-Mac, zise Sol ridicându-se brusc de pe scaunul său, îmbarcă-l pe domnul Plaur într-o navetă şi du-l acasă. Discuţia noastră s-a încheiat.
-Am să-l însoţesc, se auzi monoton vocea Teei, parcă izvorâtă din pereţii alburii. Nu merg acasă, rămân pe Terra.
Cei trei bărbaţi tocmai se ridicau de la masă când Tea rostea acele cuvinte. Au rămas toţi nemişcaţi, într-o poziţie caraghioasă, cu fundurile suspendate în aer şi spinările împinse înainte. După câteva clipe s-au lăsat toţi să cadă înapoi, în scaune.
-Ce-ai zis? Ce-ai spus, Tea? izbucni Sol într-un hohot de râs. Vrei să rămâi cu pământeanul? Mac şi Gib aveau şi ei pe chip câte un zâmbet strâmb, a nedumerire. Vrei să rămâi cu pământeanul? repetă Sol cu gura încleştată. Îţi ordon să rămâi la bord. Peste patru ore vom pleca, avem o distorsiune de care trebuie să profităm. Acum du-te în cabina ta şi să nu-ţi văd faţa până ajungem acasă! Mac, du-l pe pământean de aici, izbi Sol cu pumnul în masa moale, împrăştiind salivă în toate părţile.
-Nu-mi poţi da ordine, comandante, zise femeia calm, pe nava ta am statutul de pasager iar mandatul meu de cercetător pe planeta Pământ expiră când hotărăsc eu. Mă voi întoarce acolo şi tu sau altcineva nu mă puteţi opri. Mac, pregăteşte naveta, eu merg să-mi iau lucrurile, Dispăru prin peretele acela gelatinos înainte ca Mac să poată scoate vreo vorbă.
Se lăsase o linişte în încăpere de-mi auzeam pulsul în urechi. Cei trei mă priveau ţintă, cu o duşmănie nedisimulată în ochi, m-ar fi ucis cu dragă inimă şi nu-mi dădeam seama ce-i opreşte.
-Ce facem, Sol? sparse tăcerea întrebarea lui Gib. O lăsăm să rămână? Şti bine că că nu ne putem întoarce după ea decât peste două distorsiuni, adică patru ani tereştri. Adică mult prea târziu...
-Da, o lăsăm, ce altceva putem face? Nu avem nici un fel de autoritate asupra ei. Iar dacă încercăm să folosim metode violente, sigur va invoca primul amendament. Du-i pe Pământ, Mac, într-un fel o admir pentru curajul ei şi cred că o să fie bine, mai zise Sol, după care se ridică şi porni încet, cu umerii cazuţi, către o ieşire numai de el ştiută.
*
Mergeam cu pas alert pe un culuar îngust, Mac in frunte, apoi Tea şi la urmă eu. Tea avea încins pe umeri un rucsac iar în mâna stângă ducea o valiză mărişoară, ce părea destul de grea. Am întins mâna şi am apucat mânerul cu gândul să car eu acel bagaj, dar femeia m-a respins cu o smucitură a trupului. La capătul coridorului s-a deschis o uşă şi am părtuns toţi trei într-un ascensor destul de strâmt. Am coborât câteva secunde stând încordaţi, ca nu cumva să ne atingem unul de celălalt. Am ieşit într-un hangar bine luminat, unde stăteau aliniate patru vehicule de forma unui ou şi nu mai mari ca o maşină de teren, cum aveam pe pământ. Erau cafeni la culoare şi păreau făcute din ţiglă, în afara celor patru hublouri trapezoidale de cristal, montate simetric, probabil acolo unde era faţa navetei.
-Să ne grăbim, Mac, zise Tea rece. Trebuie să prindeţi distorsiunea, altfel, cine ştie, veţi fi nevoiţi să mai pierdeţi vreo doi, trei ani pe aici şi poate chiar să asistaţi cum mor şapte miliarde de oameni.
-Şapte miliarde ai zis? Şapte miliarde sunt ăştia? întrebă Mac sincer uimit. Aşa e, Plaur? se întoarse şi către mine. Dar ştiu că nu vă pierdeţi vremea...alcool şi sex, vorba ta, de-aia ardeţi încă petrol, şapte miliarde... continuă Mac să vorbească singur.
Călătoria a durat cam zece minute. M-am uitat afară dar n-am reuşit să disting nimic, doar ceva ca nişte scântei care alunecau ameţitor de repede pe lângă hublouri.
-O să debarcaţi la aceleaşi coordonate de unde l-am ridicat pe Plaur. Ajungem în treizeci de secunde. Este ora locală patru AM, adică dimineaţa, Nuc, râse Mac cu poftă.
-Să ţi-o trag, i-am arătat eu degetul mijlociu şi am sărit sprinten pe uşa care tocmai se deschidea. Am ocolit naveta cu gând să o ajut pe Tea cu bagajele, dar ea deja coborâse şi vorbea cu pilotul prin hubloul deschis, într-o limbă necunoscută mie. Apoi vehiculul a început să se înalţe uşor, ca un fulg ridicat de vânt, ca să dispară intr-o clipă, una cu stelele de pe cer.
*
Ne aflam, eu şi Tea în parcarea din spatele blocului meu, chiar lâgă tomberonul de gunoi, stăteam faţă în faţă şi ne uitam unul la celălalt. O haită de vreo şase câini începu să ne latre cu răutate, înaintând din întuneric către picioarele noastre, doi paşi înainte, unul înapoi. Tea se lipi instinctiv de mine, simţeam cum tremură, iar eu m-am răstit plictisit la dulăul care părea a fi şeful:
-Mai taci, Colţosule, că mă doare capul de lătrătura voastră, apoi m-am aplecat să iau bagajele Teei, rucsacul şi valiza argintie. Să mergem în casă, Tea, ăştia or să trezească tot cartierul cu hămăiala lor, eu stau la prima scară, la etajul trei.
-Ştiu unde stai, Nuc, doar eu te-am scos alaltăieri în oraş...
Colţosul era la picioarele mele, îmi mirosea genunchii şi se bucura dând din coadă cu fund cu tot. Lătra scurt în răstimpuri, parcă voia să spună: “Te cunosc, eşti flăcăul ăla de la trei care ne dă pizza rece şi vine acasă de obicei cam pe la ora asta. Eşti OK”.
Uşa de la apartament era descuiată. Tea a intrat prima şi a aprins luminile apoi mi-a luat din mâna valiza argintie, căutând un loc unde să o aşeze. Greu, în casa mea abia dacă puteai găsi loc unde să aşezi un telefon mobil.
-Ce ai în ea? am înrtebat. În valiză.
-Informatii, Nuc, informaţii vitale pentru ceea ce avem noi de făcut şi ceva instrumente pe care nu le puteam procura de pe pamânt, răspunse Tea. Mi-e foame, găsim ceva de mâncare în casa asta?
-O să caut imediat în frigider, m-am umflat în pene, cu toate ca mari speranţe nu aveam...
-Trebuie să gaseşti mai întâi frigiderul, râse Tea bine dispusă. Şti, mă simt bine în casa ta, mă simt chiar în siguranţă. E o dezordine cruntă aici dar toate lucrurile sunt curate. Rufele tale pe care m-am aşezat eu acum sunt proaspăt spălate – data viitoare să pui mai puţin balsam - dar nu sunt călcate. Ştiu, continuă Tea, că le spală maşina, dar de călcat trebuie să le calci singur.
-Mi le calcă mama. Dar, Tea, de unde cunoşti tu atâtea amănunte despre nimicurile astea? Că rufele se calcă, balsam, dezordine cruntă, maşină de spălat, că doar faci parte dintr-o civilizaţie care călătoreşte ani lumină, mi-e şi frică să mă gândesc. Cum ai învăţat atâtea chestii despre noi?
-Am trăit aproape şase ani pe pământ, am călătorit, am studiat, am muncit cot la cot cu pământenii, vă cunosc bine,bine. Aduci ceva de mâncare?
M-am repezit în bucătărie, la frigider. O cutie de lapte încă în garanţie, biscuiţi săraţi, pizza rece – asta Colţosului - , o bucată de slănină afumată adusă de mama de la ţară, muştar cu hrean şi două cepe uscate.
-N-am mâncat până acum slănină afumată cu ceapă crudă, bălmăji Tea cu gura plină. Chiar că meritaţi o şansă. Eu unde dorm, Nuc? Sunt foarte obosită , vreau să dorm. Iar mâine vom vorbi.
Moţăia cu ceafa rezemată de speteaza canapelei. Am luat-o în braţe ca pe un copil şi am deschis uşa dormitorului cu piciorul. Am aşezat-o în patul meu şi i-am mângâiat sfios părul roşcat, fără să-l ating. Am învelit-o cu pledul şi i-am închinat chipul: “coboară-Ţi, Doamne privirea asupra ei şi ia-o în grija Ta!... Apoi m-am dus în camera cealaltă şi m-am cuibărit pe canapea, printre rufele necălcate şi am adormit instantaneu.
Cuvinte cheie :
Am trecut să văd dacă găsesc ceva nou, dar am constatat că este aceeaşi naraţiune pe care am mai citit-o o dată, inclusiv erorile.
un culuar, - un culoar
am înrtebat. - am întrebat
ia-o în grija Ta!...- nu ai închis ghilimelele.
Aştept noutăţi, Sofy.
Am recitit pana aici si sunt nerabdatoare sa ajung la partea noua. Parerea mea, nu neaparat de luat in seama, este ca textul cere recitire si indreptarea erorilor.
Aici apare o contradictie sau mi se pare mie?
"Şti bine că că nu ne putem întoarce după ea decât peste două distorsiuni, adică patru ani tereştri...
Trebuie să prindeţi distorsiunea, altfel, cine ştie, veţi fi nevoiţi să mai pierdeţi vreo doi, trei ani pe aici şi poate chiar să asistaţi cum mor şapte miliarde de oameni."
Cu prietenie,
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor