Safirul este o varietate de corindon albastru, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. Dacă ar fi să facem o corelație între numele poetului George Safir („Nomen est omen” spuneau romanii) și poezia lui, ca destin, din e-book-ul Rezemat de zidul cuvântului, am găsi câteva afinități, cum ar fi: albastrul ca simbol al adevărului și al nemuririi omenești, ca simbol al eternității cerului, adânc, rece și imaterial, și… și cam atât. Dar dacă facem stânga-mprejur (spre roșu) găsim acolo o mai largă paletă care cuprinde poezia lui George Safir, o poezie caldă, cu mult umor, însă un umor de genul „Of, surâd”, versul lui, vital și dătător de putere, înrudit cu focul, simbolizând atât dragostea cât și lupta pe viață și pe moarte pentru o idee, pentru un ideal.

          Poetul, cum îi stă bine oricărui poet, are două mari iubiri: femeia și țara. Gingaș și conciliant când e vorba de femeie, pătimaș și agresiv, de-o agresivitate ponderată, agreabilă, când se implică în social. Una peste alta, George Safir este un rubin al poeziei contemporane.

Vizualizări: 680

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Bucuria zidirii prin cuvânt, cuvântul - prietenul poetului, reprezintă trăirea sa în plină artă, închinată unor praguri peste care trebuie să treci tiptil, dar cu sufletul deschis.

Cuvântul, versul lui George Safir, controversat uneori, strălucind alteori precum numele său, conservă stări ale inimii în cămările sufletului sau patriotismul aşa cum îl simte, în limba patriei.

Noi am cuprins acest gânduri într-o carte virtuală, care ne face cinste, alături de celelalte.

Felicitări, George!

Noi, cei care facem aceste cărți digitale, ne asumăm un risc major - acela ca rezultatul muncii noastre să nu placă autorului. Cum copyright-ul îi aparține în totalitate, asta ne absolvă de orice vină. Oricum, oferim o variantă la care autorul să se raporteze în cazul în care se hotărăște să o tipărească pe hârtie sau să-și facă singur e-book-ul.

Cert este că ne dorim să continuăm cu surprizele, iar cei care sunt fideli acestui site, care au cam 60 de postări pe blog ori suficiente pagini de proză, să-și pregătească mulțumirile, sudalmele ori ignorarea... („Bucuroși le-om duce toate...”)

Pentru Rezemat de zidul cuvântului, o carte fermecătoare, George Safir și voi, dragi cititori, aveți cuvântul:

Sincere felicitări, George Bulai! Titlul este edificator pentru un poet contemporan talentat. Felicitări şi celorlalţi membri ai site-ului care au trudit la apariţia acestei cărţi!

FELICITARI SI MULT SUCCES IN CONTINUARE ! TOATE GANDURILE BUNE SI TOT CE-TI DORESTI .VIATA FIECARUI OM... ESTE O POVESTE SCRISA DE D-ZEU .DUMNEZEU TE-A HARAZIT PENTRU A SCRIE SI A NE BUCURA SUFLETELE .MULTUMIM GEORGE !

 Doresc sa sponsorizez  si eu cartea domnului George Bulai ( George Safir ) pentru tiparire !O zi minunata va doresc si toate gandurile bune .

George, a fost o plăcere pentru mine să-ți recitesc toate poeziile. Felicitări pentru această carte și o aștept pe hârtie, ediție revizuită și adăugită. :)

Cu mare drag, Lisia

:))

Toată admirația pentru Ariadna. Băftosule, ți-ai găsit și sponsori și alții se dau de ceasu' morții...

    O carte nu poate decât să onoreze. Meritaţi această oficializare a poziţiei de SAFIR întru ale poeziei. Dacă ar fi ceva de retuşat , am siguranţa că Safirul o va face. Toată admiraţia mea pentru dumneavoastră şi cei care au şlefuit safirul!

 FELICITARI, GEORGE SAFIR! FELICITARI SI DVS, CELOR CARE V-ATI OCUPAT INTR-UN MOD ATAT DE FRUMOS DE ASTA!

Felicitări, George! Rezemat de zidul cuvintelor ai construit templul în care safirul  dăinuie. Onorată că am asistat la îmbogățirea bibliotecii noastre! Îți doresc, din toată inima,  multe asemenea realizări!

Cu prețuire,

 cu mult drag si placere !

george safir a spus :

Eu va multumesc!



adriana ariadna a spus :

FELICITARI SI MULT SUCCES IN CONTINUARE ! TOATE GANDURILE BUNE SI TOT CE-TI DORESTI .VIATA FIECARUI OM... ESTE O POVESTE SCRISA DE D-ZEU .DUMNEZEU TE-A HARAZIT PENTRU A SCRIE SI A NE BUCURA SUFLETELE .MULTUMIM GEORGE !

Calde felicitari! Cu prietenie,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"De gustibus et coloribus non disputandum! Iată ce spune un amic de-al meu (filolog) despre umilul…"
cu 39 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lista poetului a utilizatorului Costel Zăgan
"Delicat. O rutină dulce-amăruie. Ciocolata! aDa"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Lista poetului a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Devoratoare sete a lui Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Lista poetului

Începe cu o poezieprimul buchet de raze al zileio cafea cu spumă de zoricu inevitabila…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Dna Nemescu, vă mulțumesc pentru apreciere!"
cu 22 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima de maidan a utilizatorului nicolae vaduva
"Umor, mister, metafore, toate la un loc dau farmec ... aDa"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog simplicisima de maidan a lui nicolae vaduva
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-mi fii a utilizatorului Huțanu Ramona-Elena
"Da! Versuri pline de viață, curat scrise în vers clasic.  Este ca un joc în…"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Vreau să-mi fii a lui Huțanu Ramona-Elena
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mi-a plăcut poezia. Extrem de expresive versurile. Curg într-un ritm sacadat, apoi se repetă…"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ispite a lui Dumitru Mocanu
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu

Devoratoare sete

 Motto:Atunci când ți-e sete, fericirea e un pahar cu apă.(Liviu Rebreanu) Poteci, poteci încinse,…Vezi mai mult
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Vreau să-mi fii a lui Huțanu Ramona-Elena
cu 23 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc, din suflet."
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"Cu mulți ani în urmă, Ion Lazăr da Coza răspundea unui poet astfel:„Acest site e un…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor