Toamna era în toi. Oraşul din sudul ţării, oraş prosper, cu industrie dezvoltată, cu locuri de muncă pentru toate categoriile de cetăţeni își vedea de rutina zilnică. Doar cine nu dorea, nu găsea de lucru. De aceea mergea şi comerţul. Atunci când cumpărătorul are bani, îi cresc şi pretenţiile. Achiziționează lucruri mai multe, mai bune, chiar dacă sunt mai scumpe.

Magazinul celor două asociate, Adela şi Rina, era tot timpul ticsit de marfă cu adaosuri ce uneori mergeau până la optzeci la sută. Adela avea bani mulţi, cum nu avusese niciodată. Începuse să fie mai largă la pungă. Nu se mai uita la fiecare leuşor. Se îmbrăca elegant iar pentru Doru cumpăra doar lucruri selecte.

– Doru, ar trebui să mai luăm o maşină.

– N-ar strica o mașinuță pentru marfă.

Îşi luară un autoturism puternic, fiabil, cu care mergea după marfă. Uneori, când soții lor puteau, plecau de la serviciu pentru a le însoţi și pe la alte en gros-uri. Acum îşi puteau permite marfă de calitate superioară, mai scumpă dar cu un profit consistent. Tot mai nemulțumite de marfa existentă prin depozitele din jur, cele două comerciante au hotărât să meargă după marfă în Turcia. Această ţară oferea multe lucruri și diverse, exotice chiar, dar şi un mod pitoresc de a cumpăra. Regula principală o reprezenta târguiala. Făcea parte din tradiţia comercianților de aici faptul de a te tocmi. Nu era nimic anormal să găseşti preţul pe un obiect de câteva ori mai mare decât valoare lui reală. Bazarurile impresionante, gemând de produse, deschise nonstop, te îmbiau să faci cumpărături. În scurt timp îşi făcuseră reţea şi printre comercianţii turci. Şi acolo se dădea marfă cu plata la şapte zile sau la două săptămâni. Surmenajul însă le pândea în fiece clipă. Cumpărăturile erau multe. Dura trei-patru zile, cu nopţi cu tot, până își burdușeau mașina. În toate aceste zile, de cele mai multe ori dormeau doar o noapte la hotel, unde femeile puteau să facă şi un duş. În rest moțăiau prin maşină. Vama venea cu „taxa” ei, stabilită după câtă marfă se transporta. După o astfel de incursiune în raiul lui Mercur, Adela și Rica dormeau o zi şi o noapte fără ca măcar să viseze.

Pe la începutul lui noiembrie, într-o sâmbătă după amiază, la uşa Adelei se auzi soneria. Doru era la pescuit. Pe vizor nu se distingea persoana care era în spatele uşii – o fiinţă cu capul plecat, sărăcăcios îmbrăcată, foarte comună.

– Pia!... țipă Adela, mai mult speriată decât uimită.

Privirea-i îngheţă pe o fiinţă înaltă, foarte slabă, răvăşită, cu părul nearanjat şi nevopsit, îmbrăcată banal. Abia mai semăna cu cea pe care o ştia ea.

– Bine te-am găsit! răspunse grăbită Pia, cu buzele strânse ca să nu se vadă un dinte lipsă, întinzându-i prietenei sale o floare şi o esenţă de parfum, după ce se îmbrățișară prelung în prag.

Adela o pofti să intre. Atentă, îi luă geaca și o atârnă în cuier:

– Am o cafea fierbinte… Tocmai vroiam să mă apuc de acte... Hai să bem câte una. Când ai venit?

– Acum două zile.

– Şi unde stai?

– La domnul Ciurăscu. Acum vin de la mama.

Vorbea încet, fără a o privi în ochi pe Adela, temându-se parcă de ceva nevăzut. Cuvintele erau şuierate ușor printre buzele apropiate, pentru a nu se vedea pauza din dantură.

– Vrei să mănânci? Eşti foarte slabă, Pia, scăpă Adela privindu-i umerii şi şoldurile ce ieşeau prin haine ca nişte ţepi.

– Nu, nu vreau nimic.

– Dar să vorbim? întrebă Adela, privind plină de compasiune pe fiinţa prăbuşită din faţa ei.

– Da. Vreau să-ţi spun ce s-a întâmplat şi, dacă poţi, să mă ierţi pentru ce ţi-am făcut. Ştiu că ai magazin. Mi-a spus Lidia de când eram în Italia. Pe tine te-a răsplătit Dumnezeu şi pe mine la fel, dar pe fiecare altfel.

– Lasă, Pia... Înţeleg că ai cam tras acolo... după cum arăţi. Dar îţi revii tu. Printre străini nu-i chiar aşa de dulce pâinea, cum zic unii.

– Pentru mine a fost cea mai amară.

– Dar ce ai putut păţit aşa rău?

– De toate, Adela. De toate, răspunse Pia cu un oftat.

– Sigur vrei să vorbim acum? Putem lăsa pe altă dată, când te vei simţi mai bine.

– Nu, Adela! Vreau acum să-ţi povestesc pentru a mai scăpa şi eu de povară. Trebuie neapărat să împărtăşesc cu cineva jugul meu, altfel simt că voi exploda.

– Sunt numai urechi.

Nefericita musafiră încercă să-şi găsească un loc comod pe canapea. Îşi trase picioarele lungi sub ea care se îndoiră ireal, ca la păpuşile cu articulații.

– Eu am vrut să plecăm în Italia după ce avea loc prezentarea modelelor. Muncisem pentru colecție şi doream din tot sufletul să particip la ea. Propunerea de a merge două săptămâni în concediu, venise de la Marius. Însă a apărut ocazia cu Zoli şi prietena lui pe atunci, Tanţa, care au venit şi ne-au luat într-o noapte, doar pentru trei zile... ziceau ei. „Să mergem cu ei, ca să nu fie singuri!” a motivat Marius.

– Tu îi cunoşteai pe aceşti oameni, Pia?

– Îi văzusem cândva, la o nuntă. Eram cu Marius. Nu ştiam nimic despre ei. Până să mă dezmeticesc, plecasem deja. Nici haine nu prea mi-am luat. La vamă am trecut destul de greu. Ne tot întorceau ungurii. Nu ştiam de ce. Le-a dat Marius bani mulţi ca să trecem. Avea bani... Am dus-o bine câteva zile. Am mers întâi în Franţa. Am fost în Monaco, pe plajă. Zoli şi Tanţa dispăreau mereu şi nu spuneau unde pleacă, dar se întorceau cu bani. L-am întrebat pe Marius ce fac, cum fac ei banii. A zis că nu ştie şi nu-l interesează. În naivitatea mea am încercat să nu mă intereseze nici pe mine, deşi îmi era teamă că îi fură.

– Doamne, Pia! Cum de nu ai fugit înapoi, în ţară?

– Nu m-am gândit la asta. Aveam încredere în Marius şi credeam că odată ajunşi în Italia ne vom despărţi de ei. Oricum eu asta avem de gând să-i spun lui. Nu stăteam mult în acelaşi loc. Plecam mereu de parcă eram niște fugari. Am ajuns, într-un final, în Italia. Aproape de Roma. Am tras la un motel unde au închiriat o cameră. Cele mai multe cheltuielile le suporta Marius. În timp ce noi doi stăteam mai mult prin motel, Zoli şi Tanţa plecau seara şi veneau dimineaţa. Ziua dormeau. Din nou l-am întrebat pe Marius, care devenise din ce în ce mai rece şi mai distant cu mine, cu ce se ocupă cei doi. În loc de răspuns mi-a spus că s-au terminat banii. Că nu mai are un chior. Se făcuseră două săptămâni de când plecasem de acasă, dar nu am simţit când s-au dus. Ce bine ar fi fost dacă nu cedam eu propunerii lor! „Trebuia să iei şi din banii mei.” i-am zis lui Marius. „Dar tu ce crezi că am cheltuit până acum?” mi-a răspuns în zeflemea. M-am supărat foarte tare. Am ţipat la el, i-am făcut scandal… Răspunsul? Câteva palme zdravene peste faţă, plus un munte de reproşuri.

– Nici asta nu te-a determinat să pleci?... Să faci cumva să te desparţi de el, acolo în lumea largă, Pia?

– Cum?! Nu mai aveam o lescaie. Eu luasem foarte puţini bani la mine şi s-au dus repede. Banii erau la Marius... Care de fapt nu mai erau, cel puţin aşa mi-a spus.

– Şi ce-ai făcut după asta?

Pia, mâhnindu-se din ce în ce mai mult, continuă.

– Seara a plecat şi el cu cei doi, fără să-mi spună vreo vorbuliţă măcar. Eu nu am ştiut ce să fac în acest timp... fără bani... nici de mâncare nu aveam, nu ştiam limba… M-am demoralizat complet. Camera era plătită pentru următoarele cinci nopţi. Când au venit după trei zile m-am bucurat, credeam că n-o să mai vină, că m-au abandonat. Poate ar fi fost mai bine. După ce s-au odihnit încă vreo două zile, fără să-mi spună mare lucru niciunul, am plecat. Tanţa care era numai zâmbet până atunci, acum era cu un ochi vânăt şi executa ca un robot. Vorbea doar atunci când era întrebată şi numai ce trebuia. Îl urma pe Zoli fără vreun comentariu. Nici nu am mai îndrăznit să întreb ceva când am părăsit motelul. După vreo două ore de mers cu mașina, am văzut pe un indicator rutier că intrăm în Roma. La scurt timp, am intrat pe nişte străduţe înguste, aglomerate, cu lume pestriţă. Am oprit în faţa unei curţi împrejmuită cu zid înalt. Era o casă veche, înaltă, cu nişte geamuri foarte mici. Marius mi-a spus pe drum că o să mergem într-un apartament, pe care l-au închiriat, unde o să stăm toţi patru, apoi ne vom găsi ceva de lucru, ca să putem trăi cum trăiesc emigranţii, sau dacă nu să ne întoarcem în ţară. Dar la fel de rece şi de distant, cu mine. Am intrat într-o curte destul de mare, pietruită, care avea de o parte şi de alta a pereţilor înalţi câte o poartă groasă şi niște geamuri la fel de mici. Au bătut la una dintre uşile clădirii, de unde a ieşit o italiancă grasă şi înaltă. Am fost poftite înăuntru, într-un fel de apartament cu trei dormitoare. Aici am rămas stupefiată: erau vreo cincisprezece femei de diferite vârste care ne-au ignorat total. Nu ştiu cum am ajuns în mijlocul camerei... Vroiam să fug de acolo. Când m-am întors, Marius şi Zoli nu mai erau. De atunci nu i-am mai văzut…

– Să nu-mi spui că te-a vândut...

Pia tăcu un moment. Căuta să-şi adune gândurile – să-și mai anestezieze durerile. Vorbea încet și rar ca și cum umbla la răni ce încercau să se cicatrizeze:

– Ba da, Adela… Asta au făcut nemernicii. Ne-au vândut şi pe mine şi pe Tanţa. Au luat bani de la codoașa italiancă şi au plecat. Nu ştiu câţi, dar cred că destul de mulţi, pentru că îmi tot reproşa italianca.

– Doamne, Pia!... Şi pe urmă ce ai făcut?

– Ce să fac?... A început coșmarul. Abia aici mi-a spus Tanţa că ăsta le-a fost scopul încă de la început, de când am plecat din ţară. Ea, cel puţin, ştia că pentru asta merge. Zoli are o reţea de prostituţie cu românce în Italia. A fost un infern, Adela…

– Dacă vrei, putem să continuăm altădată...

- Trebuie, Adela, trebuie! Abia acum începe adevărata tragedie a vieţii mele. Dar te rog, nu mă întreba amănunte, că nu-ţi voi spune.

– Nu te întreb, Pia. Spui ceea ce doreşti tu, că nu eşti la interogatoriu.

– Când m-au scos prima data la produs… Pia se opri o clipă fiindcă un cutremur îi străbătu ființa fragilă, am fost cu Tanţa. Am refuzat să contactez vreun bărbat. Am stat în umbră toată noaptea iar acasă, dacă nu am adus bani, m-au băgat într-o cameră, un fel de beci, cu nimic în ea, fără apă şi fără WC. Bineînţeles şi fără mâncare. Am ţipat, am înjurat, am implorat. Nimeni nu a venit să mă vadă sau să mă audă. M-au scos cu vreo oră înainte de a mă trimite iarăși pe străzi. Noaptea următoare am repetat figura, dar a doua zi, tot în acelaşi beci a venit un bărbat care m-a bătut până am leşinat. A aruncat apă pe mine, apoi m-a violat. Seara, la produs... Tanţa mi-a spus că n-am ce face şi că dacă nu fac ce zic ei, mă omoară. „Tu nu ai ştiut la ce ai venit în Italia?... Ghinionul tău. Fă şi tu ce fac eu, că nu e greu!” Şi... am făcut. Am făcut prostituţie trei luni, seară de seară, pe străzile Romei, cu speranţa că am să găsesc vreun român sau pe cineva care să mă aducă în ţară.

– Pia, ce spui tu este de domeniul incredibilului...

– …

– Şi banii?...

– Care bani? Trebuia să-i dăm umflatei banii. Erau peştii după noi care contabilizau clienţii. Eram obligate să le dăm tot ce cîștigam, altfel ne băteau. Aşa am pierdut dintele ăsta. Puneam ceva deoparte doar dacă ne dădea vreun client mai mult. Tariful era cunoscut.

– Nu mai suport amănunte de acest fel... Totuși te întreb dacă nu ai contactat vreo boală...

– Nu ştiu dacă am vreo boală, dar ştiu că am un copil în burtă. Sunt gravidă în două luni.

– Exact ce-ţi lipsea... Şi ce-ai să faci?

– Avort! Ce să fac? Nu ştiu al cui e. De asta am vrut să vin cât mai repede în ţară. Altfel poate mă descurcam să fug sau să-mi fac banii mei, că am schimbat foaia... Am lăsat impresia că fac doar ce zic ei, am învăţat limba şi mai făceam câte un ban în plus. Voiam să mă duc la ambasadă... Actele mi le-au luat şi nu mi le-au mai dat. Apoi am întâlnit pe acest şofer, fost client, căruia i-am povestit din fir a păr şi i-am spus că vreau să mă întorc în ţară. S-a oferit să mă ajute. Om cu suflet mare moldoveanu’... Am fost împreună să scot banii trimişi de tine şi am plecat cu el într-o noapte. S-a dat drept client în faţa peştilor. Vreo două zile am stat în Roma, ascunsă sub scaunele TIR-ului. Mi-a făcut el un culcuş acolo. S-a ţinut de cuvânt omul şi m-a adus în ţară. Contracost, desigur.

Mută de furie că pe pământ, în mileniul trei, se mai face sclavagism, Adela reuși într-un final să articuleze:

– De ce nu-l reclami pe Marius la poliţie?

– Nu pot. Nu am putere. Mi-e frică de el, de Zoli... Nu pot dormi, nu pot mânca, fac atacuri de panică. Acum nu pot... Acum am problema asta de care trebuie să scap.

– Domnul Ciurăscu ce zice?

– Ce să zică?... Nu știe. Doar ție ți-am spus. Pe Lidia încă nu am văzut-o. Am auzit că e bolnavă.

– A trecut pe la mine şi a făcut cumpărături. Ai bani de chiuretaj?

– N-am niciun ban... O să amanetez aurul ăsta, zise Pia arătând câteva inele şi vreo două lănţişoare de la gât, cu care s-a pricopsit în Italia.

– Dacă nu-ţi ajung îţi mai dau eu, Pia.

– Mulţumesc, Adela! Numai dacă nu pot face față, apelez la tine. Ştiu că ai pus patru mii ca să vin din Italia. Oricum dacă nu erai tu, nu ştiu ce aş fi făcut...

Pia își lăsă privirea pe covor. Câteva lacrimi se rostogoliră pe mâinile descarnate cu degete nefiresc de lungi şi care stăteau împreunate a rugă în poală. După puţin timp întrebă cu un zâmbet abia perceput pe buze:

– Cum merge magazinul, Adela?

– Binișor, Pia... Binișor. M-a ajutat mult Rina Cosma.

– Mă bucur pentru tine, Adela! răspunse Pia, cu o sinceră licărire de fericire în ochi.

Discuţia se îndreptă spre alte subiecte, în special pe ce a făcut Adela în tot timpul cât au fost departe una de alta. Totuși, a doua zi, acesteia îi trecu prin minte următoarea dilemă: „Cum să mă mai afişez cu ea?... O să-mi stric reputaţia. Are dreptate Rina. Va trebui să o ţin mai la distanţă. De ajutat tot o s-o ajut. Am mare compasiune faţă de ea. Dar oare numai compasiune?”


va urma

Vizualizări: 101

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Trist destin are Pia! Ce-si face omul cu mana lui... Ma intreb daca a invatat ceva. Voi vedea!

 "Trebuie, Magda, trebuie!" - stii tu ce sa faci!

Cu drag,

- Trebuie, Magda, trebuie!

Păi, Sofia, nu era vorba de Adela?

Am citit până aici toate episoadele. Caut timpul să le citesc și pe celelalte!

Prețuire,

da Coza

Ba da Ionica, Adela trebuie... Am schimbat numele personajelor si asta a ramas nemodificat.

Multumesc pentru ca/ti rapesti din timpul tau pentru mine.

Ion Lazăr da Coza a spus :

- Trebuie, Magda, trebuie!

Păi, Sofia, nu era vorba de Adela?

Am citit până aici toate episoadele. Caut timpul să le citesc și pe celelalte!

Prețuire,

da Coza

Da, Corina, multumesc!  Desigur Magda este numele care trebuie sa fie acolo. Tu stii de ce...

Ma bucur ca citesti atenta.

Corina Militaru a spus :

Trist destin are Pia! Ce-si face omul cu mana lui... Ma intreb daca a invatat ceva. Voi vedea!

 "Trebuie, Magda, trebuie!" - stii tu ce sa faci!

Cu drag,

Interesant subiect şi de actualitate!

Am lecturat cu strângere de inimă!

Cu admiraţie,

Bine scris, atmosfera veridica, place.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 31 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 31 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Dezagregare a lui Lidia Pervu
cu 38 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezagregare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 38 minute în urmă
Valeria Merca a contribuit cu răspunsuri la discuţia Unuia a utilizatorului Batmindru Lucia în grupul UMOR - EPIGRAME...
cu 47 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Ochii stele-mi scăpărau a lui Gabriel Cristea
cu 54 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochii stele-mi scăpărau a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 54 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog ultimul noiembrie a lui paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Înainte de plecare a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înainte de plecare a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Balada pentru Ninlil a lui Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ochii stele-mi scăpărau a lui Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog ultimul noiembrie a lui paparuz adrian
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog de ducere a lui nicolae vaduva
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
nicolae vaduva a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor