II    UN NOU ÎNCEPUT

        Căldura o făcea să resimtă o dulce amorțire a simțurilor și-a gândurilor care, oricum, duceau  numai la el. De când îl cunoscuse, Maria simțise o atracție inexplicabilă, nu știa cum s-a ajuns aici, plecase pe un drum necunoscut îndemnată de ”carpe diem”, sătulă de viața anostă din ultimele șapte luni. Dorea o simplă ieșire din cotidian, dacă motivul acestei ieșiri se dovedea și plăcut, cu atât mai bine. Nu vedea nimic de viitor, nu ar fi fost pregătită pentru asta, nu-și dorea asta. Firea ei, conservatoare, morală , nu ar fi prevestit nimic din aventura în  care se băgase, dar ea nu voia să rănească pe nimeni, voia doar un pic de evadare indusă de faptul că trecuseră multe luni în care nu o mai atinsese un bărbat.                   

        Încrederea în sexul puternic era serios zdruncinată, minciuna, o făcea să i se ridice părul de indignare. De minciună avusese parte. Acum, gata, era hotărâtă să nu mai facă compromisuri, își propusese să nu mai ierte nimic, să nu mai fie atât de îngăduitoare în detrimentul propriei persoane. O făcuse de prea multe ori și de prea mult timp. Voia să fugă de trecut, să întoarcă pagina unei noi vieți. În toată existența ei nu făcuse decât să lupte, iubea lupta, agitația, nimic n-o speriase, privea orice obstacol ca pe o nouă provocare, o incita asta, dinamismul și optimismul constituiau dogme pentru ființa ei.

        Schimbările din ultimul timp nu-i plăceau nici ei, nici prietenilor, nici rudelor. Era de nerecunoscut. Numai că, Tudor ar putea constitui oaza pe care o căuta frenetic chiar dacă, nu considera a fi o relație adevărată, de lungă durată. Se agăța de idee ca un naufragiat în pragul disperării cauzate de un posibil înec. Nu, Maria nu voia să se înece, nu ar fi fost… Maria! Totuși, teama unei implicări, mai mult decât și-ar fi dorit, o speria, doar o adiere plăcută îi învăluia corpul de fiecare dată când valul de gânduri zbura spre imaginea lui.

        Tocurile, parcă, se afundau în marea de asfalt, făcând-o să meargă un pic ciudat, dar trecătorii grăbiți, cu ochii triști aruncați în pământ, păreau că n-o observă. Doar păreau, pentru că, priviri furate cu coada ochiului adulmecau apariția fugară a femeii. Silueta ei zveltă, eleganța mișcărilor și-a rochiei mulate atrăgeau ca un magnet.  Își trecea grațios mâna stângă prin părul care se încăpățâna cu înverșunare să-i intre în ochii scânteietori. Gândurile se derulau cu repeziciune și, de fiecare dată, apărea pe fața ei un zâmbet ca un soare. Simțea că trăiește, evenimentele se succedaseră într-un ritm alert, înaintea rațiunii.

        Fiecare întâlnire cu Tudor îi provoca emoții puternice, se fâstâcea ca o școlăriță fiind incapabilă să fie cerebrală. Fericirea emanată izbea tot ce-o înconjura. Strălucea. Se transformase.

-          Bună, Tudor!

-          Iubirea mea! răspunse bărbatul în ochii căruia se scălda… iubirea.

Vizualizări: 82

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ei Tigrule, se pare ca ai reuşit să găseşti ...cheia! Aşa cum am mai spus şi cu altă ocazie, punctul tău forte este proza unde ai mai mult şi mai bine de spus.

O mică obs. Ar suna mai bine o inversiune, nu durată lungă ci lungă durată


Mulțumesc, domnule Constantin, am notat sugestia! 
Ionel Mony Constantin a spus :

Ei Tigrule, se pare ca ai reuşit să găseşti ...cheia! Aşa cum am mai spus şi cu altă ocazie, punctul tău forte este proza unde ai mai mult şi mai bine de spus.

O mică obs. Ar suna mai bine o inversiune, nu durată lungă ci lungă durată

Un început de ceva bun. Descrierea cadrului, ale simțurilor bine construite. Acum e cazul să vii cu ceva acțiune, cu ceva frapant și apoi din nou personajele trebuie să simtă... și tot așa. Și mai mult, paragrafe mai lungi... ce ne copilărim cu o jumătate de pagină :))

Până aici este excelent.

Sofy

Excelent, dar nu mă chinui! :)) Când îmi iau elan să citesc, se terminăă... Glumeam și eu, tu hotărăști cât postezi. Mi-a plăcut și aici.

Drag,

Ai făcut abuz de virgule! Unele puteau fi puncte.

, păreau că n-o observă. Păreau, pentru că,  

Subiectul captivează.

Drag.

da Coza

Am dorit să pun accentul pe acel ”păreau”, dar cred că a fost doar în mintea mea. Pentru evidențiere am adăugat un ”doar”. Sper că transmit prin asta ce-am dorit să spun. Mulțumesc încă și încă o dată!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de petrut dan
cu 19 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tezele din mai a utilizatorului petrut dan
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trăsnăi de toamnă a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor a utilizatorului Bircea Marian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dor a lui Bircea Marian
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog când facem dragoste cu televizorul pornit a lui Ariana Zburlea
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Bircea Marian
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Un vis a lui Dumitru Mocanu
cu 8 ore în urmă
Lui Ana-Maria Butuza i-a plăcut profilul lui Dumitru Mocanu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Un om a lui Dumitru Mocanu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Eu a lui Ana-Maria Butuza
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog când facem dragoste cu televizorul pornit a lui Ariana Zburlea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Eu a lui Ana-Maria Butuza
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Speranța a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cortina unui actor orb a utilizatorului gina zaharia
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna viselor târzii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Iarna va veni a lui Ariana Zburlea
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarna va veni a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima Poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor