Sunt prizonierul propriilor mele vise. Sunt închis într-o cameră plină cu ele. Mă zgârie, mă sufocă, mă seacă de ultima picătură de energie, iar eu stau precum un masochist și rabd cu plăcere aceste dureri ale chinurilor prin care trec.
De ce oare?
  Pentru că doresc, Carmen, să te mai strâng o dată în brațe. Măcar în vis.

  Of durere sfântă a iubirii mele pierdute, pe unde rătăcești? Prin câte coșmaruri trebuie să te caut pentru a te revedea?
  În creierul meu este o mare confuzie, o învălmășeală de gânduri, amintiri, idei scăpate de sub control. Se învârt haotic prin mine. Se lovesc unele de altele, caută un drum spre tine. Este un joc al absurdului, o horă, o învârtită în jurul unei amintiri ce se dizolvă în universul cenușiu al imaginației mele bolnave. Este singura amintire cu tine.
  Doar ce o cunoscusem. Nimic deosebit la ea. Se încadrează în normalitate. Nu am niciun motiv să spun că este frumoasă, dar nici că este urâtă. O persoană cu care să nu mă plictisesc în cele câteva ore pe care le petrec cu ea. Nu știu ce caută în anturajul ăsta. Vladimir, „Rusul” cum îi mai spuneam, a adus-o. Naiba știe pe unde a mai găsit-o.
  - Relule! Dă-mi voie să-ți fac cunoștință cu o domnișoară fermecătoare, îmi zice Vladimir privindu-mă cu subînțeles. Tot te plângeai că ești pe solo, la acest bairam. Ea este Carmen, în ultimul an la informatică. Din câte se aude este virgină, îmi șoptește la ureche și mă împinge prietenește spre ea.
  Carmen nu mi se pare ceva extraordinar, dar cumva are ceva la ea ce mă atrage. Poate inocența sau mișcările ei stângace. Habar n-am. Oricum nu-mi fac planuri cu ea. Nu mă încântă.
  Avea dreptate și Vladimir ăsta, eram pe solo, așa că nu văd de ce aș mai ridica pretenții.

  De mai bine de două luni am rămas singur. Prietena mea, Lizi, mă lăsase pentru un altul, un coleg de an plin de bani. Nu simțea nimic pentru el, dar banul lui o atrăgea într-un mod inexplicabil, avea să mi-o spună mai târziu, atunci când i-am cerut niște explicații. Partea interesantă este că nu ducea lipsă de nimic. Avea tot ceea ce își dorește o fată de vârsta ei. Era singură la părinți. Nu prea își vorbeau. Situația ei materială era ceva de invidiat. Nu primea decât o mică alocație de la părinți, cu care trebuia să se descurce pe perioada facultății. Când spun mică alocație mă refer la pretențiile ei. Cu banii pe care îi primea ea lunar, Dumnezeule mare, ce nu puteai să faci?
  A venit și ea, împreună cu prietenul ei. Singura satisfacție pe care o am când o văd împreună cu el este că eu am fost cel ce i-a luat fecioria. El vine după mine și culmea o iubește la nebunie. Ea? Nimic pentru el. Are momente când mă dorește, când satisfacția pe care o are cu el nu este suficientă pentru dorințele ei. Tipul nu are în el acea perversitate pe care o am eu atunci când ies din tiparele sexului. Îmi place la nebunie acel joc perfid în care iau hățurile în mână și conduc jocul până dincolo de limitele unui sex normal. Îmi place să aud gemetele pe care le scoate, tremurând în neștire, palidă, cu ochii dați peste cap, așteptând acea clipă ce o duce în nemurire.
  A trecut ceva timp de atunci. Poate m-a uitat, nu știu! Sau poate nu!
  Pentru câteva clipe privirile noastre se întâlnesc. Carmen observă privirea ei insistentă. Parcă ar vrea să-mi spună ceva.
  - Du-te și vorbește cu ea, te așteaptă, cred, îmi spune și mă împinge ușor de la spate.
Mă întorc și o privesc curios.
  - Carmen, suntem împreună și nu cred că ar fi normal să te părăsesc pentru a discuta cine știe ce tâmpenii cu altcineva!
Încă nu-mi trecuse supărarea pe Lizi, fosta.
  - Nu avem nicio obligație unul față de altul, așa că nu văd de ce nu ai merge să discuți cu ea, îmi spune foarte serios, zâmbind ușor ironic.
  E bună tipa. Cu doi ani mai în vârstă. Este în an terminal și parcă nu-mi vine a crede că este fecioară. Dacă stau bine și o privesc, este chiar drăguță. Puțin aranjată ar arăta bine de tot. Și totuși simplitatea ei îi dă un farmec aparte.
  - De ce ai venit aici? o întreb brusc pe nepusă-masă.
  Nu-mi răspunde. Întrebarea rămâne suspendată în aer.
  S-a făcut șase dimineața. Amintirea ei neterminată dintr-un vis întrerupt, stăruie în minte. Somnul încă nu vrea să vină. Mă ocolește. Am să-l oblig să vină. Am să număr oile. Cel puțin o oră, două de somn dacă mai prind și sunt mulțumit.

  Sper să iasă soarele astăzi. De câteva zile am impresia că mă aflu în plină toamnă.

Vizualizări: 57

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un fragment intens și neliniștitor, în care dorința, amintirea și obsesia se amestecă într-un flux confesiv tensionat. Personajul este prins între trecut și prezent, între luciditate și derapaj interior, iar figura lui Carmen devine mai mult o proiecție decât o realitate. Limbajul direct, uneori brutal, conturează o psihologie fragilă, marcată de pierdere și neîmplinire. Finalul aduce o stare de gol și dezorientare, sugerând o căutare fără răspuns. Un text provocator, cu o sinceritate incomodă și o energie interioară puternică. 

Exact. Mulțumesc.

intens si bine scris. citit cu placere, 

Un text scris cu ușurință, așa pare, amintirile se întrec și se bulucesc de-a dreptul. Senzațiile sunt aproape de realitate, spuse tipic bărbătesc. Un fragment incitant.

aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Poetul ca afiș

Creeznu deranjațisemnatDumnezeuCostel Zăgan, Ode gingașeVezi mai mult
cu 1 oră în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Prizonier visării a lui ovidiu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: din pom cad dude

                  din pom cad dude -                 pe casă poc!                        albe roş’ …Vezi mai mult
cu 16 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a contribuit cu răspunsuri la discuţia Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos a utilizatorului Vasilisia Lazăr în grupul EVENIMENTE CULTURALE (RECENZII LITERARE, LANSĂRI DE CARTE, VERNISAJE etc.)
"Revista Eminesciana este superbă!"
cu 16 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia „Muzica face parte din viața mea” - Interviu cu eleva Sofia Popescu- a lui Cristina Nălbitoru
cu 16 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez” a lui Cristina Nălbitoru
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu

Singurătatea

ca o cămașă pătată găsită la ghenade la marginea pădurii de cuvinte,se agață de piele și nu te mai…Vezi mai mult
cu 22 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Os* (9) a utilizatorului Ghiţă
"mi-a placut acest pamflet, are un aer al altor timpuri..."
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Os* (9) a lui Ghiţă
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez”

„Arta” olăritului datează de câteva mii de ani, chiar din epoca neoliticului, demonstrată de…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Florina îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
ieri
Chris a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La multi ani, Sofy! Ne este dor de tine! "
Luni
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Apoclipsa Albă a utilizatorului ovidiu
"o frantura de viata. citit cu placere, "
Luni
Lui Chris i-a plăcut discuţia Apoclipsa Albă a lui ovidiu
Luni
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La mulți ani sănătoși, senini și înfloritori, dragă Sofia! Dor de tine! Dor... Dor..."
Luni
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
Luni
Postare de log efectuată de Florina

Sarut

Totuna-mi e acum cuprinsul Trist, amurg și nepătrunsDe vechi trăiri și universulCe mi-am dorit să…Vezi mai mult
Luni
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Bolache Alexandru,        Vă mulțumesc pentru că ați citit cu…"
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor