Vasile Negrea e unul dintre milioanele de pensionari din România post-decembristă, alături de soția sa. El, fost paznic de noapte la o fabrică de cherestea, ea, Leontina, fostă femeie de serviciu la dispensarul comunal. Din categoria pensionarilor cu pensii foarte mici, pentru că mici le-au fost și salariile din câmpul muncii, având ei meserii așa-zise „ușoare” și prin urmare slab plătite.
      Lui Vasile, în ultimii șapte ani de serviciu ajutor de nădejde i-a fost Rocky, un câine vagabond, abandonat de stăpânul lui deși era un câine superb și evident de rasă, care s-a pripășit pe lângă postul lui de pază, a făcut o adevărată obsesie pentru paznicul blând și cumsecade, nu s-a mai dat dus din preajma lui, însoțindu-l acasă, dar mai ales în nopțile lungi de serviciu, patrulând conștiincios de-a lungul gardurilor firmei și avertizându-l prompt ori de câte ori cineva trecea prin preajmă. Putea să doarmă liniștit, la orice control inopinat Rocky îl trezea instantaneu cu lătratul lui grav și amenințător.
      Rocky e un dulău rottweiller de talie medie spre mare, atletic și luptător, dar prietenos și binevoitor cu cei pe care-i simte oameni buni. Față de stăpân are o adorație aproape mistică. Vasile l-a botezat astfel după numele unui erou de film american care l-a impresionat mult cândva, în vremea tinereții lui.
      Când s-a pensionat el, s-a pensionat și Rocky, deja destul de bătrân pentru rasa lui la cei zece ani pe care-i avea la acel moment. Vasile l-a luat definitiv cu el acasă, i-a făcut o cușcă frumoasă și i-a asigurat mâncarea lui preferată, cumpărată săptămânal de la o carmangerie, hrană destul de scumpă pentru pensia lor mizeră. Dar pentru câinele lui făcea fără reținere acel sacrificiu financiar.

      Treptat însă viața celor doi pensionari a devenit din ce în ce mai grea, după valuri de scumpiri succesive, în timp ce pensiile lor creșteau nesemnificativ. Au venit peste ei bolile bătrâneții, Leontina a făcut un diabet sever cu insulino-dependență, care impunea un regim alimentar strict și o medicație aparte, plus necesarul de medicamente pentru reumatismul articular avansat. Vasile era deja cardiac, cu un regim alimentar și medicamentos destul de costisitor. Toate scumpe, încât serile stăteau triști în jurul mesei și făceau calcule meschine, plănuind economii și mai meschine, să se poată încadra în bugetul lunar.
      Au renunțat treptat la multe, la unul dintre telefoane, la televizorul pe cablu, și-așa nu mai aveau ce vedea, ei la vârsta lor, sătui de emisiuni cu politicieni veroși și mincinoși sau de divertisment vulgar și de o moralitate îndoielnică. Ei erau dintr-o altă lume care se scurgea treptat în negura timpului și venea peste ei ca un tsunami lumea nouă în care nu se mai regăseau. Vasile a renunțat la mersul pe stadion, la biletul de loterie, la ziarul cumpărat de la chioșc, la ieșirile cu prietenii la o bere și la pachetul de țigări. Și-așa, cardiac fiind, nu mai avea voie la o astfel de plăcere.
      Dar chiar și-așa, după ultima scumpire generală au realizat că nu se mai pot încadra nici în cheltuielile strict necesare. Pâinea, zahărul, uleiul, cartofii, se dublaseră. Medicamentele se scumpiseră și ele odată cu alimentele. Plus întreținerea, curentul electric o luase razna, gazul la butelie de asemenea. Au renunțat la aparatele electrice și au schimbat becurile cu unele mai mici, au depozitat butelia și aragazul în lemnărie, iar Vasile se chinuia să care cu spinarea uscături din pădurea de lângă sat, ca Leontina să gătească la vechea sobă de tuci, așa ca pe vremuri. Bașca acele cheltuieli neprevăzute care le dădeau mereu bugetul peste cap: ba se spărgea un geam, ba se strica o țeavă ori o baterie la baie, ba un zar la vreo ușă, ba ploua în pod.
      Lui Rocky nu-i mai puteau asigura de mult rația lui de la carmangerie, trecuseră doar pe granule la sac, dar și acestea fiind scumpe, în ultima vreme îi aruncau doar o pâine pe zi, înmuiată în apă. Și aceasta destul de scumpă, la cinci lei bucata, într-o lună se făceau o sută cincizeci de lei. Banii de medicamente pentru unul dintre ei! Regimul alimentar sărac în nutrienți l-a afectat grav pe câinele de rasă care era tot mai jigărit, mai costeliv, mai apatic și cu privirea mai ștearsă. Decăzuse mult față de imaginea lui de altădată, copiată parcă dintr-o revistă glossy.

      - La ce am mai putea renunța? întreabă Vasile, dus pe gânduri, pe soția lui, stând amândoi triști și gârbovi la masa din bucătărie, în fața unei lungi liste de cheltuieli.
      - Doar la viață... răspunde Leontina cu voce ștearsă, sunând a neputință.
Se privesc în ochi și-și dau seama că se gândesc amândoi deodată la același lucru.
      - Rocky... Rocky trebuie să plece... rostesc amândoi aproape în același timp, dar imediat îngroziți de ceea ce au gândit și au rostit.
      - Dar cum? își întreabă Vasile soața, așteptând de la ea soluția la care lui îi este imposibil să se gândească acum.
      - Încearcă să-i găsești alt stăpân.
      - Ușor de zis. Azi lumea nu-și mai ia câini pe cap, de hrănit și îngrijit, la sărăcia care-i peste tot. Iar la cum arată bietul Rocky, slăbit și bătrân, slabe șanse...
      - Atunci nu mai rămâne decât să vorbești cu veterinarul să-i facă o injecție...
      Vasile sare ca ars.
      - Nici să nu te gândești! Nu-l pot omorî cu bună știință și cu voia mea!
      - Bine, bine, nu sări așa, am zis și eu o vorbă. Atunci mă gândesc să-l duci undeva departe, să nu se mai poată întoarce. Poate își va găsi un alt stăpân, așa cum te-a găsit pe tine odinioară.
      - Atunci era un câine tânăr și frumos ca din carte. Azi e așa cum îl știi. Cine l-ar mai dori? Dar e totuși o șansă pentru el, să nu fiu nevoit să-l ucid și să-mi încarc eu conștiința cu moartea lui.
      - Eu zic să-l bagi într-un sac și să te urci cu el mâine în trenul de cinci după-amiază spre Dej, iar când ajungi undeva într-o haltă mai pustie îi dai drumul pe peron și-ți continui drumul până la Dej, că oricum ai de luat o groază de medicamente de la farmacie, apoi cu un alt tren te întorci acasă.

      Zis și făcut. A doua zi pe la patru după-amiază Vasile îl dezleagă pe Rocky din cureaua lui și reușește să-l bage într-un sac mare de rafie. Câinele se uită speriat și întrebător în ochii stăpânului său și tremură din toate încheieturile. Presimte că urmează să se întâmplă ceva grav cu viața lui. Dar nu protestează, nu încearcă să iasă, nici măcar nu scheaună. Voința stăpânului e lege pentru el. Lui Vasile îi curg boabe mari de lacrimi ce cad pe fața câinelui și cu inima strânsă leagă gura sacului.
      Gemând încordat, saltă sacul, greu cam cât un sac de ciment de vreo patruzeci de kile, pe șaua bicicletei și pornește pe lângă ea în pas domol spre gară. Ajuns pe peron, lasă sacul jos și adăpostește bicicleta la magazia gării, unde magazionerul îi este vechi prieten. Când trenul oprește în gară, omul îl ajută să salte sacul în tren.
      - Măi, Vasi, dar ce ai tu în sac? Vezi să nu fie vreun animal viu, că nu e voie cu el în tren, ăștia te amendează rău de tot.
      - Nu, mă, stai liniștit. Duc niște carne la cineva la Dej...
      Trenul fluieră prelung și se pune în mișcare. Trece conductorul, privind oarecum suspicios spre sacul de o formă ciudată, dar, spre norocul lui Vasile, câinele nu face nici cea mai mică mișcare, iar omul nu zice nimic, doar îi controlează biletul de pensionar vizat în gară la jumătate de preț și-și vede de drum.
      Trenul trece prin mai multe gări pline de lume unde nu cutează să golească sacul de conținutul său dubios. Ajunge în sfârșit într-o haltă mai pustie, ceva mai departe de satul pe care-l deservește. Acolo se decide. Împinge sacul pe scări și îl desface la gură. Câinele scoate capul, cu ochii îngroziți de spaimă.
      - Rocky, prietene, adio! îngaimă cu glas sugrumat Vasile. Și iartă-mă! Sper să găsești pe cineva bun, așa cum m-ai găsit cândva și pe mine...
      Și întoarce sacul cu gura în jos, grăbit să nu plece trenul mai înainte de a scăpa de povară.
      - Hei! Ce faci acolo, omule? strigă conductorul din ușa altui vagon. Vezi că dau drumul la tren.
      Rocky alunecă din sacul de rafie, dar se întoarce brusc și apucă strâns genunchii stăpânului cu amândouă labele încordate ca niște arcuri de oțel. Omul se chinuie să desfacă picioarele câinelui de pe genunchii lui. Reușește exact în momentul în care trenul se pune în mișcare, câinele alunecă pe peron și începe să alerge scheunând alături de trenul care ia viteză tot mai mare. Rocky aleargă tot mai disperat, cu lătrături scurte și tânguitoare, dar rămâne tot mai mult în urmă, apoi se pierde printre boschetele de la marginea căii ferate, până dispare cu totul din câmpul vizual.

      Vasile rămâne o vreme îngenuncheat în ușa vagonului, îngrozit ca după o crimă. Apoi se ridică anevoie, clătinându-se sub zguduiturile trenului, dar și amețit de tristețe ca de o otravă și cu un nod în gât care-l strânge ca o funie de câlți. Împăturește mecanic sacul de rafie pe care voia inițial să-l arunce din mersul trenului, dar îl îndeasă în buzunarul larg al trenciului.
      Se așază pe o banchetă, singur în compartimentul deja întunecat, privind pe geam la câmpurile ruginite de toamnă și mohorâte sub ploaia rece care începe. Se uită la mâinile lui înroșite de muncă, pline parcă de sânge în lumina palidă a înserării.
      Privește pe geam și parcă-l vede aievea pe Rocky alergând peste câmpuri cu aceeași viteză ca a trenului, cu capul întors tot timpul spre tren și cu ochii în ochii stăpânului său. Înfiorat ca de moarte, Vasile se scutură din tot corpul și vedenia dispare o vreme, ca apoi să apară iar, parcă și mai vie și mai aproape de geamul împânzit cu picuri lungi de ploaie. Nu mai vede bine de lacrimile care-i încețoșează ochii, se șterge apăsat la ochi cu mâneca trenciului și nu cutează să mai privească pe geam.
      Dar în sinea lui parcă aude o voce gravă: „Ce-ai făcut, omule? Ce fel de om ești tu? Cum ai putut să faci așa ceva celui mai bun tovarăș al tău? Cum de i-ai înșelat încrederea? N-ai fost vrednic de dragostea lui! N-ai reușit să te ridici la nivelul unui câine! El ar fi murit pentru tine!”
      Trenul încetinește treptat și oprește, cu scrîșnet de frâne, în următoarea haltă. Una la fel de pustie ca și cealaltă. Vasile se ridică brusc în picioare ca împins de un resort nevăzut, stă o vreme în cumpănă, apoi se precipită spre ușa vagonului și sare pe peron tocmai când trenul fluieră de plecare și se pune în mișcare.
      Rămâne pe peronul gol o vreme, buimac, neștiind ce să facă. Intră în clădirea scundă a gării. Acolo, o ceferistă între două vârste îl privește uimită și oarecum speriată.
      - Ce doriți?
      - Nu vă supărați, la ce oră am primul tren înapoi?
      - Din păcate, abia peste vreo trei ore.
      - Dar un autobuz?
      - Păi, tot cam atunci... Și nu trece pe-aici, mai sunt vreo trei kilometri până la șoseaua principală. Dar pe-acolo mai trec mașini. Mai rar, dar poate vă ia vreuna...
      - Cam câți kilometri sunt până la prima haltă din urmă?
      - De aici, pe drumul comunal, în jur de zece, deci cam două ore bune de mers. Dar drumul de aici e neasfaltat și cam noroios la vremea asta de toamnă Tot mai bine așteptați următorul tren.
      Vasile iese val vârtej din biroul de mișcare, lăsând în urmă impiegata nedumerită și pornește cu pași iuți înapoi, pe drumul de țară plin de hârtoape, prin ploaia care cade tot mai stăruitor. Ochii i se încețoșează de lacrimi fierbinți și stropi reci de ploaie, dar el începe să alerge, mai întâi ușor, ca la o încălzire, apoi tot mai repede, având mereu în fața ochilor imaginea câinelui alergând și el prin seara ploioasă de toamnă.

Vizualizări: 32

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am dat like, pentru intensitatea trăirilor transmise, pentru sinceritatea deplină, descrierile interioare făcute cu acurateţe...

Recunosc, am şi plâns. La fel de mult pentru om şi câine. Subiectul este atât de actual, încât are valoare de manifest!

Copleşită, te aplaud, aDa

Un elegant manifest cultural despre vremurile tulburi pe care le trăim și pe care încercăm să le înțelegem, fiecare dintr-un alt unghi. Rocky și stăpânii acestuia sunt doar un caz foarte bine creionat în această proză de excepție. Ca ei există multe și multe alte drame existențiale și din păcate numărul lor se multiplică cu fiecare zi, cu fiecare decizie legislativă incompatibilă cu realitatea „din teren”. Unde vom ajunge nu se știe.  Omenirea pășește pe un teren încintat de ură, ignoranță, nepăsare, nebunie și nu este nimeni să spună stop, până nu va fi prea târziu. Să fie ăsta sfârșitul civilizației? Nu cred.  Cum bătrânului din proză i-a părut rău de câinele lui, după abandonarea acestuia, probabil multora dintre semenii noștri le pare rău după... trecutul „fără probleme majore”. Din păcate însă nu putem coborî într-o haltă și să ne schimbăm traiectoria într-un destin încurcat și plin de neprevăzut la tot pasul. Cuvintele plâng în jurul nostru și faptele bune parcă-s plecate în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată. Noi? Noi trebuie să ținem pasul cu malefica schimbare. 

Revenind la excepționala proză „marca Grig Salvan” nu-mi rămâne decât să aplaud autorul pentru profesionalism și sensibilitatea mesajului. Felicitări!  

Îndrăznesc să revin cu un comentariu apreciativ, de această dată şi pentru Dorina! Îi dau dreptate 100%, chiar peste...a spus atât de complet şi direct, cu o empatie izvorâtă din suflet bun. Cu oameni ca voi, omenirea are şanse.

Să ne ajute Dumnezeu, dar şi noi...

aDa

Pop Dorina a spus :

Un elegant manifest cultural despre vremurile tulburi pe care le trăim și pe care încercăm să le înțelegem, fiecare dintr-un alt unghi. Rocky și stăpânii acestuia sunt doar un caz foarte bine creionat în această proză de excepție. Ca ei există multe și multe alte drame existențiale și din păcate numărul lor se multiplică cu fiecare zi, cu fiecare decizie legislativă incompatibilă cu realitatea „din teren”. Unde vom ajunge nu se știe.  Omenirea pășește pe un teren încintat de ură, ignoranță, nepăsare, nebunie și nu este nimeni să spună stop, până nu va fi prea târziu. Să fie ăsta sfârșitul civilizației? Nu cred.  Cum bătrânului din proză i-a părut rău de câinele lui, după abandonarea acestuia, probabil multora dintre semenii noștri le pare rău după... trecutul „fără probleme majore”. Din păcate însă nu putem coborî într-o haltă și să ne schimbăm traiectoria într-un destin încurcat și plin de neprevăzut la tot pasul. Cuvintele plâng în jurul nostru și faptele bune parcă-s plecate în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată. Noi? Noi trebuie să ținem pasul cu malefica schimbare. 

Revenind la excepționala proză „marca Grig Salvan” nu-mi rămâne decât să aplaud autorul pentru profesionalism și sensibilitatea mesajului. Felicitări!  

Mulțumesc, Ada, pentru lectură și promptitudinea răspunsului tău! Pentru mica analiză, pentru lacrimile din colțul ochilor și empatie, pentru aprecierea textului ca fiind un manifest pentru bunătate într-o lume parcă din ce în ce mai plină de răutate. O zi frumoasă și însorită de octombrie îți doresc!

Ada Nemescu a spus :

Am dat like, pentru intensitatea trăirilor transmise, pentru sinceritatea deplină, descrierile interioare făcute cu acurateţe...

Recunosc, am şi plâns. La fel de mult pentru om şi câine. Subiectul este atât de actual, încât are valoare de manifest!

Copleşită, te aplaud, aDa

Dorina, răspunsul tău m-a copleșit prin amploarea și pertinența lui!

În primul rând îți mulțumesc pentru aprecierea la superlativ a micului meu text. Care se vrea, într-adevăr, emblematic pentru o anumită categorie a oamenilor de rând, vulnerabili în actuala societate dominată de legea junglei „care pe care”, dar oameni în care omenia nu piere, în ciuda dificultăților și greutăților, sărăciei și disperării. Chiar dacă, împinși de lipsuri și nevoi, cei doi caută să scape de o povară și de o gură în plus de hrănit, în cele din urmă omenia învinge și om și câine aleargă unul spre celălalt în trista seară de  toamnă.

Îți mulțumesc încă o dată pentru lectură și comentariul care poate fi el însuși un mic eseu, pentru apecierea textului de față, dar și a modului în care scriu proza mea în general.

O zi frumoasă și caldă de octombrie îți doresc!

Pop Dorina a spus :

Un elegant manifest cultural despre vremurile tulburi pe care le trăim și pe care încercăm să le înțelegem, fiecare dintr-un alt unghi. Rocky și stăpânii acestuia sunt doar un caz foarte bine creionat în această proză de excepție. Ca ei există multe și multe alte drame existențiale și din păcate numărul lor se multiplică cu fiecare zi, cu fiecare decizie legislativă incompatibilă cu realitatea „din teren”. Unde vom ajunge nu se știe.  Omenirea pășește pe un teren încintat de ură, ignoranță, nepăsare, nebunie și nu este nimeni să spună stop, până nu va fi prea târziu. Să fie ăsta sfârșitul civilizației? Nu cred.  Cum bătrânului din proză i-a părut rău de câinele lui, după abandonarea acestuia, probabil multora dintre semenii noștri le pare rău după... trecutul „fără probleme majore”. Din păcate însă nu putem coborî într-o haltă și să ne schimbăm traiectoria într-un destin încurcat și plin de neprevăzut la tot pasul. Cuvintele plâng în jurul nostru și faptele bune parcă-s plecate în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată. Noi? Noi trebuie să ținem pasul cu malefica schimbare. 

Revenind la excepționala proză „marca Grig Salvan” nu-mi rămâne decât să aplaud autorul pentru profesionalism și sensibilitatea mesajului. Felicitări!  

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog întâlnire cu muza a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog De facto a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog Ploaie săracă a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ploaie săracă a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A ta și dincolo de lupte a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întoarcerea a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Ploaie săracă a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ploaie săracă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ploaie săracă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Postări de log efectuate de gina zaharia
cu 4 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce noapte, iubite... a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A ta și dincolo de lupte a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neuitarea din vis a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A ta și dincolo de lupte a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninsoarea de emoții a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog ninsoarea de emoții a lui Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Sunt . . . a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninsoarea de emoții a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor