Trecuseră cinci zile de la decesul pictorului. La înmormântare au venit aproape toți prietenii de la petrecerea din joia trecută. N-a lipsit nici comisarul Simionescu, atent la orice detaliu. Cu siguranță că prin mintea multora dintre cei prezenți, fulgera întrebarea: oare criminalul se află printre noi?
Maria, de o eleganță sobră, avea privirea pierdută printre oameni. Parcă ar fi dorit să sfredelească în sufletul lor, să caute până dincolo de orice gând cenușiu.
– Sunteți aici, domnule comisar? zise, când îl văzu pe Dan Simionescu.
– Nu se putea să lipsesc, Maria! Orice amănunt ne va fi de folos. Știu că nu este momentul, însă te-aș ruga, dacă ți se pare ceva sau cineva suspect…
– Desigur, domnule comisar. Vom vorbi la sfârșit.
Emilia Cristache o însoțea, tăcută. Se făcu că nu-l observă pe polițist, ba chiar considera că prezența lui acolo stânjenește cumva evenimentul.
– Maria, se adresă fiicei sale, nici aici nu ne dă pace?
– Mamă, cineva l-a omorât pe Tudor, tu nu înțelegi?
– Dar nu l-am omorât noi, Maria, se întărâtă Emilia. Ne-ar fi putut lăsa liniștiți măcar acum. Apoi își șterse ochii cu batista, deși nu avea lacrimi deloc.
În ziua aceea plouase mult. Pe aleile cimitirului erau formate ochiuri de apă. Mulți dintre cei prezenți la slujbă renunțaseră să-l însoțească pe Tudor Cristache până la sfârșit.
– Ștefan Deleanu e aici, îi spuse Maria, comisarului, când ceremonia se încheiase. Apoi îi arătă un bărbat trecut de cincizeci de ani care urmărise de la o oarecare distanță întreg ritualul, dorind parcă să nu-i scape niciun amănunt, înclinând ușor capul, când zărea o persoană cunoscută.
– Vă salut, domnule Deleanu, începu comisarul care se apropie, alături de nepoata pictorului.
– Cu respect, domnule…
– Dan Simionescu. Comisarul Simionescu, de la Investigații Criminale.
– Era firesc să fiți aici, preciză scriitorul. Cu siguranță că numele meu se află pe o filă a dosarului dumneavoastră.
– Exact, afirmă comisarul. Sunt convins că aveți un cuvânt foarte important de spus.
– Vă las, zise Maria, căreia mama sa îi arunca, de la câțiva metri, priviri neliniștite. Domnule Deleanu, știți unde ne găsiți!
Într-adevăr, următoarea filă a dosarului îl avea în prim plan pe Ștefan Deleanu. Scriitorul făcea parte dintre condeierii remarcabili ai urbei. Prietenia dintre el și Tudor Cristache se consolidase în ultimul timp, de când pictorul se destăinuise acestuia în ideea de a contura cartea propriei sale existențe.
– Am înțeles că ați început să scrieți biografia lui Tudor Cristache, se adresă scriitorului.
– A fost dorința lui, răspunse Ștefan.
– Ați scris mult?
– Aproape jumătate. Acum însă m-a lăsat să mă descurc singur. Și un surâs amar se ivi pe chipul scriitorului.
– Vă întâlneați des?
– Cam la două săptămâni. Tudor prefera să mergem la Zăvoaia. Acolo discutam până seara târziu, schițând aspectele cele mai importante din biografia ce urma transpusă pe hârtie. Era povestea de viață care ar fi încheiat seria succeselor lui Tudor Cristache. Artistul aprecia acest compliment pe care nu ezitam să-l arunc, din când în când. Își dorea lansarea acestei cărți. Era, cum îi plăcea să se exprime, reverența pe care o va face în fața lumii.
– Va trebui să vedem și noi manuscrisul. Sunteți de acord?
– Când doriți, domnule comisar. Chiar și în după-amiaza aceasta.
– La cinci voi fi la dumneavoastră, domnule Deleanu. Bănuiesc că îl aveți în format electronic.
– Da, cel pregătit pentru forma finală. Dar am și notițele pe care le luam când stăteam de vorbă cu Tudor. Sunt… brute, și, probabil cu un impact mai puternic decât lucrarea pe care o parcurg.
Cei doi s-au despărțit printr-o strângere de mână. În numai câteva ore aveau să se reîntâlnească pentru a începe să descifreze misterul creat în jurul morții artistului.
Soarele alungase un pâlc de nori și începuse să se răsfețe peste oraș. În scurt timp se arătă curcubeul ca o pleiadă de mulțumire adusă nuanțelor pe care pictorul le luase cu el în pământ.
La cinci fără zece minute, comisarul urca scările unui imobilul din centrul orașului, unde locuia scriitorul Ștefan Deleanu. Acesta îl aștepta, cu manuscrisele pe masă. Erau câteva zeci de file, unele scrise ordonat, altele doar schițate, cu cratimă mare la început de rând. Fiecare însemnare avea o importanță majoră pentru amândoi.
Am început să pictez la zece ani. Părinții mei m-au dat la o școală specială, de artă. Nu le-a fost deloc ușor. Tata era funcționar iar mama, casnică. Nu oricine își permitea să plătească cursuri de acest gen. Era un moft. Însă efortul părinților mei a fost de necontestat. Aveau mare încredere în talentul meu."
Astfel începea romanul Pictorul din Ardeal.
Polițistul se așeză în fața calculatorului. Scrierea era captivantă, iar scriitorul făcuse din aceasta un tablou demn de invidiat. Copilăria artistului avea o notă fermecătoare, jucăușă. Cuprindea aspecte de la concursurile la care a participat și rezultatele obținute, la vacanțele petrecute la bunici, precum și poznele făcute, de cele mai multe ori cu fiul unui cioban, acolo, la poalele munților unde acesta își avea stâna, de unde furau caș dulce și-l vindeau, pe te miri ce, celorlați copii, pe prundișul gârlei.
Urma apoi adolescența. Aici se împleteau harul povestitorului cu cel al scriitorului. Apăreau numele câtorva fete de care se îndrăgostise și de care legase jurăminte. Una dintre ele îi devenise soție, dar fiorul iubirii se rupsese în câteva luni. Gelozia acesteia îi stânjenea firul ascensiunii sale. Mai târziu se repeta numele de Valeria Stoicescu.
– Cine este această femeie? întrebă comisarul. Văd că numele ei apare destul de des. Bine, știu, continuă acesta, puțină răbdare și aș fi aflat…
Ștefan zâmbi.
– Este femeia care i-a marcat viața. O actriță pe care a cunoscut-o în Belgia, în urmă cu vreo patruzeci de ani. E tot româncă, stabilită în Bruxelles. A divinizat-o pe tot parcursul vieții sale. Și Valeria l-a iubit. Însă n-a dorit niciodată să se căsătorească cu Tudor, deși pictorul a insistat de multe ori. Spunea că fiecare are rolul său în viață.
– Se întâlneau des?
– O dată pe an, uneori vara, alteori de Crăciun. Aici sau acolo. Ea îi vindea tablourile în Belgia. Tudor devenise deja un nume și în acea țară. A avut acolo expoziții de mare succes.
Dan Simionescu făcu o pauză. Parcurse capitolul în care se povestea despre relația pictorului cu actrița. Polițistul însă reluă câteva fraze, aspect care nu-i scăpă lui Ștefan.
– Se vorbește despre fiul lor, Georges! Să nu-mi spui că…
– Ba da, are treizeci și cinci de ani. Lucrează în domeniul informaticii. Artistul ținea mult la el deși, în ultimul timp, acesta căpătase mania jocurilor de noroc. Pierdea nopți întregi prin cazinouri, iar Valeria se plângea deseori lui Tudor. N-a fost căsătorit niciodată, mereu a pus profesia în fața vieții personale.
– Va trebui să ne dai copia acestui document. Descopăr lucruri importante. Ne-ai ajutat foarte mult.
– Desigur, se oferi scriitorul. Oricum greul abia acum începe.
– Adică?
– Va trebui să-mi țin promisiunea. Cu sau fără Tudor Cristache, această cartea va fi scrisă.
– Mai știe cineva de existența lui Georges?
– Era secretul vieții lui, dar se pare că a mirosit ceva nora sa, Emilia Cristache.
– Cum așa?
– Când am ajuns la acest capitol, Tudor m-a rugat să aflu, dacă pot, de unde și cât știe Emilia despre Georges. Ea este profesoară la școala la care am predat până acum vreo cinci ani. Și eu sunt tot profesor: de geografie. Știu, n-are nicio legătură cu inspirația, zise, fără să aștepte confirmarea polițistului.
– Dar ce l-a făcut să bănuiască faptul că femeia i-ar fi descoperit secretul?
– În ciuda faptului că Maria era nepoata sa favorită, cu doamna Cristache nu se înțelegea deloc. În urmă cu aproximativ trei săptămâni a primit un telefon de la aceasta în care femeia insista să treacă bunurile, prin vânzare-cumpărare, pe numele fiicei sale. Deși pictorul declarase că va face testamentul pe numele Mariei, Emilia a ținut morțiș să facă acte de vânzare-cumpărare, atât la apartamentul din Baia-Mare cât și la casa de la Zăvoaia. Asta înseamnă precauție, precizase profesoara, în cazul în care va apărea fiul tău, Georges Stoicescu. Și închisese telefonul, lăsându-l pe Tudor într-o mare dilemă.
– Va trebui să vorbesc și cu ea. Astăzi am observat că a evitat să-mi întâlnească privirea. Bine, nu era nici momentul. Dar soțul acesteia? Nu mi s-a părut să fi fost prezent la înmormântare.
– Tatăl Mariei a murit. Sunt vreo zece ani de atunci. S-a sinucis, înghițind o doză mare de medicamente.
– Cum așa? se miră polițistul. Și gândul îi fugi la concluzia primită în dosarul morții lui Tudor Cristache.


Vizualizări: 170

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 Am cam nimerit aici, ca "orbul în Brăila" Mi-a plăcut atât de multîncât trebuie să citesc de la început! Sper să găsesc fragmentele pe aici, văd că la  secţiunea asta nu pune   ANTERIOR  şi  PRECEDENT...  În fine, sper să mă descurc!

Felicitări Gina!

Cu preţuire,

Mulțumesc, Nicolae,  pentru trecere și semn. Celelalte capitole le poți în stânga paginii mele,  la Discuții.

Și prețuirea mea,

Nicolae Sărătean a spus :

 Am cam nimerit aici, ca "orbul în Brăila" Mi-a plăcut atât de multîncât trebuie să citesc de la început! Sper să găsesc fragmentele pe aici, văd că la  secţiunea asta nu pune   ANTERIOR  şi  PRECEDENT...  În fine, sper să mă descurc!

Felicitări Gina!

Cu preţuire,

,,În scurt timp se arătă curcubeul ca o pleiadă de mulțumire adusă nuanțelor pe care pictorul le luase cu el în pământ.'' Da, ştiu e un roman poliţist, dar când găsesc asemenea fraze, care-mi merg direct... acolo unde trebuie, cum să nu citesc mai departe?  

...Emilia ştia ceva, d.p.d.v. legislativ! Un testament poate fi atacat, un act de v-c, nu! 

Cu prietenie

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Ochii stele-mi scăpărau a lui Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 12 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 12 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 13 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 13 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 13 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 14 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 15 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 15 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 15 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 15 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 15 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 16 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 16 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor