosite. Eu am dat tonul, ca de obicei, și le-am zis: „Știți, eu am balonașe cu țumburuc!”. Într-o clipă toți și-au adus „captura”. Chit că la școală primară nu se făcea educație sexuală, ne-am dat seama de rostul lor (auzisem bancuri). Noi-inventivi prematuri le-am găsit o nouă utilitate, le-am umplut cu apă și ne alergam prin curte; cum ne era unul la îndemână îl pocneam în cap. Ne-am fi jucat până la ora trei când suna sirena combinatului, dar ne-a stricat distracția un vecin, cred că venise prea devreme de la serviciu și n-avea umor. Adulții aștia! :))
Drag!
Copilăria, un tezaur al veseliei și inocenței! Merită să o evocăm uneori pentru a ne mai descreți frunțile! Mulțumesc Mihaela!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor