NOTĂ:
În ceea ce privește votarea, după scara proprie de valori, veți nota obligatoriu absolut toate creațiile (inclusiv poezia proprie, dacă participați la acest concurs, excepție făcând doar cele trei texte eliminate, în dreptul cărora veți pune liniuță) cu note de la 10 la 1 (deci mai multe poezii pot primi, de la același votant, aceeași notă). Nu se face un clasament, se acordă fiecărei creații nota pe care considerați că o merită. Pot fi mai multe note de 10, de 9, de 8 etc. La finalul votării, trebuie să aveți 33 de note pe care le veți lăsa pe această pagină, la comentarii. Un vot incomplet nu se ia în calcul!
Succes!
1. darul meu de nuntă quiproquo
am minţit am furat
am râvnit la iernile aproapelui meu
dar să ştii doamne că nu merită
pentru câţiva fulgi afrodisiac ultra light m-au părăsit
nestatornice asemenea unor femei
în aşteptarea avalanşei
a salvamontistului rambo V
curge din mine frig aşa cum curge sânge
din caracasa mielului când nu mai apucă a doua ninsoare
m-am dezbrăcat în prima zăpadă
alb hoinar
prinsesem o crustă sidefie pe trup
n-am ştiut că pământul este un fagure unde
toate zăpezile expiră la 18 ani
poate şi mai devreme
n-am ştiut că aerul îngheţat taie sternul ca o husqvarna îndârjită
că iernile au legea lor mecanisme superioare
te înalţă pe catalige să vezi lumea de foarte sus
cu imunitatea la pământ
doamne foamea mi s-a ghemuit într-un bulgăr
rece albă rotundă
stă rezemată de colţul lunii şi te-aşteaptă
ar putea creşte pe măsură ce-ţi semăn între arcade drum
cu urmele Scorpiei
foamea de tine este un rug
nu flăcările îl înalţă ci vaierul fructului uitat în pământ
de preacuvioasa sămânţă
am visat azi-noapte că venea muntele la imigrantul mahomed
mai bine n-aş spune
avea creste desfăcute în evantai ca aripile vulturului alb
deasupra prăzii
mi-a fost teamă şi m-am trezit
dar foamea continuă doamne
darul meu de nuntă
quiproquo
2. Şi dacă...
Şi dacă te-am pierdut printre cuvinte strigate
ori nevorbite,
tot mi-ai schimonosit gândurile
visele, îmbrăţişările,
peniţa mi-a scris cu tristeţe
rana lăsată de lacrimi pure ca otrava
tocmai când îmi doream
că ar fi putut să fie miracol,
era meschină rutina?
era netrăită viaţa?
În moartea asta am încercat să adun iubirea sticlă,
dar m-am trezit rănită de cioburi.
- Lasă-le, sunt reci şi uşa e închisă!
Am auzit prea bine...
Să fug printre părerile sparte
descumpănindu-mă, acum
şi mâine să mă-ntrec în zbor cu fluturii?
Nu sunt înnobilată aici,
şi ce să-mi anticipeze teama?
De ce să-mi înec timpul în răbdări?
Opreşte trenul!
Printre nămeţii zbuciumaţi,
văd în gara asta o umbră de floare.
3. Ninsori de lumini
A nins mult într-o zi, flori polare-n alai
Dantelau pe pământ o potecă spre rai.
Pași uitați pe zăpezi te-au adus lângă mine.
Mâna mea într-a ta îmi spunea că e bine.
Cai hoinari răscoleau libertățile-n noi,
Înhămați la calești cu perdele de ploi.
Îi simțeam ape vii, foc flămând în tăciune,
Prevestind evadări dintr-un loc fără nume.
N-am știut ce va fi, ce ninsori vor veni,
Câte ierni vom avea într-o singură zi.
Arhitecți de sclipiri inventam pe retine
Jocul sec de lumini ca un joc de destine.
Cât a alb am tot strâns, cât ne-a nins pe-amândoi
Cu iubiri amintind de albastrul din noi,
Azi legăm cicatrici dintr-un ieri care stinge
Un trecut înghețat sub un ger ce ne frige.
Ninge iar pe poteci, exilând în decor
Fluturi albi camuflați de același fior.
Ai văzut? Au căzut peste noi fulgi din lună.
Sunt ninsori de lumini, e o iarnă nebună!
4. Tăcute simfonii
Morile de vânt și croncănitul
corbilor în jocuri ritualice
alintă somnul albului veșnic
pe mesele din parc oamenii
de zăpadă joacă table cu bătrânii
cârcotași își fac semne cu ochiul
desenând pe furiș în linii frânte simetric
și curbe pe luciul oglinzilor de opal
mlădierile patinatoarelor în blugi
albul hoinar se colorează în final
de chiote și clopoței de cristal
iar baletul bulgărilor rotunzi
se spulberă-n ploi de stele
amestecându-se printre culorile
bucuriei albastre și îmbrățișarea
dansatorilor balerini; pe valurile
albe ale norilor se iubesc corbii
și împart frățește cu scorpiile
și vrăbiile leșurile
ghicesc bătrânele vrăjitoare
surorile crivățului viitorul
ascuns în viscerele prăzilor
un alb hoinar mă ia drept țintă
și mă iubește cu scurgerea anilor
îmi scrie povestea pe aripile crucilor
spărgând în țăndări timpanele
văzduhului cu pacea tăcutelor
simfonii de iubire; pe cărările
tablelor de șah, trasează caii albi
și turnurile lui Anand victorii.
5. Alb hoinar
Argintie simfonie
pe olimp divin
şi al artei.
Vers în alb hoinar.
Dar fantastic sărut se leagănă
în ornamental cer de neuitat...
ger muzical.
6. Iarna din noi
abia de se subţiase cerul
când iarna s-a prăvălit cu zgomot peste noi
parşiv subtil dinspre nori tiptil
şi întunericul a înghiţit toată lumina
pe străzi nu mai era loc numai noapte şi viscol
toţi bărbaţii din sat ne strângeam repede sub lună
purtam de secole crivăţul în sânge
când noi păşeam în iarnă soldăţeşte
încremeneau pietrele se opreau clepsidrele
păsările îşi frângeau zborul fulgerate de ger
pomii îşi piteau verdele adânc în tulpină
şi ne făceam frig fiară sau vină
tu aveai iernile lipite pe frunte
puţin deasupra sprâncenelor
ca nişte brazde adânci, ierni aspre
câteodată îmi luai mâna şi o aşezai
pe sânul tău stâng
şi mă cuprindea o căldură bună nebună
la dracu
stinge-i lumina din ochi sparge-i timpanele
smulge-i visele din somn
răsuceşte-i rădăcinile până moare
calcă-i cuvintele în picioare cu bocancii ăia mari şi grei
el este răul cel mare răul răilor, poetul
nu-i loc de întors
se auzea ca un şuier din cerul burtos
în satul zgribulit unde aerul e greu de ninsori
e iarnă e frig şi noi ne oblojim unul pe altul
de singurătate
7. Fotografii vechi
Din album, la gura sobei,
Umbre trec spre-acoperiș.
- Fotografii mai vechi, ți-aș fi zis
Ele vin dintr-o lume ocultă
Când pe sănii trase de cai,
Cete de flăcăi și fete-n alai
Alergau spre mirifica zare.
Era tânăr bunicul. Pleca să se-nsoare.
Da și chiot. Salcâmii-ncremeneau mult în urmă
Și ecoul: Ce bine le stă în ninsoare
Și armonica-i mândră!
„Ay!...Ay!...Ay!”
”…Au înnebunit salcâmii
De-au tras inimii obloane.
- Zorește bătrâne, spun unii
Iubirile trec. Nu-s icoane!
- Dă bice ticălos vizitiu!
( aud subconștientul )
Troienile-s mari și-i târziu
Dacă mai ninge, ne prinde torentul.
- Ascultă, ascultă... ascultă!
Cât crivăț în mine mai știu
Mi-am scos telegarii de nuntă
S-alerge ca lupii-n pustiu!
Vre-o haită, bătută ca-n stampă
Ce sfîșie doar umbre de oi
Ca flacăra vie din lampă
Tu inima mi-ai topit. Era sloi!...”
...Tu cântai și-n cântecul tău venea seara
Spuneai:
Sub acel opaiț am văzut lumina și eu
Printre păsări, sloiuri și nămeți...
Cu bunica așteptându-l la fereastră pe bunicul
Ca pe un zeu.
Și cu buze-nghețate, suflând în geam
Așteptându-l cu masa.
Ține minte, acolo e colțul de rai!
Acolo, cândva vom scrie și povestea noastră
Ca-n muzica lui Franz Liszt ce răsunase o noapte
Într-o iarnă cu troiene cât casa.
Cândva, bunica cântase și ea. Ceva trist.
Nu așa muzică de tot îngerească.
Dar bunicul, de cum a intrat
La pian risipi canțonete-n vechiul cămin
Bunica simți că-i intrase în suflet, un spin
„Dumnezeiască e muzica asta?” a-ntrebat!
El a spus simplu: „Franz Liszt”
Lași deoparte albumul...
Visezi că bunica-i copilă
Că bunicul dă chiot din nou.
În inimă totul exultă
Și-n gând mă strigi prin ninsoarea de-afară
(Ascultă, ascultă... ascultă!)
...o armonică tot răsuna cu ecou.
8. Cherchez l'áme
am împăturit sufletul în patru
l-am învelit în blana de miel cu miros de naftalină
am deschis dulapul cu prosoape chitite la dungă
şi i-am făcut loc între ultimul şi tejghea
iarna lungă focul din vatră orele zilei opace nu va arde
[...]
Poezie eliminată din concurs deoarece a fost găsită publicată pe un alt site, sub un alt titlu.
9. fluturii nu zboară niciodată iarna
am cunoscut de atâtea ori moartea
că nicio otravă nu mai ucide
înghit în doze mici
tristețea unei duminici de ianuarie
un fluture prea grăbit va sucomba între ferestre
între rai și iad
purgatoriul iubirii
și teracota asta
singurul arhitect al căldurii
dintre noi
10. Vis de iarnă
Mi-ai plutit în prag de iarnă,
Într-un fulg răzleţ de nea,
Mângâindu-mă în palmă,
Cu fiori de catifea.
Şi îmbrăţişându-mi dorul,
Al iubirii foc nestins,
Mii de stele şi-au luat zborul,
Spre al zării necuprins.
Frântă inima-n colinde,
Suspina duios, arzând,
Căutând a se cuprinde,
Într-un alb şi pur veşmânt.
Cât alint, ce feerie,
Ninge, numai bucurii,
Aşternând covor de ie,
Peste cerul meu de gri.
11. Pe-un alb-hoinar, singurătăţi mă cheamă
Din glas înăbuşit de cucuvele,
O nouă zi nelinişti prinde-n ramă;
Se mistuie la tâmple roi de stele,
Pe-un alb hoinar, singurătăţi mă cheamă.
Să mai râvneşti la irisii în floare?!
Omături tuciurii aduni în oase,
Iar pulsul – repetabilă eroare –
Împotmolite rute îţi va coase.
Duios îşi poartă macul pasu’-n iarbă;
El înălţării mângâiere este.
Parşive maladii când ţii în barbă,
Frângi crinului petale de poveste.
Iubirea de mai ţine loc de sete,
Un giuvaier mereu să ai în plete.
12. Trandafirul alb
Trandafirul alb nu s-a veștejit
Atârnă cu inima mea de zenit,
Purtat prin negura deasă a nopții
Adus din beznă cu viață,
Atâta lumină pătrunde- n mine,
Căci tu ești un dor nesecat,
Regina mea, cu nume de stea,
Acum, aici și mereu la tine,
[...]
Poezie eliminată din concurs deoarece a mai fost publicată pe un alt site.
13. Alb
Chiar de nu-i ca altădată,
Iarna a venit tiptil,
O privesc şi de-astă dată
Cu ochi mari, ca un copil.
Iarnă albă, iarnă albă,
Vremea trece, vremea vine,
Înşiri anii ca pe salbă,
Tu cam rece eşti cu mine.
Alb pe dealuri, alb în vale,
Alb în sufletul pustiu.
Albă este a mea cale,
Albă-i coala-n care scriu.
Palid este mândrul Soare,
Iar când se-nteţeşte vântul,
Norii mai aduc ninsoare,
Albesc cerul şi pământul.
Şi din hornuri iese fum,
Se mai frânge câte-un ram,
Săniile merg pe drum,
Flori de gheaţă sunt pe geam.
Într-o curte, să se vadă,
Copiii ieşiţi la joacă,
Nalţă omul de zăpadă
Şi-s albiţi de promoroacă.
La joaca asta ei sunt buni,
Cu strigăte voioase-n glas,
I-au pus în loc de ochi cărbuni
Şi-un morcov mare-n loc de nas.
Alb hoinar, alb hoinar...
Când de albul iernii scapă,
N-a fost totul în zadar,
Va avea pământul apă.
Şi din nou o primăvară,
Ciclul vieţii nu se-opreşte,
Roadele or să apară,
Iară vârsta, creşte, creşte...
14. Ninge iar
Munți și văi, câmpii întinse,
Dealuri, râuri, așezări,
De ninsoare îs cuprinse
Venită din patru zări.
S-a pornit pe-ntreaga lume
Să o-mbrace-n alb pufos,
Fulgi-i mari dorind să schimbe
Verdele, căci a tot fost.
Să nu fie supărare
Pentru toți ce albi vor fi,
Jurământ, avem se pare,
Căci nu mult va zăbovi.
Totul o să fie-o haină
Drăgălașă, cu nămeți,
Vom cunoaște înc-o taină
Oferită astei vieți.
Dar atât cât ea există
Și în alb ne va-mbrăca,
Bucuria să persiste
Este chiar dorința sa.
Nu dorește să umbrească
Existența ce-i splendoare,
Suflet pur să dăruiască
Peste tot, mândra-i culoare.
15. mult alb, frig şi tăcere
singurătatea este mai albă decât
toate zăpezile la un loc
şi cine spune că albul odihneşte
îşi denaturează crezul
fiecare atingere dilată privirea
e ca şi cum
ai merge
pe un drum îngust
la capătul căruia odihnesc zăpezile
eşti departe de zi
eşti departe de păsări
eşti departe de tine
şi prea aproape de noapte
ziua ridată de ploi
se abate din drum
zborurile se prăbuşesc printre vânturi
durerile ard
tic-tac-ul bate obosit
şi totul într-o viaţă în care
toate lucrurile respiră din mine
nu mă plâng
voi stinge lumina
voi privi în interiorul meu
şi-l voi ruga pe Dumnezeu să treacă pe la mine
apoi mă voi pregăti de drum
16. Târzii dimineți
Destinul începe să-ți numere iernile
suflet rebel
cearșaf răscolit în târzii dimineți
blestemul iubirii zile ți-a ars
în nopțile reci roiesc mucaliții cerșind ungherelor strâmbe.
Cine să te plângă?
Cine să te creadă?
Depărtările cresc, tăcerile-așijderea,
pulsul verii se stinge vremelnic
în ochii tăcerii.
Te scalzi în ecou trup călit în scântei,
te vei desface ca bruma
pe firul de iarbă răscopt sub arcul durerii
printre îngerii lumii obedienți.
Pleca-vei cu pleoapele strânse-a mirare
în palmele goale
cufărul plin de primăveri frânte .
prea mult țipăt în toamnele crude
prea puțină iubire,
rugina întinde pași de păianjen,
seceră eternă peste trup
peste timp.
17. Tablou de iarnă
Liniștea ancestrală
sărută zâmbetul fulgilor de nea
și împreună
șterg lacrima gerului
de pe haina strâmtă a pământului.
Vântul își împachetează respirația în cutia neputinței.
Doar fumul
privește năucit ritualul alb, apoi se pierde
sub
emoția clipei zgribulite.
În prezentul plin de magia inocenței
rășina
brazilor îmbrăcați de sărbătoare
dirijează o săniuță.
Încurcate în silabele ler-ului
cuvintele
împing pașii zăpezii
spre aroma
unui vis plin de colinde.
18. Fulgul
Ce te conține nu te schimbă
îmi pare că vorbesc atât de mult că-n fața lor aș fi un șarlatan
ce te conține nu e trecător
e ca și cum în interior
și în exterior sunt sensuri și schimburi de fluide analgezice
un drogat care încearcă epuizarea intimă din ce substanțe oferă
de acolo primește înzecit
ca într-un balon experimentezi plutirea
nu poți fi altfel față de cum ești
ce te conține e ca un rudiment lasat de tine pentru data viitoare
un perpetuum mișcătorul nemișcat
alergi în jurul tău
și ești acela care alergi în jurul tău
până ești acela care fizic nu mai aleargă
o monotonie segregată se ridică te conține
o așteptare care arde mocnit pregătită pentru implozie
lângă tine cenușă fum și mai bătrân.
19. Va ninge printre umbre
păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele
ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii
iartă-mă
păşeşte printre aceste momente
nu le speria
mai mult de atât nu poate să-mi pară rău
în curând va ninge printre umbre
20. Un anotimp
Nu vreau să-mi obosească pașii,
nu am timp să ațipesc...
se topesc zăpezile peste umbra mea,
peste gânduri împrumutate,
devenite dorințe de Anul Nou,
păstrate într-un clopot cu limbă de foc...
e tot ce pot să fac în iarna asta,
la gura sobei îmbrățișarea mă îmbată
ca vinul vechi...
Îmbrăcam mantie albă,
în noaptea când te căutam.
Erai visul din care plecam prima...
privirile se atingeau ca niște fluturi albi,
mă topeam și nu voiam să-ți invadez
gândul, până ce clopotul
nu sparge anotimpul în care-mi hibernează dorul...
Într-un caleidoscop de mirări:
tu portativul, eu cheia sol
în care semnează anii...
sfârșitul, o simfonia... eternă...
21. Cadențe hibernale
E iarnă.
În văzduh pluteşte,
pe aripi de vânt rece, dragostea.
Ninge iar peste ţara mea.
Undeva, departe,
la poalele unui munte
cu creste cărunte
se odihneşte un sat
de vreme şi de lume uitat.
Satul trimite spre norii târzii
rotocoale de fum cenuşii...
E noapte.
Luna pătrunde prin vitralii
de biserici încă nezidite,
tandru, discret,
în naosul sufletului meu de poet
şi mă mângâie cu raze piezişe
pe câteva versuri încă nescrise.
Gândurile rele
nu mai au putere,
gândurile bune
încep să se-adune
şi să se aştearnă
molcom, delicat,
precum omătul peste un ogor arat,
pe o coală albă de hârtie.
(Aşa s-a născut această poezie).
Şi încă ceva:
În văzduh pluteşte şi inima mea,
sub formă de fulgi de nea.
22. M-au întrebat elevii la sictir
m-au întrebat elevii la sictir
ce s-a mai întâmplat între timp
cu patul lui procust dom profesor
cu buzduganul lui prâslea cel voinic
pe lumea cealaltă
cu meridianul zero și îmi arătau
ridul cel mai adânc din frunte
multe le-am răspuns ascultând
cum urcă seva în nucul din grădina mea
cum gâlgâie trecutul în istoria româniei
ascultând armonia cosmică în vocea
cântărețului din bar
femeile iubite seamănă cu clapele
pianului
fiecare cântă în felul ei despre
cum s-a integrat în societate
scaunele capitonate seamănă cu sânii turtiți
de-atâta zăpadă
m-au întrebat elevii la sictir
despre fuga lui bach și despre fuga
directorului unei instituții fantomă
încercau să-mi frunzărească trecutul
din unele poezii sociale
țopăind printre scaune
adevărul a fost moșit de socrate care
i-a tăiat buricul
și cea cea cea de la intrare în camera de hotel
recita poezii de octavian goga
despre suferința strămoșilor
mă călcau în picioare femeile altora
care-și tapetau fața cu imagini
și slogane erotice
invocând zăpada de parcă nu mai aveam
cu ce mă spăla
umblu cu gluga ridicată ori de câte ori
văd femei dezbrăcate
în ninsoarea de artificii din mijlocul orașului
m-au întrebat elevii la sictir
privind cum îmi număram
firele de păr cu mănușa de box
dacă am și eu o stea ca tot omul
când îl apucă
tristețea de urechi și-l întinde
între răsărit și apus
desigur le-am răspuns desigur
îmi dau viața pe răzătoare
ca să aibă gust fericirea noastră
și femeia îmi face semne cu mâna
până se luminează unghiile ei lăcuite
într-un noian alb de iarnă
desigur le-am răspuns desigur
când coboară doamna din tramvaiul
de epocă
îmi cresc degetele și ea mi le calcă
dimineața cu fierul de călcat
le împăturește și le prinde cu cârlige
de rufe
și tot așa cu fiecare parte a corpului
până mă pliază complet
și mă expediază în lumea cealaltă
23. Frunze
Atât îmi place iarna: în primul ceas,
când mi se-aşează pe retină,
imaculată ca o scrisoare nescrisă şi netrimisă,
rămasă împietrită
în vreo firidă de inimă.
Apoi, albul murdar,
cavaler solitar cu armuri ruginite
cucereşte oraşul acesta care ne respiră pe-amândoi,
dar nu deodată.
Şi noi… hibernăm îngheţaţi,
stalactite uitate pe-un cer plumburiu
în văzul lumii.
De sus, privim oamenii care ne despoaie
de gânduri şi ruşinaţi
ne strângem
să ne ascundem
sub frunzele rămase
dintr-o primăvară
promisă în Eden.
24. Iarna
Ninge, ninge, noapte mi se lasă,
Fulgii şi-au pornit în dans colind,
Dus eu nu mă las acum de-acasă,
Cum te-aş asculta sporovăind...
[...]
Poezie eliminată din concurs deoarece a fost găsită publicată pe un alt site, sub un alt titlu.
25. Alb e numai visul
Ochii tăi în vis
fluturi, semne,
securi despică secunde
iertările se fac viori
la primele acorduri, sănii
zboară cu mine spre concert
în ceaşca de ceai ning
amintiri din mileniul trecut
îmi ţin în palmă lacrima-ngheţată
poate coboară Elvis pe schiuri
Serghei Esenin întreabă, distrat
drumul până la inimă, prin nămeţi,
trece prin oglindă? lângă mine
George Sand scrie scrisori
Chopin ascunde iarna în surdină.
Pe scenă, patina Annei Karenina
lasă urmă de şină de tren
femeia misterioasă e singură,
Napoleon e pe alt troian,
poemul meu
se citeşte de pe papirus
alb e numai visul
păsări negre ciugulesc fulgi din ochi
ninge-mă frumos
mâine îţi cumpăr un ren.
26. Aprinde mamă focul!
secunde
goale
seci
îmi curg până-n tălpi de durere
scârție lumina
haihui de alb îmi bântuie prin carne
singurătăți ținute-n colivie
flori de gheață și pervazul ultimei zile de duminică
fotoliul de la fereastră
gândurile
gândurile acelea albăstrui înțepenite-n bocet
în hora irișilor muți doar albul mi-e icoană
hoinare hoarde de ger mi-au strivit buzele
rânjet ce latră orb la lună
mi-ai prins la gât salbă
din lacrimi care jelesc slute
dureri hibernale
îmi tremură genunchii a păduri de albastru
dar colțul alb al iernii îmi sfâșie iar glezna
mă arde frigul casei
aprinde mamă focul!
27. poem de iarnă fără tine
acestei zile de iarnă i-a crescut barba
până la genunchi
e ziua în care îţi aminteşti de toţi
cei care s-au dus după moarte
şi nu s-au mai întors
ziua în care îţi ridici iar bolovanul
şi-l urci muntele
nu mai cauţi răspuns la nicio întrebare
totul pare desprins din umbra unei ierni veşnice
orice lucru seamănă cu ceea ce alţii vor să semene
raiul din tine cu iadul din tine
e ziua în care gândeşti că viaţa
e doar un vis mototolit
un abur ce-ţi iese din gură iarna
28. Mireasa cerului
Iarnă şi iar iarnă, parcă-i o mireasă
Ce-şi aşteaptă nunta de o veşnicie
Şi sosit-a vremea şi a fost aleasă,
Să-şi pună veşminte pentru cununie.
.
Rochia brodată-n scânteieri de soare
Mângâie pământul ca-ntr-un dans de flori,
În cristale albe puse la-ntâmplare
Voalul ei – mătasea primelor ninsori.
Trena mult prea lungă, pare infinită,
Trupul ei – ofranda celui aşteptat,
Frumuseţea-i mută şi desăvârşită
A cuprins văzduhul, l-a îngenunchiat.
Cine este mire? Cine-o fi alesul?
Fulgii în balans trag cerul de funii,
Într-un ritm sălbatic, sfidând universul,
Parcă-s fluturi albi prinşi în dansul lunii.
C-un arcuş de gheaţă, vântul în surdină,
Din altarul lumii cântă valsul nunţii
Şi-ntr-o despletire-n fire de lumină
Mirele revarsă stele-n poala nopţii.
Toate-n jur conspiră, norii fac concesii,
Se-nteţeşte vraja, se respiră greu,
Brazii strâng în palme lacrima miresii,
Şi-n cupola lumii râde Dumnezeu.
toate le face doar după bunul plac
gleznele mele-s reci ea le muşcă flămândă
cum apucă sărmanul bucata de pâine
nălucă de-ar fi
mai rar şi-ar întinde marame
dar ce-i pasă ei că deschide vreo rană
codana
pe umerii verzi ai oricărui străjer
oricând poate-aduce sminteală
că urlă şi lupii în haite-adunaţi
de tremură măduva-n oase
nu-s frâie de-ajuns să o ţin nici vorbe destule
s-o mustru că albu-i prea alb e bizar
la fel cum e frate-său vântul
30. Iarna cântă la saxofon
Ai înghețat, suflete,în iarna aceasta
cu flori feng-shui la ferestre?
Nicio zăpadă nu a fost atât de caldă când
mi-a învelit inima albă de nesomn!
Dacă ar ninge secundă de secundă, mi-aș dezveli
insomniile până la os...
Câinii care ling sarea întinsă pe gheață s-ar tăvăli
printre nopțile mele exhibiționiste...
N-ai cum să dormi când iarna cântă la saxofon
pe trotuarul uns cu cenușă!
Fulgi de nea se zbat sub pale de vânt ca niște
silabe rupte dintr-un cuvânt filiform.
Mi-este dor de zăpada cu porii deschiși, de limba
fierbinte a iernii lipită de saxofon.
Acum, aici, niciunde altundeva va ninge mai alb cu o secundă.
Timp de o iarnă îți voi bea insomniile, infuzii, perfuzii... gheață, cocktail, viață.
31. Peste țară este iarnă grea
Peste țară este iarnă grea
Și se moare-ncet de sărăcie,
Vreau un atentat la vremea rea
Să înghețe valul de prostie.
Am ales aievea niște zmei,
Care-s buni de gură și spun multe,
Dar când e de muncă pentru ei,
Este-alambicat și n-au redute!
Peste țară ninge ne-ncetat
Cu incompetența rea și crasă,
Vin reforme ce-au amanetat
Demnitatea... Nouă nu ne pasă!
Cei ce stau la cârmă și urzesc
Viitorul țării ce ne-așteaptă,
Din omătul alb ne zămislesc
Oameni de zăpadă, sus, pe-o treaptă.
Stau la soare, se topesc ușor,
Ca să li se piardă orice urmă,
Au avut chiar totul, fără spor,
Pentru amărâți din marea turmă.
Modelează iarna ceas de ceas
Oameni de zăpadă cu-alte chipuri,
Ei sunt fără viață, dar au nas
Să poftească la plimbări în jeep-uri.
Anotimpul alb, imaculat,
Ce copiii îl iubesc de-a pururi,
Ni l-au confiscat nemotivat,
Telelei ce l-au pierdut la zaruri.
Au furat copilăria lor,
Nouă ne-au luat chiar și speranța,
Însă au uitat... acest popor,
Ciclic, își ucide ignoranța!
Doar un Crivăț să mai bată crunt,
Să trezească-n patrioți iar vrerea...
Dragi stăpâni, noi încă vrem pământ,
Refuzăm și micii...chiar și berea!
Vrem să-ntindem fața de plăceri,
Pentru traiul nostru de mai bine,
Voi ne duceți, zen, spre nicăieri
Și ne faceți, zilnic, de rușine!
Suferiți de-o boală primitivă
Pentru foamea de averi imense,
Nu vă pasă, suflete-n derivă,
Că jigniți poporul cu ofense!
Zmei haini, zburați mai repejor
Peste-a țării albă diademă,
Că-ntinați, cu-o nesimțire-n cor,
Tricolorul și a noastră stemă!
Să plecați departe, spre apus...
Sau pe-o insulă pustie-ntinsă,
Să uitați de țară și de muls!...
Sărăcia, clar, va fi învinsă!
Bucuria iernii să ne-ncerce,
Tot poporul fi-va fericit,
Omul de zăpadă iar va râde,
Albul pur va cerne nea, smerit.
Țâncii vor trăi ca-ntr-o poveste,
Printre fulgi vor fi doar chicoteli,
Iar în noi speranța va da semne,
Că-nfundăm un drum spre nicăieri!
32. Ninge, iubire
Ninge cu patimă și poate, fără niciun folos
Iarna coborâtă-i din ceruri și umblă pe jos
Pe brațe cu vânturi și-n păr, imitații de fluturi
Cernând pentru noi albul unor noi începuturi.
Curg dantelate mătănii din palme de nori
Pe furiș, prin aduceri-aminte mi te strecori-
Tai poteci fără urmă prin omătul zilei de ieri
Când săraci eram în vorbe și-n atingeri stingheri.
Ninge sălbatic, așa cum de mult n-a mai nins
Un rest de lume pare de ninsoare învins
E restul ce nicicând n-a lăsat să se vadă
Urma pașilor mei, a pașilor tăi rămasă-n zăpadă.
Nici sălaș nu-i făcut pentru noi, să ne-adune
Tăcerile toate, într-un fel nesperat de minune
Ce-ar mai putea să se-ntâmple poate, cândva
În spatele perdelelor brodate cu nea.
Și-nvăluiți în mantii de ger și ninsoare
Uitând că tăcerea, tot ca-n trecut încă doare
Vom ridica din zăpezi podețe și poduri
Spre-ndepărtate, și de noi, neștiute fiorduri...
Ninge, iubire, cu patimă și fără niciun folos
Ninge pe visele ce plutesc de la cer, mult prea jos…
33. alb titan cu accese de frig
scormoneşte cu genunchii juliţi ca un câine credincios
pământul de sub piatra de granit
caută semnul mirosului restant al fericirii
că există şi continuă în suflet să-i vorbească
oricât de gros praful
peste ultima dimineaţă lucidă
zâmbetul lacrimile sărutul îşi declamă întâietatea
prin furtuna albă
o femeie a plecat cu tine dupa ea
nelocuit
odihnă cauţi
pe-o scândură rece
34. Iarnă interminabilă
după anotimpul frunzelor căzătoare
îți apar cicatricile frământării la fiecare gând
ar trebui să uiți să mai fii trist
capătul lumii poate fi la un infinit distanță
pigmentează-ți zâmbetul
să fi ca un crin alb înflorit
regretul se strecoară prin branulă
te poți îmbolnăvi de melancolie
lângă tine se așează o umbră
iarna aceasta pare interminabilă
35. Parfum de ninsori
Peste zorii de gând e-un parfum de ninsori
(Sub arcadele vii, respirând, te-nfiori),
Printre fulgii de nea, într-un zbor auster,
Țipă-un suflet captiv în fărâma de ger.
O aripă s-a frânt sub tăcerea-n declin
Și așterne pe răni un apus coralin,
Orizontul fragil nu discerne, placid,
Că sub țurțurii-avizi s-a comis genocid.
Ne mai ning dezolant meteorii, pe rând,
Acuarele de zări picuiesc, sângerând.
Renăscuți din zăpezi, degustăm dimineți
Dintr-un astru infirm și ridat pe pomeți.
(O sibilică stea, licărind, m-a vândut
Unui front sprijinit pe un ultim recrut);
De sub pleoape de vânt, rămășițe de sloi
Reanimă spontan anotimpul din noi.
Câte vifore-n teci un îngheț prevesteau,
Biciuind cu fantasme trecutul, pe șleau,
Câtă chiciură-n van stă-n copacul ascuns
Într-o inimă-având răsăritul străpuns?
Rătăciți prin nămeți, ne-adâncește în vid
Un fior pervertit de un frig insipid.
Într-o vamă de timp, în cucernic popas,
Am transcende în vis și al iernii impas...
36. Amintiri la gura sobei
Ninge într-una
Cu fulgi de şoapte.
Inima-mi pleacă departe.
Te caută-n noapte,
Dar află doar şoapte.
Cuvinte cheie :
Doar dăm note, nu trebuie să motivăm de ce am dat atât sau atât unui text, deoarece i-am influența și pe alții. Vom șterge astfel de comentarii!
Pentru a ne ajuta la calcularea mediilor, vă rugăm să puneți și numărul poeziilor suspendate, respectiv: 8, 12, 24.
Mulțumiri,
Domnule Julian Radu, am șters poezia fiindcă nu aici se postează textele pentru concurs. Vă rog să studiați cu atenție Regulamentul.
http://insemneculturale.ning.com/group/concursuri/forum/topics/regu...
Am urmat toti pasii, nu se deschide alta fereastra, n-am acces, succes!
Domnule Radu, ce link să se deschidă? :)) Scrie foarte clar că textele pentru concurs se trimit la adresa de mail vasilisia1964@yahoo.com, cu specificarea pentru concurs. Deci trimiteți poezia la această adresă de mail.
Nedumerire: azi dimineata erau 30 de poezii, acuma sunt 28. Au fost sterse doua texte din cauza ca au fost postate gresit?
Multumesc,
VPL
Da. Un text a fost găsit apărând postat în mai multe reviste și a fost eliminat, iar celălalt nu respecta tema și a fost retras.
Autorul respectiv mi-a trimis întâi poezia „Vis de iarnă”, după care a uitat că a trimis poezie și a mai trimis încă o dată, dar altă poezie („În toate este-un dacă”). Atunci, firesc, eu i-am trimis mail și l-am întrebat care poezie să rămână până la urmă, iar dumnealui și-a cerut scuze și mi-a dat mie mână liberă să aleg. Eu am ales-o pe a doua. Am considerat că până începe votarea nu e nicio problemă. Normal era să culegem toate textele pentru concurs și în ziua când începe votarea să fie postate toate odată, dar cât timp mi-ar fi luat mie ca la 20 de proze să refac alineatele cu enter?! Și apoi unii membri mai citesc pe parcurs, nu toți au timpul necesar să citească totul în cele 5-6 zile rezervate expres pentru asta. Posibil să mai fie eliminate texte deoarece nu toate au fost verificate pe google dacă au mai fost postate altundeva. Timpul pe care eu îl am la dispoziție pentru acest concurs nu e chiar nelimitat. Odată trimise, oamenii doresc să vadă textele postate imediat, altfel intră în panică. Mi s-a întâmplat să primesc un text de cinci ori la rând. Autorul credea că eu nu l-am primit dacă nu l-am postat imediat. Avem și noi familie, serviciu etc. De exemplu la proză, majoritatea au scris direct în mail sau în wordpad. Trebuie să transform wordpad în word normal, să aranjez textul, să-l copii într-un document pentru mine, cu nume, apoi să-l copii pe site, iar aici textul nu-și păstrează aranjarea și trebuie s-o refac eu comparând cu originalul. Oricum, din momentul când va începe votarea, nu va mai fi schimbat nimic. Până atunci, dacă un autor vrea să-și retragă sau să-și modifice textul, eu cred că e permis.
Rugaminte: s-ar putea, daca sunt modificari, ele sa fie comunicate imediat mbr. juriului?
Sunt mbr in juriu si notez pe masura ce apar textele. Cum ati vazut, sunt multe poezii si proze, sunt si piese si eseuri. E imposibil -cel putin pentru mine- de notat in numai cateva zile, de aceea am hotarat sa notez pe masura ce textele apar.
Acum, datorita lui J'arrive, am aflat ca poezia nr 10 s-a schimbat. Daca n-as fi aflat, poezia 10 actuala ar fi ramas cu nota atribuita poeziei 10 retrase. Pentru evitarea confuziilor e necesara, cred eu, anuntarea schimbarilor pe masura ce ele au loc.
Cu multumiri,
VPL
Desigur! Să sperăm totuși că nu vor mai exista schimbări. Nici mie nu-mi fac plăcere.
Da, faptul ca se posteaza textele cand vin e foarte bine. Multumim!
Si eu cred ca poezia nu ar fi trebuit schimbata. Acum insa e prea tarziu ca sa se repare ceva. In niciun caz insa nu mai trebuie sa se intample asta in cadrul unui concurs. Dupa afisare, gata, nu se mai schimba texte. Ca se sterg (invalideaza) e altceva (desi si asta s-ar putea preveni), dar a schimba un text cu un altul, asta chiar nu trebuie. Sunt insa convinsa ca acesta nu va fi un precedent - cum spune J'arrive- si ca nu vor mai fi schimbari!
Multe n-ar trebui acceptate, d-le J'Arrive și d-nă Lerner, dar oameni suntem și mai greșim sau... încercăm să fim un pic mai umani măcar din când în când. Un oarecare precedent s-a creat mai de mult. De exemplu, la concursul trecut, un concurent și-a retras pe timpul concursului o poezie. Mai mulți membri au votat acea poezie, fiindcă la vremea când ei au citit, acea poezie era. Data viitoare vom afișa toate textele odată. Vom mări perioada de vot. Din greșeli învățăm cu toții. Să ne întâlnim în Poezie! :)
Și pentru a nu mai fi atât de multe discuții pe seama acelei poezii care a fost schimbată pe parcurs (și nu la sugestia mea, ci pentru că autorul a trimis două poezii; eu n-am făcut decât să aleg una dintre cele două), voi reveni cu prima poezie: Vis de iarnă pentru poziția 10. Eu nici nu pierd, nici nu câștig. Pe autorul respectiv nici măcar nu îl cunosc. Mi-a cerut o părere și i-am dat-o. Atât. Să ne întâlnim în Poezie! :)
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor