Apa unduia lin sub zorii unei dimineţi care parcă nu mai venea. Luna era încă stăpâna mirificului loc, unde trei ape surori se despărţeau, pentru ca două să se reunească opt mile mai la vale.

Pescarului nu-i păsa că Soarele nu se arătase pe bolta cerească. Până să răsară mai era ceva vreme, iar el avea multe lucruri de făcut. De pildă să desfăşoare plasa blestemată de deasă, mreaja pentru albitură măruntă: oblete, plătică, roşioară şi poate vreo mreană mai răsărită. Ochiurile mici, capcane mortale pentru peştişorii zglobii care populau din belşug bătrânul fluviu, îi dădeau mari bătăi de cap, încurcăturile nelăsând plasa să se desfăşoare fără ca vreun nod să nu se încurce cu altul. Mreaja era veche şi peticeala pe care fusese nevoit să i-o aplice, îi adusese unele prejudicii funcţionale. Nici ochii lui care văzuseră multe, nu mai erau ca în tinereţe. Câteodată, igliţa îi aluneca pe lângă locul ţintit, iar el nu mai avea suficientă răbdare să desfacă nodul nedorit, astfel încât reţeaua din aţă sintetică arăta precum un ciorap cârpit de o babă chioară.

Un bâtlan tinerel dintr-un cuib aflat dincolo de lăstăriş, sparse liniştea zorilor cu ţipătul ascuţit al puiului căruia îi era foame. Probabil că mama sa îl abandonase căutându-şi alt loc de clocit pentru seria următoare de pui.

„Aşa i-a dat Dumnezeu rostul“, gândi bătrânul pescar. „Prea plăpând să-şi caute singur hrana, e condamnat; fie să moară de foame, fie să devină imprudent, să părăsească cuibul, devenind el însuşi hrană pentru altă sălbăticiune. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru amândoi, cel puţin el este scutit de un chin suplimentar. Ce naiba caut eu aici? Am avut în buzunar cheile Raiului şi le-am lăsat în antecamera Iadului.“

Stăpânit de o ciudă sinonimă cu durerea, pescarul aruncă ultima bucăţică a plasei, cea legată de lotca sa cu douăzeci şi unu de crivace, aproape de locul în care apele se despărţeau. Era în dreptul promontoriului unde începea Ostrovul Rusului, loc în care legă de un ciot înfipt în mal ambarcaţia bătrâna ca şi el. Privi plutele mrejei pe care curentul molcom le împingea spre mal şi ştiu că n-avea mult de aşteptat. Se rugă ca întotdeauna lui Dumnezeu, nu să-i umple plasa de peşte, ci doar să-i dăruiască atât cât avea trebuinţă el şi ai săi. Era o cerere un pic superfluă, oricât noroc ar fi avut, întotdeauna ceva pe deasupra nu era de refuzat. De fapt, dacă se gândea bine, avea şi vreo cinci vârşe potrivite în locuri numai de el ştiute, pentru bucăţi mai mari: ciortani, avaţi, şalăi şi de ce nu, poate un somotei mai răsărit. Nici o cegă sau morunaş n-ar fi de lepădat, cine-i captura câştiga bani buni de la misiţii care la rândul lor îi vindeau restaurantelor de fiţe din Capitală. El n-avea nevoie de misiţi, cei doi nepoţi deţineau chiar ei un magazin piscicol chiar în mijlocul oraşului. Dacă avea o captură mai deosebită, nepotul cel mic, Virgil, se deplasa în doi timpi şi trei mişcări cu o dubă izotermă. Oricum, făcea drumul de două ori pe săptămână pentru a ridica surplusul de peşte al bunicului, dar şi al altor pescari profesionişti.

Venise vremea să scoată mreaja când primele raze ale soarelui străpungeau cerul tocmai dincolo de bătrânii munţi ai Dobrogei. Se opinti, plasa era mai grea decât de obicei şi se gândi că nu era povara peştelui, probabil că un obiect adus de Dunăre se în încurcase în ochiurile mărunte. Dar se înşela. Era o namilă de crap, rotund ca Soarele care tocmai se arătase pe cer, galben pe spate precum aurul, având cam patruzeci de ocale. Se zbătea cu furie în plasă, dar din păcate pentru el, mai rău se încurca în aţele nodurilor puse neregulat.

-O să fie un chin să-l descurc fără să stric mreaja!

Îşi spusese gândul cu voce tare, ca şi cum crapul l-ar fi înţeles. Avea mustăţi lungi şi groase, asta însemnând că era foarte bătrân.

„Poate că este mai bătrân decât mine, dar cu siguranţă nu prea înţelept dacă a căzut într-o capcană aşa ieftină. Ăsta poate merge la un restaurant pescăresc, bucătarii de acolo ar scoate un minunat borş pescăresc din căpăţână, coadă şi măruntaie, iar burta şi spinarea la grătar, poate ar sătura un pluton de hămesiţi.“

Uriaşul din plasă deschidea gura ritmic, pufăind şi sufocându-se în afara mediului său de viaţă. Deodată bătrânul se întristă mai tare şi privindu-i ochii, fu cuprins de o milă subită.

„Creatura Domnului ca şi altele, poate un pic mai aleasă, iar eu ce fac? Planuri să-l vând ca să devină hrana unor haini!“

Simţi un impuls de nestăvilit să-l elibereze şi să-l redea Dunării. Nu ştia cum, dar se trezi descurcându-l din reţeaua nodurilor şi să vezi minune, totul se petrecu neaşteptat de uşor şi repede. Crapul nu se zbătu de loc, nici măcar atunci când se opinti să-l arunce dincolo de marginea lotcăi. Apa clipoci a plesneală, suportându-i cu rezistenţă greutatea puţin amplificată de forma ca un disc, dar până la urmă îl primi în undele familiare. Însă peştele nu părăsi locul, înnotând o vreme alături bătrân şi barca sa.

„Trebuie să fi înnebunit dacă am renunţat la o asemenea captură. Cel mai bine ar fi să-mi ţin gura şi să nu povestesc nimănui despre neghiobia mea. Al naibii crăpălău, mi-a gonit albitura din mreajă şi acum se zbenguie vesel aproape de barcă.“

Îi făcu semn fals ameninţător cu arătătorul, dar în sinea sa se bucura, căci făcuse ceea ce nu putea fi decât drept, redase libertatea unei fiinţe a Domnului.

Uită de crap în următoarea jumătate de oră, chiar din momentul în care dibui locul unde pusese prima vârşă. O trase cu precauţie şi nu-i veni să creadă ochilor. Un somotei frumuşel, un mic porcuşor al adâncurilor, cam de mărimea unui picior de adult, nu reuşea să găsească locul de ieşire. Asta era tocmai rău pentru el şi bine pentru bătrân, proprietarul capcanei pentru chiriaşii apelor.

„Pe tine nu te mai eliberez, doar trebuie şi eu să trăiesc din ceva şi în plus baba mea trebuie să pună pe masă o bucată de carne. Asta-i menirea ta!“

Desfăcu priponul în care fixase vârşa şi o trase în barcă. Avea să se ocupe mai târziu de recuperarea conţinutului pentru că acum trebuia să cerceteze celelalte capcane.

Soarele ieşise binişor din ape dincolo de linia orizontului, iar ziua se anunţa călduroasă, dar bătrânului nu-i păsa. Curând trase în dreptul micii cabane pescăreşti din aval de promontoriul Ostrovului Rusului. Barca se îngreunase vizibil, alunecând fără zgomot cu trincheţii vâslelor la doar două palme de apă. Bătrânul avea în ea peste o sută de kilograme capturi alese, somoteiul, două cegi şi un morun imens scos din vârşa mare.

Cu barca lângă mal, a purces s-o amaraze în debarcaderul improvizat, construit cu ajutorul prietenului său Drăghia Calomfirescu. Îi unea o prietenie de peste treizeci de ani şi o dragoste faţă de aceste locuri egalată doar de seniorul Insulei, generalul Apolodor Comnen, părintele acestor locuri.

„Fie-i ţărâna uşoară şi somnul dulce alături de femeie, că buni oameni au mai fost! Am să dau ceva de pomană pentru sufleţelele lor. Baba o să facă din capul, coada şi măruntaiele cegăi cele mici un borş, iar bucăţile o să le prăjească. Ne ajunge şi nouă, dar trimitem şi la casa lui dom’ arhitect un ceaunaş cu zamă şi un coş cu prăjelniţă. Numa’ să fie cineva în casă.“

Cât privea restul de peşte, avea să-l vândă nepoţii pe bani buni în Bucureşti. Cel mic, Virgil, îi dăduse o drăcie, o cutiuţă neagră despre care îi spusese că este telefon. Dacă avea nevoie de ceva, trebuia să apese două taste pentru deblocare, apoi să ţină presată tasta trei.

„Tataie, chiar dacă nu răspund imediat, ştiu că m-ai apelat şi te caut eu imediat ce am vreme!“

Acum chiar era cazul să-l apeleze şi să-l cheme pe Insulă. Îşi făcu în gând socoteala, erau ceasurile zece, până la trei după prânz putea să ajungă aici, dar de plecat n-o putea face decât dimineaţa următoare, bacul se închidea la patru. Se bucura că îşi va revedea nepotul preferat, nu că n-ar fi ţinut la Ovidiu fratele mai mare al acestuia, dar de cel mic se ataşase.

Rândui peştele capturat în lăzile din lemn căptuşite cu rogojini şi aruncă cu lopata gheaţa sfărâmată şi scoasă din beciul adânc. Avea o cantitate imensă, suficientă să-i ajungă toată vara, până toamna târziu, când frigul va fi suficient de rece să nu mai fie nevoie de bulgării albi. Cega pe care pusese ochii, o lăsă la vedere ca să o curăţe. Era cu adevărat o captură frumoasă, încă era vie şi acelaşi sentiment de milă îl cuprinsese. Dar doar o clipă de slăbiciune, nimic mai mult, aşa că puse mâna pe cuţitul pescăresc ascuţit ca briciul, având plăsele rotunde din lemn de corn şi se aşternu pe treabă hotărât să sfârşească repede. Alese dintr-o ladă cu albitura prinsă în ziua precedentă, vreo cinci ocale de peşte, sabiţe, plătici, mrene, chiar trei avaţi mai răsăriţi, „aşa, ca să iasă borşul gros şi gustos“, şi curăţă cu răbdare, iar apoi le dădu prafuri de sare la fiecare bucăţică.

După un ceas de muncă a terminat corvoada plicticoasă dar necesară, şi, chiar în acel moment, sună telefonul. Îşi spălă mâinile în cazanul cu apa leşioasă, se limpezi, apoi se şterse cu o lavetă. Răspunse la cel de-al patrulea semnal de apel. Era Ovidiu, nu Virgil, şi bătrânul, învingându-şi dezamăgirea, îi povesti acestuia în variantă prescurtată ce dimineaţă minunată avusese.

„Tătăicule, Gil nu este disponibil. Şi cu el s-a întâmplat ceva ciudat, dar minunat, în zorii zilei. El nu poate veni, dar mă reped eu dacă spui că este ceva urgent. Nu te supăra pe bunul meu frate, va veni cât de repede va putea.“

Era bine şi aşa, dar bătrânul era un pic supărat, Virgil nu-l mai vizitase de la Bobotează. Totuşi va veni Ovidiu, iar acesta tot nepot îi era şi baba de nevastă-sa chiar îşi îndrăgea nepoţii fără vreo preferinţă anume.

„Să vină dară, uşile casei îi sunt deschise lui Ovidiu. Numa’ că trebuie să car peştele aista la bucătăria babei mele!“

Avea o raniţă militărească primită de la Dragu şi o spinare zdravănă cu toate că împlinise şaptezeci de ani. Erau de mers cam două mile cu douăzeci şi cinci de kilograme în spate. Străbătu distanţa cu paşi siguri, în mai puţin de trei sferturi de ceas.

Vizualizări: 80

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un personaj plăcut, foarte bine creionat. Nu știu dacă acesta este începutul, însă am citit cu drag și mi-a stârnit interesul. Mai aștept! :)

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog autumnala a lui nicolae vaduva
cu 6 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog autumnala a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Toamna amintirilor a lui Ionel Mony Constantin
cu 29 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna amintirilor a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 29 minute în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Labirintul verde - V - a lui Emil Dumitru
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - V - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog autumnala a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna amintirilor a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Lupta cu îngerul a lui Alex Anghel
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Ecce Homo a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecce Homo a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ca un poet curajos a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ca un poet curajos a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog ca un poet curajos a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 13 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor