Tăcere. O imensă tăcere. Strig cât mă țin puterile. Vreau să ies din această tăcere. Nimic. Nici un sunet. Nici acest nimic nu se aude. Altădată obsedantul nimic îmi spărgea timpanele cu urletul lui sinistru. Acum! Tăcere totală. Caut un sunet cât de mic în mine, bătăile inimii, sau șuieratul respirației. Tăcere în continuare. Nici măcar frica ce s-a cuibărit în trup nu reacționează la tăcere. Umbrele tăcerii se plimbă în jurul meu.
Deschid ochii. Se apropie dimineața. O dimineață tăcută împachetată în culori sumbre. Mă ridic în capul oaselor și privesc în jurul meu. Cadavre peste tot. Schelete, trupuri intrate în putrefacție împrăștiate într-un univers al tăcerii. Caut disperat un zgomot, unul cât de mic ar fi, măcar să-mi spună că exist. Oare am surzit?
Ies din cavou. Mă plimb printre cruci. Fantomele morților mă însoțesc într-o tăcere lugubră de-acum insuportabilă. Se preling pe lângă mine. Le ating. Ating doar aerul și închipuirile mele. Și merg mai departe prin tăcere, căutând zgomotul. Nici țiuitul enervant al liniștii nu-l aud. Tăcere totală. Trupul meu este înconjurat de o tăcere ce împiedică sufletul să-și ia zborul.
- S-a trezit, aud o voce ce-mi sparge timpanele amorțite.
Deschid ochii. O față zâmbitoare deasupra mea. Zgomotele au luat locul tăcerii. Sunt zgomote peste tot. Enervante, dureroase chiar. Vreau să mă ridic. Zâmbetul ei mă oprește.
- Stai liniștit, Ai fost operat. Operația a decurs foarte bine. Ești la recuperare acum. Cum te simți? Scuză-mă nu am realizat că nu poți vorbii. Fă-mi semn cu capul dacă te simți rău.
Încerc să zâmbesc. Un zâmbet schimonosit plin de durere, ce nu spune nimic.
Mă întorc puțin pe o parte. Vreau să văd mai bine persoana ce-mi vorbește. Este o tânără în halat alb. O rezidentă ce a asistat la operație.
Încep să-mi aduc aminte. Deschid gura să spun ceva. Nu pot vorbi. Scot niște sunete fără noimă. Plescăituri. Când vorbesc dacă pot să-i spun așa stropesc cu salivă în toate părțile. Tușesc. Nu este o tuse obișnuită. Gura nu mai are niciun rol. Orificiul din gât a preluat tusea. Duc mâna la gât. Un tub mic prin care respir. Închid ochii. Sunt într-un coșmar. O tuse puternică. Simt cum ies plămânii din mine. Vreau din nou să mă ridic. Mă ustură pieptul. Am un furtun introdus pe nară. Ajunge până în stomac. Mă deranjează.
Nu se poate este o porcărie îmi spun și închid ochii din nou. Sigur mă aflu într-un coșmar. Încet încet îmi aduc aminte. Nu am să mai pot vorbi. Privesc în jurul meu și totuși mă bucur. Văd și aud. Asta este important chit că nu mai pot vorbi, cânta sau țipa atunci când sunt nemulțumit. Faptul că nu sunt înconjurat de tăcere, faptul că nu sunt înconjurat de cenușiul prin care să nu pot pătrunde cu privirea, faptul că mă pot mișca în voie printre sunete și imagini, ce anume aș mai putea dori?
Sunt aproape treizeci de ani de atunci și încă mă urmărește acel coșmar al tăcerii, o tăcere ce îmi aduce minte că nu sunt nemuritor. Și când ies din ea, din tăcere, privind în jurul meu, îmi spun bucurându-mă pentru câteva clipe că încă nu a venit timpul.
Ce mai contează vremea de afară, ce mai cotează supărările zilnice de care mă lovesc dacă văd și aud muzica din sufletul meu. Îmi este suficient.

Vizualizări: 43

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un fragment puternic și visceral, în care tăcerea capătă dimensiuni aproape apocaliptice, devenind un spațiu al fricii și al anulării de sine. Imaginile – cavoul, cadavrele, absența totală a sunetului – construiesc o experiență limită, între viață și neființă. Revenirea la realitate, prin zgomot și durere, aduce o revelație profundă asupra valorii existenței. Finalul transformă trauma într-o formă de luciditate și acceptare. Un text intens, care explorează fragilitatea și recunoștința de a fi viu. Felicitări!

despre constietizare si acceptare. cititi cu placere, 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Poetul ca afiș

Creeznu deranjațisemnatDumnezeuCostel Zăgan, Ode gingașeVezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Prizonier visării a lui ovidiu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: din pom cad dude

                  din pom cad dude -                 pe casă poc!                        albe roş’ …Vezi mai mult
cu 16 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a contribuit cu răspunsuri la discuţia Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos a utilizatorului Vasilisia Lazăr în grupul EVENIMENTE CULTURALE (RECENZII LITERARE, LANSĂRI DE CARTE, VERNISAJE etc.)
"Revista Eminesciana este superbă!"
cu 17 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia „Muzica face parte din viața mea” - Interviu cu eleva Sofia Popescu- a lui Cristina Nălbitoru
cu 17 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez” a lui Cristina Nălbitoru
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu

Singurătatea

ca o cămașă pătată găsită la ghenade la marginea pădurii de cuvinte,se agață de piele și nu te mai…Vezi mai mult
cu 23 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Os* (9) a utilizatorului Ghiţă
"mi-a placut acest pamflet, are un aer al altor timpuri..."
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Os* (9) a lui Ghiţă
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez”

„Arta” olăritului datează de câteva mii de ani, chiar din epoca neoliticului, demonstrată de…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Florina îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
ieri
Chris a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La multi ani, Sofy! Ne este dor de tine! "
Luni
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Apoclipsa Albă a utilizatorului ovidiu
"o frantura de viata. citit cu placere, "
Luni
Lui Chris i-a plăcut discuţia Apoclipsa Albă a lui ovidiu
Luni
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La mulți ani sănătoși, senini și înfloritori, dragă Sofia! Dor de tine! Dor... Dor..."
Luni
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
Luni
Postare de log efectuată de Florina

Sarut

Totuna-mi e acum cuprinsul Trist, amurg și nepătrunsDe vechi trăiri și universulCe mi-am dorit să…Vezi mai mult
Luni
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Bolache Alexandru,        Vă mulțumesc pentru că ați citit cu…"
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor