Întotdeauna când eşti provocat la război, încearcă să te înarmezi cu armele inamicului tău, să foloseşti aceeaşi strategie şi aceeaşi gândire. Poate că el şi-a inventat şi metoda şi armele, dar fiind foarte ocupat să studieze armele şi metodele tale, îşi va lăsa unele puncte descoperite în planul personal. Marea victorie nu este decât suma unor mici victorii şi nimic nu este mai amar decât să pierzi înfrânt de propriile metode.
Pe propria mână.
   Dar când ai realizat că ai câştigat o luptă pe care nu ai provocat-o, gustul victoriei este dulce amărui.
Până la urmă, nefiind nici învins şi nici învingător simţi că războaiele zadarnice nu-şi au rostul.
Nu-ţi asigură pacea interioară. Iar pacea exterioară este doar o expresie.
     Eşti un adevărat învingător atunci când eşti mulțumit cu statutul de învins în fața oponentului învingător. Atunci când știi că ai avut un motiv bine întemeiat să-i ajuți puțin victoria. Pentru că ți-a păsat mai mult de scopul luptei lui decât de laurii care ar fi zăbovit doar o zi pe fruntea ta: ziua victoriei.

Sunt oameni și cauze pentru care merită să lupți.
Și sunt oameni și cauze pentru care pierzi bucuros orice război.
Și sunt oameni și cauze pentru care nu se merită să lupţi și totuși, într-o inexplicabilă încăpățânare si un gram de orgoliu în plus, lupți până când gustul victoriei îți produce greață. Devii războinicul războaielor zadarnice.

Sunt un om amabil, folosesc toate metodele de împăcare amiabilă si semnez aproape toate tratatele de pace, dar dacă trebuie sa port un război, fie el si rece, îl port.
Pentru că aleg sa ies învins dintr-un război cinstit decât umilit într-o pace falsă.
Pentru că respect războinicii destoinici si cinstiți și nu pacifiștii de mucava, oamenii vorbelor goale si a faptelor caritabile ascunse sub masca intereselor meschine.

Nu mi-au plăcut insă niciodată războaiele.
Nici măcar cele câştigate.

Pentru că nu ştiu nici să câştig nici să pierd.

Vizualizări: 112

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Teoriile tale asupra învingătorilor şi învinşilor sunt ideale, Nuţa.

Războaiele uneori sunt necesare... sunt distructive dar necesare. Urăsc războaiele de orice natură, dar aşa cum spui nu pot ceda oricum, pentru orice când simt că nu trebuie să cedez. Şi atunci intervine războiul de uzură.

De când lumea şi pământul fiinţa umană a dus războaie, din păcate, din diverse motive: pentru teritorii, pentru hrană, pentru iubire, pentru femei. Se spune că femeia este motivul tuturor războaielor.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

urasc razboaiele de uzura:)
Cred a toti avem sau am avut cate unul de dus:(

Nu-mi plac razboaiele. Daca trebuie sa le duc, in niciun caz nu folosesc armele adversarului. As deveni ca el si atunci la ce bun sa ma mai lupt. Eu sunt el si schimbam acelasi fel de energie. Neproductiv.

Am citit cu placere,

Mă declar un scorpion blând:)

:)))si eu sunt un Scorpion bland:).
Uneori;)

Mihaela Suciu a spus :

Mă declar un scorpion blând:)

Se pare că până acum nu ai avut parte de inamici puternici. Prima afirmație de a te înarma cu armele adversarului este greșită. Mergea în epoca de piatră. Soluția constă în următoarea afirmație: ”Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău e silit a recunoaște că ești bun și el e rău”.

Roza, ai perfecta dreptate.

Sunt o persoana pasnica, dusmanii mei au fost de catifea:)
De aceea am folosit armele lor:)

De foarte multe ori prefer sa plec inainte sa inceapa razboiul; nu de teama razboiului nici  a infrangerii, ci din cauza pacifistilor de mucava:)

Multumesc de citire:)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am înțeles... a lui Dacu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 8 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor