Sfântul Ardealului

[Roza Dinvale]

 

Cu mulți ani în urmă vizitând un amic brașovean acesta îmi prezentă mândru ultima sa achiziție bibliofilă: Cărarea împărăției - Arsenie Boca, o carte rară pe atunci, proaspăt tipărită de Arhiepiscopia Banatului la o tipografie din Arad în tiraj mic, mai mult pentru cunoscători. Era prima dată când auzeam de Arsenie Boca. Am aflat că e considerat sfânt de către cei care l-au cunoscut și deși de curând trecuse la cele veșnice își continua minunile uimind oamenii. Pe vremea aceea internetul nu exista ( pentru cei mai tineri: da, a fost o vreme când internetul nu exista!) și era un domeniu de care mă apropiasem tangențial până atunci deși cu interes, pentru că dacă o carte ca biblia ( carte prin excelență!) a rezistat timpului peste două mii de ani, trebuie să aibă valoare și trebuie cercetată. Anii au trecut și apoi informațiile despre Arsenie Boca au început să apară mai des. Am aflat că a fost și pictor și una din creațiile lui e pictura bisericii Drăgănescu din apropierea Bucureștiului așa că nu am ratat ocazia de a o vizita cu prima ocazie și am avut surpriza să pot cumpăra cartea lui Boca de la Drăgănescu, deși era destul de scumpă și poate tocmai de asta se găsea, carte monumentală nu numai prin aspect ci și prin conținut cum aveam să aflu ulterior. Pictura de la Drăgănescu mi s-a părut interesantă mai ales prin apropierea ei de viața reală, scenele biblice sugerând aplicabilități cotidiene, lucru rar dacă nu chiar unic la o pictură bisericească de obicei tradițională și cu iz arhaic. Am dorit să pozez, preotul mi-a permis, însă a apărut preoteasa care mi-a interzis cu desăvârșire și peste vorba ei nu am putut trece. A fost neînduplecată, nejustificat pentru că mai apoi am găsit pe internet o mulțime de poze de acolo. Peste ani, informații despre vindecări miraculoase întâmplate la Prislop, la mormântul sfântului necanonizat încă, mă fac să merg și eu la Prislop și aflându-mă prin apropiere într-o dimineață frumoasă de vară toridă pornesc spre El. Un drum lung și plin de hârtoape acționează și el selectiv ca să nu se ajungă tocmai ușor la Prislop, dacă nu ești suficient de motivat vei renunța repede, dar frumusețea unui peisaj transilvan cu nuanțe de verde pastelat e suficient de atrăgătoare pentru a mai atenua disconfortul și pretențiile europene ale secolului douăzecișiunu. Și Prislopul apare la un moment dat dintre dealuri într-o vale verde plină de vegetație abundentă în ciuda soarelui arzător, ca o oază pentru pelerini. Deși este deja duminică după amiază nu este mare aglomerație, locuri de parcare sunt berechet la o oarecare distanță unde sfârâie grătarele celor ce au venit la picnik. În imediata apropiere este bineînțeles aglomerat dar evit acest lucru. La intrarea în mânăstire se cere ținută decentă și se oferă gratuit pantaloni lungi pt bărbați și fuste pentru femeile care doresc să  intre deși nu au venit cu ținuta adecvată. Sunt destul de prăfuite mai ales în zona genunchilor semn că purtătorii anteriori au fost suficient de umili. Nu am nevoie de așa ceva pentru că nu am ajuns aici întâmplător și pelerinajele anterioare m-au informat suficient. Întreb pe cineva și aflu pe unde să merg pentru că multe poteci merg în diferite direcții. Mormântul lui Arsenie Boca îl găsesc la capătul unei alei pe care se formase deja un rând de câteva persoane. Este plin de flori, ca toate celelalte din cimitirul mânăstirii, dar lângă el sunt și mai multe aduse de pelerini, iar în fața sa la vreo doi metri, o mulțime de candele aprinse de toate formele, culorile și dimensiunile arată respectul pelerinilor ajunși aici. O stare de liniște patriarhală, de siguranță, de detașare de toate problemele lumești este omniprezentă. Comportamentul oamenilor este și el deosebit. Unii sunt atât de copleșiți încât nu mai pot sta în picioare, cad în genunchi și chiar cu fruntea la pământ alții, dar fără teatralitatea văzută uneori pe la diferite evenimente religioase, fără dorința de a epata sau de a impresiona pe cineva. Fiecare e singur cu sfântul și se poartă așa cum simte, unii nu au puterea de a se apropia imediat și permit altora mai nesimțitori ca mine să o facă, îi depășesc și ajung în fața mormântului. După ce mă închin firesc, pun întâi o mână, apoi și pe cealaltă pe brațele crucii și încerc să-i transmit sfântului: ”Nu-ți cer nimic, pentru că sunt sigur că știi ce e de făcut. Ai toată considerația mea.” Și după câteva momente mă retrag lăsând locul altora să se roage cum cred ei. Observ în spatele unei perdele de brazi o poiană unde mai multă lume stă liniștită pe iarbă. Constat că e un loc binecuvântat unde oamenii se simt bine, uită de durerile lor care poate dispar  și doresc să prelungească această stare cât mai mult timp. Nu e exclus să se producă și vindecări aici și la câtă lume vine, numai o vindecare pe zi dacă s-ar produce tot ar fi impresionant. Așa că voi crede în minunile posibile ale zilelor noastre chiar mijlocite de un sfânt autentic pe cale de recunoaștere oficială. Asta e experiența primei mele vizite la Prislop și a convingerii că vor mai fi și altele în viitor și un îndemn adresat celor ce caută locuri deosebite, să nu ocolească Prislopul, pentru că poate însemna ceva pentru cei ce ajung aici.

[Sofia Sincă]

Impresionant text şi documentar foarte bine scris, îndeplineşte gândurile, cerinţele cititorilor deşi este destul de succint. Impresie de călătorie, descriere de sentimente şi simţiri. Desigur, există sau nu minuni, îngeri canonizaţi sau nu, dar acolo unde este rugăciune de grup şi gânduri luminate de bine, de grup, se înfăptuiesc minuni. Mai ales psihice şi nu numai. Orice boală poate fi tratată cel puţin pe jumătate de către bolnav cu ajutorul psihicului. Apoi pe noi, fiinţe umane ale sec.XXI ne depăşesc aceste fenomene... le-am pierdut din instince datorită tehnologiei care pe pune la dispoziţie aparate ce ne vindecă, în locul elementelor naturale.

de flori, ca toarte - a scăpat un typo

Am citit cu deosebită plăcere şi am admirat, Sofy!

[Corina Militaru]

Am vazut prin ochii tai acest loc minunat. A fost o placere sa ma las purtata de cuvintele tale.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Am dus textele d-voastră de proză în Bibliotecă pentru a putea fi găsite mai uşor.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

[Valeria Merca]

"O stare de liniște patriarhală, de siguranță, de detașare de toate problemele lumești este omniprezentă. Comportamentul oamenilor este și el deosebit. Unii sunt atât de copleșiți încât nu mai pot sta în picioare, cad în genunchi și chiar cu fruntea la pământ alții, dar fără teatralitatea văzută uneori pe la diferite evenimente religioase, fără dorința de a epata sau de a impresiona pe cineva."
Adevarat, Roza, am gustat si eu din linistea despre care ne vorbesti!Felicitari!
Drept dovada, iti voi trimite, cu ingaduinta ta, trairile mele, cu ocazia unui pelerinaj ( recent) la Manastirea Prislop:

Miez de toamnă

In memoriam Arsenie Boca

Puhoi de inimi se -nfrăţesc
Că să-şi dea mâna peste soare,
În zi de sfânta sărbătoare,
Spre-al tău mormânt cu jind pornesc.

E in amiezi, în miez de toamnă;
Ne râde soarele pe faţă,
Iar din înalt plouă cu viaţă
Şi pacea stă să se aştearnă.

Mulţimea-naintează blând
În rugăciune şi răbdare;
Cântări divine, 'nălţătoare
Ne însoţesc spre al tău mormânt.

Iar crucii sfinte dintre brazi,
La gând curaţi, la trup uşori,
Cu braţele-atarnand de flori,
I-aducem noi ofrandă azi.