„Când macii mor zâmbind” – autor Mariana Suciu

Arheologia, ca preocupare empirică (antiquarianismul) se pierde în negura vremurilor, putând spune chiar că ne duce cu patru milioane de ani în urmă, pe vremea când în Africa de Est se confecţionau primele unelte din piatră de către om şi când un trib, trecând prin locul de campare al altui trib, scormonea prin cenuşa din vatra părăsită, poate va găsi o aşchie de silex mai ascuţită. Abia prin secolul al XV-lea, un istoric renascentist italian, Flavio Biondo, a realizat un îndreptar, punând bazele arheologiei ca ştiinţă. A urmat Epoca Luminilor, Europa secolelor XVII-XVIII, când s-au făcut paşi importanţi în această direcţie. În secolul al XIX-lea, arheologi ca James Hutton, William Smith și Charles Lyell au dezvoltat şi aplicat stratigrafia. (Straturile fiind asociate cu perioade istorice succesive, altfel valoarea unei roabe de artefacte tinde spre zero dacă acestea sunt scoase din context.) Alţi arheologi, printre care Christian Jürgensen Thomsen şi Jacques Boucher de Perthes, au ordonat cronologic artefactele pe care le-au găsit. Arheologii Augustus Pitt Rivers şi William Flinders Petrie au insistat ca toate artefactele, nu doar cele frumoase sau unicate, să fie colectate, catalogate şi aranjate în funcţie de tipologie şi ordine cronologică, şi că adevărata linie de cercetare se află în notarea şi compararea celor mai mici detalii… Toţi aceşti arheologi, luaţi la un loc sau individual, pot fi consideraţi „părinţi ai arheologiei moderne” ori primii „arheologi ştiinţifici”, având de altminteri mulţi discipoli. Totuşi abia în prima jumătate a secolului XX-lea arheologia a devenit o activitate profesională, fiind studiată în şcoli şi universităţi, disciplina implicând topografierea, excavarea şi analiza datelor colectate. Pentru întocmirea cât mai fidelă a „filmului” evoluţiei culturale şi materiale a speciei umane, îndeosebi această ultimă etapă – interpretarea datelor – a chemat în ajutor ştiinţe transdisciplinare, cum ar fi: antropologia, istoria artei, etnologia, lingvistica, geografia, geologia, chimia, fizica, semiologia, paleontologia, paleozoologia, paleobotanica ş.a. Fireşte că nu putea sta deoparte tehnologia ultramodernă cu tot mai performantele detectoare de metal, radare geologice şi scanere tridimensionale, cu imagistica multispectrală, teledetecţia, telemetria etc.

Oricât de impresionante ar fi rezultatele muncii arheologilor, ele ar risca un cvasianonimat – materialul putându-se pierde prin depozitele unor instituţii, iar rapoartele arheologice mucegăind prin cine ştie ce arhivă academică – dacă nu ar interveni muzeologia şi muzeografia, făcându-le accesibile maselor largi de oameni, prin expunere elaborată în muzee, prezentându-se istoricului fiecărei piese, a fiecărui şantier/sit arheologic, a fiecărei culturi. În acest cadru, un loc important şi de o prezenţă discretă înălţătoare îl are restauratorul. S-a constatat că trei-patru fragmente dintr-un vas, aşezate în vitrină, nu impresionează ca un vas restaurat/reconstituit în care s-au încastrat acele trei-patru fragmente. Doar astfel vizitatorul îşi poate imagina cum… paleojuna Rodica purta pe ai săi umeri, nu tocmai firavi, şi nici dalbi n-or fi fost, olul cu apă, lapte ori sânge spre rădăcina vreunui copac-totem, şi dintr-odată el, vizitatorul, simte cum istoria îl înfiază…

Sunt cuvintele nişte artefacte? Îndrăznesc un „Da!” categoric. Astfel avem artefacte nedescifrate, zăbrelite parcă definitiv în lacra timpului (vezi tăbliţele de la Tărtăria şi de la Sinaia, o mare parte din rune și din scrierea aztecă etc.), dar şi artefacte vii, acele cuvinte peste care nu s-a putut aşeza colbul vremii, ele supravieţuind miraculos, chiar dacă mereu par a trăi pe nisipuri mişcătoare. Ca şi cioburile, neexpuse fiind, zăcând într-o trezorerie uriaşă, cartografiate şi supravegheate de filologi şi etimologi (lexicul limbii române conţine peste 564.000 de cuvinte), multe dintre ele aproape că nu au valoare, iar cele expuse, folosite în limbajul cotidian (circa 10-15.000 de cuvinte), au o valoare modică. Muzeologii, muzeografii şi restauratorii acestor artefacte, i-am numit aici pe literaţi, dar în special pe poeţi, fiind singurii chemaţi întru valorificarea superioară a acestora.

Un astfel de custode este şi poeta Mariana SUCIU. Ea nu a pus în vitrina proprie – Când macii mor zâmbind – (carte digitală apărută sub egida ÎNSEMNE CULTURALE), cioburi disparate de silex, ceramică, lapislazuli, aur, safire, rubine etc., ci a căutat să reconstituie arhitectura sufletului (său), făcându-ne să simţim că (şi) poezia sa ne-a înfiat.

Mulţumim!

Îmi place

Membri cărora le place: 16

Vizualizări: 887

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Legătură Răspunsul lui Mariana Suciu în Februarie 11, 2015 pe 10:40am

D-na Vasilisia, îmi este dragă această carte și nu exagerez cu nimic când spun acest lucru. Nu aș fi crezut că cineva o să dea atâta importantă textelor mele, într-un moment în care se scrie, totuși, atât de multă poezie și sunt atâția autori care așteaptă o privire avizată care să se îndrepte asupra scrierii lor. Mă bucur că atât d-voastră, cât și d-nul Ion Lazăr, ați văzut întregul din tot ceea ce eu am încercat să las în versurile mele, scrise poate nu întotdeauna cu mult profesionalism, dar, întotdeauna cu mult suflet. Și mă bucur că ați simțit și apreciat acest lucru. Despre o posibilă carte pe hârtie, nu cred că aș putea vorbi în acest moment. Mă depășesc în totalitate detaliile de natură tehnică. Pe lângă faptul că eu, încă mai cred că ceea ce se tipărește ar trebui făcut cu mai multă responsabilitate, atât din partea mânuitorilor de condei, cât și din partea editurilor. Dacă ceea ce scriu este suficient de valoros pentru a putea să apăra pe hârtie, să lăsăm timpul să își spună cuvântul. Până atunci, această carte în format electronic, apărută cu sigla ÎNSEMNE CULTURALE, rămâne în sufletul meu cel mai de preț și mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Și chiar dacă nu pot să îl ating decât cu privirea, valoarea lui este inestimabilă. Dați-mi voie să îmi exprim încă odată recunoștința pentru întreaga muncă depusă pentru alcătuirea acestei cărți, d-na Vasilisia, d-lui da Coza pentru prezentarea deosebită (pentru care nu aș putea să îi mulțumesc îndeajuns), tuturor membrilor din administrație pentru contribuția adusă și nu în ultimul rând, cititorilor care poposesc pentu o clipă în universul meu și găsesc acolo un strop de liniște și un cuvânt de mângâiere. Vă îmbrățișez pe toți și vă mulțumesc, cu sufletul întreg!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Mariana, draga mea, timpul nu-mi permite să citesc în fiecare zi tot ceea ce se postează, mai mult decât atât să las un semn întotdeauna, dar atunci când corectez manuscrisul pentru cartea care urmează să apară aici, atunci daaa, citesc totul cu mare atenție și îmi formez o imagine a întregului care, evident, e mult mai completă. Cu privire la poeziile din această carte am doar cuvinte laudative. Te felicit și aștept cartea pe hârtie. Știu că acest moment nu e departe. :) Drag,

Ionică, te felicit pentru cuvântul de prezentare! Elaborat și... inedit/original. :) Drag,

Legătură Răspunsul lui Angi Cristea în Februarie 23, 2015 pe 8:50am

Felicitari!

Legătură Răspunsul lui Mariana Suciu în Februarie 23, 2015 pe 1:59pm

Vă mulțumesc frumos, d-na Angi Cristea.
Prețuire,

Angi Cristea a spus :

Felicitari!

Legătură Răspunsul lui Mariana Suciu în Februarie 24, 2015 pe 7:58am

Le mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere d-nelor Dorina Crăcană, Mihaela Chitic, Elena Dulgheru, d-lui Viorel Grădinariu. De asemenea, tuturor celor care au citit versurile mele fără a lăsa vreun semn.
Cu stimă și considerație, Mariana S.