Totul în jur era scăldat de o lumină lăptoasă. Perdeaua albă din tul, clătită și răsclătită, își aranja faldurile. F se trezise destul de târziu. Lipsită de irisul solar, ziua îi bâjbâia chipul și ea zâmbi bucuroasă că o nouă dimineață îi bătea în geam. Învăluită în văluri cețoase, zgribulită, aceasta se ruga asiduu să-i dea drumul în casă. Ar fi empatizat cu ea, așa cum empatiza cu tot ce-o înconjura, dar F se gândi că azi, deschizând larg fereastra să intre aerul purificator laolaltă cu înfrigurata făptură, nu i-ar prii, trecuse cu mult de prima tinerețe și învățase că vârsta nu se asortează cu frigul, așa că închise pleoapele hotărâtă să se mai lăfăie în visare.

         Se cuibări în așternutul molatic rememorând momentul serii anterioare. Înainte de culcare, răsfoise paginile unei cărți. Nu avea răbdare s-o citească. Finalul pomenea despre un tangou ceea ce i-a incitat curiozitatea. Titlul nu-i spunea mare lucru. Cum tehnica digitală îi era la îndemână a ascultat melodia în două versiuni. Versiunea în limba română îi era cunoscută; vorbea despre trandafiri, regret și uitare. Metaforic, iubirea e asociată cu trandafirii-flori trecătoare ce te ademenesc și te îmbată făcându-te să uiți, pe moment, că mai au și spini, dar riscul există și ți-l amintești imediat ce-ai fost rănit. Poate că merită să ți-l asumi! Ea a încercat și... Se lăsă alintată de șoaptele tangoului: „Sunt aici! Mă mai iubești?” Nu-și amintea să-i fi răspuns, dar cunoscându-și firea, că nu-i lipseau replicile, i-o fi cântat „Nu mă-întreba”. Își închipui interpretându-l instrumental: mâna dreaptă executând cu dexteritate pe clape pașii dansatoarei, arătătorul și inelarul mâinii stângi bătând bașii la unison menținând ritmul și acordul, iar burduful acordeonului respirând în brațele ei erotismul dansului argentinian, asemeni cuplului unit într-un trup compact, ca ,,un animal cu patru picioare”.

         Fiindcă nu avea cine-știe-ce de făcut în dimineața aceasta cețoasă, F reveni asupra temei despre dragoste. Nu-și propusese să filozofeze, se opri asupra câtorva aspecte, căutând răspunsuri:

         Iubirile mor? Fie, dacă așa se crede! Unii își amintesc doar prima iubire? Hîm, poate intensitatea primei experienței emoționale dată de aripile fluturilor ce-i gâdilă diafan e atât de puternică încât următoarele nici nu mai contează. Își amintesc și de ultima iubire? Ei, atunci, pesemne amintirile sunt mai recente. Oare ultima, după cum spun, e mai bogată, mai profundă sau sunt mai „înțelepțiți” și evită greșelile anterioare?... Of! Prea multe întrebări!

 

         F considera că orice iubire este un dar unic. Manuscrise emoționale! Deținea destule ediții princeps, obișnuind să le reediteze adăugând câteva fantezii suculente. Mai avea și un sipet cu sertărașe în care-și ținea comorile în ordine cronologică, așa cum îi era felul: atentă la detalii! Cu minuțiozitate, le învelea în foițe mătăsoase, urmând o veche tradiție japoneză: Origata – arta împachetării cadourilor. Fiecare pachețel, cât o cutie de bijuterie, avea propria culoare și propriul sertăraș. Știa cu ochii închiși exact locul depozitării, și, uneori trimitea un gând insomnatic să-i aducă prețiosul dar. Îl despacheta, așa cum ai desface ceva fragil, fără să-i rupă ambalajul și toate simțurile erau curioase: să-i vadă culoarea, să-i audă foșnetul... F adulmeca parfumul voluptuos și adormea imaginându-și că e legănată de protectorul ce-o alesese doar pe ea și povestea se reinventa. Imberbul Paris cu șansonetele sale o făcea să plutească între cer și pământ. În acea stare de imponderabilitate, F se transforma în tot ce-și imagina: femeie, fetiță, Frumoasa-din... Nu se visa pe malurile Senei, pentru că nu vizitase „orașul luminilor”, dar se putea plimba pe arhicunoscutul mal al portului scăldat de apele Danubiului. Faleza era mereu aceeași, doar portul se muta glisând de la „kilometrul zero” – Sulina, în amonte.

 

         Deschise din nou ochii. Mno! Zgribulita era la datorie. Deja trecuse de la rugăminți la amenințări vântoase și văzând că nici așa nu are succes îi aruncă două vorbe: ,,Fado! Fado!”

         Vorbele s-au izbit de-un zid impenetrabil și-au zburat în van. Ducă-se! N-o afectau nicicum, fiindcă nu se simțea fadă și mereu a avut o sclipire. E adevărat c-au fost și zile negre, când nu-și găsea limanul și chiar purtase, o scurtă perioadă, stigmatul gândului sinucigaș. Se lămurise definitiv că este o ființă cât se poate de normală, mai ales de când, într-un interviu, un renumit psiholog explicase: „Nu există om să nu se gândească la sinucidere, ca o posibilă evadare dintr-o realitate ce te strivește copleșitor, dar dacă acest gest, al anulării propriei ființe, nu este finalizat, atunci e o stare de balans și revenire, de înțelegere și acceptare a situației date ca pe ceva firesc.”

         Prima sclipire a avut-o când s-a judecat, ea pe ea, ca o regăsire de sine: F, dacă ești așa fragilă și tot te clatini, măi, fato, de ce să fii o salcie (și aia plângătoare), când poți alege să fii trestie? Iar dacă vrei să fii trestie, măcar fii una cugetătoare! Era modalitatea personală de-al parafraza pe Pascal, iar alta, după ce-și oblojise superba rană, suna așa: De ce să-ți oferi toată inima ca pe o pâine? Flămândul tot flămând, hapsân! E prea mare pentru el și ca s-o înghită, ți-o va frânge. Lumea e plină de „bolnavi de neiubire”! Oferă-le, din ceea ce ai, doar o fărâmă! Micuță cum e, va avea efect homeopatic...Nu-și aminti dacă citise sau chiar era propria cugetare.

 

         Dimineața zburase. Câțiva stropi se prelingeau pe fereastră. Geamul n-a rămas insensibil: lăcrima! Privi în jur. Lucrurile parcă nu mai erau prietenoase, își extindeau volumul și apartamentul i se păru că se micșorează. Gata, povestea Alicei s-a terminat! Locul o sufoca, iar vremea de afară îi semnală că se apropia cu repeziciune iarna. Clar, era cazul să ridice ancora!

         Neapărat va șterge urmele șederii sale. Locul trebuie primenit! Primul a fost așternutul. Cine știe, poate era un lupanar oniric în care zeul Priapus își făcuse veacul... Desfăță pernele. Cearceaful pilotei și cel de pe pat încă păstrau căldura trupului. Cu brațele încărcate, se grăbi spre baie. Când a apăsat butonul de pornire a mașinii automate de spălat, consideră că deja făcuse primul pas. Urma ea la rând. Se frecă meticulos, până ce pielea a început să „scârțâie”: „Hei, ajunge! Vrei să mă jupoi?”

         După duș, în timp ce se ștergea cu prosopul, se privi în oglindă. Constată impersonal, cât se poate de obiectiv, că timpul îi conturase trupul rontunjindu-l binișor. Hopa, semăna perfect cu o chitară portugheză și dacă ridica o mână, zărea capul griffului și cheile de acordaj specifice instrumentului, o compilație între bouzoukhi și mandolă. Nu se întristă, dimpotrivă, se autoironiză: Nu-i rău! Dulceațo, ce cutie de rezonanță ai!... Urmează să-ți găsești cutreierătorul să-ți cânte în strună, poate e specialist în cord la coarde duble și cum tu știi să cânți pe versuri saudades, iese un „Fado” pe cinste! Pam-pam!

         Fiindcă tot îi venise ideea, se îmbrăcă într-o rochie neagră și-și aruncă pe umeri un șal negru, luând atitudinea unei adevărate „fadiste” pripășită în tavernele Lisabonei. Puse ibricul cu apă la fiert pentru o cafea amară și căută pe Youtube un cântec interpretat de Amalia Rodrigues. În anul 1968, aceasta fusese invitată la festivalul „Cerbul de Aur” și astfel românii au făcut cunoștință cu acest gen muzical. A ales „Canção do mar” (Cântecul mării) în versiunea originală. Mai târziu, același cântec fusese preluat și de alte cântărețe; acompaniamentul modern îi schimba tenta spre o muzică lascivă, de harem. Și așa îi plăcea, dar acum, nu avea starea necesară pentru acest gen.

         În acorduri fado, aburii aromați ai cafelei preferate, arabica, au invadat încăperea grăbind-o să aleagă răspunsul întrebării: F, unde iernezi? Dacă „toate drumurile duc la Roma”, tot așa și gândurile au îndreptat-o spre timpul „zero” – prima iubire, primul bărbat care-i oferise flori, un buchet de garoafe roșii tivite cu alb; dragoste inocentă, după cum interpretase, peste ani, gestul. Își amintea și discuția cu el:

– De unde le-ai cumpărat? N-am văzut în florării! O, sunt deosebite! Mulțumesc, mulțumesc!

– Puștoaico, prea ești curioasă, dar fiindcă e ziua ta și nu vreau să mă copleșești cu întrebări, află că sunt sădite în sere să fie livrate pentru export, le-am luat de la Codlea...

 

         După Revoluție, florile olandeze au luat ochii mușteriilor, dar niciodată n-a mai văzut acel soi de garoafă, deși, putea zări suratele ei de toate felurile: monocolore, albe tivite cu roșu sau alte nuanțe. În timp, se schimbase moda și micuța cu fustița creață a ajuns Cenușăreasă, nimeni n-o mai lua în seamă.

         F se bucura de prinț! Erau atâtea gesturi tandre din partea lui și uneori îl privea pe sub gene, așa cum un discipol novice își privește maestrul; un Dalai Lama personal care îi amprenta matricea celor patru R: Răbdare, Responsabilitate, Respect, Recunoștință!

 

         Cafeaua s-a terminat. De acum, putea să nu mai mănânce, îi ținea de foame câteva ore și-i da energie. A aspirat rapid, a șters praful, a udat florile, a întins rufele, a împachetat toate lucrurile personale așezându-le în troler și a încălzit mâncarea. A aranjat masa pentru o singură persoană, iar lângă tacâm a rămas biletul pentru bărbatul ce urma să sosească de la serviciu, peste jumătate de oră. N-a vrut să-l deranjeze c-un telefon și gândi că era destul de matur să-i înțeleagă alegerea și să se descurce singur.

         Taxiul a lăsat-o la scara gării și iat-o ocupându-și locul. Într-o oră avea să fie la destinație. Chiar dacă știa că se putea reîntoarce, oricând fiind bine primită, civilizat era să-și anunțe sosirea. Fiindcă trenul se pusese în mișcare, roțile intrând zgomotos în ritmul sacadat, convorbirea a fost scurtă:

– Alo! Te-am sunat să te anunț că vin la tine, ajung astăzi la ora 18. Te rog, fără pregătiri!

         În aer plutea nerăbdarea! Fără să-și dea seama o inspiră continuu pe tot traseul și la coborâre începu să-i dea palpitații. Aruncă trolerul în primul taxi și expiră normal când s-a văzut la destinație. Liftul nu funcționa și o luă pe scări gâfâind sub greutatea bagajului. Ceva nu era în regulă, toată lumea cobora de parcă era un exercițiu de evacuare generală, doar ea urca. A introdus cheia în broască și s-a bucurat când s-a învârtit lejer în butuc. Nici nu intrase bine când a sunat telefonul. A răspuns prompt și la obiect. S-a uitat în jur și totul părea perfect. A intrat în sufragerie: dezastru! De-zas-tru! Geamurile sărite și moloz ca după bombardament. Praful nu reușise să-și găsească un loc și se bâțâia, de colo-colo, jucându-se în lumină. Un disc hârâia. El, dragul de el, ațipise în fotoliu. Își drese glasul; să-i atragă atenția fără să-l sperie. Când a deschis ochii, ea s-a aplecat lăsându-și fața în părul buclat, albit și l-a luat blând în brațe:

– Iată-mă! Ești bine? Ce s-a întâmplat?

– Ei, o mică zgâlțâială datorată exploziei în blocul din față. A fost o acumulare de gaze, mi-a zis vecina. Bine că n-a fost incendiu! Mă bărbierisem și tocmai când mă îmbrăcam s-a întâmplat. Norocul meu, eram în baie și-i izolată, fără geam exterior! S-au întrerupt utilitățile: gazul metan și curentul electric, așa că, am pus gramofonul cu manivelă în funcțiune și te așteptam. N-am nimic. Te-am auzit când ai intrat, nu dormeam, îmi odihneam ochii. Îți place tangoul sau schimb placa? Cu cine vorbeai la telefon?

         Atâtea emoții și lui îi arde cu cine vorbesc eu la telefon!

– Cum cu cine? Cine să mă sune? Fiul meu! I-am lăsat bilet că plec. Să vezi telefoane, de acum încolo, până descoperă unde i-am „pitit” lucrurile.

         Se gândi că fusese prea dură; accentuase „fiul meu” ca pe-o posesie proprie. Altădată, mentorul ar fi ripostat glumind: „Vezi, că acolo, pe undeva, găsești la fiu-tu și ceva din genele mele!” Acum o privea calm și ea, sperând să-și acopere gafa, își găsi utilitatea momentului:

– Îți fac bagajul cu strictul necesar, iau actele, banii și plecăm. Aici, nu suntem în siguranță... poate e afectată structura! Ce zici?

– Da, dar unde mergem?

– Cum unde? La fata noastră! Hi-hi! O amuză gândul surprizei pe nepusă masă și continuă cu umor: Avem ocazia să vedem ce creștere i-am dat. Ha-ha-ha! (Nu se putu reține din râs.) O să ne găzduiască cu plăcere! Facem câteva minute până la casa ei, dacă poți merge pe jos.

– Pot lua...

         Ultimul cuvânt s-a pierdut dar ochii vorbeau. A înduioșat-o. Dragul de el, îmbătrânise și ea își făcea griji că el nu va reuși să meargă pe propriile picioare, însă dorința i se păru atât de nostimă și închipuindu-și cum arătau, ea cu două bagaje burdușite și el abia târâindu-și picioarele, cu mașinăria în brațe și pâlnia imensă deasupra, o bufni iar râsul în lacrimi:

– Hi-hi-hi! Poți-poți, cum să nu! Iei tot ce-ți dorești, dar hai, să ne urnim! Dacă se dărâmă șandramaua pe noi și murim ca proștii? Te rog, grăbește-te! Ne așteaptă nerăbdătoare viața, ca pe Moașa și Moș Cră-cră-ciun! Ho-ho-ho! Ha-ha-ha! Vai de capul nostru! Ha-ha! Haide, măi, tată!

 

***

 

         Se însera. Tatăl și fiica lui, târând după ea două bagaje, mergeau la pas. El se oprea, din când în când, să dea explicații, iar ea să-și reverse râsul. Gâfâind, umorul se grăbea să-i ajungă din urmă. În brațele lui trona gramofonul!

 

 

 

Notă:

https://www.youtube.com/watch?v=89JbzIhIwlE   - „Canção do mar” (Cântecul mării) - Amalia Rodrigues

https://www.youtube.com/watch?v=R5t4NLqpm0Y   – chitară portugheză - Mário Pacheco

Ieri, 17 martie, primul stol de berze survola deasupra Siretului în cercuri ample. Alături de muzica lui Eugen Doga – „Gramofon”,  vă invit la dans:

https://www.youtube.com/watch?v=1p0pe-1_xUk

 

 

Vizualizări: 279

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu încântare, ai o uşurinţă de a dezvolta frumos o idee, de a croşeta stilistic, ai şi umor şi treceri sinuoase printre sentimente. Foarte interesante şi comentariile, un tot bien venit.

succes, aDa

Adorabilă lectură! Parcă văd Sulina pe tangoul lui Carlos Gardel...

Mulțumesc, Ada! Gramofonul îți oferă cu drag o dedicație: https://www.youtube.com/watch?v=UIU0qRPqr7k

Ada Nemescu a spus :

Am citit cu încântare, ai o uşurinţă de a dezvolta frumos o idee, de a croşeta stilistic, ai şi umor şi treceri sinuoase printre sentimente. Foarte interesante şi comentariile, un tot bien venit.

succes, aDa

Mulțumesc, Gabriel! Eu mi te închipui privind și ascultând cvartetul asemeni bărbatului din video: https://www.youtube.com/watch?v=zcZeaUZve88

Gabriel Cristea a spus :

Adorabilă lectură! Parcă văd Sulina pe tangoul lui Carlos Gardel...

Mulțumesc pentru inimioare membrilor: Denisa Curea Popa, Gabriel Cristea, Ada Nemescu și Ioniță Gabriela!

Am citit si recitit unele fragmente. Sincer nu pot descrie starea pe care povestirea mi-a lasat-o in suflet pentru ceva timp. Nostalgie? Impacare? Resemnare? ...Un amalgam de trairi. Bine scris.

Mihaela, eu mă văd și dansând! :))) Plăcut cvartet. Mersi!

Mihaela, m-ai purtat prin alte timpuri. Multă nostalgie și mult frumos am găsit aici.

 

PARFUMURI VECHI... (Pantum)  de Silvia Rîșnoveanu

  

Un gramofon răsună pe-o stradă oarecare  

Pe dalele-nvechite se plimbă-acum istorii,  

Pe cât de mai în vâlvă, pe-atât de derizorii  

Când voaluri prăfuite le-mbracă în uitare.  

  

Pe dalele-nvechite se plimbă-acum istorii  

De melodii celebre la mare căutare,  

Când voaluri prăfuite le-mbracă în uitare  

Se pierd prin colț de scenă succese iluzorii.  

  

De melodii celebre la mare căutare  

Se-ntorc să-ți răscolească prin inimă fiorii,  

Se pierd prin colț de scenă succese iluzorii  

Când vocile ce cântă nu-s voci nemuritoare.  

  

Se-ntorc să-ți răscolească prin inimă fiorii  

Romanțe sau balade cu versuri curgătoare,  

Când vocile ce cântă nu-s voci nemuritoare,  

Își pierd, în timp, tăria și sunetul culorii.  

  

Romanțe sau balade cu versuri curgătoare,  

De nu-și găsesc menirea în ample repertorii,  

Își pierd în timp tăria și sunetul culorii... 

Un gramofon răsună pe-o stradă oarecare. 

 

Mulțumesc, Agafia Drăgan! Mă onorează faptul c-ați recitit unele pasaje. Mă străduiesc să scriu ceea ce simt, uneori vocabularul meu însă îmi dă de furcă. :) Sper să aduc o stare de bine! Scuze de întârziere!

Agafia Drăgan a spus :

Am citit si recitit unele fragmente. Sincer nu pot descrie starea pe care povestirea mi-a lasat-o in suflet pentru ceva timp. Nostalgie? Impacare? Resemnare? ...Un amalgam de trairi. Bine scris.

Da, Gabriel, dar am un dubiu. Cu ce instrument? :))

Gabriel Cristea a spus :

Mihaela, eu mă văd și dansând! :))) Plăcut cvartet. Mersi!

Mulțumesc, Lisia! Cred că e bine nu? Sper să nu primesc observații, de la alții, că i-am trimis pe coclauri. :)

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Mihaela, m-ai purtat prin alte timpuri. Multă nostalgie și mult frumos am găsit aici.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog " ajută-mă să nu dispar" a utilizatorului paparuz adrian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Sora mai mică (file de jurnal) a lui Giurgiu Silvia
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
ieri
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Balada celei plecate a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Dragostea-i pe lista de supraviețuire a lui Costel Zăgan
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Calvarul bibliotecilor uitate a lui Suchoverschi Gheorghe
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog film a lui nicolae vaduva
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor