O discutie despre mâine

[Calin Andreea]

    Obișnuită ca noaptea să mă prindă adeseori pe un site de socializare conversând cu prietenii, am avut ocazia să aud în repetate rânduri expresia” De mâine mă apuc de ....”. Dacă ar fi să judecăm continuitatea efemerului ce îmbracă atât ființa umană cât și nisipul stors din clepsidră, ne-am da, mai devreme sau mai târziu seama, că trăim într-o inutilitate temporală. Cu puterea sa, Cronos, schimbă logicul în ilogic și folosindu-se de fresca realului, ne transpune involuntar niște măsurători născute în slovele din Enuma Eliș  – poemul epic al creației, în mitologia sumeriano-babiloniană.

    Dominați de lașitate, de comoditate, sau de o inconștiență dusă la extrem, spun inconștiența pentru că în ciuda neștiinței sale, ființa umană continuă să mai creadă într-un ''maine”ce probabil nu va mai sosi niciodată, ajungem să amânăm totul. Trăim prezentul că nefiind altceva decât un intermediar între trecut și viitor, îl lăsăm să treacă pe lângă noi în timp ce toată crezania ni se ingheaga incert în ziua de mâine. Dar, cine poate garanta pe deplin  răbdarea zilei amintite atât de mult și netransformarea ei într-alta viitoare?
    Dacă ar fi să dau o definiție pentru "azi", aceasta ar fi următoarea: "azi" este timpul ce crește, fuge și pulsează în mine, timpul pe care îl posed si care mă posedă la rândul lui, timpul ce poate fi modelat, timpul cert, elocvent, concret. Timp incomensurabil în ale cărui margini mă pot arunca sigura că voi trăi și dincolo de ele. Timp în care acțiunea e judecată pe moment și realizabilă-n secundă. "œMâine” este universul de la plus infinit ce intersectează ambiguul și totodată, creează prin reuniunea amânărilor noaste, un imbold animalic de renunțare și tergiversare ce nu se oprește decât atunci când distorsionează timpul transformând următoarea zi, în alta și tot așa până la sfârșitul nesfârșit al labirintului temporal.
    De asemenea, un exemplu ne este oferit chiar de literatura universală, celebra protagonistă Scarlet O'Hara din romanul lui Margaret Mitchell "€œPe aripile vantului”, are că replică finală "Și mâine e o zi!", personaj ce niciodată nu a mai ajuns la îndeplinirea dorințelor și analizarea gândurilor sale din cauza unei păsuiri definitive a acestora.
    Ca o încheiere aș dori să spun că efemerul influențează în totalitate modul nostru de a percepe timpul, astfel încât orice "maine” își are, cum se spune în popor, "œmâinele” lui. "€œAzi” este clipa prezentului, clipă în care trăiești cu toată ființa ta, iar "€œmâine” nu este altceva decât un necunoscut improbabil pe care omul îl amână din ce în ce mai mult.

[Sofia Sincă]

Mâine mai este şi speranţa în care ne refugiem, Andreea, fără de care uneori nu putem trăi. Foarte real şi bine ai definit prezentul şi foarte pesimist pe ''mâine''. În accepţiunea ta mâine nu există decât în imaginaţia noastră de a ne pierde iluziile... Se poate spune şi aşa. Dar avem nevoie de acest mâine, fie şi măcar pentru a ne sprijini gândul în el. Nimeni nu poate trăi fără ideal, fără idealul de mâine. De acord cu tine: el trebuie respectat, dar de cele mai multe ori există un bob zăbavă.

Interesant eseu asupra timpului! Mă uimesc problemele filosofice care-ţi ocupă parte din căpşorul tău tânăr.

Felicitări pentru text, pentru acurateţea lui!

Sofy

[Corina Militaru]

Ne propui o temă de meditație profundă: Proiectarea vieții în viitor ori în trecut(se întâmplă și asta), amândouă iluzorii, în detrimentul prezentului. Singurul real.

Mi-a plăcut. :)

Cu prietenie,

[talpos silvia]

Gândire pozitivă,intuitivă, un tu prins în realitatea zilei prezente.

Fii tu azi, mâine e o zi ce nu-ți poate aparține în totalitate.

Admirație!

[Calin Andreea]

 Mulțumesc frumos pentru părere ... si sunt de acord, acest "mâine" poate fi și un fundament al existentei noastre.

Cu drag,

Sofia Sincă a spus :

Mâine mai este şi speranţa în care ne refugiem, Andreea, fără de care uneori nu putem trăi. Foarte real şi bine ai definit prezentul şi foarte pesimist pe ''mâine''. În accepţiunea ta mâine nu există decât în imaginaţia noastră de a ne pierde iluziile... Se poate spune şi aşa. Dar avem nevoie de acest mâine, fie şi măcar pentru a ne sprijini gândul în el. Nimeni nu poate trăi fără ideal, fără idealul de mâine. De acord cu tine: el trebuie respectat, dar de cele mai multe ori există un bob zăbavă.

Interesant eseu asupra timpului! Mă uimesc problemele filosofice care-ţi ocupă parte din căpşorul tău tânăr.

Felicitări pentru text, pentru acurateţea lui!

Sofy

[Calin Andreea]

 Apreciez popasul dumneavoastră, mulțumesc mult. Mă bucur că v-a plăcut! 

Corina Militaru a spus :

Ne propui o temă de meditație profundă: Proiectarea vieții în viitor ori în trecut(se întâmplă și asta), amândouă iluzorii, în detrimentul prezentului. Singurul real.

Mi-a plăcut. :)

Cu prietenie,

[Calin Andreea]

Corect, exact așa am gândit și eu. Mulțumesc pentru cuvinte!

talpos silvia a spus :

Gândire pozitivă,intuitivă, un tu prins în realitatea zilei prezente.

Fii tu azi, mâine e o zi ce nu-ți poate aparține în totalitate.

Admirație!