Poem final pe frunze de arţar

< ... zâmbetul tău - o frunză memoriei furată ...>

Tremură în cădere frunzele arţarului din faţa ferestrei mele, tremură, plâng şi se duc îngălbenite în tăcerea singulară, în lumea Uitării de unde nimeni nu ştie nimic.

Rând pe rând, pe şoaptele vântului Timp, vor pleca toate. Inconştienţa face să palpite ultimele lor clipe de vrajă, freamată, dansează, plutesc agăţate firav de firul subţire de viaţă, se leagănă aninate de vise irealizabile, ca, mai apoi, să se desprindă în dansul final, iluzoriu.

Totu-i o trecere spre ceva, un sens ascuns vederii noastre opace, doar visul mai ridică uneori voalul Tăcerii, şi, uneori şi, simţurile ne cern clipe din adevărul luminii. Oare dacă am ştii "tot adevărul" am mai trăi cu adevărat trăirea?

Ne-am plimbat ameţiţi de visul neştiut din noi, de chemarea sufletelor-pereche, de întregul din noi pe cărările toamnei, pe străzile ei, privindu-ne, căutându-ne, simţindu-ne, respirându-ne, ştiindu-ne.

Era ţipătul mut al trăirii noastre de dincolo de vălul Uitării, era ecoul ce a străpuns bariera Timpului, era vibratia ce a pulsat secole în aşteptarea revederii, a regăsirii?

Ne-am regăsit şi ne-am pierdut pentru o întâlnire viitoare fără bariere timp-spaţiu??... Ne pierdem aici ca să ne regăsim dincolo de voalul Tăcerii?

Să fie acesta preţul răscumpărării clipelor noastre viitoare de eternitate iar toate astea însoţite de durerea dorului, de vidul interior, de golul pustiu?? Va compensa acum ceva până şi pentru atunci?? Şi dacă ne vom pierde definitiv în universuri paralele chiar dacă transparente, impenetrabile, indiferente la chemarea noastră, a sufletelor-gemene?? Să fie asta pedeapsă supremă?

Să fie cineva atât de indiferent, de crud la sunetul iubirii sau tăcerea nu ne aude, nu aude, ea doar priveşte pasivă totul, indiferentă la ruga muritorilor...

Putem doar s-o lăsăm pe Sophia să nască noi emanatii prin visul ei etern.

Misterul învăluie visele tale, o lume singulară unde puţini au acces.

E posibil să fie o graniţă atemporal-spaţială, e posibil să simţim intuitiv aceasta, dar încă să ne fie blocat accesul la amintiri, accesul vederii celeilalte realităţi... o altă lume care nu se întrepătrunde cu asta, o altă realitate şi puţine graniţe sau porţi dintr-una în alta...

Totul e emertic pentru a nu perturba, a nu distruge nimic mi-a şoptit un djin, un spirit al pământului ce mi-a aparut din senin la chemarea gândului meu trecând dintr-o formă vagă în altă, pe măsură ce i se schimba dispoziţia într-un pastel de nuanţe.

Sufletele voastre sunt izvorâte din Începător...

Marele înşelător nu poate crea nimic, deşi el pretinde asta. El este un arhon. Poate doar să mimeze. Toate trei râurile au fost înşelate de marele arhon. El este marele înşelător şi îşi ia puterea de la cei pe care i-a înşelat - de la cei care cred că el este creatorul, că el este Începătorul.
Dar el nu este. El este marele arhon. Arhonii îndeamnă oamenii spre greşeli, până în punctul în care aceştia nu se mai pot îndrepta singuri. Atunci, oamenii încep să creeze răul, pentru că asta e natura lor. Ei sunt creatori şi au fost induşi în eroare de către înşelători.

Oamenii sunt încă influenţaţi de înşelători caci răul nu a existat, până când nu l-au creat oamenii...
Oamenii pot crea răul, sau pot crea opusul său creând opusul răului, schimbând gândurile. Arhonii trăiesc în gândurile oamenilor, nu sunt spirite adevărate.

Sunt fiinţe mentale, multe dintre ele create de oameni ca forme-gând. Ei sunt cei care se hrănesc cu energia gândurilor şi a sentimentelor, cu atenţia pe care le-o acordă oamenii, nu sunt spirite adevărate şi vor înceta să existe, dacă nimeni nu le va mai da atenţie. Dar ei pot mima şi pot lua diferite forme. Oamenii vor avea întotdeauna puterea pe care ţi-o poate da faptul de a alege, pentru că oamenii sunt creatori; dar dacă vor permite arhonilor să le influenţeze gândirea, vor alege greşit.

Şi atunci cine sau ce este Începătorul?

Nimeni nu ştie! Această este Marea Taină căci Începătorul sălăşluieşte Pretutindeni.

Începătorul produce emanaţii, pentru că asta e natura lui. El nu are intenţii creatoare. Oamenii fac asta. Începătorul doar există.

Acel dumnezeu personal este propriul vostru suflet partea voastră nemuritoare.

Voi, oamenii, aţi creat-o, în lungul vostru drum prin eternitate. Spre deosebire de arhoni, individualitatea voastră sufletească este spirit adevărat şi trăieşte întotdeauna în lumea spiritului. Este parte din visare şi, de aceea, viseazăîntotdeauna. Individualitatea îşi visează visul său.

Când vă rugaţi Dumnezeului atotputernic, de fapt vă rugaţi vouă înşine. Vă rugaţi sufletului vostru, Sinelui vostru Superior, Divin. Aşa iau naştere adevăraţii zei. Voi, oamenii însufleţiţi, sunteţi Sine-dumnezei în devenire. Iar când visaţi, aceea este, de fapt, visarea Sinelui vostru Superior... şi astfel djinul, manifestare a acelei mari puteri spirituale, pe care gnosticii au numit-o Sophia, şi-a luat rămas bun căci era aşteptat dincolo de deşerturile Egiptului. Ştii şi tu că am fost sau poate încă suntem acolo sau dincolo vederii voastre, dincolo de vis.

................................................................................................................................................

 

      Poate nu degeaba paşii ne-au purtat la prima noastră plimbare, după o serie de străzi, spre acea băncuţă, spre acel loc. Un indiciu ce trebuia să ne atragă atenţia, să ne spună ceva. Doar acolo ai reuşit să fii tu însuţi, pe acea băncuţă ai reuşit să-ţi deschizi inima, sufletul, să redevii tu, să simţim împreună, fără cuvinte, intuitiv, totul... încă nu avem acces, vălul este încă opac privirilor noastre.

    Astfel ai aflat continuitatea trecerii, a faptului că nimic nu e ilogic sau întâmplător... ai recunoscut-o pe Selma sau Ateh sau sufletul tuturor eu-rilor ei.

Oare care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt, din iubirea faţă de aproapele?

O fi asta o noua dezordine a … sau o tentaţie inocenţă în lunile amare ale vieţii?
Ai să-mi spui mâna destinului sau imposibila uitare, că inima e un vânător singuratic într-o euforie perpetuă a hoţilor de frumuseţe!

Cad şi se scutură frunzele străpunse de lacrimi de ploaie.

Oare ultimul lor strigăt e auzit de copacul Timp?...e Toamna lor din urmă?

... Acesta e adevăratul Sfârşit!

Vizualizări: 119

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Multumesc, Mihaela, pentru alesele impresii pe marginea textului scris intr-o zi de toamna, privindu-mi artarul din fata casei. Probabil ca zilele de noiembrie sunt mai melancolice purtandu-le pe firul reveriei.

Cu drag, Irina

Absolut sublim! Atâta trăire... Atâta sensibilitate... Arta, Poezia, doar ele pot învinge Timpul. Şi poezia ta îl va învinge, Irina.

Reverenţă!

A fost odat' ca niciodat'-o frunză- Robert Desnos

A fost ca niciodat'-o frunză
A fost ca niciodată-o frunză cu liniile ei.
Linia vieţii
Linia norocului
Linia inimii.

A fost ca niciodat'-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcată, semn al vieţii
Semnul norocului
Semnul inimii.

A fost ca niciodat' la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viaţă
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.

Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat'.

Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcină, semn al vieţii
Viu semn al norocului
Viu al inimii.

La capătul acestor rădăcini se afla Pământul.
Pământul, pe scurt.
Pământul cât se poate de rotund.
Pământul singur pe întreaga întindere a cerului.
Pământul.

 

Text transferat în Bibliotecă.

Multumesc frumos, Mihaela, pentru lectura si impresiile lasate.

Cu drag, Irina

Frumos ai simtit poemul si reveria lui, Vasilisia! Multumesc pentru darul adus prin vers si imagine. Robert Desnos este unul din poetii indragiti. Profund poem ai ales din creatia lui!
"Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcină, semn al vieţii
Viu semn al norocului
Viu al inimii. "

La capatului lor suntem noi, oamenii acestui pamant!
In 1924, Andrè Breton scria în Manifesto: “Desnos este esenţa noastră, poate cel care s-a apropiat cel mai mult de adevărul metafizic, este cel care experimentează şi vorbeşte surealist. El ni se dăruie ca o carte dechisă şi fară mare efort întoarce paginile cu vântul vieţii sale..”
.................................... [Ultimul său poem, creatiile scrise in lagarul inchisorii unde-a si murit la 45 ani, au fost pierdute.]

Ultimul Poem

M-am gândit atât de mult la tine,
Atât de mult te-am preumblat, te-am povestit,
Indrăgostit de a ta umbră,
Că nu mi-a mai rămas nimic din tine.
Mi-a rămas să fiu umbră pribegă-ntre umbre
Să fiu a umbrei însutită umbră,
Să fiu umbra care vine si revine
Pe drumul tău însorit.

~Robert Desnos~


Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Absolut sublim! Atâta trăire... Atâta sensibilitate... Arta, Poezia, doar ele pot învinge Timpul. Şi poezia ta îl va învinge, Irina.

Reverenţă!

A fost odat' ca niciodat'-o frunză- Robert Desnos

A fost ca niciodat'-o frunză
A fost ca niciodată-o frunză cu liniile ei.
Linia vieţii
Linia norocului
Linia inimii.

A fost ca niciodat'-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcată, semn al vieţii
Semnul norocului
Semnul inimii.

A fost ca niciodat' la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viaţă
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.

Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat'.

Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcină, semn al vieţii
Viu semn al norocului
Viu al inimii.

La capătul acestor rădăcini se afla Pământul.
Pământul, pe scurt.
Pământul cât se poate de rotund.
Pământul singur pe întreaga întindere a cerului.
Pământul.

 

Multumesc pentru transfer, Vasilisia. O duminica placuta!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Text transferat în Bibliotecă.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Emil Dumitru a postat o discuţie
cu 23 minute în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Șah-mat a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Șah-mat a lui Agafia Drăgan
cu 4 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Gramofonul a lui Mihaela Suciu
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog clanța a lui Djamal mahmoud
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Păsări călătoare a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Cireşe de Mai a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 7 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 7 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a postat o discuţie
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Joc poetico-lingvistic a lui Elena Mititelu
cu 8 ore în urmă
Gabriel Cristea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Maria Nebuna a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 9 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inferno a utilizatorului Laura Cozma
cu 9 ore în urmă
Lui Gabriel Cristea i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 9 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog S-a cernut somnul pădurii a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ningea imponderabil a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sensul cunoașterii a lui Mirela Ciupercă
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Agafia Drăgan
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor