Dragă Românie,

[gina zaharia]

Nu ți-am mai scris de mult, țara mea, iar o flacără îmi veghează sufletul și n-aș vrea să se mistuie pe jarul tăcerii. Te simt în toate ungherele ființei mele, îți vorbesc graiul și ești prima rază pe care am zărit-o când am deschis ochii.  M-ai mângâiat și m-ai binecuvântat. Mi-ai trimis izvoare să le port în piept și poteci pe care să le urc. Un stol de ciocârlii a umplut cerul și mi-ai spus că trebuie doar să întind brațele, că vor veni negreșit să-mi cânte. Și așa a fost, draga mea Românie. Mi-au cântat de dragoste și de bucurie, și de jale mi-au cântat. Încă mai păstrez cana din care bunica i-a dat apă să bea fiului întors de pe front. E aceeași cu ulcica în care și-a strâns lacrimile pentru celălalt fiu,  pierit acolo, printre dușmani.

Mereu ai fost o fecioară frumoasă, Românie, și multe priviri ai atras. Dar înțelepciunea și credința ta ți-au fost scut pe care s-au odihnit uneori vulturii, dar și pavăză împotriva fulgerelor a fost.

Tu m-ai învățat cum se ară pământul și mi-ai împletit panere să le umplu din  livezile vieții. Mai târziu am cules grâu și maci. Și greierii erau tot ai tăi, parcă săriți dintr-un atlas al istoriei, veniți pentru a ne lumina gândurile. Dar cel mai mult m-ai învățat să respect străinul care colindă  plaiurile tale cu piciorul, cerșetorul de la colțul străzii, învățătorul care mi-a spus că geografia ta e sfântă și preotul care, la fiecare slujbă, se roagă pentru neam și țară. De-acum și pentru părinții mei. Pentru că ei sunt îngeri, îngeri români, care-și păzesc mormântul de pe acoperișul unei biserici. De câte ori îi strig printre lacrimi, răsună codrul până dincolo de  hotarele tale, de la Iași la Alexandria, de la Marea Neagră  la Timișoara. Atunci știu că m-ai auzit, mamă, și nu te lepezi de mine. Pentru că noi avem aici Focul Viu și Vulcanii Noroioși care clocotesc necontenit, ca sângele tău, și albastrul de Voroneț, și o deltă cum alta nu-i, și o ie pe care o poartă doinele  noastre strămoșești.

Ți-am cusut un ștergar, mamă Românie, îl așez pe răsărit, să-ți ștergi cu el sudoarea de pe frunte, la fiecare apus. Și mai am un drapel țesut la războiul inimii, când fetița cu codițe împletite învăța să-ți rostească numele și spunea tuturor că ești leagăn și durere, bucurie și izbândă, farmec și împlinire, verde și trainică. Și, mai ales, a noastră!  Acum și totdeauna!

 

La Mulți Ani, Românie!

[181rwccjeqcao]

felicitări pentru iubirea pe care o porți  patriei