- Bună dimineaţa! Doi covrigei la 20 de bani, vă rog! – comand ca de obicei, în drumul meu către serviciu,  porţia  matinală de covrigei la brutăria din colţ.

- Neaţa! Vă mai trebuie 20 de bănuţi. S-au scumpit cu 10 bani covrigeii – bolborosi plictisită vânzătoare de atâta spus la toţi cumpărătorii.

Era mai simplu să fi afişat un preţ în geam şi scăpa de plictiseală.

- Daţi-mi doar unul! Nu-mi ajung banii.

- Da’ unde este banii, bre? Ia-i băut? – aud în spatele meu o voce de bărbat. Dezacordul din vorba lui mi-a stricat toată ziua.

Într-o clipă, timpul s-a întors în trecut. Imagini din perioada şcolară au răbufnit în mintea mea. Îmi era cunoscut acest mod de exprimare şi nu m-am înşelat. În spatele meu se afla Mihăilescu Fănică, fostul meu coleg de clasă pe care, prin clasa a patra, îl meditam la matematică şi limba română. Mergeam la el acasă sau la şcoală, după ore. Era o sarcină dată de „tovarăşa”.

Greu cu mintea lui Fănel. Nu-i intra în cap niciun calcul, nicio formulă. Vid total. Pe deasupra, se exprima mereu cu dezacord şi asta mă irita. Pentru fiecare greşeală îi dădeam câte un bobârnac. Nu se supăra, chiar râdea, dar nu reuşea sub niciun chip să se corecteze.

Nici viaţa lui nu şi-a corectat-o. De-o viață se învârte prin lumea interlopă şi a adunat ceva ani de puşcărie.

- Nu, nu i-am băut. Plec de acasă cu sumă fixă şi na!... s-au scumpit covrigeii. Salut, măi Fănel! –veni răspunsul meu fără a fi surprins de „gluma” lui.

- Ce mai faci, măi Barbule?... Pe unde roboteşti?. N-ai ieşit la pensie? Mai faci scamatorii, d’astea, caricaturi pe la ziare?

- Lucrez în port, la o magazie. Mai am până la pensie.

- Aoleu!... Tot amărât ai rămas... Doamnă! Dă-i  lu’  pr’etenul meu zece covrigei! Plăteşte mandea.

- Lasă, măi Fane! Îmi ajunge unul... Nu este nevoie, doamnă. Daţi-mi numai un covrigel!... Mulţumesc!... Tu ce mai ce faci, Fănică?... Ai ieşit la pensie?

- Ete, fleoşc! Muncesc de noapte, cocoşel... Ia uite!

Şi-mi arătă o maşină de lux  parcată la trotoar. În faţă, pe scaunul din dreapta, o tânără frumoasă, cam la 25 de ani, căsca şi se întindea a oboseală, aşteptând „iubitul” cu covrigei.

- Bine, măi Fănel! Am înţeles... Hai, cu sănătate!...

Şi mi-am văzut de drumul meu.

Nu  mă durea că am fost jignit, umilit. Nu mă deranja nimic din această întâlnire. Nu-mi păsa de situaţia individului Fane. Dar mă durea că atunci, în copilărie, nu am reuşit, prin bobârnacele pe care i le dădeam în schimbul greşelilor lui gramaticale, să-l învăţ a vorbi corect. Nu am fost un profesor eficient şi asta mă făcea să mă simt inutil. Eşecul mă mă rodea pe dinăuntru.

Am muşcat cu poftă din covrigelul cald, cu dor de o nouă zi de viaţă. Era al meu, câştigat din muncă cinstită.  

Vizualizări: 71

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Asta e societatea noastră! un dezacord al vieții.

Munca cinstită nu se măsoară în avere, se măsoară în valoarea umană. Cu societatea ne punem în acord prin exemplul personal, dar în primul rând, e normal să ne punem în acord cu noi înșine. Oamenii au așteptări de la ceilalți și nu-i bine. Dacă ne străduim să învățăm o persoană, ne raportăm la munca noastră. Am dat tot ce se putea? Da! Ok! Persoana a învățat? Da! Ok! Avem împreună succes, fiindcă și ea s-a străduit. Persoana n-a învățat. E problema ei (n-a vrut sau n-a putut) are o limită. Este eșecul acelei persoane și nu al nostru. 

Mi-a plăcut proza!

Mulţumesc pentru trecere, Mihaela Suciu! Povestirea e adevărată. Chiar aşa s-a întâmplat.

A te pune cu mintea fiecăruia sau a impune reguli normale ori mai puțin normale fiecăruia este utopie. Fiecare individ are inteligență nativă mai mare sau mai mică. Nu toată lumea învață carte multă. Sunt destui cei care nu știu tabla înmulțirii și au trăit foarte bine. De aceea, eu nu m-aș fi simțit deloc jignită... Din care motiv? Faptul că-l cunoșteați era pură întâmplare. Că-și trăia viața în subsolul societății, așa cum îl ducea mintea, era treaba lui sau a societății. Și, apoi, nu a fost vina dvs. sau numai a dvs. că Fănică nu a reținut dezacordurile, de tot felul, ci au fost o serie de vinovați: familia, cercul în care s-a învârtit, școala... societatea.

Am citit cu interes,

Sofy

Dezacordul este la putere azi! :( Întâmplarea - povestită cu har -, este emblematică pentru societatea actuală.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Titlul poeziei, vă rog... a lui Adrian Erbiceanu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Adrian Erbiceanu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Plouă peste toate... a lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plouă peste toate... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni cândva o altfel de zi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu cred în accidental a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem din călătorie a utilizatorului Nicoleta Cheles
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu fiecare pas a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revelație a utilizatorului Nicoleta Cheles
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stingherirea colţului alb a utilizatorului Nicoleta Cheles
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Stingherirea colţului alb a lui Nicoleta Cheles
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni cândva o altfel de zi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inima a utilizatorului Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plouă peste toate... a utilizatorului Grig Salvan
cu 19 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au fost odată nişte oameni a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 19 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inima a utilizatorului Gheorghe
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor