Nu mi-ai ucis visul (1)

[Enache Carmen]

Aşezat pe fotoliul mov în faţa unui şemineu, tragi cu nesaţ dintr-o ţigară, măsurând cu privirea înălţimea flăcării.
Sorbi o gura de cafea obişnuită, neagră şi amară.
Cu o cana de ceai încălzindu-mi mâinile, dintr-un colţ al camerei, îţi privesc profilul destins .
- Vorbeşte-mi despre noi !
Tresari uimit, prin ceaţa inelelor de fum.
Linişte, aparent calmă.
Mă preling ca o apa de-a lungul unui zid înalt scurgând, cu glas domol, povestea tăcerii noastre. Asculţi viscolirea din suflet, încruntându-te...
- Ce te doare?
Iniţial n-am înţeles inepţia întrebării. Apoi, am început să tremur râzând, un râs nervos.
Te-ai ridicat, veneai către mine agitat, scuturându-mi umerii, ţipai.
- De ce nu poţi uita ?!
- De ce nu ierţi, ţi-am repetat, a fost o aventură, nimic mai mult!
De la râs la plâns, un pas pe care îl fac de la o vreme.
Mirosea a scorţişoară, cana cu ceai îmi scăpase din mână. Eu, lângă zid, înecată într-o mare de lacrimi.
Uneori n-am cuvinte, le zăvorăsc în mine. Alteori, la scot şi ţip cu ele.
Azi, eram vlăguită ca o Ana zidită.
Compasiunea, nu ştiu ce te-a chemat. Mi-ai ridicat trupul de jos aşezându-mă în patul din camera noastră.
Am închis ochii. Sufletul era pe jos. Urla! Şi eu cu el…
Într-un târziu, te-am auzit: 
- Le voi spune copiilor că nu te simţi bine.
Vina din vocea ta mă ucide. Am adormit destul de greu ...

[Corina Militaru]

Scurtă introducere... Este roman? Aștept continuarea! :)

[Sofia Sincă]

Un text cam telegrafic. Propoziții scurte, enunțiative. Nu ar prisosi ceva mai lărgit. Dar... voia autorului.

Dar ce poate fi?

Am citit și aștept continuarea să mă pot dumiri. Din acest textuleț nu poți înțelege mare lucru.

Sofy

[Enache Carmen]

Corina, nu este roman! Multumesc!

[Enache Carmen]

Sofy, multumesc!