Mireasa

[Bircea Marian]

Mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu solicitat de staroste la nunți. De regulă, la cei cu evenimente pe repede înainte. Și da, am reușit onorabil să duc sarcina la bun sfârșit, în ciuda dezastrelor organizatorice. Ce este starostele? Un Maestru de Ceremonii sau MC cum i se spune acum pompos. Stilul meu era unul discret, mă străduiam să pun în evidență mirii, în fond ei erau vedetele nunții și interveneam numai dacă treburile trenau. Un principiu sănătos. Dacă ceva merge bine, nu-l opri. Asta spre deosebire de linia gălăgioasă de primadonă a confraților mei. Discutam cu o pereche dispusă să-și pună pirostriile, doreau o nuntă tradițională, da tradițională să fie! Îi ascultam uimit cum puneau pe tapet mofturi, pretenții și năravuri luate de peste tot din lumea asta... numai tradiționale nu erau.
─ Vreau să mă conducă la altar, tata! a cerut mireasa.
─ Sunteți ortodocși? Au încuviințat. La ortodocși, obiceiul este ca mireasa să fie condusă de naș, mirele de nașă. În zona noastră obiceiurile de nuntă tradițională au dispărut cam de mult.
─ Vreau să fiu furată! a licitat mireasa. Degeaba i-am explicat, e un obicei urât luat de la ruși, opricinicii lui Ivan cel Groaznic făceau chestia asta, cereau răscumpărare și înapoiau mireasa după o săptămână, violată sălbatic, așa că mirele știa sigur că primul născut este un bastard. Și asta era un caz fericit, de multe ori mireasa era returnată pe bucăți. Le-am explicat căt se poate de clar, este un timp mort, se dă peste cap programul de masă, nu este în regulă ca mirii sau unul dintre ei să dispară de la propria cununie, de ce bărbatul stă în dreapta, ca să-și poată apăra mireasa, că în tradiția noastră cel care încerca o astfel de manevră, abia scăpa cu viață, iar dacă reușea, ruptura dintre miri era imediată. Ba le-am povestit și de o nuntă, unde am fost invitat, mireasa a lipsit patru ore. S-a reîntors smotocită bine, răpitorul a șters-o englezește, iar socrul mic i-a administrat cele mai năprasnice perechi de palme pe care le-am văzut vreodată, toată nunta s-a dus naibii, mirele i-a dat papucii urgent. Că obiceiurile noastre tradiționale de nuntă se rezumă la un ritual anume, se închide drumul alaiului, se descântă cu găina, se fură pantofii miresei, muzica pentru mâncare, prăjituri, valsul miresei, chestii neaoșe. Ei nu și nu, noi ne facem nunta cum vrem, că de-aia plătim.
─ Bine, faceți cum doriți! Oricum, pe mine m-ați contactat să-mi spuneți că nu aveți bani și să fac un pustiu de bine. Nu-i așa?
─ Eu vreau să fiu furată! a insistat viitoarea mireasă. Să arunc buchetul, să mi se ia jartiera, să spargem paharele cu șampanie, să avem porumbei și artificii, am chemat pe cântărețul X... Pe vedeta TV, Y...
Da, toate năravurile împrumutate de aiurea.
─ Știți că obiceiul jartierei datează din neolitic? Am citit pe net!
─ Da, femeile alea nici n-au apucat să-și dea jos pieile de animale, să iasă bine din peșteră și au sărit direct la ciorapi de nylon, cu jartieră și pantofi cu toc cui, am replicat serios.
─ Păi vedeți? E tradițional! Vreau să fiu furată! a cerut mireasa.
A rămas să ne auzim la telefon, dar nu m-au sunat și nici nu mi-au răspuns la apeluri. Cel care a intermediat toată chestia, văr cu viitoarea mireasă, era coleg de muncă și m-a lămurit.
─ Nu te supăra, nu le-a plăcut de tine, că prea ești deștept! Apoi mi-a întins o cerere de concediu să i-o semnez. Nu era nici o supărare. Din contră. Mă gândeam că nunta cea mai grozavă la care am fost staroste, a fost cea a doi tineri britanici, făcută peste noapte cu buget redus, dar cu obiceiurile noastre autentice și ceterași, costume populare și multă veselie. Pentru ei era ceva exotic, inedit, nemaipomenit, ieșit din tipare. În săptămâna următoare, colegul a apărut extrem de trist la muncă.
─ Nu ai văzut la știri? Au furat-o și mașina lor a fost implicată într-un accident. Toți au murit pe loc. Șoferul, un văr și mireasa.

[Ada Nemescu]

Am recitit această proză, cu mari șanse să fie adevărată, sau cu inspirație reală, așa simt. N-am fost prezentă la multe nunți, dar cred că așa se întâmplă, societatea s-a depărtat de tradiții, implicit obiceiul (sfânt, altădată) nuntirii...

Tragismul din final taie răsuflarea! Dar poate așa trebuie abordat subiectul, ca un semnal de alarmă. Să nu ignorăm cele sfinte, pentru plăceri infime.

Am citit cu interes, aDa