6. Glorie de poet

                         Motto:

                   „Pizma în viaţă te paşte, odată cu moartea se stinge,

                     Iar preţuire pe drept numai atunci vei primi”

                                  (Ovidiu: Dragostea Corinei- I, XV)

 

    Până la vederea Parthenonului, acolo sus pe Acropole, Grecia de acum nu-mi infirmase teoria că totul a fost cândva şi că amintirea a ceea ce fusese cu adevărat înainte trebuia să aibă conturul unei himere. Lumea nu se repetă, îmi şopteau filosofii antici şi mă trimiteau la tragicul autor grec, Euripide (amintit şi de M. Cărtărescu în „Pontus Axeinos”), pentru a nu mă îndepărta de răsfrângerile unei lumi mult rămase în urmă. Versurile grecului, citate şi de Cărtărescu, îmi veniră în memorie, tocmai când urcam muntele pe Acropole: „Multe sunt schimbările tale soartă!/Căci zeii ne dăruiesc doar spaime şi disperare:/Ce aşteptăm de la ei nu se întâmplă,/Ce nu aşteptăm ne loveşte năpraznic”. Abia dupa ce vezi arena amfiteatrului lui Herodes Atticus din Parthenon, înţelegi de ce se spune, că doar aici la Atena, au fost rostite şi abia apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Aici, dar şi în teatrul lui Dionisos şi al lui Pericles, din spatele Parthenonului, pe ale cărui dale de piatră m-am aşezat spre a privi scena unde odinioară se dădeau reprezentaţii după Sofocle, Eschil, Euripide şi Aristofan, simţi că Elada veche este în realitate centrul de atenţie al lumii.  Aici, alături de zei, actorii aduceau elogiul lor: soarelui, apei şi dragostei. Sus pe Acropole unde am urcat în Parthenon, ne uimesc mulţimea de vizitatori din toate părţile lumii. Astfel, Parthenonul pare a deveni centrul lumii. Vizităm templul lui Poseidon, unde se zice ca Menelaos l-a îngropat pe Prontes Onetorides, la întoarcerea sa din Troia. Pe una din aceste coloane ramase în picioare, încremenită în marmura, se afla gravat numele lui Byron, inscripţie (se zice) făcută de el însuşi. Apoi templul lui Hefaistos, care se pare că adaposteşte osemintele zeului Tezeu, născut din Etra, fiica pământeană a regelui Egeu, şi Poseidon, regele mărilor. Coloanele templului au aceeaşi vechime ca şi cele ale Parthenonului, mai mici însă, dar conservate mai bine. Reţin, că Homer, în „Iliada”, cântase bucuria lui Tezeu după ce acesta învinsese Minotaurul, ajutat de Adriadna care îi daduse ghemul cu aţă pentru recunoaşterea drumului la întoarcere. În Euripide, mai citisem câte ceva despre Tezeu şi ultima sa soţie, Fedra, cea care-l înşelase în privinţa fiului său, Hipolit, din dorinţa de a-l pierde, dar dându-se în vileag toată tărăşenia, Fedra îşi va pune capăt zilelor. Tezeu e socotit, de grecii de ieri şi de azi, drept un zeu. Fusese doar regele Atenei, o vreme. De aici de sus, de pe Parthenon, facem ochii roată şi ne minunăm de frumuseţile şi măreţia Atenei. Vedem un oraş imens, cu clădiri înghesuite, întins între colinele de munte şi mare. În zare, ne atrage atenţia muntele Lycabetus, o piatră imensă, aruncată, se zice, de furia zeiţei Palas Atena, asupra atenienilor nerecunoscători. Sus pe munte se află o cetate care atrage atenţia turiştilor. Vizităm în cele din urmă şi templul olimpianului Zeus, construit de Hadrian (care are şi o poartă alăturată care-i poartă numele); despre templu, se spune ca a fost construit pe parcursul a 700 de ani. Doar 15 coloane au mai rămas în picioare. Coloane şi ziduri, clădiri din piatră cu o vechime de peste 2000 de ani, cunoscând invazia perşilor, a imperiului roman, a imperiului otoman şi cate şi mai câte grozavii. Văzând Parthenonul îţi vine să-ţi reaşezi gandurile: nu Olimpul, lăcaşul zeilor, a fost visul cel mai înalt al atenienilor. „Regăsirea în memorie te poate face metafizician, răsfăţul în începuturile ei, sfânt” – scria Emil Cioran în „Lacrimi şi sfinţi”, transmiţându-i şi lui Octavian Paler un moment de perplexitate, atunci când afirmă că o diversiune a profeţilor e şi aceea în care ne fac (ei) să credem că, de fapt, noi nu căutăm pe pământ fericirea, ci absolutul. Ce altceva ne lasă a înţelege, prin mărturia sa, poetul Ion Murgeanu, regretând „timpul lăsat în urmă”, dacă nu deplina libertate a celui care, prins în contexul frământărilor anilor, nu a simţit cum s-a „dăruit prea mult şi degeaba”. Dar, să refacem alături de el, traseul unui timp al memoriei, mult lăsat în urmă. Prin septembrie 1970, venise în Bucureşti cu gândul să rămână în lumea literară de aici. Cu un an în urmă scrisese „Confesiunea” (avea un atu- forte, spunem noi). Întâmplarea face ca primul împătimit în literatură, cu care avea să dea ochii, avea să fie Mircea Ciobanu, cel care îi oprise un manuscris la „Cartea Românească”. Mircea Ciobanu „viitorul prozator de o exactitate halucinantă... care îşi asumase în toţi acei ani destinul atâtor autori”, îl îndrumă spre Marin Preda, căruia îi şoptise el ceva, în legătura cu manuscrisul „Repaose”. Acesta, după ce-l chestionă scurt, în stilul său moromeţian, cu privire la posibilităţile de trai ale acestuia îi spune tranşant: „Cum să trăieşti, mon cher, la Bucureşti cu 1000 de lei pe lună?” (adică, oi fi dumneata – poet Ion Murgeanu – optimist, da vorba e, pe ce te bazezi?). Dacă lipsesc prieteniile literare, poţi adică să-ţi spui, că eşti pierdut aici în Bucureşti. Se baza poetul nostru, în primul rând, pe prietenia cu Gheorghe Istrate, cel care se autodefinea, în poezia „Sceptrele copilăriei”, cam aşa: „Eu sunt un rege ars de vini/ purtat pe-un eşafod de crini”. Gheorghe Istrate era şi autorul unei poezii, în vogă pe atunci, – „Oase de fluturi”:

............................................................

„Ei trec pedepsitor în rana noastră

îngălbenind în gerul prematur

Şi ninge-adeseori prin ora vastă

cu oasele lor albe, din azur...

..........................................................

I-am aşteptat. Odată a vuit,

de lipsa lor. Dar ceasurile sparte

cu faţa s-a întors în infinit

ca nişte fluturi bucuroşi de moarte.”  

 

La rândul său, maestrul Preda nu are cum a se face că nu observase optimismul exagerat (în a îşi face prieteni) al poetului nou venit în Bucureşti (îşi şi exprimase mirarea: „Cum aşa... toată lumea?.... Cu toţi aşa şi de-a valma.... interesant!”) şi îl recomandă lui Ion Caraion de la „Gazeta literară”. Ce tâlc adânc avea mirarea lui M. Preda? Mult mai târziu, poetul Ion Murgeanu (în „Himera literaturii”) avea să-şi noteze: „Despre prietenii literare... Ce erau prietenii mei literari până atunci? Piese de risipă. Mărunţiş, cei mai mulţi, pentru crâşmele literare. Deşi, dacă stau bine să-mi amintesc, trecusem de perioada roz de la Suceava, ba chiar şi de perioada albastră de la Botoşani...”. Când i-a apărut „Repaose”, Ion Murgeanu se afla din nou la Botoşani „ca ziarist de data asta la Clopotul” – înfiinţat de un prinţ autentic, pe numele său, Scarlat Calimachi – ceea ce face ca sora mai mare a poetului, Condela, să exclame mamei acasă: „A ajuns şi el ziarist: Cum, mamă, asta face fratele nostru acum, a ajuns să vândă ziare?” Ne place să credem, că viaţa poetului nostru, nu este, decât o goană continuă pentru gloria sa de poet. Episodului Cezar Ivănescu i se acordă ceva mai mult spaţiu. E un episod pe care poetul ţine morţiş să şi-l explice, să ni-l explice, pentru că ceea ce vrea să sublinieze, este faptul că, în mai toate cazurile, s-a dedicat trup şi suflet gazetăriei literare, şi nu a speculat (din păcate) şi latura practică a cunoaşterii celor mai importanţi oameni de cultură ai vremii; ori şi atunci când li s-a dedicat trup şi suflet, se pare că s-a înşelat. Undeva, defineşte acest fapt - „un minus intolerabil al caracterului meu” -, cu modestia care-l caracteriza, o modestie care deriva dintr-o timiditate suspect de acaparatoare, deşi anii treceau... treceau... Cezar Ivănescu era „un tânăr frumos şi sănătos, călcând greu pământul, cu o amară lentoare, însă elastic, elegant totodată, alură sportivă... coamă de păr rebelă, rimbaudiană, bine potrivită totuşi din foarfece; ochii oarecum oblici, de arvanit, sau chiar „de turc”, în care nu vedeam deocamdată „defectul”, dar mai ales surâsul lui îngeresc de copil-poet” – care l-a fermecat de la început. Prima impresie, asupra poeziei ivănesciene, e că are în faţă „puţin câte puţin poetul  <lanţurilor de ocnaş>” (sugerată de lectura după „Marile speranţe” a lui Dickens). Trebuie să menţionăm şi noi, că poezia lui Cezar Ivănescu, era la vremea aceea, a unui continuu cântec rostit pe buzele studenţilor de pe treptele universităţilor din ţară. Să ne reamintim doar una din doinele sale (intitulată chiar „Doina”):

„!azi mi-s iară bolnav, azi mi-s iar bolnav

zac întins ca morţii în sicrie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşează prav

peste mâna-mi care nu mai scrie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşează prav

peste mâna-mi care nu mai scrie!

.........................................................

azi mi-s iară bolnav, azi mi-s iar bolnav

zac întins ca morţii în sicrie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşează prav

peste dreaptă mâna mea, Mărie,

pleoapele mi-s grele şi s-aşează prav

peste dreaptă mâna mea, Mărie!”

 

Nu aveai cum, nu observa „stilul atemporal al poeziilor pe care şi le recita singur într-o cadenţă metalică, dar în mod paradoxal muzicală” – spune şi Ion Murgeanu, cel care i-a fost prieten nedespărţit. „Eu mai cred şi acum că prietenia e un act gratuit tocmai fiindcă e de nepreţuit, dar ori de câte ori am iubit pe cineva în absolut şi dezinteresat a urmat, implacabil şi dezamăgirea” – conchide Ion Murgeanu în „Himera literaturii”. Pe vremea când mai tipărea „Clopotul” la Botoşani, se despărţise de prima sa soţie, Lica, şi se căsătorise cu Lenuş -„grăbit ca de obicei”. După apariţia volumului „Confesiunea”, pe care Mihai Gafiţa (dintr-un orgoliu de vinovat?) o cita între „cărţile anului”, iar Marin Preda îi propusese cartea la Premiul Uniunii Scriitorilor, generosul prieten Cezar Ivănescu devine invidios: din tandrul prieten de până atunci, irascibil, dintr-odată. Valentin Silvestru (un profesionist al umorului) îl avertizase: „Mai lasă-l pe prietenul tău să se odihnească în pace şi vorbeşte mai bine despre dumneata...”. Aurel Dragoş Munteanu, de la „Luceafărul”, ţinea să-l gratuleze de prietenia cu Cezar, atunci când relaţia lor se răcise. Abia la lansarea volumului „Aur şi flacără”, pe care Ion Murgeanu îl scosese la editura „Helicon”, Cezar Ivănescu avea să-şi dea arama pe faţă (arama invidiei –n.n.). Prieteniile literare se fac greu, se întreţin greu şi se destramă uşor, iar pe străfundurile memoriei se elaborează regretele. Cum ar fi spus E. Simion, la modul critic, despre un astfel de caracter: Omul care scrie (poetul, scriitorul sau criticul) „este ca Mercuţio - victima unui conflict care nu-l priveşte: el e cel ce pierde, cel ce plăteşte pentru vina de a nu se înţelege, în privinţa întâietăţii, Montaiguiii şi Capuleţii unei literaturi”. Cu alte cuvinte, gloria de poet este o coroană grea pe fruntea celui care, asemeni lui Hamlet, se va întreba veşnic: „a fi sau a nu fi?”

                            

                                      (va urma)

Vizualizări: 105

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Prima parte a eseului, ca într-un scurt, dar romantic jurnal de călătorie, ne duce în lumea legendară a Eladei, în măreția ei matusalemică, cu ai săi înțelepți, rămași eterni, ca apoi ușor, ușor, cu multă pricepere scriitoricească ne trece în lumea contemporană, cu înțelepții săi. Am citit rar, repetând, chiar pe alocuri, poposind mai mult peste aceste fragmente, de care te desparți greu.

Urmează periplu lui I.Murgeanu pentru prietenii literare care se obțin greu și se destramă repede așa cum spui tu:

Prieteniile literare se fac greu, se întreţin greu şi se destramă uşor, iar pe străfundurile memoriei se elaborează regretele.

Primim multe și interesante informații, introduse în fraze ușor lizibile și așa cum am mai spus, provocatoare.

Cu deosebită apreciere,

Sofi

Doamna Sofia: Plecând la drum să scriu aceste impresii de călătorie, nu eram lămurit cam ce l-ar fi interesat pe cititorul meu. Unii ar fi dorit să dezleg pe înțelesul tuturor (ca în romnele polițiste) misterul acestei goane pe urmele lui Homer, alții ar fi dorit stilul muiat într-o soluție de cianură și miere de trestie folosită în pamflete, unii caută ironia („cineva zicea că ironia este zâmbetul cu care creatorul cercetează o buburuză” – după I. Druţă), alţii neprevăzutul întâmplării, iar cei care vor mai mult decât o aventură, găsesc mai mult decât o aventură. O aventură pseudoliterară într-o lume creeată de scriitor, cu ajutorul cuvintelor. O lume care tinde spre cea a lui Dumnezeu, fără să o atingă vreodată. …Mergem mai departe.



Sofia Sincă a spus :

Prima parte a eseului, ca într-un scurt, dar romantic jurnal de călătorie, ne duce în lumea legendară a Eladei, în măreția ei matusalemică, cu ai săi înțelepți, rămași eterni, ca apoi ușor, ușor, cu multă pricepere scriitoricească ne trece în lumea contemporană, cu înțelepții săi. Am citit rar, repetând, chiar pe alocuri, poposind mai mult peste aceste fragmente, de care te desparți greu.

Urmează periplu lui I.Murgeanu pentru prietenii literare care se obțin greu și se destramă repede așa cum spui tu:

Prieteniile literare se fac greu, se întreţin greu şi se destramă uşor, iar pe străfundurile memoriei se elaborează regretele.

Primim multe și interesante informații, introduse în fraze ușor lizibile și așa cum am mai spus, provocatoare.

Cu deosebită apreciere,

Sofi

O aventură pseudoliterară într-o lume creată de scriitor, cu ajutorul cuvintelor. O lume care tinde spre cea a lui Dumnezeu, fără să o atingă vreodată.

Nu te mai saturi să tot citești. Și eu am revenit pe alocuri. Sunt atâtea informații...

Toată admirația!

Doamna Vasilisia: Multă admirație și pentru cel care citește. Ceea ce rămâne după tot ce au scris, vorbesc despre scriitori în general, seamănă cu o colivie goală în care au visat, sau cred ei, că au pus o pasăre care cântă. Dacă cititorul, de oriunde, care își va lipi urechea de colivie și în cele din urmă îi va auzi cântecul, dar și va spune „iată, l-am auzit!”, înseamnă că n-a fost doar un vis.  

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

O aventură pseudoliterară într-o lume creată de scriitor, cu ajutorul cuvintelor. O lume care tinde spre cea a lui Dumnezeu, fără să o atingă vreodată.

Nu te mai saturi să tot citești. Și eu am revenit pe alocuri. Sunt atâtea informații...

Toată admirația!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 40 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor