Jurnalul unui cântec

[Costel Zăgan]

•       Motto: "A suferi spre a-nţelege."(Eschil)

       5.08.80.Urma trupului tău este chiar această cameră.Ea îmi dizolvă inima , şi n-am niciun cuvânt care să te înlocuiască, iubito!

*Iubirea nu are ochii legaţi, dar este miriapodă.

     7.08.80.Terminat "Orestia", de Eschil : opera literară unde se învaţă suferinţa înţelepciunii. "Dar timpul, când îmbătrâneşte, şterge totul." Aş vrea să nu ai dreptate,  Eschil! Şi eu mă apropii de tine ca soarele de această iarbă contemporană.

     8.08-Pauza de masă a destinului.

    11 august 1980,ora 0,50.Un an de la ultima noapte de dragoste cu Moartea. Şi sunt atât de singur că şi fericirea celorlalţi e un adevărat supliciu pentru mine!

   Da, nu exist singur! Moartea e singurătatea extremă. Doar dragostea ne poate ridica până la nivelul inimii. În rest, totul e neant. Neant corupt.

*În cimitirul nostru, ciudat sau nu, însă lipseşte moartea.

*E TIMPUL SĂ MORI, NEMURIRE!

*Cu nicio bibliotecă nu se poate face dragoste!

*Sunt tânăr, dar îmi lipseşte trupul frumuseţii în care să mă exprim.

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (21)

[Sofia Sincă]

De la adolescenţă la perioada tinereţii. Ideile sunt altele. Dar atât de triste, totul se raportează la moarte. Era la modă şi atunci?

Interesant!

Sofy

[Sofia Sincă]

Proza ta din site este trecută în acest grup:

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr