Noaptea trecută, vântul și-a găsit de lucru prin coroanele copacilor, iar vârfurile ramurilor se unduiau până aproape de fereastră. Dimineața m-am trezit îmbrățișată de multe gânduri iar tic-tac-ul pendulei din holul de la intrare m-a atenționat că este destul de târziu pentru a mai profita de câteva minute dulci.
După tabieturile matinale mi-am amintit de prognoza vremii și-am pregătit haine mai groase. În calendar ultima zi din lună și pe deasupra Sfântul Andrei. Și s-a întâmplat, de multe ori, ca noiembrie să părăsească anotimpul pe săniuță.
Profitând de sărbătoare, în urmă cu câteva zile, am aranjat cu Sofia să ne întâlnim, undeva, în apropiere de strada mea, apoi să luăm metroul care avea una dintre stații chiar lângă un Mall. Era onomastica fiul ei și dorea să-i facă un cadou deosebit. M-am oferit să o însoțesc având în vedere că se apropiau Sărbătorile de Iarnă. Cu acest prilej puteam să descopăr câte ceva care m-ar fi interesat, pentru cei dragi, de Moș Crăciun.
Înfofolită într-un mantou din stofă și binecuvântată de primii fulgi de nea, o așteptam pe Sofia chiar lângă trecerea de pietoni. Era într-o ușoară întârziere, dar privirea se bucura de dansul fulgilor.
La un moment dat, de pe celălalt trotuar văd că-mi face semn cu mâna și mă invită să o ajung. Aștept verdele semaforului și abia după ce am traversat am observat că se întreține cu o distinsă doamnă, mult mai în vârstă. Din prezentare am înțeles că este tocmai vecina ei de etaj, doamna Vanda.
Ne-am despărțit cu toate amabilitățile de rigoare apoi ne-am văzut de drumul nostru. A fost o zi norocoasă, pentru amândouă, am găsit la Mall aproape tot ce ne interesa. După un fitness de câteva ore, cum se spune acum, ne-am luat la revedere.
Însă, cu câteva zile înainte de Crăciun, am sunat-o pe Sofia pentru urările tradiționale. Profitând de conjunctură m-a invitat să trec, în acea după-amiază, pe acasă la ea. M-am prezentat la ora stabilită, dar surpriză! Lângă lift am găsit-o, cu un plic în mănă, chiar pe doamna Vanda. Coborâse să ridice corespondența iar acum aștepta să sosească mașinăria. Am salutat-o și afișând un zâmbet discret i-am amintit că sunt prietena Sofiei. S-a bucurat mult de întâlnire iar la ieșirea din lift am făcut schimb de amabilități și urări.
Dar cu toate că ne auzeam des la telefon, a fost o perioadă destul de lungă fără să mă văd cu Sofia. Abia spre sfârșitul lui martie ne-am întâlnit și am stat vreo două ore la taclale, într-o ceainărie din centru. Am vorbit vrute și nevrute și așa ca un secret mi-a povestit de vecina ei, doamna Vanda, care este foarte schimbată în ultimele luni. E mereu zâmbitoare și binedispusă iar într-o zi chiar a rugat-o să-i pună la poștă o scrisoare, ce avea ca destinatar și adresă un bărbat din provincie...
Zâmbind și pe un ton glumeț am adăugat:
- Să nu-mi spui că este o ,, scrisoare pierdută”?
- Înclin să cred că este chiar așa. Se comportă precum o adolescentă și de multe ori am descoperit-o cu privirea pierdută.
Pe amândouă ne-a cuprins un râs copilăresc și ne-am potolit abia atunci când am realizat că putem deranja. Apoi pe un ton serios și plin de înțelegere am adăugat:
- Vezi, Sofia, noi vedem, cunoaștem omul din exterior, dar niciodată nu-i putem afla căile sufletului. Mi-am amintit acum ceva de Paulo Coehlo. Citez din memorie și sper să nu greșesc: ,,Nu ești un corp care are suflet, ci ești un suflet care are o parte vizibilă numită corp” ! Ne-am luat la revedere cu promisiunea de-a ieși mai des la o ceașcă de ceai aromat și chiar la un film bun.
Aprilie a debutat cu zile ploioase și de multe ori umezeala persistentă mi-a lăsat impresia că sosește chiar toamna. Cu toate că Sărbătorile Pascale se apropiau, cu pași repezi, în acele zile de primăvară sugrumată am ieșit din casă doar pentru cumpărăturile cotidiene. Întotdeauna ploaia mi-a produs un disconfort emoțional.
Dar într-o sâmbătă dimineața, destul de devreme și după o noapte pansată, m-a trezit sunetul unui mesaj sosit pe mobil. Era de la Sofia și mă invita să trec pe la ea, după-amiază în jur de ora cinci.
M-a bucurat invitația mai ales că nu ne văzusem de câteva săptămâni. La ora stabilită și după ce am trecut pe la cofetăria din apropiere, m-am prezentat la adresa cunoscută. Sun de două ori la interfon... niciun răspuns. Nedumerită, în fața ușii de la intrarea în bloc, scot din geantă mobilul. De la celălalt capăt robotul: ,,persoana căutată nu poate fi momentan contactată''. Insist de câteva ori, același răspuns. În acel moment observ un tânăr grăbit care deschide ușa. Profit de oportunitate iar liftul mă poartă la etajul trei.
La ușa apartamentului aceeași situație. Intuiția îmi spune că ceva rău s-a întâmplat și îndrăznesc să sun la doamna Vanda. Cu multe cereri de scuze i-am povestit situația... Nici dânsa nu cunoștea prea multe. Doar că înainte de prânz, întâmplător era în balcon și a văzut-o pe Sofia cu bagaje urcând într-un taxi. Apoi schimbând tonul a continuat:
- Mă bucur că ai îndrăznit să suni. Îți pot fi de folos, cumva?
- Vă mulțumesc mult pentru disponibilitate și informație, dar nu este nimic special.
- Te rog, intră, te invit la un cappuccino. Și nu te sfii. Soțul meu este internat de câteva zile pentru un control de rutină. Nimic grav.
În acel moment mi-a trecut prin minte taina de la ,,drumul de seară'', prezis de dimineață la horoscop. Foarte rar ascult horoscopul și atunci este din pură întâmplare.
- Cu mare plăcere, dacă nu deranjez. M-a introdus în sufrageria spațioasă, mobilată cu mult gust și plină de tablouri. Înainte de acomodare i-am oferit cartonul cu prăjituri și împreună am intrat în bucătărie pentru a pregăti delicioasa băutură. Pe masă se găsea o felicitare, tip carte poștală. Ca și cum ar fi fost singură, doamna Vanda a ridicat-o, a scos un oftat apoi a apropiat-o de piept, în direcția inimii.
- Ce s-a întâmplat, vă simțiți rău?
- Nu, totul e în regulă. Aceasta-i o felicitare pe care am primit-o, de curând, de la fostul prieten și care este chiar vărul meu.
Am făcut ochii mari, arcul sprâncenelor s-a întins la maxim și nu mai înțelegeam nimic. Totuși, gândul m-a purtat la cele povestite de Sofia. În ierbarul inimii, doamna Vanda pusese demult la presat floarea iubirii. O floare îmbobocită în suflet și care, acum, emană parfum de poveste. O priveam mirată și în același timp așteptam curioasă. În aer se simțeau cuvintele mocnind și timpul cum se rostogolește. Am așezat repede, pe masa din sufragerie, cele două cești pline cât și farfuriuțele pentru prăjituri.
- Vă rog să luați loc, aici, pe scaun, lângă mine. Abia aștept să depănați din ghemul cu fir de argint.
Și-a adunat palmele, apoi degetele s-au îmbrățișat și pe un ton cu parfum de nostalgie a continuat:
- În ciuda multor decenii scurse mi-am păstrat neclintită credința că, într-o zi, va îndrăzni să mă ceară timpului, înapoi.
Eram pe la începutul liceului iar din cauza războiului vacanțele le-am petrecut mai mult la bunica maternă. Dar în acea vară de pomină au mai sosit și alți veri, printre care Nina și Ninel. Nu ne mai întâlnisem în ultimii ani din cauza vremurile incerte. Ninel, la aproape 18 ani, se schimbase profund, devenise un tânăr ravisant, parcă ar fi fost desprins dintr-o peliculă cinematografică. Într-o sâmbătă seara, noi cei mai mari dintre verișori, am mers la un bal organizat la Clubul Ocolului silvic. Când am ajuns distracția era în toi. Pe ringul de dans mulți tineri, plini de viață, băieți și fete se zbenguiau pe ritmurile muzicii. Ninel m-a luat de mână și m-a condus în mijlocul distracției. Mi-a prins mijlocul și l-am simțit altfel, era ceva ce, încă, nu înțelegeam. L-am văzut luminat de o dorință. Îl plăceam, dar fiind vărul meu nu puteam gândi atât de departe, chiar dacă majoritatea fetele îl căutau cu privirea. Aproape toată seara a dansat numai cu mine și m-a răsfățat cu multă atenție. Ne-am întors acasă târziu, după miezul nopții. Drumurile de altădată, la țară, erau pline de hârtoape și de bolovani iar ulițele satului lipsite de lumină. Înainte de-a ne apropia de casă, m-a prins de mână și mi-a șoptit că dorește să rămânem puțin în urma grupului. Imediat mi-a cuprins umerii și am simțit cum buzele lui cărnoase căutau buzele mele. După câteva secunde am reușit să îndepărtez presiunea buzelor și cu vocea tremurândă mi-a făcut neașteptata destăinuire:
- Vanda, sunt cu adevărat bulversat, ai reușit să-mi tulburi existența, întreaga ființă. Știu că nu va fi defel simplu, vor fi multe piedici, dar aș vrea să mă porți în tine până la sfârșitul zilelor. Vrei să fugim în lume?
Gândurile se zbăteau și nu reușeam să articulez niciun cuvânt. Simțeam să-l îmbrățișez, să-mi las capul pe pieptul lui apoi să-l sărut fără început și sfârșit. Ne-am despărțit fără să-i fac vreo promisiune dar stomacul îmi era, deja, un roi de fluturi.
Dimineața m-am trezit cuprinsă de un soi de emoție. Era ceva ce nu mai experimentasem. Când l-am revăzut, la micul dejun, am știut că sufletul-pocal nu va mai putea fi umplut de nimeni, niciodată.
Dar în acea dimineață s-a pornit o ploaie cu parfum de iasomie, de la tufele cu flori albe-suave din gradina dinspre vie. A fost pentru prima dată când ne-am strecurat în podul cu strânsură-fânărie. În cele două săptămâni care au urmat, cerul a fost tot îmbufnat, ploile nu s-au astâmpărat și ne izolam tot mai des, sus, în pod unde printre nori împărțeam săruturile la doi.
La un moment dat, bunica a sesizat lipsa noastră iar experiența de viață a purtat-o chiar la cuibul nostru. Și vorba ei: când ești tânăr sângele-i fierbinte! Ne-a descoperit îmbrățișați și aproape dezbrăcați. Speriată de tot ce-ar fi putut să se întâmple, dar fără să facă tămbălău, a hotărât ca a doua zi să plecăm fiecare acasă. Imediat au fost informați părinții despre această pățanie rușinoasă, cum spunea bunica. Nu ne-am mai revăzut niciodată, nici măcar, atunci, când Buna a plecat la cele veșnice. Ninel era în armată, dar s-a și supus interdicției de-a mă întâlni. Să fiu sinceră, nu m-am așteptat ca sentimentele de rudenie dintre noi să se transforme, în scurt timp, într-o pasiune, o nebunie aproape incontrolabilă.
M-a prins vârtejul iubirii la început de viață însă fără să ajung vreodată pe un mal de acceptare și speranță.
Amândoi am intrat în acest turbion lipsiți de cea mai mică șansă.
- O dureroasă poveste de iubire ce a trasat hotare, fără niciun punct de trecere.
- Mda... Încă-mi este dor de acele clipe și de multe ori cred că, măcar în sinea mea, am voie să rememorez ce m-a făcut, cândva, cu adevărat fericită. O lungă perioadă am refuzat să mă îmbrac în roșu. Simțeam că sufletul nu trăiește și că îmi lipsește acea iubire definitorie, esențială. Abia când s-au născut băieții, au înflorit altfel de sentimente și am început să le cumpăr hăinuțe de culoarea macilor.
- Foarte trist și emoționant tot ce-mi povestiți.
- Și să continui: Era în primii ani după război iar tata a fost mutat la o garnizoană din capitală. Mama a văzut și găsit în această oportunitate o rezolvare a problemei mele sentimentale. În afară de tata, noi copii și mama am mai rămas în orășelul de la poalele muntelui până la terminarea anului școlar. După câteva luni întreaga familie s-a reunit. Noua locuință primită de către tata, la bloc, undeva pe Calea Moșilor, era cu mult mai mare și confortabilă decât cea pe care o avusesem în provincie.
Iar atunci când sosește toamna este foarte clar că începe școala. Și din capul locului, amețiți de speranță, suntem mai visători, mai fericiți încât ne simțim și mai bine .
Am început ultimul an de liceu la București și încă, tânjeam după acea dragoste abia încolțită și interzisă. Totuși prin gânduri îl așteptam în fiecare seară și lăsam visul să adoarmă lângă tâmple. Dar nu înainte de-ai întinde așternut din toate sentimentele mele.
- Aveți dreptate, doamnă Vanda. Când iubești emoțiile nu sfârșesc iar cuvintele de iubire nu se epuizează niciodată.
- Și cum parcă nu era de ajuns, într-o zi când m-am întors de la liceu am găsit-o pe mama în pat. Spunea că nu se simte prea bine, dar va merge la medic pentru consult și va cere o trimitere pentru analize. Dar cum Sărbătorile de Iarnă erau pe drum, a amânat investigațiile după Anul Nou. Au urmat nenumărate controale și analize, dar toate rezultatele au confirmat același lucru. Cancer galopant... Tata a realizat foarte repede că starea de sănătate a mamei se află pe tobogan și a făcut tot ce a fost posibil ca ea să nu cunoască adevărul. Într-o noapte de iunie, Luna nu a mai luminat iar la geamuri ploaia a început să bocească. În acea noapte întunecată și grea a venit moartea de care atât de mult mă temeam. Iar la crăpatul zorilor miresmele teiului, din apropiere, au ținut loc de prima tămâiere.
- Trebuie să fi fost tare greu, fără de mama...
- Da, a fost o perioadă când am simțit că durerea mă răpune. Imediat după bacalaureat am început să-mi caut serviciu, am înțeles foarte repede că tata, singur, nu va putea să facă față tuturor cheltuielilor. Iar frații mei urmau să intre la liceu și aveau mare nevoie și de ajutor financiar. Profund impresionat, un coleg de-al tatei i-a povestit soției, care era profesoară și directoare la o școală generală, despre situația noastră. În toamnă am fost angajată ca secretar-dactilografă. Pe atunci mașina de scris era cea mai valoroasă mașină. După doi ani am dat examen și am intrat la Istorie, învățământ fără de frecvență. Nu a fost defel simplu, au urmat câțiva ani care m-au solicitat la maxim. Mă împărțeam intre serviciu, treburile casei și studiul pentru examenele de la facultate.
La aproape 28 de ani, în urma unui concurs, am fost angajată custode la un prestigios Muzeu și unde am rămas până la ieșirea la pensie. Acolo l-am întâlnit-cunoscut pe Ernest și ne-am căsătorit după o prietenie de șase luni. Pentru acele vremuri eram un pic cam coaptă pentru măritiș. La distanță de un an am devenit mamă, s-a născut Ștefan iar după alți trei a venit pe lume Eugen, cel de-al doilea băiat. Dar prinsă în vâltoarea vieții nici nu am realizat cât de repede a trecut timpul, iar acum eu și Ernest ne pregătim pentru Nunta de Aur.
- Într-adevăr timpul nu iartă, niciodată.
- De fapt ar fi trebuit de acum un an, dar în acea perioadă Eugen era într-o misiune, nu se găsea în țară. Având în vedere că am tot amânat evenimentul nu mi-am cumpărat, încă, hainele... ținuta.
Totuși soțul are un costum deosebit de elegant și pe care l-a îmbrăcat doar de vreo trei ori. Iar cămașa și cravata nu sunt o problemă. Și eu am niște pantofi moi din piele, în două culori. Uite, pot să ții arat, dacă dorești să-i vezi. Te rog să mă ajuți, sunt pe raftul de sus din debara, într-o cutie. Nu i-am încălțat niciodată și consider că ar fi foarte nimeriți pentru această zi specială.
- Cu mare drag vă ajut, dar am nevoie de o scară.
- Uite, este chiar aici, după ușă.
Curioasă am prins repede scara și am extras cutia ce conținea pantofii.
- Sunt deosebiți, chiar foarte eleganți iar modelul exclusivist. Îmi plac foarte mult. Zâmbind am continuat: Pe deasupra sunt și numărul meu.
Nu era un compliment gratuit, nu stă în firea mea să spun astfel de cuvinte. Întotdeauna am evitat să fac aprecieri gratuite.
- Aș dori să-i încalț, având în vedere că sunt noi. Cu vârsta picioarele se mai modifică și pot apărea surprize.
A tras sertărașul de la cuier și a scos o limbă cromată, un model mai vechi, apoi s-a așezat pe bancheta din apropiere.
- Vă îmbracă foarte bine piciorul, iar pentru înălțimea dvs. nici nu purtați un număr mare la încălțăminte.
Dar ca ținută, v-ați gândit la ceva anume?
- Mă bucur și profit de prezența ta. Poate mă ajuți cu o idee. Ești cu mult mai tânără și sigur mergi prin marile magazine. Apoi în puținele ocazii în care ne-am văzut mi-au atras atenția ținutele tale, bineînțeles la modul plăcut.
- Sărut-mâna, doamnă Vanda. Știți, încerc să țin pasul, însă fără să exagerez cu cheltuielile. Cu mare drag îmi ofer ajutorul, dar am o întrebare și în același timp rugăminte. Puteți să-mi arătați niște fotografii din tinerețe? În acest mod pot să-mi fac o părere corectă și să aleg varianta cea mai bună. Apoi prin intermediul imaginilor ajungi să-i înțelegi mai bine gusturile și ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane.
- Cu multă plăcere, dar hai să trecem în sufragerie. Acolo se găsesc toate albumele cu fotografii.
Încă de la primele imagini m-a impresionat profund asemănarea izbitoare cu Sofia Loren, din tinerețe. Tot așa de înaltă iar trăsăturile parcă erau trase la indigo. Cum odinioară se mergea foarte des la cinema, mai mult ca sigur, și dânsa a descoperit această similitudine, dar nu cred să fi făcut mare caz din asta. La cei 80 de ani, doamna Vanda era, încă, o femeie fermecătoare, distinsă, cu gesturi alese. Avea un aer din filmele altor vremuri. După ce am terminat de răsfoit albumele, s-a conturat o primă idee de ținută.
- Având în vedere și pantofii, optez pentru o vestimentație din două piese, culoare bleu-marin. Iar în păr o floare-un trandafir ivoare cu voaletă, aceeași nuanță, care să vă cuprindă și creștetul capului.
- Găsesc foarte interesantă și armonioasă această asociere, combinație. Denotă mult rafinament și în același timp sobrietate, care-i justificată pentru vârsta mea. Este una dintre culorile mele, preferate. Știi, eu cred că ai fi fost foarte indicată ca maestră de ceremonii și consider că nici acum nu este foarte târziu să cultivi această latură. Mă bucur și apreciez foarte mult ideea, alegerea ta.
- Mă copleșiți, de-a dreptul, cu aceste aprecieri, calificative. Eu fac toate acestea din instinct, plăcere. Probabil gustul pentru frumos este și ceva genetic.
Când vă hotărați îmi telefonați și mergem să colindăm câteva magazine prin centru. Acum, nu mai este că altădată, se găsesc de toate pentru toți. Cu permisiunea dvs. aș dori să mă retrag. Este cam târziu, dar mi-a făcut o deosebită plăcere să vă ascult. Și vă fac o mărturisire sinceră: dintotdeauna mi-au plăcut aceste povești. Numai sufletul măsoară timpul iubirii și hotărăște cine rămâne, acolo, până la sfârșit.
- Negreșit te voi suna și mulțumesc Bunului Dumnezeu că te-a adus, din nou, în calea mea. Iar trecerea și cuvintele tale sunt o adevărată sărbătoare pentru mine.
Mi-am luat rămas bun iar oștile de gânduri m-au însoțit până acasă. Abia ajunsă, am controlat, ca de obicei, posta electronică și găsesc un scurt email de la Sofia... Mă înștiința că mama ei nu mai este. M-a bulversat profund vestea tristă, mai ales că am cunoscut-o personal. Totuși, dimineață m-am trezit cu miresmele acelei nevinovate povești de iubire relatate cu lux de amănunte de către Vanda. Amintirea acelei veri scurte dar fierbinți a rămas tatuată pentru totdeauna pe sufletul ei. Sub pleoape, a ascuns mereu o lacrimă de așteptare. Tot restul vieții a purtat cu sine detaliile și neîmplinirea acelui adolescentin păcat. O iubire ascunsă și păstrată cu sfințenie în scrinul cu povești aurite iar acum, după multe decenii, ajunsă, din nou, pe tipsia prezentului.

Vizualizări: 69

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit această poveste cu grabă, să pot afla finalul, noima acestor întâmplări neîntâmplătoare.

Este un stil suficient de descriptiv cât să nu plictisească, alert atât cât cere să continui...

Sunt încântată și aplaud scrierea, aDa nemescu

Sufletul meu a simțit bucuria și aplauzele. Multe mulțumiri și un Crăciun fericit!

Ada Nemescu a spus :

Am citit această poveste cu grabă, să pot afla finalul, noima acestor întâmplări neîntâmplătoare.

Este un stil suficient de descriptiv cât să nu plictisească, alert atât cât cere să continui...

Sunt încântată și aplaud scrierea, aDa nemescu

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din text în text a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din text în text a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din text în text a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Din text în text a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mick Lorem
cu 8 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog născociri a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku Japonia a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Haiku Japonia a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lingouri de nori a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lingouri de nori a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Lingouri de nori a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui Ovidiu Gligu
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog născociri a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog născociri a lui Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Ovidiu Gligu a postat o fotografie
cu 18 ore în urmă
Ovidiu Gligu şi-a actualizat profilul
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ovidiu Gligu îi place postarea pe blog Haiku 1 a lui Ovidiu Gligu
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor