La ceas aniversar,
În urmă cu un an, pe 21 mai, cu primăveri în suflet și la îndemnul mai multor prieteni mari, noi, Vasilisia și Ion Lazăr da Coza, am pus bazele acestui spațiu, pe care l-am numit – inspirat, sperăm – ÎNSEMNE CULTURALE.
Din start, l-am conceput ca pe un cenaclu literar-artistic online, și așa va rămâne.
La ceas aniversar, se cer bilanțuri. Abuzând de răbdarea Domniilor voastre, ne vom lăuda cu realizările, însă nici eșecurile nu le vom uita:
- avem peste 285 de membri. Mulți? Puțini? Noi zicem că suntem exact câți trebuie să fim, lista rămânând deschisă. Dar e chiar atât de important numărul de membri? Dacă am raporta numărul de postări, de comentarii și de membri activi la numărul de membri înscriși, cifra ne-ar fi net favorabilă în fața celorlalte site-uri asemănătoare, și-apoi noi nu am închis nicio clipă acest adevărat spațiu, obligându-i astfel pe vizitatorii ocazionali să-și deschidă cont pentru a ne cunoaște și nici nu am făcut temenele în fața unor autori cu apucături de țânci răsfățați, lăsându-i să-și desfășoare aerele de vedete geniale, sau neînțelese în genialitatea lor, oriunde vor, dar nu aici. Am refuzat în același timp accesul acelora care doreau ca din pagina lor să facă un depozit plin cu materiale aduse de pe internet, astfel încât ÎNSEMNE CULTURALE să rămână doar pentru creatorii autentici și cititorii lor. Trebuie să se înțeleagă următorul aspect: când intri de bunăvoie într-un club, te supui regulilor acelui club;
- un lucru este cert: de la apariția acestui site, în mediul online se scrie mai curat românește. Se scrie cu diacritice, cu cât mai puține greșeli gramaticale și de exprimare. Am luptat și vom lupta împotriva romfranglezei, a barbarismelor de orice fel. Vom milita ca limba română să nu devină „limba Turnului Babel”, acceptând totuși că o limbă e un sistem viu. Suntem mândri și-s de apreciat acei membri cărora atrăgându-li-se atenția asupra unor imperfecțiuni găsite în postările lor și le corijează apoi merg în manuscrise, dar și pe celelalte site-uri, unde repară scăpările, refuzând să aplice păguboasa zicere tipic românească: „Las' că merge și așa!”. De neînțeles e atitudinea celor care, deși greșelile sunt evidente, refuză să le elimine… Probabil se cred infailibili, ori au un orgoliu hipertrofiat, sau poate că pun prea mare preț pe edituri, sperând ca acolo să fie un lector de carte competent și răbdător care să le extermine „agramatismele”. Din cărțile primite în dar de la cei ce și le-au tipărit, am putut vedea greșeli pe care au refuzat să și le corecteze pe site, la sugestia colegilor, ele atârnând ca piatra de moară de calitatea intrinsecă a operei, însă mari satisfacții ne-au produs autorii ce-au ținut cont de sugestiile primite aici. Poate că vi se pare obsesie maladivă cerința de a scrie cât mai corect românește, supunându-ne reglementărilor în vigoare, dar imaginați-vă o clipă că sunteți un vizitator în premieră al acestui site de cultură și, la o primă vedere, vă izbiți de „agramatisme” vizibile din Lună, v-ați mai deschide cont aici? Ar fi ca și cum ai vrea să-ți cumperi un apartament într-un bloc de periferie, la ferestrele căruia urlă muzici de tot felul, în special manele și folclor urban;
- un alt aspect este cel al comentariilor. Firește că ne-ar plăcea să avem câțiva critici literari autentici care să cearnă și să certifice creațiile ce onorează acest site. Am vorbit cu câțiva academicieni și ne-au spus că ne descurcăm onorabil noi de noi și că trebuie să continuăm așa. :) Lăsând gluma la o parte, comentariile sunt importante. Competente sau nu, ele ne dau totuși o notă/idee corectă despre valoarea postărilor. Vă rugăm să luați aminte la un amănunt: dacă un autor postează două texte pe zi, unul bun și unul slăbuț, întotdeauna textul valoros va primi mai multe comentarii și mai multe aprecieri decât textul slab, indiferent de popularitatea creatorului, iar dacă el postează la câteva zile distanță câte un text, tot cel cu valoare va fi mai vizitat. Criteriul acesta este relevant dar nu infailibil, căci sunt autori valoroși însă mai greu de „digerat”, ei bucurându-se de mai puține vizite și comentarii! Trecând acum la valabilitatea comentariilor, putem spune că ele sunt făcute de pasionați cititori de literatură și de confrați întru înnobilarea cuvântului. Unii comentatori fac adevărate analize literare pe text, alții insistă pe minusurile din texte, iar unii se mulțumesc să lase doar un semn de lecturare. Mulți autori vor să le fie disecată opera și să fie criticați la sânge. (Doi-trei au și plecat din această cauză!) Ce le putem spune acestora? Că noi nu căutăm defecte acolo unde nu sunt. Dacă textul e valoros, un cuvânt de laudă cum ar fi: „Superb!”, „Excelent!”, „Place!” etc. e adresat operei, nu autorului. Etichetând opera, ceilalți cititori, în mare parte novici într-ale scrisului, descoperă textul apreciat și vor vrea și ei să se ridice la valoarea celor citite. Alți autori, în jur de cincizeci, crezându-se genii, n-au suportat critica bine intenționată de pe ÎNSEMNE CULTURALE și au plecat pe alte site-uri unde acum primesc numai pupături, ori postează pe acelea cărora de mult le-a fost cântat prohodul. Să fie sănătoși! Noi căutăm să împăcăm și lupul, și capra, și varza. Nu reușim întotdeauna, știm! Semnalăm, cu părere de rău, obiceiul unor cititori-comentatori care au câte-o feblețe, sau fac parte dintr-o „bisericuță”, și chiar dacă idolul are vreo postare submediocră, ei laudă la greu acea „creație” – nu așa îți ajuți prietenii, dimpotrivă, îi jignești! Mai subliniem faptul că și factorul timp nu ne îngăduie să facem tot ce vrem și ce putem, acest proiect fiind pe bază de voluntariat. Dorim totuși să aducem un reproș autorilor care postează, sunt comentați cu generozitate, însă nu se sinchisesc să facă o reverență cititorilor. Acestora le spunem că pot fi atinși de aripa geniului, dar dacă nu au cititori sunt zero-barat. Nu noi, creatorii, le facem onoare cititorilor, ci ei nouă. Ei, sacrificându-și timpul ne citesc, pe când ar putea foarte lesne să-și continue lecturile din clasici ori din consacrați. Celor nemulțumiți, într-un fel sau altul de criticile primite, le spunem „să nu pună la inimă”. La urma urmei, nu de aici se primesc referințe pentru Academia Suedeză (cea cu premiile Nobel) și nici referate pentru a intra în USR sau LSR, totuși acest site nu-i nici o pepinieră pentru mimoze – ieși în public, așteaptă-te să fii „tăvălit”;
- o altă scală a valorilor e dată de concursurile pe care le organizăm. Jurizate cu maximă corectitudine, ele relevă valoarea unui creator la un moment dat, afiliat unei teme. Mulțumim și aici celor care au oferit din cărțile lor pentru a premia câștigătorii. Concursuri vor mai fi, că talente-s cu duiumul;
- cum spuneam, acest site e conceput ca un cenaclu online, deschis elitelor, dar și celor care vor să-și facă un nume în literatură sau artă și caută perfecționarea. În această ordine de idei, putem să ne mândrim cu câțiva începători care, acceptând ajutorul confraților, au devenit autori veritabili. Multora le-am cerut să-și ridice ștacheta, însă considerându-se persecutați, au dat bir cu fugiții în locuri mai calde, fără să se întrebe de ce le-am vrea răul. Treaba lor. Nu noi pierdem. Totuși, ar trebui să știe că dacă doi-trei prieteni îți spun că ești beat, te duci și te culci. Mai sunt unii care, cunoscându-și limitele, spun că pentru dânșii literatura e ca o plimbare cu bicicleta prin parc și asta vor să facă. Putem să tragem de ei ca să întrupăm campioni mondiali la ciclism? Nu. Le acceptăm creațiile așa cum ni-s oferite... Însă nu poți scrie cărți dacă n-ai citit măcar o carte. Lor le-am cere să aibă milă de copacii din care se face hârtia pentru tipărirea producțiilor lor... O specie periculoasă de „creatori” sunt cei care vor să-și facă neapărat un nume, iar pentru asta recurg la orice mârșăvii. Una dintre ele fiind plagiatul. Lor le amintim o vorbă înțeleaptă, din bătrâni: „Minciuna are picioare scurte!”;
- ne mândrim, și pe bună dreptate, cu Biblioteca digitală. Până în prezent, avem circa patruzeci de cărți „editate”. Vom continua să surprindem, plăcut ori nu, pe membrii noștri. Cert este că pentru unii dintre dvs., văzându-și cartea în format electronic, a fost un imbold de a o tipări. Atragem aici atenția asupra unor aspecte întâlnite mai ales la volumele de versuri: noi am „editat” cărțile digitale cuprinzând poeziile unui autor, postate la un moment dat și în ordine cronologică, fără a ține cont de viziunea acestuia asupra întregului – asta din dorința de a face surprize – însă pentru tipărire, manuscrisul trebuie să aibă viziunea despre care vorbeam, să transmită perfecțiunea cercului și nu hazardul entropic al liniilor frânte (dar poate că și acesta – hazardul – are farmecul lui!), știut fiind faptul că unele poezii capătă un plus de valoare în vecinătatea altora, precum și inversul e valabil. Apoi sunt anumite poezii care, deși sunt valoroase, nu-și au locul în acea carte, și a renunța la ele este un act de înaltă autoprețuire. Iarăși spunem că nu tot ce am postat în spațiul electronic e bun și de tipărit. Până una alta, adevărata carte de vizită a noastră, ca scriitori, rămâne volumul cu ISBN, de aceea sugerăm maximă exigență, maximă autocenzură când trimitem manuscrisul spre editură. Odată tipărit și scos în lume, el nu ne mai aparține și nu mai putem să-i fim alături pentru a-i scuza sau repara greșelile – devine orfan. Depinde de noi dacă „orfanul” strălucește ori e de doi bani și aceia calpi;
- apreciind mult prozatorii, lor le-am creat Colecția de proză, unde fanii acestora și ai acestei specii literare pot găsi într-un singur loc opera favorită/favoritului. Proză să fie, că spațiu e berechet;
- căutând să facem ceva concret pentru membrii cu volume tipărite, am deschis Librăria online. Aici, autorii care vor să-și valorifice tirajul, pot să-și scoată cărțile pe tarabă, iar doritorii de miros de cerneală tipografică și foșnet de hârtie au posibilitatea să comande, cu plata ramburs, cartea dorită;
- nu e de neglijat nici activitatea din cele douăzeci și două de Grupuri diversificate ca temă;
- printre neîmpliniri, ne recunoaștem lipsa unui dialog mai amplu, mai cald, sfaturi mai elaborate, și, de ce nu, mai mult profesionalism. Uneori poate nu am știut să ținem balanța chiar dreaptă, luând decizii pripite sau lăsând ca lucrurile să curgă de la sine. Este cazul disputelor ce apar între doi, trei sau mai mulți membri, în care se lasă antrenați și chibiții, uneori și administratorii. Considerăm că aceste dispute (atât timp cât nu devin atac la persoană) sunt interesante, dând un plus de viață site-ului. Problema e că una dintre părțile beligerante, simțind că pierde războiul, cere intervenția fondatorilor sau/și a administratorilor ca să cenzureze partea adversă, ba chiar să-i închidă contul că altfel pleacă ea de pe site. Ce-i de făcut? Dacă știi că nu te țin „opincile”, nu intra în horă, ignorându-l pe „agresor” și sesizând totodată conducerea. Dar dacă deja ai scos sabia, ori, mai grav, dacă tu ai scos-o primul...
Dacă am ajuns unde am ajuns, asta se datorează dumneavoastră, membrii acestui site – cei mai talentați și mai frumoși creatori din lume! – dar și albinuțelor din Administrație: Mihaela Roxana Boboc, Bolache Alexandru, Ana Cîmpeanu, Angi Cristea, Iris Marinov, Corina Militaru, Sofia Sincă, Gina Zaharia (în ordine alfabetică), iar cu îngăduința dvs., le mulțumim și cu acest prilej! De mulțumiri mai au parte: Maria Ileana Belean, Augusta Cristina Călin, Maria Elena Chindea, Gabriela Grădinariu, Violeta Florentina Ion, Mihaela Popa, – persoane dragi nouă, care au contribuit la prestigiul site-ului, cât au fost administratori.
ÎNSEMNE CULTURALE va exista atât cât își va justifica prezența prin numărul de membri, de postări, de comentarii și de vizite!
Lumină în suflete, inspirație, celebritate pozitivă, sponsori, fericire și prosperitate vă urează și vă doresc fondatorii:
Vasilisia și Ion Lazăr da Coza
Cuvinte cheie :
Splendid "moment aniversar". Va felicit din toata inima!
Mi-a placut grozav cum e scris textul asta, are tot in el! :)))
Sincera mea admiratie.
Dorinţa mea este să adunăm cât mai mulţi ani şi dornici în ai frumosului, în acest site literar-artistic. Până la urmă este o joacă. Un joc de-a literatura, atât de plăcut, în care ne bucurăm unul de celălalt, autori şi cititori.
Iar vouă fondatorilor vă datorăm această satisfacţie. Prin seriozitatea pe care o depuneţi în fondul acestui site, morală şi materială, dovediţi dragostea de cultura adevărată românească. O familie care-şi dedică mult timp culturii, acestui spaţiu virtual, spaţiului virtual în general, care de fapt v-a întâlnit.
Vă iubim, familia Lazăr!
La mulţi ani INSEMNE CULTURALE!
VIVAT CRESCAT FLOREAT!
La mulţi, mulţi ani ÎNSEMNE CULTURALE! Felicitări fondatorilor şi administratorilor!
La multi ani INSEMNE CULTURALE!
Admiratia mea fondatorilor, o familie de oameni deosebiti, colegelor din administratie si tuturor membrilor acestui spatiu minunat.
Frumos scris acest text. M-a uns pe suflet.
Cu drag,
La multi ani!
Asa a fost sa fie,aceasta zi in care pomenim sfintii imparati ,cei care au construit un nou pod peste Dunare si sfinte lacase,tot asa doi oameni minunati au construit ceva spre viitor,ceva in care sa intram cu sfiosenie si buna_credinta...unde cu cuvintul nu se blameaza ci se lauda,nu se oprima ci se inalta,nu se ingenuncheaza ci se apleaca capetele intru respect ...
Imbogatit cu cele mai alese ginduri ,cu disponibilitatea celor care administreaza site-ul,cu truda celor care prin cele destainuite patrund in inima cititorului si o imbuna si desfateaza,Insemne lasa un semn de dragoste si intelegere pentru ceea ce este adevarata cultura si romanism...
Nu sunt cuvinte mari,nivelul limbajului utilizat aici este de un rafinament deosebit,discursul ,indiferent sub ce forma literara, este unul cu emblema stilistica solida si chiar familiara...
Insemnele nu sunt doar o justificare sentimentala ci si una ontologica si va exista,va exista pentru ca cei care sunt forta generatoare sunt in permanenta la datorie...
Insemne nu este o imitatie ci un act creator autentic si va fi,va fi...
Vibratie lirica si idei generoase!
Mereu impreuna!
Felicitări fondatorilor, administratorilor si membrilor! „Insemne culturale” este o oaza de frumos! La multi ani!
La mulți ani ÎNSEMNE CULTURALE! La mulți ani, celor care aveți grijă ca această „grădină suspendată” să fie accesată de oricine, dar și curată, frumoasă, unică!
Admirație, prețuire și respect
Teo Cabel
La multi ani, Insemne culturale! Multumim tuturor celor care trudesc aici pentru a darui o bucatica de frumos!
Când intri în Casa Cuvântului - Însemne Culturale știi că ești pe tărâmul celor mai nobile clipe. Lași la ușă toate grijile și pornești să cutreieri prin labirintul ideilor. Te oprești, aplauzi, promiți să revii și o faci cu plăcere. Simți că timpul se măsoară în silabe, că stările devin accesorii la parada bunei-credințe, într-o fotografie unică, mereu pregătită de colecție.
Dragii mei, Lisia și da Coza, știu că fără voi nu am fi venit astăzi, aici, cu gânduri de gală. Doresc ca drumul Însemnelor Culturale să fie un drum lung și la fel de bogat, să ne întâlnim în acest cadru mirific an de an, cu bucuria împlinirilor în suflet și să nu uităm că fiecare treaptă urcată ne va face și mai responsabili în fața literaturii.
Cu deosebită considerație pentru voi, pentru autorii și pentru cititorii noștri,
gina zaharia
La Mulți Ani!
La mulţi ani, Însemne Culturale! Aţi ales o zi binecuvântată! Felicitări fondatorilor şi celor din administraţie!
Ţineţi-o tot aşa!!!
Însemne Culturale - vocație și adevăr! Felicitări!
La mulți ani!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor