Trăia odată într-un sat, un Om şi Gândul lui. De o viaţă strânsese o seamă de Cuvinte. Unele albe şi strălucitoare, precum Ierusalimul, altele reci ca apele Styxului. El le iubea pe fiecare, erau ale lui şi nici în ruptul capului nu s-ar fi putut despărţi de ele.

Pe uliţă, când se întâlnea cu oamenii, întrebându-l de câte-s toate, el îşi număra Cuvintele, unu, doi, trei… o mie, atât, nu mai mult. Că altfel lumea s-ar fi speriat şi poate i-ar fi întors Cuvintele, i le-ar fi întors pe dos până când din ele nu ar mai fi rămas decât vorbe. Când mergea să-şi are peticul de pământ punea Gândul să-i păzească toate Cuvintele. Acesta, prieten credincios, i le păstra mereu, neatinse.

Seara, când sufletele satului, cuvântătoare sau nu, se întorceau acasă, el îşi strângea Cuvintele şi sufla peste ele viaţă, le scotea din piatra tăcerii precum un sculptor. Curgeau atunci, în bojdeuca Omului, nemaiîntâmplate minuni, nemaigrăite lumi, pajişti de flori cu petale-fractal, fluturi cu jumătate dintre aripi rupte din lacrimă, jumătate din zâmbet, şi safire smulse din inima firelor de praf.

Şi lumea se învârtea aşa cam cum se învârt toate lumile, până într-o zi, când o Pasăre măiastră rămasă fără aripi, văzând bogăţia de Cuvinte ce strălucea în bătătura Omului, îi adormi, cu o bucată de smirnă, Gândul şi se făcu stăpână peste Cuvintele lui.

Târziu, când Omul ajunse frânt acasă şi dădu cu ochii de frumuseţea Păsării, de fericire, nu-şi mai găsi Cuvintele şi aproape că nu observă cioturile aripilor retezate. Se nimerise a fi săptămâna oarbă, când toţi oamenii, cât de puternici, orbeau preţ de o dragoste. Aşa că Omul îşi trezi Gândul, şi cu el pe jumătate adormit, sculptă cuvânt după cuvânt şi le lipi pe trupul Păsării, până când acesta prinse aripi.

Frumoase fuseseră Cuvintele Omului dar nicicând mai frumoase ca atunci! Şi dacă cineva nu le-ar fi priceput, ar fi fost de ajuns să privească zborul Păsării. Atingea cu aripile infinitul, decupându-i buclele din coama norilor.

În dimineaţa aceea, în sat poposise un vânător de suflete. Aerul părea rece şi nemişcat, în realitate însă, încerca să-şi ascundă îngrijorarea. Visase de cu noapte cum îmbrăţişează, într-un ultim răsărit, nişte aripi de Cuvinte. Acum se simţea sfârtecat de străinul acesta ce-i răscolea cu puşca lui, visele.

În vremea asta, sculptorul de Cuvinte era cu Gândul său la câmp. Se obişnuise să îşi lase Cuvintele nepăzite, acasă cu Pasărea, ca ea să aleagă ce aripi vrea să poarte pentru fiecare înălţare. Acum muncea de zor şi din când în când îşi ridica privirea spre cer, spre Pasărea ce îşi proba fericită aripile izvorâte cu o zi în urmă, din inima Omului. În secret, în timp ce ara ogorul, îşi trimitea Gândul să colinde pădurile pământului şi ale cerului, doar, doar o mai găsi Cuvinte noi, să i le ducă Păsării, spre seară, buchete.

Deodată, un lătrat spart, străin şi sinistru, de parcă ar fi ieşit dintr-o fiară de metal cu sufletul gri, rupse aerul în două. Să fi fost Gândul lui dintr-odată înstrăinat? Să fi fost puşca vănătorului de suflete? În aerul roşu, începură să plutească, printre bucăţi de aripi, Cuvinte.

Spre asfinţit, nişte copii zăriseră pe câmp Omul cu Gândul lui, strângând în pumni, unul câte unul, Cuvintele. Le aduna pe toate şi le fereca într-o piatră, rând pe rând, primenindu-le cu lacrimi. Câte Cuvinte, atâtea lacrimi.

Unii îl mai văd din când în când şi astăzi, rătăcind pe dealuri ca pe un câmp de război, în căutarea vreunui cuvânt care s-ar fi putut rătăci din greşeală, pe acolo. Nu vorbeşte. Unii spun că a rămas fără Cuvinte. Doar o copilă căreia îi zâmbise odată, stăruia că văzuse pe fereastra bojdeucii lui, cum seara, Omul îşi fluiera Gândul şi îşi deschidea sufletul, eliberându-l puţin câte puţin din piatră, până când din el curgeau Cuvintele. Rotunde şi dospite ca lacrimile de înger, cântau de parcă Omul ar fi avut în suflet un flaut. Lângă el se aşeza atunci o femeie, purtând ca pe o amintire, o rană pe umărul stâng. Fermecată, îi privea, îi asculta, îi mângâia Cuvintele. Acestea prindeau viaţă şi apoi, sculptorul de Cuvinte zâmbea, un zâmbet cât un cer cu Pasăre măiastră.

Vizualizări: 1054

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Doamna Mihaela Chitic, doamna Agafia, Corina, vă mulţumesc pentru semnul de lectură! Corina, mi-ar plăcea să mai citesc o poveste de-a ta :)...

Cu drag,

Nikol

Mihai, îţi mulţumesc pentru semnul de lectură!

Drag,

Nikol

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 15 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor