Lena, a treia fată născută dintre cele patru ale familiei, nu avusese parte de la mama natură aproape de nimic. Era scundă la cei şaisprezece ani, negricioasă, adusă de spinare, iar ochii, ca două boabe de piper, se aşezaseră strălucitori, de o parte şi de alta a nasului ascuţit. Gura mică, mărginită de două buze subţiri ca frunza în dungă stăteau aproape întotdeauna întredeschise, pe o bărbie alungită şi lăsau să se vadă nişte dinţi mărunţei. S-ar putea crede că Dumnezeu a fost în concediu când i s-au format trăsăturile ori că s-a încercat un prototip de fiinţe umane pentru alte planete.

Dar ea era aici, pe pământ şi trebuia să trăiască cu ceea ce avea. Era obişnuită să fie privită ca obiect de muzeu şi să stea retrasă, singuratică. Nici măcar nu o mai deranja.

Însă avea un suflet neted, mare, mare cât nemărginirea zărilor, săritoare, gata să ajute pe oricine, oricând. Nu era invidioasă pe surorile ei care arătau bine sau pe alte fete. Se aştepta să atragă priviri, nu tocmai de admiraţie şi să suporte glume sau batjocură: „Uite ce faţa are, parcă-i o pasăre răpitoare!” sau „Cât de urâtă este săraca!” Trecea cu uşurinţă peste clipe negre fără să protesteze, cu dorinţa sufletului de a învinge realitatea.

Familia o iubea aşa cum se iubeşte, necondiţionat şi o proteja în mod deosebit. Mama avea sentimente speciale faţă de ea, purtându-i dragoste şi atenţie sporită. Încerca să o ferească de cei care-i luau chipul în zeflemea, dar nu dorea să îi îngrădească libertatea. Fata era liberă să-şi caute prieteni după preferinţă şi puteri.

Era toamnă pe strada Lutului, teii se legănau de o parte şi pe alta a străzii, foşnindu-şi frunzele îngălbenite care mai rămăseseră atârnate în adierea slabă a vântului. Razele soarelui mai aruncau câte o lumină palidă şi nostalgică de octombrie.

Neliniştea pusese stăpânire pe mintea mamei, în ceea ce o privea pe Lenuţa. Dintr-un anumit punct, avea o vagă nedumerire: de câtva timp fata părea pierdută. Mergea pe cărarea ce ducea în grădină alene, abătută, cu privirea fixată pe câte un lucru banal. Părea că mii de gânduri îi străbăteau mintea şi parcă se îngrăşa. O urmărea cu priviri iscoditoare şi uneori o întreba:

– Lena ce-i cu tine? De ce eşti tristă?

– N-am nimic mamă, răspundea fata, dorind să pară indiferentă, trădând mai de grabă confuzie.

Uneori o surprindea cu o lacrimă în colţul ochiului. Mama crezând că se gândeşte la cine ştie ce băiat care a refuzat-o, a încercat să se autoconsoleze...

În următoarea lună, fata s-a îngrăşat şi mai mult, şoldurile i se lăţeau, luând forme mature, pântecul se rotunjea, pieptul creştea mai mult decât normal, iar faţa... se buhăia. Ai fi putut spune că s-a îngrăşat, fălcile mai cuprinseseră forme, aranjând-o ceva mai bine, dar ascundeau prea mult ochii mici şi rotunzi.

Urmă aceeaşi mirare, aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns.

Apoi pe mama a străfulgerat-o un gând aprig: „Dacă este gravidă?... Dar nu, nu, nu se poate! Cu cine?... Unde?... Când?...” îşi răspunse cu un dram de optimism.

Într-o seară, fiind numai ele două, mamă şi fiică, a încercat să descopere misterul:

– Lena, tu ai cunoscut vreun băiat?

– Da, răspunse fata cu privirea în pământ.

– Când?

– În august.

– Şi ai făcut... dragoste cu el?

– Da, mai răspunse aceasta. O dată.

– Unde? întrebă mama stupefiată.

– Pe malul lacului.

Pentru mamă era clar: Lena era gravidă.

Au urmat alte întrebări, cărora fata nu prea a putut răspunde; nu-l cunoştea pe băiat, ştia doar că-l cheamă Ilie, nu-l văzuse decât o dată, deşi i-a promis că o va mai căuta. Un timp l-a aşteptat, l-a dorit, apoi a uitat întâmplarea, ca pe un vis urât.

Vizita la medic le-a confirmat - sarcină în luna a treia.

Urma, deci, să se nască un copil din flori, din puţinele flori de pe malul micuţului lac de acumulare, unde creştea mai mult iarbă, păpădie şi cucută...

Consternare şi stări greu de exprimat o încercaseră pe mamă, făcea eforturi enorme ca să-şi stăpânească lacrimile. Rămânea minute în şir cu ochii pironiţi într-un punct de pe perete, nu mai auzea, nu mai vedea. Surorile îşi vedeau de ale lor, fără să-i poarte prea multă pică, dar tatăl lor era cel mai afectat. Oricum suferea destul pentru înfăţişarea fetei, dar nici în cele mai negre coşmaruri ale sale nu putea gândi la asemenea ruşine venită din partea ei. Era prea mult pentru orgoliul său de bărbat.

Lena a fost nedumerită în prima fază a dramei, nu prea înţelegea ce se întâmplă cu ea, apoi după ce în burtă a simţit o zvârcolire rebelă, o zvâcnire, apoi lovituri ca din joacă, răspunsuri care-i veneau din trup, a înţeles că acolo este o ființă care va fi numai a ei. Inima i-a tresăltat de bucurie la gândul că în curând va avea pe cineva care-i va aparţine total, care o va iubi pentru cine este, nu pentru cum arată. Îşi mângâia burta pe furiş, fără să o vadă mama, înţelegând că i-a provocat o supărare imensă, dar pe care nu o exprima.

Timpul trecea alene pentru Lena care auzea în camera părinţilor certuri tot mai mari; erau zile întregi în care nu-şi vorbeau, iar într-una din ele a găsit un bilet pe masă: „Eu am plecat, să nu mă căutați. Nu pot trăi în aceeaşi casă cu un bastard. Tata.” Fata a rămas înmărmurită, a vrut să ascundă biletul, dar era prea târziu, mama i l-a smuls din mână. L-a citit şi nu a spus nimic. A rămas cu privirea pironită în gol, ca de obicei... însă de data aceasta timp mai îndelungat.

Viata a continuat cu imperfecţiuni sau împleticiri, dar cu siguranţă pentru fetele cele mari din familie, studente care aveau şi câte o mică slujbă. Uneori te poţi bucura şi numai de crâmpeie, cu gândul la atingerea stâncii celei durabile. Lena făcea menajul, mama muncea şi ea, era ingineră. Necesarul de zi cu zi era asigurat. Important este să crezi privind înainte, să nu te întorci, chiar dacă te hrăneşti doar prin fărâme.

A sosit luna mai, luna florilor, a iubirilor, a impulsurilor de viață, dar şi a sorocului pentru Lena. Mama a dus-o la maternitate, s-a asigurat că este pe mâini bune şi a plecat după ce a încurajat-o: „Ai să fii o mamă bună!”

Tânăra fată a născut destul de repede şi destul de uşor, fără zarvă mare, o fetiţă. I-a pus numele Viorica, doar era din flori. Au vizitat-o surorile, iar după câteva zile urma să vină cineva din familie să o ducă acasă în camera pe care au pregătit-o deja pentru ea şi pentru fetiţă. În ziua externării a aşteptat Lena, gata îmbrăcată, pe marginea patului cu Viorica lângă ea până seara şi nu a venit nimeni. Nici a doua zi, nici a treia. În următoarea, au apărut surorile ei, îmbrăcate în negru.

– Am venit să te luăm acasă.

– Dar de ce purtaţi doliu? le-a întrebat Lena.

– Îţi spunem mai târziu, răspunse una dintre cele două, care a şi luat fetiţa în braţe şi au plecat.

Acasă Lena aflase că mama lor a murit. Nu a mai suportat atâtea lovituri, una după alta, a făcut atac de cord şi a murit.

„Cum, mama mea a murit? Si n-am s-o mai văd niciodată? Si eu ce mă fac fără ea? De ce nu m-a luat cu ea?” erau întrebările tinerei femei lăuze, cu lacrimi în suflet. Începuse să-şi piardă firea. Nu-i mai păsa de Viorica, de ce plângea şi la piept, nu-i mai păsa că nu dormea, sau de surorile ei care-i spuneau să-i facă ceva fetiţei să o liniştească, să nu mai plângă atât de mult. Ea nu ştia ce să-i facă, mama ei trebuia să o înveţe, dar ea nu mai era. Lena nu dormea nopți întregi, mânca foarte puţin, iar când adormea avea un vis ciudat: înota într-o apă limpede, printre plante frumos colorate, care se unduiau lin de valuri încete, unde era linişte, o linişte care-i făcea bine şi întotdeauna purta în mână o floare. Pe prundişul apei era chipul zâmbitor al mamei, dar dispărea imediat. O dată s-a trezit ţipând: „Mai stai mamă, te rog, nu pleca încă...” Şi Viorica plângea tot timpul.

Trecuse o lună de când născuse, zilele erau la fel, nopțile tot aşa, iar visul apărea din ce în ce mai des.

Într-o dimineaţă de duminică, Lena a înţeles. S-a ridicat din pat, a spălat fetiţa, a îmbrăcat-o frumos şi pe ea la fel. A luat o eşarfă de mătase, de-a mamei, lungă şi lată, şi-a legat fetiţa de ea pe după gât pentru a-i fi mai uşor la mersul pe jos, apoi şi-a luat la revedere de la surorile care erau acasă.

– Unde pleci? au întrebat-o fetele.

– Să ne plimbăm, răspunse Lena, nu ştiu când venim.

– De ce-ai legat-o pe Viorica de tine?

– Să nu-mi cadă. O mamă bună nu lasă copilul de lângă ea niciodată, mai spuse Lena.

Apoi a plecat senină. „Ce simplu era, de ce n-am înţeles mai demult?!” îşi zise tânăra mamă.

Pe malul lacului Viorica s-a oprit din plâns ca prin farmec. Pe Lena a încercat-o un zâmbet şi a plecat pe pod. „Deci asta voiai şi tu...” A rămas câteva clipe străfulgerând cu privirea apa liniştită care se aşternea sub ea la vreo zece metri. Căuta ceva, dar nu găsea, apoi un gând îi veni în ajutor: „În adâncuri, sigur, acolo era liniştea şi mama...” Asigurându-se că fetiţa este bine legată de ea cu eşarfa, a pus un picior peste parapetul podului, l-a tras şi pe celălalt cu uşurinţă şi siguranţă şi a păşit în gol cu mâinile ridicate spre cer, cu o privire dârză, repetându-şi: „O mamă bună nu pleacă niciodată singură.”

 

Vizualizări: 230

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sofia, spun şi eu că m-a impresionat postarea ta, riscând să repet... dar dincolo de, trăirile Lenei sunt clar creionate de tine şi, aşa cum numai tu ştii s-o faci, umane. Şi femeile mai puţin dotate de la natură, au farmecul lor, nu spun ceva nou, au spus-o alţii cu ceva secole în urmă, dar ştiu să se, şi să, dăruiască feminitatea mult mai profund...

Cu prietenie,

Un text impresionat! Am citit cu mare drag, dar şi cu mare tristeţe. " O mamă bună nu pleacă niciodată singură."

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Absent a utilizatorului Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cristian Je îi place postarea pe blog Niştotă a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niştotă a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog fluturi a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog fluturi a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Absent a utilizatorului Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Cu părul tău vântură stele a lui Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog melopee a lui Djamal mahmoud
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Îndoieli a lui Agafia Drăgan
cu 5 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străinul din mine a utilizatorului Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a postat o discuţie
cu 6 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Rotisor a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 8 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Rotisor a lui Mihaela Suciu
cu 8 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Absent a utilizatorului Cristian Je
cu 8 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Absent a utilizatorului Cristian Je
cu 8 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Absent a utilizatorului Cristian Je
cu 9 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor