Sufletului meu, zburdalnic, îi place să colinde de capul lui, fără să-mi ceară acordul. Într-o zi, s-a întors la mine meditativ, cuprins de o uşoară tristeţe.
- Vine toamna? m-a întrebat.
- Da, frunzele veştede, care cad, sunt primele semne că vine.
- Am văzut un bărbat alergând nebuneşte după frunzele galbene, căzătoare, ca să le prindă într-o pălărie pleoştită. Când obosea, se aşeza să se odihnească şi expresia feţei îi devenea blajină şi visătoare. Spunea nişte cuvinte ciudate: “Constance, de ce te-ai lăsat sedusă de depărtări?!”
- Înseamnă că suferea din pricina plecării ei. Poate că atunci, când erau împreună, le plăcea să meargă pe covorul de frunze căzute.
- Şi încerca s-o recheme adunând frunze veştede pentru un covor?
- Asta e taina lui…

Vizualizări: 76

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Exercițiu cu dialog. Mic, însă cu temă și mesaj. Toamna din amintiri, dar și toamna vieții, inteligent redate.

Însă am câte ceva de reproșat: care cad, - ușor cacofonic. Ar fi mai bine, din punctul meu de vedere, ce cad.

Și chiar dacă este vorba despre frunzele căzute, se repetă de prea multe ori sintagma. Textul fiind foarte mic, se aude cam mult, frunze veștede, frunze căzute, covor de frunze...

Am citit cu plăcere,

Sofi

Frumos și aici. Iar Sofia are dreptate.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 5 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 10 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 10 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 16 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 16 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doina a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 51 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 54 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a lui chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coșmar a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Coșmar a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Când a fost cu eclipsa de soare a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Când a fost cu eclipsa de soare a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat o discuţie la grupul
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor