- Azi am să fac o drumeţie mai lungă… îi spune Gil soţiei, în timp ce-şi pregăteşte echipamentul de drum şi rucsacul de voiaj cu cele necesare unei zile petrecute în natură.
     - Bine, răspunde Mariana, nepăsătoare, trebăluind prin casă, fără măcar să se uite spre el.
     Iese în curte şi eliberează din padocul său pe Nero, labradorul negru, bătrân ca şi el, care l-a însoţit ani de-a rândul în drumeţiile lui pe malurile Someşului, pe dealuri şi prin păduri. Câinele, nerăbdător de obicei să iasă la câmp, azi parcă nu mai e la fel de vioi ca altădată, bucuria lui e mai anemică, ochii veseli de odinioară sunt acum mai înceţoşaţi, mersul mai nesigur şi fără vlagă, sunt doi tovarăşi rebegiţi de vremuri şi încercări, care au îmbătrânit împreună. Cu rucsacul pe umăr şi pălăria de soare trasă pe ochi, ies amândoi pe poarta care scârţâie trist din balamalele neunse de multă vreme, apoi o apucă pe drumul prăfos de pe malul apei, printre stufărişuri de mărăcini şi bozii… Satul rămâne în urmă, abia întrevăzut printre pomi, doar turla bisericii se mai ridică, albă, dintre coroanele pomilor.
     Trec vreme îndelungată printre lanuri de porumb dat la copt, pe lângă fânațe înțesate de flori multicolore ori deja cosite și împănate de clăi de fân, apoi intră, cu inima bătând tot mai tare, în zăvoiul ascuns între malul apei, tivit cu plopi şi arini, de o parte şi dealul împădurit de cealaltă parte. O lume mirifică, departe de oameni, doar fazanii mai tulbură liniştea, cu bătaia aripilor şi ţipătul lor, printre desişuri de salcâmi şi răchită care împrejmuiesc poieniţa largă, inundată de soarele galben de octombrie.

     

     În zăvoiul ca un paradis terestru n-a mai fost de mulţi ani. De când a trăit aici povestea de dragoste a vieţii lui. Anormală şi stranie ca un vis. Dar care i-a rămas în suflet pentru totdeauna. Trecuse de patruzeci de ani, cu un sentiment de amărăciune, neîmplinire, dezamăgire şi un noian de regrete, cu o viaţă așezată de om însurat şi la locul lui, cu o căsnicie normală, dar cu o relaţie de cuplu searbădă şi monotonă. Simţea un gol imens şi o răceală undeva, „în regiunea inimii sale”. Mariana era mamă şi soţie bună... şi cam atât. Simţea nevoia de o iubire năvalnică, adolescentină, aprigă şi jucăuşă, nebună şi interzisă. Probabil trăia ceea ce se numeşte, în psihologie, „criza bărbatului trecut de patruzeci de ani”.

     

     Întâmplarea a făcut s-o cunoască pe Myria, abia ieşită din adolescenţă la cei douăzeci de ani ai săi, veselă şi sprinţară, copilăroasă şi visătoare, care i-a tăiat respiraţia, i-a înflăcărat pe dată imaginaţia şi a pus stăpânire pe inima lui, până atunci goală şi rece. O vreme s-au întâlnit prin localuri mai retrase din orăşelul de provincie apropiat unde ea locuia, apoi el a invitat-o, într-o zi superbă de iunie, la o plimbare prin zăvoiul lui de suflet. A fost începutul unui vis cu ochii deschişi. S-au iubit pentru prima oară prin clăi de fân şi în culcuşuri făcute din frunze şi flori de câmp mirositoare, până când i-a prins o ploaie zdravănă de vară, i-a udat până la piele, dar s-au iubit şi aşa pe ploaie, cu hainele ude lipite de trupurile încinse din care ieşeau aburi cu aromă de dragoste. Atunci a decis că trebuie să construiască ceva, un adăpost care să-i apere de soarele prea tare şi de vremea rea, a ridicat o colibă din crengi stufoase împletite, legate cu frânghii de viţă sălbatică, şi un pat tot din crengi, căptuşite cu fânul proaspăt cosit din poiană…

     

     Trece pe sub umbrele arinilor către locul unde cândva era coliba ce adăpostea dragostea lor vinovată. Nero o ia la fugă înainte, i s-au trezit simţurile amorţite şi amintirile de altădată, străbate cu greu printre desişurile de răchită, urzici și ferigi şi găsește locul cu pricina, adăpostit la umbra arinilor seculari. Pe urmele câinelui, cu paşi şovăielnici pe cărarea înăbuşită de bălării, se apropie şi el de locul unde, o vară încheiată, a trăit cele mai intense clipe din viaţa lui. Coliba nu mai e, doar nişte resturi putrede de crengi şi frunziş în putrefacţie. Cu ochii în lacrimi ridică de jos ce a mai rămas din fostul telefon al Myriei, după ce ea, într-un acces de furie, îl izbise cu putere de trunchiul arinului de alături. El o bănuia de mai multă vreme de infidelitate, mai găsise cu alt prilej mesaje compromiţătoare în telefonul ei, atunci a vrut să-i verifice din nou telefonul, dar ea l-a smuls din mâna lui şi praf l-a făcut!
     - Cu ce drept îmi verifici tu telefonul? Sunt o fată liberă, eşti un om însurat şi nu sper prea mult de la tine pentru că ştiu că nu vei divorţa niciodată, am dreptul să am prietenii mei şi relaţiile mele!
Atunci şi-a cerut scuze, avea dreptate, era o fată tânără şi liberă, era şi el ferm convins că nu va divorţa niciodată şi nu-i va putea oferi nimic fetei pe care o iubea, dar pe care, iată, voia s-o deturneze de la viaţa ei firească şi să-i îngrădească şansele de a-şi găsi un partener de viaţă potrivit pentru ea. A luat-o în braţe, a acoperit-o cu săruturi pătimaşe şi i-a cumpărat un alt telefon, mai nou şi mai performant, în care nu s-a mai uitat niciodată.

     

     Se întâlneau mai ales duminicile, în zilele frumoase ale verii toride, ea venea din orăşelul ei, pe o cărare pustie de vreo doi kilometri, el venea din satul lui, pe drumul prăfos al carelor şi pe poteca dintre plopi şi arini şi se întâlneau în zăvoiul rareori străbătut de oameni, Doar o singură dată un tânăr cioban a trecut pe-acolo cu oile sale, i-a surprins în momente de dragoste pasională, şi-a cerut respectuos scuze şi şi-a văzut de drum.
     Se apleacă şi ridică de jos un ac de păr cu care-şi prindea ea pletele blonde legănate de vânt. Lacrimile îi întunecă privirea, acul nu-l mai vede clar, pietricelele lui colorate îi joacă în fața ochilor, dar îl duce la buze şi mai simte aroma de atunci a părului ei înfierbântat de soare şi dragoste. Apoi găseşte eşarfa ei albastră, decolorată de vreme şi ploi, o ridică în lumina unei raze de soare şi parcă o vede aievea pe ea, pe Myria, râzând luminoasă în umbra colibei, cu trupul ei de statuetă de Tanagra, gol şi marmoreean, cu gesturile ei de balerină graţioasă şi parcă o aude răsfățându-se:
     - Gil, sunt frumoasă?
     - Nu, nu eşti frumoasă…
     - Cum poţi vorbi aşa, Gil? face ea pe îmbufnata.
     El îi zâmbeşte cald, cu multă duioşie pentru mutrișoara ei de copil răsfăţat:
     - Nu eşti doar frumoasă, asta am vrut să spun, eşti mai mult decât frumoasă…
     - Adică? ridică ea sprâncenele, nedumerită.
     - Păi, frumoasă e puţin spus, eşti… eşti… cum să zic, foarte vie!
     - Doar atât? Doar vie? rămâne ea dezamăgită.
     - Păi, vie înseamnă maxim! încearcă el s-o consoleze. Uite, piatra asta cu dungi colorate, e frumoasă… dar nu e vie! Înţelegi? Vie înseamnă frumuseţea maximă!
     - Bine, dacă zici tu.. cade ea la învoială, îi sare în braţe ca un iepuraş din aşternutul de fân aromat şi se iubesc iar, un timp nesfârşit de lung, să le ajungă pentru o veşnicie, sub privirile duioase și protectoare ale câinelui lor credincios.
     - Îţi mai aduce aminte, Nerone, de prinţesa noastră blondă? Mai ţii minte cu cât drag ne întâmpina pe amândoi? Cum te mângâia pe creştet după ce ne îmbrăţişam noi îndelung?
Nero clatină din cap şi se uită parcă trist la el, ochii îi lăcrimează, poate nu atât de aducerea aminte, ca ai lui Gil, cât mai degrabă de bătrâneţea care-l macină tot mai mult.

     

     Apoi a venit toamna, ea a plecat la facultate, au ţinut o vreme legătura mai mult prin telefon, se vedeau tot mai rar, ea şi-a luat în mâini viaţa ei de tânără femeie pregătită pentru o carieră, pentru o viaţă de familie, iar el a rămas într-un cotlon al trecutului ei, în zăvoiul mirific de altădată şi în coliba de crengi aşternută cu fân, aşa cum ea a rămas pentru totdeauna într-un colţ al inimii lui. Cu ochii împăienjeniţi de sudoare şi lacrimi priveşte spre apus, soarele a asfinţit de mult şi înserarea se lasă peste lume în zvon de greieri, cântec de broaşte şi şuierat de trenuri care pleacă în lumea largă din gara de peste râu.
     - Hai, Nero, că ne prinde noaptea pe drum! şi pornesc amândoi, gârboviţi, pe drumul întoarcerii spre casă.

Vizualizări: 50

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit uluită de minuțiozitatea descrierilor naturii, simțurilor... Iubirea vinovată se putea întâmpla oriunde, greu de crezut circumstanțele, dar înflăcărează imaginația oricui... Ești meșter povestitor... Este tristă! Asta să fie întâlnirea acestui prototip masculin - Gil, cu IUBIREA? puțin, dureros de puțin...

Cumva, atât de evidentă paralela iubirii cu însăși viața, doar intersectate, fragilitatea, relativitatea... 

Am gust amar, dar scrierea este faină..aDa nemescu

Bine ai venit, Ada, în universul poveștilor mele. Sunt povestitor „de viță veche”, cred că înnăscut, cu un „talent” moștenit de la bunica mea, vestită în regiune pentru talentul ei de povestitoare. :) Iubirea interzisă e poate cea mai intens trăită, datorit circumstanțelor constrângătoare, eu aveam chiar o vorbă „Nu contează durata ci intensitatea!” Poți trăi în câteva clipe, ore, zile ori săptămâni ceea ce alții nu trăiesc în ani de zile ori în toată viața lor! Circumstanțele de loc pot părea ”greu de crezut” dar ele sunt ca un „eden” al iubirii, legat de asta mai aveam o vorbă: ”nicăieri nu poate fi iubirea mai pură ca în natură!” :) A fost mult în puțin. Mai mult decât ani de monotonie și plictis. Iar „scurtimea” experiențelor face parte din însăși esența vieții noastre pe pământ! 

Ada Nemescu a spus :

Am citit uluită de minuțiozitatea descrierilor naturii, simțurilor... Iubirea vinovată se putea întâmpla oriunde, greu de crezut circumstanțele, dar înflăcărează imaginația oricui... Ești meșter povestitor... Este tristă! Asta să fie întâlnirea acestui prototip masculin - Gil, cu IUBIREA? puțin, dureros de puțin...

Cumva, atât de evidentă paralela iubirii cu însăși viața, doar intersectate, fragilitatea, relativitatea... 

Am gust amar, dar scrierea este faină..aDa nemescu

Legat de acest ”remember” am scris și poezia cu aceeași temă și același titlu ”Întoarcere în timp”:

mai bântui în unele seri

prin ierburi învinse

mai caut focuri de ieri

pururea stinse

acesta-i locul dintâi

pajiște mută

o floare strivită mângâi

rană tăcută

din ochii întorși înapoi

cad focuri stelare

însămânțez în noroi

migdale amare

pe locul unde-am pășit

alți pași se frământă

pe locul unde-am iubit

un greiere cântă...

... frumoase versuri, scrise cu economie de cuvinte (ceea ce este mult mai greu...) dar cu generozitate de sensuri și trăire.

dacă spun că au ceva eminescian ( cântecul ce le însoțește la citire) s-ar crede că exagerez.

mulțumesc pentru completare, aDa

Grig Salvan a spus :

Legat de acest ”remember” am scris și poezia cu aceeași temă și același titlu ”Întoarcere în timp”:

mai bântui în unele seri

prin ierburi învinse

mai caut focuri de ieri

pururea stinse

acesta-i locul dintâi

pajiște mută

o floare strivită mângâi

rană tăcută

din ochii întorși înapoi

cad focuri stelare

însămânțez în noroi

migdale amare

pe locul unde-am pășit

alți pași se frământă

pe locul unde-am iubit

un greiere cântă...

Mulțumesc, Ada, de revenire. Versurile mele sunt de obicei mai „sărace” în cuvinte și expresii „stufoase” și fără exces de metafore și alte figuri de stil, care au frumusețea lor numai dacă sunt folosite cu măsură. Îmi place de obicei să încerc să spun mult în puțin. Și caut o anume cadență muzicală în toate. Pentru mine poezie și cântec sunt totuna.

Ada Nemescu a spus :

... frumoase versuri, scrise cu economie de cuvinte (ceea ce este mult mai greu...) dar cu generozitate de sensuri și trăire.

dacă spun că au ceva eminescian ( cântecul ce le însoțește la citire) s-ar crede că exagerez.

mulțumesc pentru completare, aDa

Grig Salvan a spus :

Legat de acest ”remember” am scris și poezia cu aceeași temă și același titlu ”Întoarcere în timp”:

mai bântui în unele seri

prin ierburi învinse

mai caut focuri de ieri

pururea stinse

acesta-i locul dintâi

pajiște mută

o floare strivită mângâi

rană tăcută

din ochii întorși înapoi

cad focuri stelare

însămânțez în noroi

migdale amare

pe locul unde-am pășit

alți pași se frământă

pe locul unde-am iubit

un greiere cântă...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Ironia verdelui cărunt a lui Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Cosmin Preda îi place postarea pe blog Ironia verdelui cărunt a lui Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inimi în noaptea adâncă a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog autumnala 3 a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia.. a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Poezia.. a lui Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog infinit a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Îndemn la Unire a lui Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndemn la Unire a utilizatorului Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog infinit a lui Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Într-un sat a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Inimi în noaptea adâncă a lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un sat a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Într-un sat a lui gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inimi în noaptea adâncă a utilizatorului Grig Salvan
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor