Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?
Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni, cu hainele ei ponosite, ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă, fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc anume unde se plantau să cerşească, ea nu, ea bântuia străzile repetând mereu, într-un fel absent: “Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu? Te-ai făcut al dracului!”
Avea felul ei, să zicem, de a mulţumi când se mai oprea câte unul şi îi întindea un leu-doi: “Te făcuşi al dracului de zgârcit” şi trecea mai departe fără să privească trecătorii, fără să întindă mâna, doar repetând:” Dă, mă, un leu!” Localnicii erau obişnuiţi cu ea. Făcea parte din peisajul oraşului.
Începuseră să semene, cumva, de când minele se închiseseră una câte una. Geamuri ştirbe rânjeau ca şi râsul fără dinţi al Mariei, străzile îşi adânceau degradarea, pe zi ce trecea, clădirile deveneau din ce în ce mai
triste si cenuşii, văduvite de suflet, cu preţuri de nimic, așteptau…dar, cine să le cumpere?
Timpul se scurgea fără culoare, doar castanii mai ţineau rostul anotimpurilor, şi munţii care păreau să-şi întindă braţele, ca pentru o ultimă
îmbrăţişare, peste inima bolnavă a oraşului.
Într-o zi, îmi beam cafeaua pe o terasă, Maria păşea printre mese, fără să privească spre ele sau spre consumatori, repeta ca pentru ea: “Care dă, mă, un leu? Dă, mă, un leu!”
Cineva a chemat-o de la o masă.”Marie, ia vino! Îţi dau doi lei şi o bere… îl vezi pe ăla de la masa de acolo? Du-te şi pupă-l pe gură! “.
Femeia nu a răspuns s-a îndreptat spre masă repetând aceleaşi cuvinte: “Dă, mă, un leu!”. Când a ajuns în dreptul omului s-a aplecat şi l-a pupat cu zgomot. Luat prin surprindere, bărbatul s-a ridicat şi a împins-o cu putere. “Uoo,nebuno!”
Dezechilibrată, a căzut. Câteva secunde s-a lăsat liniştea, apoi, hohote de râs au izbugnit şuvoi. Râdeau de căzătura Mariei sau de păţania bărbatului?
Poate de ambele. Maria s-a ridicat încet, a privit în jur la gurile care clocoteau de râs, şi-a scuturat hainele, de parcă se puteau murdări mai mult decât erau şi s-a îndreptat uşor spre ieşire. Pentru prima oară, am observant în ochii ei, atât de goi altădată, o sclipire adâncă şi o umbră de lacrimă. Doar buzele păstrau aceaşi expresie de zâmbet neutru.
Situaţia m-a impresionat. Râsul mesenilor desenase în mintea mea imaginea unor hiene muşcând din trupul încă viu al victimei.
De la această întamplare, a trecut ceva vreme fără s-o întalnesc, fără să mă întreb unde este Maria. La fel cum dispare o imagine neînsemnată, care nu a facut altceva decât sa ne izbească pentru o clipa privirea, nelăsând nici o urmă să perturbe banda rulanta pe care ne alearga rutina, disparuse şi Maria.
Până într-o zi, când trecând prin parc, pe acolo mergeam şi mă întorceam de la şcoală, am fost surprinsă să văd aşezată pe o bancă, o femeie bătrână, îmbracată şi machiată ca o … Nu i-am dat atenţie. Femeia şoptea ceva ca pentru ea.
Când m-am întors spre casă seara,
ea era tot acolo înconjurată de şoaptele ei. M-am oprit o clipă, curioasă.
“Cu cine vorbeşti, Marie?” Nici un răspuns, şi-a continuat netulburată monologul. Amintirile soseau în mitea ei de ici colo şi se concretizau în cuvinte fără noimă pentru mine. Îmi era greu să-i înţeleg bolboroseala.
O singură propoziţie venea clar, din când în când, “Să nu-mi iei băiatul, Ioane!” şi Maria o lua de la capăt.
După ceva timp, se pare că mi-a observant prezenţa, s-a ridicat şi a plecat, repetând cu voce ceva mai tare, cuvintele devenite obsesie. “Să nu-mi iei băiatul, Ioane! Să nu-mi iei băiatul, Ioane! “
Maria nebuna a murit, a fost găsită zăcând între ruinele unei case arse, se zice că a fost a ei şi ea i-a pus foc. Să fi fost sau nu aşa, nimeni nu mai ştia. A plecat discret, cum îi fusese şi existenţa. Oamenii o uitaseră încă de când era vie, în memoria lor, pe atunci, era doar Maria nebuna cu laitmotivul ei:” Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?”
Nu am căutat să aflu cine a fost Maria, o acceptasem împreună cu oraşul. Auzisem că fusese cineva în tinereţe. Când se surpase echilibrul ei, nimeni nu-şi aducea aminte sau poate nu observase nimeni. Ce a fost se ştersese din memoria celor care o cunoscuseră, de când apăruse Maria nebuna. De ce? Din nepăsare? Adesea, ne consolăm cu o abureală de milă pentru a nu ne simţi vinovaţi, întindem un ban de parcă ne-am cumpăra liniştea datoriei împlinite.
Cine ai fost, Maria!? “Am fost un om cu umbrele si luminile lui.Un om”.
Cuvinte cheie :
O secvență tristă de viață - o umbră pâlpâind lumină.
Societatea evită pe cei care sunt diferiți. Poate compasiunea, mila dau o notă disonantă față de armonia pe care şi-o doreşte.
Un fapt real, redat frumos! Lasă un mister în privința Mariei. Mi-a plăcut mult!
Frumos și bine expus. Am asistat întâmplător la o fază asemănătoare, când cineva, în depline facultăți mintale ( se credea persoana respectivă) îndemna un om al străzii să pupe o doamnă care aștepta în stația de autobuz. „Pup-o tu, că ești mai dăștept ca mine”, a zis bietul om. Știți care a fost reacția celuilalt, efectiv s-a repezit la sărmanul om și i-a tras un picior. Acesta a căzut la pământ și cred că ar fi continuat să-l lovească dacă nu oprea autobuzul în stație. Toți ( cred că eram 10-15 persoane) ne-am repezit să urcăm în autobuz să prindem loc, era ultimul care mergea din oraș spre sat. Atunci am văzut pe geam că singura persoană care nu s-a urcat în autobuz, era doamna. Ea îl ajuta pe sărmanul om să se ridice...
Multumesc, Emil Dumitru, Mihaela Suciu si Gabriel Cristea pentru lectura si comentarii!
Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.
Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam... Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.
Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.
Sofi
Multumesc, Sofia!
Sofia Sincă a spus :
Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.
Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam... Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.
Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.
Sofi
Un segment de societate bine redat, dar neglijent redactat.
da Coza
Personajul, cu problemele sale existențiale, mi-a șoptit să-mi duc lectura pănă la final. Aprecieri autoarei pentru buna creionare a „răului” care pătrunde printre noi ca o termită, însă bariara contra lui se pune bine în final cu sugestivul cuvânt - om.
Am citit cu drag, doamnă Agafia.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor