Visul fetei lui Batukhan
Munte cu steiuri pleşuve şi rare oaze de ierburi scorţoase peste care domneşte cu schimbul când brunul, când albul ca ison ţinut anotimpurilor. Şi-un cer în tonuri de cenuşiu…
Omul de-aici, întrupat dintr-un deşert ce i-a dat arămiul şi-asprimea feţei, uimeşte ca pustiul-matcă: scund la stat, dar înalt în simţire; iute în fapte ca vântul uscat, dar domolit când ridică spre Cer un cânt.
Mereu în mişcare, păstor de capre şi cai, vânând pentru trai ori apărare, îşi adăposteşte odihna şi slăbiciunile vârstei în iurta cea albă, rotundă, ciuperca uriaşă din zăbrele şi pâslă, sigur ancorată-n pământ, din care ieşirea e totdeauna spre miazăzi.
Are ochi buni, doar aşa poate nimeri hotarul îngust al zării printre furtuni de omăt sau nisip.
Ţinut sărac în culori, misterios, răzleţit de lume, stăpâneşte el, Lordul-vânător cu păsări de munte...
*
Februarie domneşte prin ger, rostuind pragul schimbului de ani. În iurte se bea arkni şi ceai cu lapte. Se mănâncă orez. Prin alb, hrana-i şi ea chezaş al gândurilor bune la graniţa vremurilor.
Un cântec scurt se naşte din tobe şi gonguri. E boggino duu şi falnic dă de veste că-ncepe Sărbătoarea! Vin Lorzii cu acvile! Porneşte vânătoarea! Ca nişte pârâiaşe viguroase făcând în ciudă avalului vitreg urcă înspre steiuri duium de bravi bărbaţi în straiele gătite cu blănuri din trofeele bogate, câştigate în alte ierni.
Întinsul dintre stânci e-acum o scenă. Încă din zori, veniţilor li se oferă aici locul râvnit: în arcul dinspre stânga, măiaştrii-vânători cu răsăritu-n spate, să afle ţintă-n cele zări; în dreapta, duiumul curioşilor să vadă ce acvilă ia premiul, cu ce pradă…
Lorzii vânătorii se-adună, chemaţi la-ntrecere dreaptă. Măreţia lor e sporită de acvilele stându-le ţanţoş pe braţ!
În ziua hotărâtă li se vor pune grozave nade primejdioaselor păsări: iuţeala-n zbor, plutirea-ndelungată, răspunsul neîntârziat la îndemnul primit… Abia la urmă vor fi asmuţite înspre vulpi şi lupi.
Şi încă o dată fi-va dovadă vie, în prag de Nou An, că acvila, vânătorul cerului, i-a devenit adevărată umbră omului, împărăţind laolaltă viaţa aspră din recele pustiu mongol!
*
Dimineaţa, Makhan, fata lui Batukhan, răscolită de-un vis, se hotărî. Va lua locul tatălui său la-ntrecere, purtând pe braţ pe Akhnu, acvila crescută şi-nvăţată-n taină de şase ani, la fereală de toţi.
O-ndeamnă la fapta semeaţă şi grija pentru părintele căzut la boală! Un Lord al vânătorii să lipsească de la marea Sărbătoare?! Iată gândul ce-i sfârtecă fetei sălbatic mintea.
Din toamnă tatăl zăcea-n dureri sleitoare... Şi vraciul adus i-a menit: „Numai căldura îl va ostoi, de va avea noroc să treacă iarna!”
Makhan ştia că izbânda ei la vânătoare l-ar sprijini în călătoria către primăvară şi vindecare...
Deunăzi avusese copila un vis despre-o pasăre c-un bulgăre de foc bătând în piept, care tânjea ca firul ierbii să facă-nainte-i covor, cu muşchi să-mbrace stânca sub calde dezmierdări de soare... Văzu un semn în acea închipuire picurată de somn.
Akhnu, c-un cap împodobit de luciri aurii, cu cioc de fier, cârlig încovoiat, prea bine se pricepe să iscodească prada-n zare! Şi rostul vânătorii îl ştie temeinic, şi-a muiat ades în sânge ghearele-i oţelite!
Să meargă! Să vâneze împreună! Şi toţi să le privească! Doar la asta visa fata de când deschisese ochii asupra lumii, pe-ntinderi de stepă şi munţi, de când se-nfrăţise cu Akhnu!
Makhan o găsise-ntre două stânci, pui firav şi golaş, scăpat din cine ştie ce cuib, pradă fiarelor pe care, altfel, ginta ei de-naripate le asuprea…
A hrănit-o cu carne crudă şi a adăpat-o cu lapte de capră până s-a întremat şi s-a împodobit cu pene dantelate în gri, brun şi roşcat.
De mică a deprins-o la zbor şi la vânat! Nu căţărate pe-o creastă de munte, adăpostite doar de azurul cerului, făceau pereche fericită şi harnică?! O purtase cu sine chiar şi când colindase cu caprele printre stânci în căutarea ochiurilor de iarbă, s-o-nveţe cu aerul şi zvonurile muntelui. Niciodată vulturiţa nu-i atacase iezii cei cruzi din turmă, învingând datul firii...
Când s-a mărit, Akhnu s-a lăsat învăţată să poarte povara capişonului de piele împodobit c-o piatră verde. Se-nfiorau şi ea, şi fata când era purtată pe braţ în fugă de cal. Makhan ar fi jurat că vulturiţa vede totul prin ochii ei, de-aceea îngăduia fără frică să-i fie acoperit capul.
De câte ori la ceas de apus, în zi de vânătoare, atentă, Makhan nu-i curăţase de sânge ghearele păsării?! Şi zâmbind, îşi zicea încântată: „A fost o vânătoare pe cinste! Şi lupii s-au mai dat spre munte ! Un timp vor fi stăviliţi! Mai puţini cu doi, luaţi zălog în gheare de Akhnu pentru stricăciunile făcute în turmele de capre şi în herghelii!”
Cum să nu se-ncreadă Makhan în ajutorul ei, al vulturiţei?! Călăreţ şi vânător se simte! Cu pasărea pe braţ, cu ochii spre Cer, aducătoare de bine pentru părintele scump va fi! Numai să se prindă-n marea vânătoare!
*
Makhan se-aşează cuminte în şir. Nu-i pasă de cum privesc spre dânsa unii sau alţii. E hotărâtă să intre în lupta cu fiarele, cu muntele, cu greul în locul tatălui său. Îşi făgăduieşte s-aducă prada cea mare... să-şi întărească părintele...
Îmbrăcămintea o ajută pe deplin. O blană de lup vânat de ea îi e podoabă. Gândul acesta o-nalţă, o face mai dârză, îi dă putere ! Iar din ochi aruncă-n jur îndrăzneală şi hotărâre să-nvingă!
E acceptată. Întrecerea-ncepută, Makhan urcă pe-un stei. Înainte de toate, eliberează capul acvilei de sub adăpost şi netemătoare o ţinteşte cu privirea, îi sărută creştetul, rostind o rugă. Pe loc îi e dat un răspuns, căci Akhnu îşi împlântă în ochii prietenei sale rubiniul uităturii, apropiindu-şi ciocul de fruntea fetei...
De pretutindeni se-aude tumult. Călăreţii în piei de animale, l-adăpost de viscolul dezlănţuit, iau în goană şerpuitoarele poteci, dau ghes la zbor acvilelor prin scurte şi meşteşugite îndemnuri. Păsările amarnic strigă, planează ţintit către prada simţită, văzută. Se lasă-n căderi ameţitoare şi iute pun stăpânire pe animalul doborât, sfârtecându-i puterea vieţii cu oţelul încovoiatului cioc. Săltând-o în chingile ghearelor, duc mai apoi captura la stăpân.
Îndemnuri răsună pe rând. Zboruri de acvile se-ncrucişează semeţ. Glasuri sparg tăriile, unele ciudoase, altele învingătoare. Într-un chiot prelung se unesc şi vocea de om, şi vaietul ucigaş al păsărilor, şi urletul căznitelor fiare…
Trufaşi se arată acei ajutaţi de noroc, în preajmă-le cu bogate leşuri de lupi şi de vulpi. Nesocotiţii de soartă privesc la ei cu jind, căci n-au alături decât resturi de capră şi câte-un amărât de vătui.
Oricum, toţi sunt prinşi de zor. Întrecerea e pe sfârşite. Încheierea? Răsplata urmată de-o masă pe cinste când se va striga îndelung numele vânătorului celui mai iscusit.
Printre iurte, preajma se dezgheaţă. Parte din prăzi pregătite pentru ospăţ sunt stropite din plin cu arkni fiert şi ceaiul cu lapte.
Doar Makhan întârzie s-apară. Cei care-o ştiu se-ntreabă ce soartă are-ndrăzneaţa de fată?! Câţiva cred că-ntârzierea e pedeapsa că păstoriţa de capre a vrut să-ntreacă măsura, legea! Şi e uitată…
Mai departe, sub munte, Makhan aşteaptă. Tânjeşte. După ce-a săltat-o pe Akhnu înspre înalt, a urmărit-o cu privirea până s-a pierdut în cenuşiu. Apoi cenuşiul a pierit în smoala înserării. Să treacă noaptea! Ştie! E sigură! Ziua următoare va răspunde aprigei sale dorinţe! E-ncrezătoare că-mpenata ei îşi va ţine făgăduiala şi va veni cu prada cea mare…
Obosită de gânduri şi de-atât alergat, fata vrea să dea mâna cu somnul o clipă. Şi-această ispită o-nfrânge. Adoarme.
Nu ştie când şi cum ceasurile nopţii-au trecut, căci, mângâiate de lumină, ploapele i se zbat. O minune se-arată. Dinspre munte, zboară îngreunată Akhnu, purtând atârnat în cioc un văl de argint! Iar în urmă-i se limpezesc văzduhurile încet, lăsând cale soarelui. Ca prin farmec, călăuzit de umbra vulturiţei, pământul înviază. Makhan nu ştie care-i mai grabnică: năvala verdelui crud ori desferecarea cerului din ceaţa rece-a iernii?!
Fata-ncalecă degrabă. Asmute căluţul spre coastă, să vadă mai bine rostogolul de zăpezi strălucind înspre vale. Sub atingerea perdelei purtate de vulturiţă-n gheare, omătul se preface-n pulbere învinsă de tăria vremii calde...
Ce pradă mai de soi putea să-i aducă sora din înălţimi?!
Fericită de izbândă, Makhan scrutează orizontul în căutarea vulturiţei, s-o cheme, s-o strângă la piept mulţumindu-i. Dar n-o mai poate ajunge, nici măcăr în gând! Akhnu zboară tot mai departe, ducând cu sine greul iernii. Îndeamnă spre o altă zare, adevărat prădător de cohorte fugare - zăpezi umilite de caldul şi vrednicul soare de primăvară! Dispare pe veci, lăsând un gol în sufletul fetei...
C-un fior de nădejde domolind amarul pierderii vulturiţei, fata caută cale spre iurta alor săi. Cade răpusă de trăiri la intrare şi-ntreabă de Batukhan. Un zâmbet larg de mamă îi luminează simţirea: e plecat spre munte călare, săltat din boală ca prin farmec…
Privind spre cerul albastru ca nicicând, Makhan îşi picură o lacrimă sărată pe obraz. E rubinie, geamănă ochilor vulturiţei vrăjite, Akhnu…
Cuvinte cheie :
M-ai cucerit cu atmosfera din povestea ta, dragă Angela! Felicitări! :)
Sincere Felicitări!
Felicitări!
Faptul că sunt parte din acest grup este şi bucurie, şi stimulent!
Felicitări celor care se prind în creativele jocuri regizate cu efort şi pricepere de organizatori!
Mulţumiri!
Felicitări, doamna Angela Dina! Mult succes în continuare!
Felicitări!
O proză de înaltă clasă!
La mai mare și la mai multe!
Stimată doamnă, sunt onorată de premiu! Cred că sunt în asentimentul tuturor când vă mulţumesc încă o dată pentru că menţineţi viu şi roditor acest spaţiu virtual!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Felicitări, doamna Angela Dina! Mult succes în continuare!
Mulţumesc! Toate gândurile bune!
gina zaharia a spus :
Felicitări!
Mulţumesc pentru apreciere! Bucuria sta în primul rând în participarea la orice eveniment de acest fel, alături de oameni ca dumneavoastră.
Sofia Sincă a spus :
O proză de înaltă clasă!
La mai mare și la mai multe!
Felicitări! Mă bucur și vă urez succes în continuare.
Felicitări!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor